Condiţionarea accesului copiilor în clasa pregătitoare din cadrul unei unități de învățământ pe criteriul gradului de rudenie (frate, părinţi, bunici, tutori legali care au absolvit cursurile respectivei școli/sunt angajaţi sau foşti angajaţi, care sunt sau au fost cadre didactice, care sunt absolvenţi ai acesteia) reprezintă o faptă de discriminare, de natură a restricţiona şi condiţiona dreptul la educație. Angajarea răspunderii juridice pentru un atare act de discriminare se justifică legal cu atât mai mult în contextul activării funcției ex officio a organului constatator abilitat, fiind de natura evidenţei că atribuţia de autosesizare în scopul verificării caracterului discriminatoriu al faptei, cu consecinţa constatării şi sancţionării ei juridice, nu este condiţionată de identificarea nominală a unei/unor victime (cu atât mai puţin de manifestarea prin petiţionare a acestora), fiind suficientă constatarea caracterului discriminatoriu prin prisma efectelor publice generate, efecte care se prezumă per se.
I.C.C.J., Secţia contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 92 din 16 ianuarie 2019
I. Procedura în faţa primei instanţe
1. Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel A, reclamantul Inspectoratul Şcolar Judeţean A a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, în principal, anularea Hotărârii Colegiului director al CNCD nr. 258/30.03.2016 precum şi constatarea nelegalităţii operaţiunilor administrative efectuate în legătură cu soluţionarea Autosesizării Colegiului director al CNCD nr. 1358/07.03.2016 care au condus la adoptarea hotărârii contestate, iar în subsidiar, în situaţia în care instanţa va reţine vinovăţia reclamantului faţă de faptele reţinute în sarcina sa, diminuarea amenzii contravenţionale de la 4.000 lei la 2.000 lei, apreciind că atât procedura urmată în faţa CNCD cât şi Hotărârea acestuia nr. 258/30.03.2016 sunt nelegale, motiv pentru care le contestă în temeiul art. 20 alin. 9 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr.198 din 19 septembrie 2016, Curtea de Apel A- Secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul Inspectoratul Şcolar Judeţean A, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca neîntemeiată.
3. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei nr.198 din 19 septembrie 2016 a Curţii de Apel A-Secţia de contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs reclamantul Inspectoratul Şcolar Judeţean A, pentru motive pe care le-a încadrat în drept în prevederile art. 488 alin.(l) pct. 6 şi pct. 8 Cod procedură civilă.
II. Analiza cererii de recurs
- Motivele de fapt şi de drept relevante
Fapta apreciată a reprezenta discriminare cu caracter contravenţional în lumina art. 11, n. 1, raportat la art. 2, alin. 1 şi 4 din O.G. nr. 137/2000R, constă în restricţionarea accesului la educaţie generată prin condiţionarea accesului copiilor în clasa pregătitoare din cadrul Liceului Pedagogic „X” A pe criteriul gradului de rudenie (frate, părinţi, bunici, tutori legali care au absolvit cursurile liceului/sunt angajaţi sau foşti angajaţi, care sunt sau au fost cadre didactice, care sunt absolvenţi ai liceului). Condiţia de îndeplinire a unor criterii al căror punctaj cumulat diferenţia între copii, astfel încât cei care îndeplineau criteriile în cauză primeau un punctaj superior în scopul urmărit al primării la înscrierea pe locuri limitate numeric (50 locuri/2 clase pregătitoare) în cadrul unităţii respective, semnifică ipso facto o modalitate de restricţionare a dreptului de acces liber şi nediscriminatoriu la educaţie faţă de cei care nu îndeplineau criteriile impuse.
Aşa cum rezultă din analiza documentelor şi lucrărilor administrate în dosarul CNCD, fapta constată în cauză are ca mobil determinant criteriul gradului de rudenie, în lipsa căruia (dacă acest criteriu nu ar fi fost impus ca o condiţie de acces preferenţial – pe locuri limitate: 50/2 clase pregătitoare – la sistemul educaţional oferit de către această unitate de învăţământ), tratamentul de discriminare în speţă, constând în deosebirea, excluderea, defavorizarea, restricţia aplicată copiilor care nu îndeplinesc condiţia de natura gradului de rudenie cu pricina, nu s-ar fi produs sau măcar nu s-ar fi putut produce.
În speţă, este afectat dreptul la educaţie (nivel preuniversitar-primar) în mod liber şi în condiţii de egalitate, necondiţionat de criterii precum cel al gradului de rudenie, adecvat dispoziţiilor art. 11, alin. 1 şi 2, raportat la art. 1, alin. 2, lit. e, pct. V, coroborat cu art. 2, alin. 1 şi 4 din O.G. nr. 137/2005, art. 1, teza întâi, art. 2, alin. 4, art. 3, lit. a şi j, art. 4, 13 din Legea nr. 1/20116, în lumina art. 16, alin. 1, coroborat cu art. 31, alin. 1 din Constituţie, respectiv art. 14 din CEDO şi art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale, cât şi art. 26, raportat la art. 2 şi 7 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
Argumentele invocate dispoziţiilor ale art.488 alin.1 pct.6 se raportează la neindicarea motivelor prin nota de autosesizare.
Autosesizarea în materie este permisă de dispoziţiile art.13 din Ordinul nr.144/2008 privind aprobarea producerii interne de soluţionare a petiţiilor şi sesizărilor, publicată în Monitorul Oficial nr.348/2008 partea I.
Autosesizarea în cauză conţine referiri succinte atât cu privire la părţile reclamate, estimate a purta calitate de eventuali subiecţi activi ai discriminării, cât si cu privire la obiectul generic al autosesizării („îngrădirea accesului la educaţie”), motivele de fapt („condiţionarea accesului copiilor în clasa pregătitoare – subânţelegându-se, contextualizat, în cadrul Liceului pedagogic „X” A – pe criterii de apartenenţă la o categorie socială”, criteriu estimat în faza prealabilă procedurii administrativ-jurisdicţionale a CNCD), respectiv motivele de drept şi probele care stăteau la baza autosesizării.
Prin urmare, nu se poate reţine că autosesizarea în speţă nu ar răspunde exigentelor de formă stabilite prin dispoziţiile legale şi procedurale incidente.
Calitatea autosesizării, pe de altă parte nu poate fi pusă în discuţie în lipsa unui mecanism legislativ detaliat care să impună CNCD o anumită conduită, obligatoriu de urmat în cazul autosesizării.
Cât priveşte argumentele subsumate dispoziţiilor art.488 alin.1 pct.8 Cod procedură civilă, încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material se referă atât la aşa zisa inexistenţă a unei persoane vătămate din perspectiva dreptului la educaţie cât şi la disproporţionalitatea sancţiunii aplicate în raport de faptă.
Susţinerea reclamantului-recurent este una nefondată.
În primul raport se impune a se observa aspectul că o decizie instituţională materializată printr-un document oficial, a fortiori adus la cunoştinţa publicului larg, ce conţine enunţuri de natura restricţionării şi condiţionării accesului la sistemul educaţional oferit de către o anumită unitate de învăţământ, pe criterii cu caracter discriminatoriu (precum cel de natura gradului de rudenie), reprezintă eo ipso un act de discriminare ce atrage răspundere juridică adecvată.
Un atare act este prezumat că produce efecte publice cu caracter discriminatoriu faţă de toţi destinatarii săi identificaţi sau identificabili de la momentul aducerii sale la cunoştinţa publicului nefiind necesar, în scopul angajării răspunderii juridice a vinovaţilor, identificarea şi cu atât mai puţin manifestarea unei victime concrete.
Angajarea răspunderii juridice pentru un atare act de discriminare se justifică legal cu atât mai mult în contextul activării funcţiei ex officio a organului constatator abilitat fiind de natura evidenţei că atribuţia de autosesizare în scopul verificării caracterului discriminatoriu al actului/faptei sub consecinţa constatării şi sancţionării juridice nu este condiţionată de identificarea nominală a unei/unor victime (cu atât mai puţin de manifestarea prin petiţionare a acestora), fiind suficientă constatarea caracterului discriminatoriu prin prisma efectelor publice generate, efecte care prezumă per se suportarea sau posibilitatea suportării acestora de către destinatarii identificabili (în speţă – copiii care nu îndeplinesc condiţiile privind gradul de rudenie afirmat)
Lezarea dreptului legal, de tipul accesului la educaţie, nu poate fi analizat în particular, „per individ”, ci global, „per ansamblu/comunitate”.
Raportat la misiunea şi aptitudinea materială a entităţii recurente, apreciem că, CNCD are obligaţia prevenirii şi sancţionării tuturor faptelor de discriminare prevăzute de O.G. nr. 137/2000R, ale căror consecinţe sunt fie repercutate nemijlocit ca vătămătoare şi ulterior exteriorizate, fie anticipate şi estimate a priori ca prejudiciante la nivel particular sau general.
Fapta de discriminare cu caracter contravenţional în cauză, constă în anunţul public privind restricţionarea accesului la educaţie generată prin condiţionarea accesului copiilor în clasa pregătitoare din cadrul Liceului Pedagogic „X” A pe criteriul gradului de rudenie (frate, părinţi, bunici, tutori legali care au absolvit cursurile liceului/sunt angajaţi sau foşti angajaţi, care sunt sau au fost cadre didactice, care sunt absolvenţi ai liceului).
Aşadar, răspunderea juridică, potrivit art. 11, alin. 1, coroborat cu art. 26, alin. 1 din O.G. nr. 137/2000, se angajează pentru simpla condiţionare cu efectul potenţial sau produs al refuzului sau restricţionării accesului la sistemul de educaţie oferit de o anumită unitate adoptat prin administrarea instituţiei medierii, din moment ce reclamantul nu şi-a manifestat un interes concret în sensul medierii anterior adoptării hotărârii (medierea în cauză fiind corelativă acţiunii de manifestare a unui interes concret de către parte). Dimpotrivă, acţiunile reclamantului prezentate de către acesta ca fiind de natura medierii au fost demarate/realizate ulterior adoptării respectivei hotărâri.
Raportat la pretenţiile precum că nu s-ar fi îngrădit în concret accesul la educaţie, teoriile recurentei sunt ilogice, astfel că instanţa apreciază de prisos a le mai analiza.
Cât priveşte solicitarea reclamantului-recurent în sensul diminuării amenzii contravenţionale de la 4000 la 2000 lei, se relevă lipsa de fundament a acesteia.
Astfel stabilirea sancţiunii contravenţionale, de altminteri aproape de nivelul inferior al sancţiunilor aplicabile discriminărilor care vizează un grup de persoane sau o comunitate (2000 – 100.000 lei), apare ca adecvat art. 26, alin. 1 din O.G nr. 137/2000, s-a realizat, în cauză, ţinându-se seama de criteriile obiective de individualizare a sancţiunii, respectiv:
Gradul de pericol social concret constatat, în sensul în care s-a reţinut caracterul discriminatoriu general al faptei reclamantului, efectele acesteia fiind suportate de o întreagă masă de destinatari ai dreptului de a se înscrie în mod liber şi consunant propriei voinţe în clasele pregătitoare ale oricărei instituţii de învăţământ specific (deci inclusiv în cadrul Liceului X din A), necondiţionat de îndeplinirea criteriilor gradului de rudenie în scopul acumulării de puncte pentru garantarea unui punctaj suficient, per a comparatio, necesar la înscriere; Conduita actualului reclamant după săvârşirea contravenţiei şi în cadrul dezlegării litigiului pe cale administrativ-jurisdicţională, care, anterior angajării răspunderii juridice contravenţionale, a probat că nu a conştientizat fapta şi efectele acesteia, negând în permanenţă lezarea vreunui drept al copiilor la educaţie, fapt ce echivalează cu neasumarea responsabilităţii, respectiv neprezumarea posibilităţii de a răspunde componentei educative, dincolo de cea punitivă, a sanţiunii contravenţionale principale. Mai mult nu poate fi reţinută buna credinţă a contravenientului în speţă în raport cu eventualele majorări ale claselor pregătitoare în cauză, întrucât, pe de o parte, aceasta măsură a fost adoptată ulterior emiterii actului contestat, iar pe de altă parte măsura nu a fost una sinceră şi voluntară, ci constrânsă de sancţiunile Consiliului. Dacă reclamantul urmărea să adopte o asemenea măsură în mod voluntar şi cu bună-voinţă o făcea anterior adoptării hotărârii CNCD moment în care putea şi trebuia să şi dispună revizuirea criteriilor discriminatorii. O atare împrejurare ar fi condus la constatarea discriminării, însă la individualizarea sancţiunii circumscris conduitei celui reclamat de a înlătura sau diminua efectele faptei până la data soluţionării petiţiei, respectiv angajării răspunderii juridice, ceea ce ar fi echivalat cu o conştientizare reală, efectivă şi sinceră (neconstrânsă), implicit sub aspect educativ, a priori măsurii punitive. Pentru a proba o conduită responsabilă, care să confirme conştientizarea faptei sale, astfel încât o atare împrejurare să se constituie într-un criteriu obiectiv care, în contextul individualizării sancţiunii, să poată contribui la diminuarea sancţiunii, reclamantul ar fi trebuit să-şi însuşească fapta, caracterul discriminatoriu al criteriilor respective, efectele discriminatorii concrete şi potenţiale şi să-şi fi asumat implicit repercusiunea juridică, de natura suportării fără opoziţie a sancţiunii juridice si sub angajamentul din oficiu şi grabnic de revizuire a criteriilor discriminatorii. Or, reclamantul cauzei nu a procedat în niciun moment astfel, aşa cum rezultă din dovezile cauzei, precum şi din conduita procesuală actuală.
În raport de toate aceste argumente hotărârea instanţei de fond apare ca temeinică şi legală.
2.Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs
Cum în raport de argumentele invocate, recursul nu se încadrează în motivele prevăzute de art.488 alin.1 pct.6 sau 8 Cod procedură civilă, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art.495 Cod procedură civilă a respins recursul ca nefondat.
