Autorul întrebării – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov – nu a precizat care sunt opiniile diferite identificate în practica judiciară.
În opinia noastră, calificarea faptei ca infracțiune de furt sau tâlhărie depinde de circumstanțele concrete ale cauzei, în funcție de particularitățile acesteia.
Astfel, în ipoteza în care acțiunea de luare a bunului este, în sine, violentă, cum este cazul sustragerii bunului prin smulgere, în principiu ea realizează acțiunea specifică tâlhăriei. Aceasta întrucât smulgând chiar prin surprindere bunul, autorul înfrânge în mod violent contactul persoanei vătămate cu bunul său, iar impactul psihologic al faptei asupra victimei nu poate fi neglijat în caracterizarea faptei ca tâlhărie26, violentarea lucrului răsfrângându-se asupra persoanei înseși, victima simțindu-se constrânsă să cedeze obiectul împotriva voinței sale.
Totuși, luarea în mod brusc a lucrului aflat asupra unei persoane prin simpla detașare a acestuia dintr-un contact nemijlocit superficial, fără ca deținătorul să poată opune rezistență, întrucât făptuitorul după săvârșirea acestei acțiuni fuge, nu aduce vreo atingere relațiilor sociale ce formează obiectul juridic adiacent al infracțiunii de tâlhărie. Astfel, deposedarea părții vătămate de căciula pe care o poartă, prin smulgerea ei de pe capul acesteia, fără exercitarea vreunei acțiuni de natură a-i înfrânge opunerea, constituie infracțiunea de furt, iar nu de tâlhărie, deoarece lipsește cerința privind întrebuințarea de violențe.
Prin urmare, pentru a fi în prezența unor violențe, fie ele și doar de natură psihică, este necesar ca victima să perceapă agresiunea. Altfel violențele nu se realizează, valorile protejate în mod adiacent prin incriminarea tâlhăriei nu sunt lezate, iar fapta va putea fi încadrată doar ca infracțiune de furt.
Violenţele îndreptate asupra lucrului ar putea realiza acţiunea adiacentă din compunerea elementului material al tâlhăriei atunci când, deşi materializată asupra bunului, reprezintă o ameninţare pentru victimă sau când aceasta, opunând rezistenţă, dispută pentru luarea bunului şi, respectiv pentru păstrarea lui, în toate aceste cazuri violențele răsfrângându-se asupra persoanei.
Prin urmare, atunci când luarea bunului s-a realizat prin smulgere, organul judiciar trebuie să cerceteze dacă prin acțiunea autorului s-a adus vreo atingere uneia din valorile sociale ce formează obiectul juridic adiacent al infracțiunii de tâlhărie, respectiv dacă acțiunea realizată a fost aptă pentru a servi ca mijloc la luarea bunului, păstrarea acestuia sau scăparea făptuitorului, prin înfrângerea opoziției sau a rezistenței fizice a victimei împotriva acțiunii de luare sau prin intimidarea acesteia, silind-o să rămână inactivă și să renunțe la orice rezistență sau împotrivire.
În unanimitate a fost agreată opinia INM.
Această problemă de drept a fost discutată cu ocazia întâlnirii procurorilor șefi de secție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism şi al parchetelor de pe lângă curţile de apel – București, 9-10 martie 2020.
Partajează acest conținut:
