Procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov au început urmărirea penală și au dispus măsura controlului judiciar față de Ancuța-Ofelia Blănaru, director executiv al Direcției de Sănătate Publică Brașov, acuzată de trei infracțiuni privind folosirea și divulgarea de informații confidențiale. Potrivit DNA, în 25 martie 2025, 4 octombrie 2025 și 6 octombrie 2025, aceasta ar fi informat conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov și a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Brașov că urmează inspecții sanitare ale DSP, indicându-le să „se pregătească”, încălcând caracterul surpriză al controalelor. În schimb, ar fi obținut internări/externări urgente pentru apropiați, investigații și analize medicale gratuite și programări accelerate. Sub control judiciar, Blănaru are mai multe interdicții: nu poate părăsi țara fără acordul procurorilor, nu poate lua legătura cu persoanele din dosar și nu mai poate exercita funcția de director executiv ori vreo altă activitate în cadrul DSP Brașov. DNA subliniază că măsura este o etapă procesuală și nu înlătură prezumția de nevinovăție.
Postăm integral comunicatul de presă al DNA remis publicității azi, 27 octombrie:
” În continuarea comunicatului nr. 716/VIII/3 din 23 octombrie 2025, vă aducem la cunoștință faptul că procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar, începând cu data de 24 octombrie 2025, față de inculpata BLĂNARU ANCUȚA-OFELIA, director executiv al Direcției de Sănătate Publică Brașov, pentru săvârșirea pentru săvârșirea a trei infracțiuni de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, dacă faptele sunt săvârșite în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
La datele de 25 martie 2025 și 04 octombrie 2025, inculpata Blănaru Ancuța-Ofelia, în calitatea menționată anterior, ar fi divulgat către reprezentanți ai Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov faptul că Direcția de Sănătate Publică Brașov urmează să efectueze controale la nivelul unității medicale, în perioadele respective, dând indicații acestora pentru a se pregăti corespunzător, încălcând astfel caracterul confidențial al inspecției.
În acest context, inculpata ar fi beneficiat din partea angajaților spitalului de facilitarea și urgentarea internării/externării unor persoane apropiate, de realizarea unor investigații medicale și analize medicale gratuite, precum și pentru programarea mai rapidă a acestora.
La data de 06 octombrie 2025, inculpata Blănaru Ancuța-Ofelia ar fi divulgat către un reprezentant al Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Brașov, faptul că Direcția de Sănătate Publică Brașov urmează să efectueze o inspecție sanitară la nivelul unității medicale, în ziua următoare, în scopul de a se pregăti corespunzător, încălcând astfel caracterul confidențial al inspecției.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpata Blănaru Ancuța-Ofelia trebuie să respecte o serie de obligații, între care: să se prezinte ori de câte ori este chemată la organul de urmărire penală, să nu părăsească teritoriul României fără acordul procurorilor D.N.A., să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar și să nu exercite funcția de director executiv al Direcției de Sănătate Publică Brașov în exercitarea căreia a săvârșit faptele sau vreo altă activitate în cadrul Direcției de Sănătate Publică Brașov.
Inculpatei Blănaru Ancuța-Ofelia i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Inculpatei i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile penale, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019. ” comunică DNA.

















