Potrivit dispozițiilor art. 1322 C. civ., la încetarea contractului, părţile sunt liberate de obligaţiile asumate, ele putând fi, însă, ţinute la repararea prejudiciului cauzat şi, după caz, la restituirea, în natură sau prin echivalent, a prestaţiilor primite în urma încheierii contractului.
Astfel, în cazul în care contractul de vânzare a încetat prin expirarea termenului până la care părțile puteau să realizeze, în mod valabil, vânzarea produsului contractat, în favoarea vânzătorului fiind constituită o garanţie de bună execuţie integrală a acestuia, este întemeiată acțiunea în îmbogățire fără justă cauză formulată de cumpărător, în cauză nefiind aplicabile dispozițiile art. 1350 C. civ. privind răspunderea contractuală.
I.C.C.J., Secția a II-a civilă, decizia nr. 1806 din 17 octombrie 2019
A. Obiectul cererii introductive
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a VI-a civilă la data de 12 februarie 2016, sub nr. x/3/2016, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâta Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale (A.N.R.S.P.S.), solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâtei A.N.R.S.P.S. la achitarea (restituirea) garanţiei în suma de 185.244,13 lei, achitată de reclamantă conform OPIB/02/23520789 din 3 iulie 2014; cu cheltuieli de judecată.
La termenul din data de 23 septembrie 2016, reclamanta a precizat faptul că cererea de chemare în judecată este întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză, aceasta fiind cauza acţiunii introduse, iar nu răspunderea contractuală.
Prin încheierea de ședință din data de 17 iunie 2016 a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.N.R.S.P.S.
B .Hotărârea primei instanţe
Prin sentința civilă nr. 6634 din 7 octombrie 2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia VI-a civilă în dosarul nr. x/3/2016 a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâta A.N.R.S.P.S., ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă și a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâta (A.N.R.S.P.S.) – Unitatea Teritoriala X, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin contractul de vânzare nr. 7 din 24 iunie 2014, pârâta A.N.R.S.P.S.- U.T. X, în calitate de vânzător şi reclamanta A. SRL, în calitate de cumpărător au convenit vânzarea cantităţii de 673.615 kg ulei brut din floarea soarelui.
Potrivit art. 5.3 din contract, obligaţia vânzătorului este „să înceapă livrarea la 24 ore de la încasarea de către acesta a sumelor reprezentând contravaloarea produsului şi a TVA.”
Totodată, obligaţia cumpărătorului este „să ridice până la data 18 iulie 2014 (data limită + 7 zile) cantitatea de produs achitată.”
Prin acte adiţionale succesive, acest termen a fost decalat până la data de 30 iulie 2014. Aşa cum rezultă din clauzele contractuale, graficul de livrare şi graficul de efectuare a plăţilor urmau să fie stabilite de comun acord între părţi, doar „atunci când este cazul”, ceea ce înseamnă că acestea se întocmeau doar la solicitarea părţii.
Potrivit art. 1348 C. civ., cererea de restituire nu poate fi admisă dacă cel prejudiciat are dreptul la o altă acțiune pentru a obține ceea ce îi este datorat.
Având în vedere această dispoziție legală, tribunalul a reținut caracterul subsidiar al acțiunii întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză reglementată de dispoziţiile art. 1345 și urm. C. civ.
Prima instanţă, reținând faptul că între părți există un contract valabil încheiat, a respins cererea de chemare în judecată întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză ca neîntemeiată având în vedere faptul că reclamanta are la dispoziție o acțiune întemeiată pe răspunderea contractuală.
C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanţe
Împotriva încheierii de ședință din data de 17 iunie 2016 și a sentinței civile nr. 6634 din 7 octombrie 2016 a declarat apel reclamanta SC A. SRL, solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței apelate și, pe fond, admiterea acțiunii.
În motivarea apelului s-a arătat că este greșită soluția dată excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.N.R.S.P.S. deoarece apărările formulate de către aceasta prin întâmpinare pe fondul cauzei au confirmat responsabilitatea și calitatea procesuală pasivă a acesteia, iar, pe de altă parte, A.N.R.S.P.S. – Unitatea Teritorială X Sibiu a menţionat expres că pentru aprobarea prelungirii şi eşalonării termenului este necesară intervenţia A.N.R.S.P.S Bucureşti.
Cu privire la fondul cauzei, s-a arătat că soluția primei instanțe este greșită deoarece în cauză sunt îndeplinite condiţiile admisibilităţii acţiunii în îmbogățire fără just temei. Astfel, pentru a fi admisă această acţiune trebuie îndeplinite cumulativ două condiţii şi anume, absența unei cauze legitime a măririi patrimoniului unei persoane în detrimentul alteia şi absența oricărui alt mijloc juridic pentru recuperarea de către cel ce și-a micşorat patrimoniul a pierderii suferite, rezultând caracterul subsidiar al acţiunii de restituire întemeiat pe îmbogăţirea fără justă cauză.
D. Hotărârea instanţei de apel.
Prin decizia civilă nr. 1799 din 2 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a V-a civilă, a fost respins apelul declarat de apelanta-reclamantă SC A. SRL împotriva încheierii din 17 iunie 2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia VI-a civilă, în dosarul nr. x/3/2016 în contradictoriu cu intimatele-pârâte A.N.R.S.P.S. – Unitatea Teritoriala X şi A.N.R.S.P.S., ca nefondat.
A fost admis apelul declarat de apelanta-reclamantă SC A. SRL împotriva sentinţei civile nr. 6634 din 7 octombrie 2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia VI-a civilă, în dosarul nr. x/3/2016 în contradictoriu cu intimatele-pârâte A.N.R.S.P.S. – Unitatea Teritorială X şi A.N.R.S.P.S.
A fost anulată, în parte, sentinţa apelată şi, evocând fondul:
A fost admisă cererea formulată împotriva pârâtei ANRSPS – Unitatea Teritorială X Sibiu.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 185.244,13 lei achitată cu titlu de garanţie.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 4809,88 lei cheltuieli de judecată în fond.
Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei apelate.
S-a luat act că apelanta îşi rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
17. Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
18. În ceea ce privește apelul declarat împotriva încheierii de ședință din data de 17 iunie 2016 prin care s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei ANRSPS, instanţa de apel a apreciat că este nefondat. Deși prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei ANRSPS cu motivarea că această pârâtă nu este parte contractantă în contractul invocat de reclamantă în susținerea pretențiilor, a reținut că soluția este corectă, deși apelanta-reclamantă și-a întemeiat acțiunea pe îmbogățirea fără justă cauză, și nu pe răspunderea civilă contractuală. Potrivit contractului de vânzare nr. 7 din 24 iunie 2014 garanția a fost achitată în contul intimatei-pârâte A.N.R.S.P.S. – Unitatea Teritorială X indicat chiar în contract.
Potrivit art. 6.4 din contract, garanția de bună execuție, în valoare de 185.244,13 lei, se poate constitui de către cumpărător, prin scrisoare de garanție bancară sau bani, în favoarea vânzătorului, în contul UT X, anterior livrării efective a produsului. Prin urmare, câtă vreme garanția a fost achitată în contul vânzătoarei, doar aceasta are calitate procesuală pasivă în cauză.
Pe fondul cauzei, instanţa de apel a reținut că între intimata-pârâtă A.N.R.S.P.S. – Unitatea Teritorială X, în calitate de vânzător și apelanta-reclamantă SC A. SRL, în calitate de cumpărător, s-a încheiat contractul de vânzare nr. 7 din 24 iunie 2014, având ca obiect vânzarea cantității de 673.615 kg ulei brut din floarea soarelui.
Potrivit art. 6.4 din contract, cumpărătorul s-a obligat să constituie în favoarea vânzătorului o garanție de bună execuție integrală a contractului de vânzare-cumpărare, în cuantum de 10% din valoarea produsului, în maxim 7 zile de la data semnării contractului de vânzare-cumpărare.
La art. 6.7 s-a prevăzut obligația cumpărătorului de a ridica până la data de 18 iulie 2014 (data limită plus 7 zile) cantitatea de produs achitată. Deși acest termen a fost prelungit prin actele adiționale nr. 1 și 2 până la data de 6 august 2014, în această perioadă nu s-a realizat vânzarea produsului contractat.
Ambele părți contractante şi-au invocat, reciproc, culpa în nerealizarea obiectului contractului. Instanţa de apel a apreciat că în cauza de față, câtă vreme nu a fost învestită cu o acțiune în rezoluțiunea contractului de vânzare, nu se poate analiza căreia dintre părți îi aparține culpa în nerealizarea vânzării contractate.
Apelanta-reclamantă și-a întemeiat acțiunea pe îmbogățirea fără justă cauză. Astfel, potrivit art. 1345 C. civ., „cel care, în mod indubitabil, s-a îmbogățit fără justă cauză în detrimentul altuia este obligat la restituire, în măsura pierderii patrimoniale suferite de cealaltă persoană, dar fără a fi ținut dincolo de limita propriei sale îmbogățiri.”
Instanţa de apel a apreciat că, în mod greșit, prima instanță a reținut în cauză caracterul subsidiar al acțiunii întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză, considerând neîntemeiată susținerea că reclamanta are la dispoziție o acțiune întemeiată pe răspunderea contractuală. Este adevărat că dispozițiile art. 1348 C. civ., reglementează caracterul subsidiar al acțiunii întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză, însă, în speță, apelanta-reclamantă nu avea la îndemână o acțiune întemeiată pe răspunderea contractuală, astfel cum a reținut prima instanță, deoarece contractul a încetat prin nerealizarea obiectului acestuia în termenul stabilit.
S-a apreciat că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile pentru promovarea acțiunii în restituire întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză. Astfel, în ceea ce privește condițiile materiale necesare pentru intentarea acțiunii în restituire, instanţa de apel a reținut că în cauză a avut loc mărirea patrimoniului intimatei-pârâte cu valoarea garanției achitate de apelanta reclamantă în temeiul contractului. Totodată, a avut loc micșorarea patrimoniului apelantei reclamante cu valoarea aceleiași garanții, iar între cele două aspecte a existat o strânsă legătură, respectiv sunt efectul unei cauze unice.
În ceea ce privește condițiile juridice pentru intentarea acțiunii, s-a apreciat că și acestea sunt îndeplinite. Astfel, nu mai există un temei legitim pentru mărirea unui patrimoniu în detrimentul altuia, câtă vreme contractul a încetat, prin împlinirea termenului de livrare și nerealizarea obiectului acestuia. De asemenea, este îndeplinită și cea de-a doua condiție juridică, respectiv apelanta-reclamantă nu are la îndemână o altă acțiune pentru recuperarea pierderii suferite. Prin urmare, câtă vreme în cauză nu se poate stabili căreia dintre părți îi aparține culpa în neexecutarea contractului, iar contractul nu mai este în ființă, ca urmare a încetării, conform art. 19.1 lit. a din contract, nu mai există un temei pentru reținerea garanției achitate de către reclamantă,motiv pentru care cererea acesteia de restituire a garanției apare ca fiind întemeiată.
E. Calea de atac împotriva hotărârii instanţei de apel
Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-pârâtă A.N.R.S.P.S. – Unitatea Teritorială X, criticând-o pentru aplicarea greşită a normelor de drept material, sub următoarele aspecte:
În mod greşit a concluzionat instanţa de apel că reclamanta avea la îndemână o acţiune întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză, cât timp între părţi a existat un contract, care, deşi a încetat ca urmare a expirării termenului de livrare, nu a înlăturat răspunderea contractuală.
S-a mai apreciat că reclamata ar fi avut la îndemână o acţiune în rezoluţiunea contractului, fie în constatarea nulităţii absolute a acestuia dacă a considerat că nu se poate executa contractul din vina recurentei-pârâte.
Instanţa de apel trebuia să aibă în vedere că această garanţie de bună execuţie a fost constituită şi executată în conformitate cu clauzele contractuale.
Împlinirea termenului reprezintă scadenţa până la care cumpărătorul trebuia să-şi execute obligaţia contractuală cu privire la achitarea preţului şi ridicarea produsului, ceea ce nu s-a realizat din vina exclusivă a intimatei-reclamante.
Clauza privind garanţia de bună execuţie este o clauză penală care se aplică în cazul în care nu sunt îndeplinite obligaţiile asumate de intimata-reclamantă. Această clauză a fost prevăzută în contract pentru ca recurenta-pârâtă să aibă garanţia că acest contract se execută, având în vedere că obiectul contractului este un produs rezervă de stat, perisabil, care are un anumit termen de păstrare, iar proprietăţile lui scad şi nu se va mai putea vinde la preţul pieţei.
În art. 5.4 din contract s-a prevăzut că această garanţie va fi eliberată în termen de 7 zile după executarea de către cumpărător a obligaţiei de a prelua integrală cantitatea de produs, fiind evident că sunt incidente dispoziţiile privind răspunderea contractuală, inclusiv prevederile art. 1350 alin. (1) şi (3) C. civ.
Cum cumpărătorul nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale trebuia să se constate că s-a aplicat această clauză din contract.
În cauză nu sunt îndeplinite condiţiile pentru exercitarea unei cereri în îmbogăţire fără justă cauză, deoarece avem o justă cauză, respectiv un temei legitim care este contractul de vânzare-cumpărare nr. 7 din 24 iunie 2014, iar cumpărătorul a avut la îndemână o altă acţiune în justiţie, pe care nu a folosit-o.
F. Apărările formulate de apelanta-reclamantă
La data de 10 aprilie 2018, intimata-reclamantă A. SRL a depus la dosarul cauzei o întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
G. Considerentele instanţei de recurs
Criticile formulate de recurenta-pârâtă nu pot fi primite, hotărârea instanţei de apel fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente în cauză.
În hotărârea atacată s-a reţinut că, potrivit art. 6.7 din contractul de vânzare-cumpărare nr. 7 din 24 iunie 2014, cumpărătorul trebuia să ridice cantitatea de marfă contractată până la data de 18 iulie 2014, însă, deşi acest termen a fost prelungit prin actele adiţionale nr. 1 şi 2 până la data de 6 august 2014, în această perioadă nu s-a realizat vânzarea produsului contractat.Recurenta-pârâtă a susţinut că reclamanta-intimată ar fi avut la îndemână o altă acţiune, respectiv o cerere în constatarea nulităţii contractului ori o acţiune în rezoluţiunea acestuia, deci o acţiune în temeiul răspunderii contractuale, însă, aşa după cum rezultă din starea de fapt reţinută de instanţa de apel, o astfel de acţiune nu mai eera posibilă.
Astfel, potrivit art. 1321 C. civ., contractul încetează, în condiţiile legii, prin executare, acordul de voinţă al părţilor, denunţare unilaterală, expirarea termenului, îndeplinirea sau, după caz, neîndeplinirea condiţiei, imposibilitate fortuită de executare, precum şi din orice alte cauze prevăzute de lege.
Cum în speţă s-a dovedit că a expirat termenul până la care părţile puteau să realizeze, în mod valabil, vânzarea produsului contractat, aceasta înseamnă că respectivul contract, nr. 7 din 24 iunie 2014, a încetat.
Potrivit art. 1322 C. civ., la încetarea contractului, părţile sunt liberate de obligaţiile asumate. Ele pot fi, însă, ţinute la repararea prejudiciului cauzat şi, după caz, la restituirea, în natură sau prin echivalent, a prestaţiilor primite în urma încheierii contractului.
Cum prin art. 6.4 din contractul încheiat, cumpărătorul s-a obligat să constituie în favoarea vânzătorului o garanţie de bună execuţie integrală a contractului de vânzare-cumpărare, în cuantum de 10% din valoarea produsului, în maximum 7 zile de la data semnării contractului, iar cum această garanţie a fost constituită, aceasta înseamnă că recurenta-pârâtă trebuie să restituie respectiva prestaţie primită în urma încheierii contractului, tocmai ca efect al încetării acestuia.
În cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 1350 C. civ. privind răspunderea contractuală, tocmai pentru faptul că a intervenit o cauză de încetare a contractului, iar ca efect al acestei încetări recurenta-pârâtă trebuie să restituie garanţia constituită de reclamanta-intimată, ca urmare a obligaţiei contractuale prevăzută la art. 6.4 din contract.
Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a respins recursul, ca nefondat.
