La mai bine de doi ani de la declanșarea unei anchete DIICOT care a scos la iveală o combinație neobișnuită de acuzații, de la trafic de droguri de mare risc și posesie de armament până la pornografie infantilă și falsificare de documente, Tribunalul Bihor a decis, pe 3 octombrie 2025, să mențină măsura controlului judiciar față de inculpatul Samir Pandey, un bucureștean de 34 de ani stabilit temporar în Oradea.
Decizia, pronunțată de completul PI 4 al instanței, confirmă măsura dispusă în martie 2024, când Pandey a fost plasat sub control judiciar după nouă luni de arest la domiciliu. Tribunalul a considerat că temeiurile inițiale care au determinat luarea acestei măsuri nu s-au schimbat, iar supravegherea judiciară rămâne necesară pentru buna desfășurare a procesului.
Pe durata controlului judiciar, inculpatul trebuie să se prezinte la instanță și la organele de poliție ori de câte ori este chemat, să informeze imediat despre orice schimbare de adresă și să respecte programul de supraveghere impus de Poliția Sectorului 5 București – Biroul Supraveghere Judiciară. Totodată, îi este interzis să părăsească teritoriul României și să comunice, direct sau indirect, cu co-inculpatul Antoniu Alb, unul dintre bărbații implicați în același dosar. Instanța l-a avertizat că, în caz de încălcare cu rea-credință a acestor obligații, controlul judiciar ar putea fi înlocuit cu o măsură mai severă — arestul la domiciliu sau chiar arestarea preventivă.
Măsura este valabilă până la o nouă verificare, dar nu mai mult de 60 de zile, termen calculat de la data pronunțării. Decizia poate fi contestată în 48 de ore de la comunicare de către inculpat sau procuror.
Cazul Pandey Samir, unul dintre cele mai complexe dosare instrumentate de DIICOT Oradea în ultimii ani, a pornit aparent banal, în februarie 2023, când un denunțător s-a prezentat la polițiștii antidrog cu o pungă conținând trei comprimate de ecstasy și o capsulă cu Fladrafinil, o substanță folosită pentru creșterea atenției și concentrării. Bărbatul le-a spus anchetatorilor că le cumpărase de la un individ care locuia într-un bloc de pe Strada Oneștilor din Oradea.
Pornind de la acest indiciu, polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea, sub coordonarea procurorilor DIICOT, au deschis o investigație amplă. Cu ajutorul unui colaborator autorizat, anchetatorii au reușit să intre în contact cu presupusul vânzător — identificat ulterior ca fiind Samir Pandey, un bucureștean care locuia fără forme legale în Oradea.
Prima achiziție supravegheată a avut loc pe 9 martie 2023, când colaboratorul polițiștilor a cumpărat de la Pandey două capsule cu amfetamină, în schimbul a 80 de lei. În lunile următoare, Pandey a început să evite contactul direct cu cumpărătorii, apelând la intermediari. Unul dintre aceștia, Antoniu Alb, tot din Oradea, a fost surprins vânzând colaboratorului DIICOT cinci comprimate de ecstasy contra 400 de lei. Ulterior, Alb i-ar fi spus colaboratorului că îl poate aproviziona cu droguri printr-un prieten din Girișu de Criș, identificat drept C.C., care avea depozitate alte comprimate.
După o perioadă de monitorizare, anchetatorii au organizat, pe 25 mai 2023, o serie de cinci percheziții simultane în județul Bihor, la locuințele celor implicați în rețea. Dacă la unii dintre suspecți au fost găsite cantități mici de droguri pentru consum propriu, surpriza a venit la descinderea în apartamentul închiriat de Samir Pandey, unde polițiștii au descoperit un arsenal impresionant.
În imobilul situat într-un bloc din Oradea, anchetatorii au găsit un pistol Glock modificat artizanal, alte trei arme neletale, arme airsoft, un obiect artizanal de tip grenadă cu cartușe de gaz iritant, două cuțite militare, precum și zeci de cartușe, 99 de capse detonante, peste 800 de tuburi de cartuș fără capsă și aproape un kilogram și jumătate de proiectile metalice.
Pe lângă aceste obiecte, polițiștii au ridicat două sacouri cu însemne ale Serviciului Român de Informații și o legitimație falsificată purtând antetul instituției. De asemenea, au fost găsite 16 fiole care conțineau Fladrafinil, precum și cinci hard-diskuri și două laptopuri, care au fost predate pentru percheziție informatică.

Analiza dispozitivelor confiscate a adus un nou set de acuzații. Pe hard-diskurile și laptopurile ridicate din locuința lui Pandey, specialiștii au descoperit 36 de imagini și 17 fișiere video prezentând o minoră în ipostaze sexuale explicite. Potrivit procurorilor, materialele proveneau din conversații online purtate de Pandey pe rețele de socializare, fișierele fiind înregistrate și stocate de el însuși. În consecință, ancheta s-a extins și asupra infracțiunii de pornografie infantilă, prevăzută de art. 374 alin. (1) și (2) Cod penal.La finalul verii anului 2023, Samir Pandey, Antoniu Alb, C.C. și Benjamin Tulvan au fost trimiși în judecată la Tribunalul Bihor, sub acuzațiile de trafic de droguri de mare risc, efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, și, în cazul lui Pandey, de pornografie infantilă.
