Contractul de mandat: stabilirea naturii contractului, executarea mandatului | DECIZII RELEVANTE

Contractul de mandat este un contract consensual, în care principala obligație a mandatarului este de a executa mandatul iar principalul drept, în cazul mandatului cu titlu oneros,  este de a încasa remunerația stabilită.

Natura contractului se stabilește pentru raportare la conținutul întregului contract iar nu prin raportare la interpretarea doar a unei clauze contractuale, în speță clauza privind bonusul de participare. 

Între părți s-a încheiat contractual de mandat al directorului general al SC  X  SA nr. 

6802/14-06-2016 prin care consiliul de administrație al apelantei, prin președinte, l-a mandatat pe  intimatul-reclamantul să îndeplinească atribuțiile de director general  al SC X SA.

Așadar, între părți a fost încheiat un contract de mandat în care s-a prevăzut expres care sunt obligațiile mandatarului( cele de la lit.A)  și care sunt drepturile acestuia (cele de la lit.B)  

La lit. b.1  s-a prevăzut dreptul reclamantului la primirea unei remunerații lunare fixe în valoare netă de 2000 euro, ce putea fi modificată prin act adițional, la punctul b.2 s-a prevăzut primirea unui bonus de performanță, calculat ca un procent  din profitul net obținut de societate, sau, dacă este cazul, din rezultatul financiar al societății determinat pe baza unei alte metodologii agreate de către părți, detaliile privind valoarea, modul de calcul și modul de plată al acestui bonus de performanță urmând a fi stabilite de către părți prin act adițional iar la punctul b.3 s-a prevăzut dreptul la primirea unui bonus de participare, în cazul în care oricare dintre acționari/asociați vinde, în parte sau în totalitate, acțiunile deținute în societate, calculat ca un procent de minim 5% din valoarea de vânzare a acestor acțiuni. Detalii privind valoarea, modul de calcul și modul de plată ale acestui bonus vor fi ulterior stabilite de către părți într-un act adițional la prezentul contract.”

  Din cuprinsul clauzei b.3 se reține că părțile au prevăzut acordarea acestui bonus doar sub condiția suspensivă a vânzării de acțiuni, ex gratia, potrivit principiului libertății contractuale. 

Susținerile apelantei motivate de faptul că deoarece pentru bonusul de participare nu există o contraprestație expres prevăzută în contract în sarcina mandatarului reclamant  contractul în cauză nu ar fi unul sinalagmatic, sunt nefondate raportat la faptul că între părți a fost încheiat un contract de mandat în care s-a prevăzut expres care sunt obligațiile mandatarului( cele de la lit. A)  și care sunt drepturile acestuia ( cele de la lit. B) . 

Curtea reține că bonusul de participare nu este condiționat  de vreo contraprestație expresă din partea mandatarului, ceea ce prin raportare la interpretarea contractului în întregul său, conduce la ipoteza că acesta este condiționat doar de vinderea, în parte sau în tot a acțiunilor societății mandante și firesc de îndeplinirea obligației generale a mandatarului de a executa mandatul care i-a fost acordat. 

                             Hotărârea:

Prin sentinţa nr. 291 din 29.10.2021, Tribunalul Suceava – secţia a II-a civilă: 

• a admis excepția netimbrării cererii de chemare în garanție formulată de pârâta F. SA, în contradictoriu cu Y SA şi a anulat cererea de chemare în garanție formulată de pârâta F. SA în contradictoriu cu Y SA ca netimbrată; a obligat pârâta F. SA la plata către Y SA a sumei de 1.011,50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând cheltuieli deplasare avocat. 
• a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta F. SA, ca neîntemeiată. 
• a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantul X, în contradictoriu cu pârâta F. SA şi a obligat pârâta F. SA la plata către reclamantul X a sumei de 667.409, 58 lei, la plata dobânzii legale aferente debitului principal în cuantum de 667.409,58 lei, calculată de la data de 25.11.2020 și până la plata efectivă a debitului principal precum şi la plata sumei de 10.279,10 lei reprezentând cheltuieli de judecată cu titlu de taxă judiciară de timbru, prin raportare la pretențiile admise. 
• a respins cererea reclamantului X de obligare a pârâtei F. SA la plata cheltuielilor de judecată cu titlu de onorariu avocațial. 
• a respins cererea pârâtei F. SA de obligare a reclamantului X la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
• a obligat reclamantul X la plata către pârâta Y SA a sumei de 6.783 lei reprezentând cheltuieli de judecată cu titlu de onorariu avocațial și cheltuieli de deplasare avocat. 

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut în ceea ce privește cererea de chemare în garanție formulată de pârâta F. SA, că în cauza dedusă judecăţii, la termenul de judecată din 11.06.2021 instanța a dispus citarea pârâtei cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru aferentă cererii de chemare în garanție, obligaţia astfel stabilită fiind adusă la cunoştinţa pârâtei prin citația comunicată în data de 24.06.2021. 

Cu toate acestea, pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată a taxei de timbru până la termenul de judecată din 10.09.2021. În consecință, instanța a admis excepția netimbrării și a anulat cererea de chemare în garanție, ca netimbrată. 

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâta F. SA, prima instanța a reţinut disp. art. 36 din Codul de procedură civilă şi, analizând obiectul cererii de chemare în judecată şi motivele de fapt şi de drept invocate de către reclamant, a apreciat că pârâta are calitate procesuală pasivă, fiind parte în actul juridic despre care reclamantul afirmă că este izvor al pretențiilor sale, respectiv al obligației pârâtei. Contrar susținerilor pârâtei, actul juridic a fost încheiat între reclamant şi pârâta F. SA prin consiliul de administrație. Dacă rezultă (sau nu) din interpretarea contractului că pârâta și-a asumat sau nu obligația de plată a bonusului de participare a cărui contravaloare o solicită reclamantul, este o chestiune privitoare la fondul litigiului. În concluzie, prima instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, ca neîntemeiată. 

În fapt,s-a reţinut că, la data de 14.06.2016 a fost încheiat contractual de mandat al directorului general al SC F. SA nr. -/14.06.2016 prin care consiliul de administrație al F. SA, prin președinte, l-a mandatat pe reclamantul X să îndeplinească atribuțiile de director general al F. SA. 

Punctul A al contractului expune– în 34 de subpuncte, de la a1 la a34– obligațiile directorului general, iar punctul B cuprinde – în 11 subpuncte, de la b1 la b11– drepturile directorului general. 

Potrivit punctului b3, directorul general a fost îndreptățit la „primirea unui bonus de participare, în cazul în care oricare dintre acționari/asociați vinde, în parte sau în totalitate, acțiunile deținute în societate, calculat ca un procent de minim 5% din valoarea de vânzare a acestor acțiuni. Detalii privind valoarea, modul de calcul și modul de plată ale acestui bonus vor fi ulterior stabilite de către părți într-un act adițional la prezentul contract.” 

La data de 11.06.2019 a fost încheiat contractul de vânzare a participației deținute de către Y SA la F. SA. Astfel, obiectul acestui contract a constat în 2.927.235 acțiuni cu valoare nominală de 2,5 ron, reprezentând 89,6892 % din capitalul social al F. SA, la prețul de 4,56 ron/acțiune, valoarea totală a contractului de vânzare-cumpărare fiind de 13.348.191,60 ron (sumă încasată în două tranșe în 29.05.2019 și 11.06.2019) – a se vedea în acest sens raportul curent nr. 2../11.06.2019. 

Anterior acestei operațiuni, în data de 06.06.2019, sub nr.1604 din această dată, consiliul de administrație al F. SA a fost informat de către reclamantul X în legătură cu clauza de la punctul b3 din contractul de mandat nr. -/14.06.2016 în scopul aducerii la cunoștință a acestei clauze contractuale către acționarii implicați, pentru a fi avută în vedere la momentul efectuării (vânzării) cesiunii acțiunilor. 

Prin adresa nr.1368/17.11.2020- răspunzând solicitării reclamantului de încheiere a unui act adițional la contractul de mandat nr. -/14.06.2016 prin care pârâta F. SA să se oblige la plata sumei de 667.409,58 lei reprezentând „bonus de 5% din prețul de vânzare a acțiunilor deținute de către Y SA” la F. SA – pârâta i-a comunicat reclamantului că nu-i datorează nicio sumă de bani rezultată din cesionarea acțiunilor deținute de către foștii acționari, recomandându-i reclamantului să solicite plata de la acționarii care au cesionat acțiunile. 

Prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, reclamantul X a solicitat obligarea pârâtei F. SA la plata sumei de 667.409,58 lei, reprezentând bonusul stabilit la punctul b3 din contractul de mandat nr. -/14.06.2020 – suma de 667.409,58 lei reprezentând întocmai 5 procente din suma de 13.348.191,60 lei fiind prețul vânzării acțiunilor din data de 11.06.2019 – și la plata dobânzii legale, începând cu data de 11.06.2019 și până la plata integrală a creanței. În drept, au fost reţinute dispozițiile art. 209 alin. 3 din Codul civil, dispozițiile art. 142 alin. 2 litera c), art. 143² alin. 1 şi 4 din Legea nr. 31/1990, dispozițiile art. 2012 alin. 1, art. 1296 , art. 2027, art. 1270, art. 1350 alin. 1 și 2, art. 1516 alin. 1 din Codul civil. 

A reţinut prima instanţă faptul că, în cauza dedusă judecății, între reclamantul X și pârâta F. SA – prin organele sale de reprezentare la data contractării– a fost încheiat contractual de mandat nr. -/14.06.2016, contract sinalagmatic, cu titlu oneros.

Clauza de la punctul b.3 din acest contract consacră, printre avantajele urmărite de mandatar la încheierea contractului, în schimbul obligațiilor pe care și le-a asumat, pe acela reprezentat de un bonus a cărui primire se situează sub incidența unei condiții suspensive: cazul în care oricare dintre acționari/asociați vinde, în parte sau în totalitate, acțiunile deținute în societate. Obiectul obligației asumate de mandantul-debitor prin clauza de la punctul b.3 este unul determinabil – un procent de minim 5% din valoarea de vânzare a acestor acțiuni– părțile convenind ca detalii privind valoarea, modul de calcul și modul de plată ale acestui bonus să fie ulterior stabilite de către părți într-un act adițional la contract. 

Rezultă din conținutul clauzei de la punctul b.3 că, deşi bonusul este intitulat „de participare”, acesta a fost stipulat independent de implicarea sau neimplicarea mandataruluicreditor în evenimentul viitor (și nesigur ca realizare) ce constituie condiția suspensivă. Bonusul a fost acordat de către mandantul-debitor (F. SA), sub condiție suspensivă, ex gratia, aspect compatibil cu principiul libertății contractuale. Contrar susținerilor pârâtei, faptul că mandatarul a fost îndreptățit la o remunerație fixă și la un bonus de performanță, strâns legate de activitatea mandatarului, nu are relevanță asupra îndreptățirii mandatarului și la primirea unui bonus convenit, în limitele legii, în virtutea libertății contractuale. 

Vânzarea acțiunilor deținute de Y SA la F. SA, în data de 11.06.2019, echivalează cu realizarea condiției suspensive, respectiv cu nașterea dreptului mandatarului la primirea bonusului de participare de la mandant, fiind irelevant faptul că între data încheierii contractului de mandat și data nașterii dreptului la primirea comisionului au intervenit schimbări în structura acționariatului.  

Reprezintă un aspect necontestat de către părți, confirmat de adresa-răspuns nr. 1368/17.11.2020 a F. SA, că anterior sesizării instanței, reclamantul și-a revendicat dreptul la bonusul de participare, prin inițierea unei negocieri în conformitate cu teza finală a clauzei de la punctul b.3 din contract. Astfel, deși reclamantul a inițiat această negociere, solicitând suma minimă pe care ar fi putut să o solicite  – 667.409,58 lei reprezentând întocmi 5% din valoarea de vânzare a acțiunilor – mandantul și-a manifestat poziția în sensul că nu datorează nicio sumă de bani în legătură cu cesionarea acțiunilor de către foștii acționari. 

Față de aceste împrejurări, apărările pârâtei în sensul că plata bonusului ar fi condiționată de încheierea efectivă a unui act adițional sunt neîntemeiate. Refuzul discreționar al mandantului de a încheia actul adițional nu poate justifica neîndeplinirea propriilor obligații.  

Astfel, această poziție, menținută și în fața instanței de judecată, nu poate fi primită, principiul forței obligatorii a contractului impunând pârâtei să își îndeplinească obligațiile asumate prin contractul de mandat nr. -/14.06.2016, în calitatea sa de parte la contract – variația în timp a structurii acționariatului fiind irelevantă. Tot irelevantă este și relația dintre noul acționar al F. SA, S. COM SRL și reclamant după vânzarea de acțiuni din 11.06.2019, noul acționar fiind terț față de contractul de mandat nr. -/14.06.2016, după cum este terț față de prezenta cauză. 

Câtă vreme revocarea și ajungerea la termen produc efecte numai pentru viitor și apărările pârâtei în legătură cu aceste aspecte sunt neîntemeiate. Susținerile pârâtei în legătură cu imposibilitatea încheierii unui act adițional în condițiile în care contractul a încetat iar pârâta nu mai are consiliu de administrație – ci administrator unic–sunt, de asemenea, neîntemeiate. Actul adițional prefigurat în clauza de la punctul b.3 nu presupune existența unui consiliu de administrație al societății mandante, societatea putând participa la încheierea actului adițional prin organele sale reprezentative la momentul încheierii acestuia – încheiere care nu presupune și întinderea efectelor în timp a contractului inițial până la data semnării prefiguratului act adițional. 

Apărările pârâtei în sensul că „se poate pune în discuție” depășirea limitelor mandatului de către consiliul de administrație sunt parțial relevante. Într-o cauză precum aceea dedusă judecății se poate pune în discuție depășirea limitelor mandatului în măsura în care părțile invocă acest aspect. Or, în cauza dedusă judecății invocarea acestui aspect de către pârâtă este mai curând incertă, pârâta neinvocând aceste aspecte în mod explicit și reliefând simpla posibilitatea a punerii în discuție.  

Contrar susţinerilor pârâtei, dispoziţiile legale nu consacră caracterul exclusiv al remuneraţiei mandatarului sub forma unei remuneraţii băneşti ca echivalent al prestaţiilor executate de  către mandatar. 

Instanţa a făcut referire la disp. art.142 alin. 2 litera c) din Legea nr. 31/1990 şi art. 1169 din Codul civil. 

Clauza de la punctul b.3 din contractul de mandat nu contravine legii, ordinii publice sau bunelor moravuri. Pe de altă parte, reclamantul a arătat că la semnarea contractului de mandat pârâta a avut reprezentarea importanței bonusului negociat, deoarece în lipsa acestuia reclamantul nu ar fi semnat contractul de mandat și a arătat, totodată, că bonusul a fost negociat în virtutea experienței vaste a acestuia în ceea ce privește organizarea și funcționarea F. SA. Pârâta nu a formulat niciun fel de apărări prin care să combată afirmațiile reclamantului în legătură cu originea convenirii acestui bonus în experiența reclamantului în cadrul societății.  

Pentru toate aceste considerente,  prima instanţa a dat eficienţă prevederilor art. 1270 Cod civil care consacră principiul forţei obligatorii a contractului, convenţiile legal făcute având putere de lege între părţile contractante.  

În cauza dedusă judecăţii, reclamantele au făcut dovada încheierii unui contract valabil între părţi şi a intervenirii evenimentului generator al obligației pârâtei a cărei executare o pretinde.  

În consecinţă, regulile răspunderii contractuale impun pârâtei sarcina dovedirii îndeplinirii obligaţiilor sale – iar pârâta în cauză nu a probat că și-a îndeplinit aceste obligații, pretinzând că nu are aceste obligații. Această este însă neîntemeiată, concluzie susținută de argumentația anterior expusă.  

 Pentru toate aceste considerente, prima instanța a dispus obligarea pârâtei F. SA la plata către reclamantul X a sumei de 667.409, 58 lei (cu titlu de debit principal). 

În ceea ce privește solicitarea reclamantului de obligare a pârâtei la plata dobânzii legale, prima instanța a reţinut dispozițiilor art. 1535 alin.1 din Codul civil şi a arătat că în cauza dedusă judecății, pârâta este titulara unei obligații bănești ce nu a fost plătită la scadență, impunându-se însă o serie de lămuriri în legătură cu scadența obligației de plată. 

 Prima instanţă a reţinut în acest sens că vânzarea acțiunilor deținute de Y SA la F. SA, în data de 11.06.2019, echivalează cu realizarea condiției suspensive, respectiv cu nașterea dreptului mandatarului la primirea bonusului de participare de la mandant, F. SA. 

Obiectul obligației asumate de mandantul-debitor prin clauza de la punctul b.3 este unul determinabil – un procent de minim 5% din valoarea de vânzare a acestor acțiuni– părțile convenind ca detalii privind valoarea, modul de calcul și modul de plată ale acestui bonus să fie ulterior stabilite de către părți într-un act adițional la contract. 

Astfel, deși obligația de a plăti o sumă de bani (cu titlu de bonus de participare) a fost asumată în exercițiul activității unei întreprinderi, în cauză incidența dispozițiilor art. 1523 alin. 2 litera d) din Codul civil se realizează nu prin raportare la data de 11.06.2019, ci cu luarea în considerare a faptului că părțile au convenit ca scadența obligației de plată să facă obiectul unui acord ulterior, a unui act adițional. Or, prin notificarea adresată pârâtei la data de 16.11.2020 – primirea acesteia fiind confirmată de reprezentantul pârâtei și de adresa răspuns aflată la fila 33 – aceasta din urmă a fost convocată la data de 24.11.2020 în scopul încheierii actului adițional referitor la achitarea sumei de 667.409,58 lei „și a termenului în care se va face plata acestui bonus”. 

Prima instanţă a apreciat că doar ulterior expirării acestei date (și în condițiile în care pârâta a refuzat încheierea actului adițional) obligația de plată a bonusului de participare a devenit scadentă, pârâta fiind astfel de drept în întârziere cu începere de la data de 25.11.2020.  Pentru aceste motive, prima instanță a obligat pârâta F. SA la plata către reclamantul X la plata dobânzii legale aferente debitului principal în cuantum de 667.409,58 lei, calculată de la data de 25.11.2020 și până la plata efectivă a debitului principal. 

 În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate în cauză, față de dispozițiile art. 451-453 din Codul de procedură civilă, prima instanţă a obligat pârâta F. SA la plata către reclamantul X a sumei de 10.279,10 lei reprezentând cheltuieli de judecată cu titlu de taxă judiciară de timbru, prin raportare la pretențiile admise, în sensul că pârâta a fost obligată la plata unei dobânzi legale mai mici decât cea solicitată.  

 Prima instanță a respins cererea reclamantului X de obligare a pârâtei F. SA la plata cheltuielilor de judecată cu titlu de onorariu avocațial, în considerarea faptului că acestea nu au fost probate în condițiile legii, reţinând în acest sens dispoziţiile art. 394 alin. 3 din Codul de procedură civilă. 

 Totodată prima instanță a respins cererea pârâtei F. SA de obligare a reclamantului X la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată, câtă vreme pârâta nu este partea care a câștigat procesul. 

  Prima instanţă a obligat pe reclamantul X la plata către pârâta Y SA a sumei de 6.783 lei reprezentând cheltuieli de judecată cu titlu de onorariu avocațial și cheltuieli de deplasare avocat, reţinând că prin cererea introductivă de instanță reclamantul a chemat-o în judecată inclusiv pe pârâta Y SA, iar la termenul de judecată din data de 11.06.2021 a arătat că înţelege să renunţe la judecată în contradictoriu cu aceasta, iar faţă de disp. art. 406 alin. 3 din Codul de procedură civilă, cum în cauza dedusă judecății renunțarea la judecată a survenit (în mod explicit) la al doilea termen de judecată, l-a obligat pe reclamantul X la plata către pârâta Y SA  a cheltuielilor de judecată, potrivit înscrisurilor anexate notei de cheltuieli depuse la termenul de judecată din 11.06.2021. 

Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel pârâta SC F. SA, reprezentată legal de SC S. COM SRL, în calitate de administrator, prin S.D.I., solicitând schimbarea în tot a sentinţei şi în rejudecare, în principal, să se constate că instanţa de fond, prin hotărârea pronunţată, a soluţionat greşit procesul, prin prisma efectelor date de natura juridică a contractului de mandat, în condiţiile în care instanţa de fond a reţinut că actul juridic ce constituie temeiul judecăţii în această pricină este un act sinalagmatic şi cu titlu oneros, nu a cercetat executarea obligaţiilor contractuale asumate de către intimatul-reclamant, având în vedere principiul reciprocităţii şi interdependenţei obligaţiilor contractuale, cu consecinţa admiterii apelului, schimbării în tot a hotărârii pronunţate şi, pe fond, respingerea acţiunii ca neîntemeiată. 

Subsecvent, a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii pronunţate şi, pe fondul cauzei, în temeiul disp. art. 476 alin. 1 şi 478 alin. 2 Cod pr. civilă, raportat la disp. art. 1556 Cod civil, a invocat excepţia neexecutării contractului de mandat de către intimatul reclamant, respectiv contractul de mandat – din data de 14.06.2016, condiţie esenţială şi prealabilă pentru ca intimatul reclamant să poată sesiza instanţa de judecată cu pretenţia dedusă judecăţii. 

În ce priveşte primul motiv de apel, solicită instanţei ca, în temeiul dispoziţiilor art.480 alin. 2 din Codul de procedură civilă, să admită apelul, să schimbe în tot sentinţa apelată şi, rejudecând în limitele învestirii, să constate că nu sunt întrunite condiţiile răspunderii contractuale ale apelantei-pârâte, în condiţiile în care obligaţia contractuală imputată prin cererea de chemare în judecată nu a devenit exigibilă din cauze ce ţin de culpa intimatuluireclamant, respectiv pentru lipsa de performanţă economică a societăţii şi implicit a acestuia în executarea contractului de mandat.  

A solicitat a se observa că, în limitele investirii instanţei de judecată, prin cererea de chemare în judecată, intimatul-reclamant nu a arătat nicăieri că şi-ar fi executat obligaţiile ce decurg din contractul de mandat. 

Contrar opiniei exprimate de instanţa de fond, solicită ca instanţa de apel, să valideze punctul său de vedere şi să aibă în vedere următoarele aspecte:  

În primul rând, obligaţiile contractuale, aşa cum acestea sunt consemnate în conţinutul contractului de mandat, în sarcina intimatului-reclamant la art. A, literele a2, a14, a15, a20, a 

22, a25, a29, constituie temeiurile pe care se întemeiază obligaţia asumată de societate în privinţa bonusului de participare. Adică obligaţia societăţii devine exigibilă numai în măsura în care intimatul-reclamant realizează obiectivele asumate prin contractul de mandat, respectiv în calitatea sa de singur decident în conducerea, coordonarea şi controlul activităţii societăţii, schimbă sau modifică datele economice ale societăţii, date care au impus încheierea acestui contract de mandat, în considerarea persoanei intimatului-reclamant şi a capacităţii sale de a transforma realitatea economică a societăţii de la data încheierii contractului, iunie 2016, când indicatorii economici ai societăţii indicau pierderi economice ale societăţii de – 512.115 lei, în realizarea de profit, în indicatori economici pozitivi. 

Contrar învoielii părţilor din contactul de mandat, această situaţie economică a societăţii s-a adâncit, în sensul că, după încheiere contractului, pierderile societăţii au fost şi mai mari, pierderi care au fost în legătură cauzală cu deciziile luate de către intimatul reclamant şi care, la data revocării contactului de mandat, în luna noiembrie 2019, depăşeau valoarea de – 2.124.204 lei, aşa cum rezultă de situaţiile financiar-contabile ale societăţii. 

Aşa se explică şi lipsa unui act juridic, unui act adiţional care să configureze dimensiunea bonusului de participare, aşa cum părţile au stabilit în conţinutul art.B, litera b3 din contract, în condiţiile în care valoarea şi acordarea acestuia era condiţionată de executarea obligaţiilor asumate de către reclamant prin contractul de mandat, în sensul realizării performanţei economice a societăţii. Ori, în lipsa acesteia, societatea nu putea premia lipsa de rezultate. 

A solicitat a se observa că numai remuneraţia mandatarului este certă şi necondiţionată, celelalte bonificaţii, cele de la punctele b2, b3 şi b8 din contract, sunt calificate ca şi forme de premiere a intimatului-reclamant, bonificaţie care se acordă numai în măsura îndeplinirii obiectivelor şi a indicatorilor de performanta economică a societăţii cu legătură cauzală în actul de management executat de către intimatul-reclamant. 

Această natură juridică a celor trei clauze contractuale, respectiv că acestea constituie temei de premiere, de bonificare, stimulare a intimatului-reclamant pentru modul în care acesta şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin contractul de mandat, obligă instanţa de fond la evaluarea modului în care reclamantul şi-a executat sau nu obligaţiile contractuale pentru a face posibilă exigibilitatea acestei obligaţii a societăţii. Aceasta a fost şi reprezentarea pe care intimatulreclamant a avut-o în raport cu această clauză contractuală, întrucât, în caz contrar, cererea de chemare în judecata ar fi privit şi solicitarea acestuia ca societatea să-şi execute obligaţiile asumata la art. B, punctul b2 si b8 din contract. Nefăcând o astfel de solicitare, reclamantul recunoaşte explicit că obligaţia asumată de societate pe criteriile convenite de părţi nu este exigibilă şi că temeiul pentru care s-ar fi putut justifica executarea acesteia era acela ca intimatul-reclamant să-şi execute obligaţiile contractuale, să performeze în interesul societăţii şi societatea să realizeze indicatori economici pozitivi care să-l îndreptăţească la acest bonus de performanţă. 

În al treilea rând, calificarea juridică dată de reclamant contractului de mandat dar şi clauzei contractuale de la art.B, lit.b3 şi confirmată de instanţa de fond, obligă intimatulreclamant la dovada îndeplinirii propriilor obligaţii, la dovada că există justificare pentru ca obligaţia contractuală asumată de către societate este exigibilă şi că cerinţele ce ţin de conduita acestuia în executarea contractului de mandat impun executarea acestei obligaţii de către societate. În tăcerea intimatului-reclamant dar şi în limitele în care a fost investită instanţa de judecata, doar la a constata scadenţa obligaţiei apelantei-pârâte, deşi actul juridic pe care se bazează solicitarea este un contract sinalagmatic, instanţa de fond trebuia să respingă acţiunea ca neîntemeiată, în condiţiile în care interdependenţa şi reciprocitatea obligaţiilor din contractul încheiat de părţile litigante impuneau ca reclamantul, în cererea dedusă judecăţii, să arate că/cum şi-a executat el însuşi obligaţiile contractuale. Practic, în limitele acestei investiri, instanţa nu putea să facă analiza condiţiilor răspunderii contractuale, în măsura în care nu exista un capăt de cerere sau măcar o evocare a obligaţiilor asumate şi executate de către intimatulreclamant în concurs cu obligaţia asumată de către apelanta-pârâtă. 

Ori, având în vedere aceasta situaţie de fapt, apreciază că instanţa de fond a soluţionat greşit cauza dedusă judecăţii şi a aplicat greşit dispoziţiile art.1350 alin.l şi 2 din Codul Civil. 

Legiuitorul stabileşte că o obligaţie contractuală devine exigibilă numai în condiţiile contractuale asumate de părţile contractante şi numai în raport cu natura juridica a actului juridic încheiat de părţi. În cauză, reciprocitatea şi interdependența obligaţiilor asumate de părţi prin contractul de mandat obligau instanţa de fond să verifice dacă justificarea plăţii bonusului de participare şi justificarea refuzului plăţii acestuia sunt condiţionate de executarea obligaţiilor contractuale de către mandatar de către intimatul-reclamant din cauză. 

Prin sintagma „fără justificare” conţinută de disp. art.1350 alin. 2 C Civil, legiuitorul arată că obligaţiile contractuale devin exigibile nu numai prin prisma consemnării lor în conţinutul actului juridic semnat, şi numai justificat de conduita  contractuală a celeilalte părţi. Or, în cauza de faţă, judecătorul fondului, neanalizând astfel această dispoziţie legală, a făcut posibilă soluţionarea greşită a cauzei  şi aplicarea greşită a  disp. art.1270,  art. 1316 alin. 1 Cod  civil şi art.1530 din acelaşi act normativ. 

Instanţa de fond, deşi stabileşte caracterul sinalagmatic al contractului de mandat, nu analizează exigibilitatea obligaţiei de plată a bonusului de participare, prin raportare la dispoziţiile art.1555 alin. 2 din Codul civil, dispoziţii care sunt în concordanţă cu obiectul şi obligaţiile asumate de reclamant prin contractul de mandat, prin care s-a urmărit redresarea economică a societăţii, creşterea indicatorilor economici şi realizarea de profit, obligaţii impuse în contactul de mandat, lit. a22, ca şi obiective şi criterii de performanţă pentru mandatar.  

Examinarea clauzelor contractuale şi interpretarea acestora trebuie realizată prin raportare la voinţa părţilor. 

Prin urmare, soluţia instanţei de admitere a acţiunii fără a verifica dacă refuzul societăţii de a executa obligaţia asumată prin contract este justificată face ca soluţia pe fondul procesului să fie una greşită. 

Nici nu s-ar putea atrage răspunderea civilă, oricare ar fi ea, unei persoane în lipsa unei corelaţii dintre obligaţiile asumate şi drepturile ce decurg din acestea. Cu atât mai puţin, în cadrul răspunderii contractuale, unde oricărei obligaţii contractuale îi corespunde un drept corelativ. 

Ca atare, obligaţia reclamantului şi a instanţei de judecată era aceea de a arăta, respectiv de a identifica obligaţia asumată şi executată de către acesta, care ar justificat dobândirea dreptului obiect al clauzei ce se referă la bonusul de participare.  

Ori această abordare a părţii adverse dar şi a instanţei de judecată, relevă că cele două entităţi  au o  înţelegere greşită a  contractului de mandat şi a noţiunii de bonus de performanţă care nu se poate acorda decât în condiţiile existenţei acesteia.  

Drept urmare, solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei şi pe fond, respingerea  acţiunii ca neîntemeiată.  

A mai arătat apelantul faptul că, al doilea motiv de apel este întemeiat pe dispoziţiile art.477 şi 478, alin.  2 din Codul de procedură civilă, raportat la dispoziţiile art.1556 din codul civil, în sensul că, în apel, pe fondul cauzei, înţelege a se folosi de instituţia de drept la care fac trimitere dispoziţiile art.1556 din Codul civil, în sensul că înţelege să invoce excepţia neexecutării contractului de către intimatul-reclamant în cauză, condiţie legală pentru ca acesta să poată solicita societăţii executarea obligaţiei de plata a bonusului de participare la care fac referire dispoziţiile art. B, litera b3 din contractul de mandat. 

În apel, instanţa care judecă litigiul, realizează o veritabilă cercetare judecătorească a fondului litigiului, analizând, potrivit art. 478, alin. (2) C. proc. civ., motivele, mijloacele de apărare şi dovezile invocate la prima instanţă sau arătate în cadrul apelului sau prin întâmpinare. 

Adică, disp. art.478 alin. 2 Cod pr. civilă, arată că instanţa de apel face o veritabilă cercetare judecătorească a fondului în calea de atac şi că o apărare de fond invocată de pârât direct în apel nu este excedată de cerinţa obligaţiei de analiză de către instanţa de control judiciar. Solicită a fi avute în vedere în acest sens Deciziile nr. 92 din 26 ianuarie 2016 şi nr. 2413 din 25 iunie 2014 ale ICCJ- secţia a II-a civilă. 

În doctrină, prin excepţia de neexecutare s-a înţeles ca fiind acel remediu contractual, mijloc juridic preventiv- defensiv la care poate recurge partenerul contractual în cazul unui contrat sinalagmatic, care consta în dreptul acestuia de a refuza executarea propriilor obligaţii, atâta vreme cât cealaltă parte nu şi le execută pe ale sale. 

În cauză sunt întrunite toate condiţiile pentru invocarea excepţiei de neexecutare a  contractului: obligaţiile reciproce ale părţilor au temeiul în acelaşi contract; din partea celuilalt contractant a existat o neexecutare, adică însuşi contactul de mandat ce impunea ca şi obligaţie pentru reclamantul din cauza realizarea obiectivelor şi criteriilor de performanţă ce trebuiau să scoată societatea din impas şi aducerea acesteia pe indicatori economici pe profit şi înlăturarea pierderilor; neexecutarea contractului de mandat nu i se datorează, reclamantul având toată libertatea managerială de a dispune în sensul executării contractului de mandat şi realizării obiectivelor propuse prin acestea, această obligaţie fiind reluată şi reevocată de către consiliul de administrație al societăţii cu prilejul oricărei evocări a modului de executare a contractului de mandat.  

Prin urmare, în faza de judecată a apelului, în măsura în care instanţa trece de primul motiv de apel, urmează ca instanţa să analizeze contractul de mandat din perspectiva obligaţiilor asumate de către intimatul-reclamant, dacă contactul a fost încheiat, în voinţa părţilor, în considerarea calităţilor exhibate de către mandatar de cunoscător al societăţii şi activităţii acesteia de ani de zile, de aptitudinea acestuia de a redresa societatea, de a performa în realizarea obiectului de  activitate al societăţii şi de a dezvolta societatea în sensul realizării de profit.  

În egală măsură, analiza instanţei de judecată trebuie să privească învoiala părţilor sub aspectul condiţiilor în care devine exigibilă obligaţia de plată a bonusurilor la care avea dreptul reclamantul şi dacă această obligaţie a societăţii este în legătură cu obligaţiile asumate de către reclamant. 

De asemenea, instanţa trebuie să vadă dacă bonusul de participare, bonus de performanţa, era afectat de o condiţie suspensivă de acordare care se referă la executarea contractului prin performanţă sau la acordarea acestui beneficiu indiferent de conduita contractuală a reclamantului. Hotărârea instanţei de fond, care nu interpretează voinţa contractuală a părţilor în întregul conţinut al raportului juridic încheiat prin dezlegarea drepturilor părţilor de îndeplinirea  obligaţiilor asumate, este cel puţin nejuridică şi a condus la o soluţionare greşită a cauzei. 

Instanţa de fond a înţeles că obligaţia de plată a bonusului de participare consacrat de disp. art. B lit. b3 din contractul de mandat nu are nici o legătură cu conduita reclamantului în conţinutul contractului de mandat şi că această obligaţie trebuie executată indiferent de modul în care reclamantul şi-a executat sau nu obligaţiile contractuale.  

Este evident că actul juridic semnat de părţile litigante, aşa cum acesta consemnează, prevede că pentru executarea obligaţiilor asumate de către reclamant în conţinutul contractului de mandat, acesta beneficiază de remuneraţie fixă, pe de o parte, iar pe de altă parte, acesta poate dobândi şi bonificaţii numai în măsura în care acesta atinge obiectivele şi criteriile de performanţă. 

Ca atare, voinţa juridică a părţilor a fost aceea ca bonificaţia să fie acordată reclamantului ca o recunoaştere a realizării obiectului contractului de mandat, în sensul angajat de părţi şi numai în măsura în care acesta a realizat progres economic pentru societate şi a realizat profit.  

Statuarea instanţei este anacronică, în condiţiile în care, pe de o parte, stabileşte că acest bonus este o răsplată a performantei reclamantului iar pe de altă parte, stabileşte că modalitatea în care aceasta obligaţie devine exigibilă, aceasta obligaţie a societăţii nu are legătură cu obligaţiile asumate de către mandatar. Adică, instanţa se îndepărtează de logica juridică corectă dată naturii juridice a bonificaţiei la care ar fi avut dreptul reclamantul, de scopul acesteia şi cauza juridică pentru care aceasta devine exigibilă. 

Această opinie este greşită şi urmează a fi înlăturată de instanţa de control judiciar, în condiţiile în care, printr-o astfel de statuare, s-ar ajunge la situaţia anacronica în care instituţia bonusului ar opera înafara criteriilor logice pentru care s-ar face orice premiere. 

Prin urmare, rejudecând în fond cauza în apel, urmează ca instanţa să constate următoarele: 

• că, urmare a încheierii contractului de mandat, părţile au stabilit, atât întinderea obligaţiilor, cât şi drepturile pe care acestea le au în contextul reciprocităţii şi interdependenţei acestora; 
• că actul juridic încheiat de societate cu reclamantul a avut în vedere calitatea acestuia în societate şi întinderea activităţii acestuia în societate; 
• că obligaţiile şi drepturile exprese ale părţilor au fost perfect stabilite de părţile contractante şi că executarea acestora, din punctul de vedere al reclamantului, făceau exigibile drepturile accesorii derivate din conţinutul clauzelor contractuale de la literele b2 şi b3;  
• că reclamantul nu şi-a executat obligaţiile contractuale şi nu a realizat obiectivele asumate prin contractul de mandat; 
• că intimatul-reclamant, pe timpul derulării contractului de mandat, nu a activat niciodată clauza contractuală de la litera b2, adică nu a încasat niciodată bonusul de performanta prevăzut de aceasta dispoziţie contractuală; 
• că, de la semnarea contractului de mandat şi până la revocarea acestuia, societatea, sub manageriatul reclamantului, şi-a mărit pierderile şi nu a realizat niciodată profit; 
• că, la data semnării contractului de mandat, anul 2016, societatea înregistra pierderi de 
• 512.115 lei, iar la data revocării contractului de mandat societatea înregistra pierderi de –

2.124.204 lei; 

• că, după revocarea contractului de mandat, societatea a cunoscut creştere economică şi a diminuat până la lichidare pierderile înregistrate în timpul derulării contractului de mandat; 
• că toate aceste elemente constituie cauza justificativă pentru care societatea nu are obligaţia de a executa clauza contractuală pe care se întemeiază acţiunea. 

Cercetând cauza sub toate aceste aspecte, solicită ca instanţa de apel să constate că nu sunt întrunite condiţiile răspunderii contractuale, în condiţiile în care neexigibilitatea clauzei contractuale privind bonusul de participare este rezultatul cuplei reclamantului, culpă derivată din neexecutarea contractului de mandat, aşa cum părţile s-au înţeles.  

Solicită admiterea apelului şi respingerea acţiunii ca neîntemeiată. 

Prin întâmpinarea depusă la dosar, reclamantul X a solicitat respingerea apelului ca nefondat, şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică. 

În motivare, a invocat încălcarea de către apelantă a prevederilor art. 478 al. 2 din Codul de procedură civilă,  arătând că potrivit acestui text legal, părţile nu se vor putea folosi înaintea instanţei de apel de alte motive, mijloace de apărare şi dovezi decât cele invocate la prima instanţă sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare. 

Astfel, instanţa de apel, procedând la judecarea în fond a litigiului, nu va putea reaborda fondul litigiului nici ultra appellatum, peste ceea ce s-a apelat, nici ultra indicaţii, peste ceea ce s-a judecat deja la nivelul primei instanţe. 

Prin apelul declarat, apelanta nu aduce nici o critică aspectelor şi motivelor indicate de către instanţa în susţinerea soluţiei corecte pronunţată prin sentinţa atacata, ci aceasta formulează motive şi apărări noi total distincte de cele invocate în faţa instanţei de fond. 

În esenţă, prin apărările noi, distincte de cele invocate în faţa instanţei de fond, apelanta a indicat în mod greşit că: 

• obligaţia acesteia ar fi devenit exigibilă doar în situaţia în care reclamantul ar fi realizat obiectivele asumate prin contractul de mandat. 
• valoarea şi acordarea bonusului de participare ar fi fost condiţionată de executarea obligaţiilor asumate de către reclamant prin contractul de mandat, în sensul realizării performanţei economice a societăţii, deoarece în lipsa acesteia, societatea nu ar fi putut premia lipsa de rezultate. 
• numai remuneraţia mandatarului ar fi fost certă şi necondiţionată, celelalte bonificaţii, adică cele de la punctele b2, b3 şi b8 din contract, fiind calificate ca şi forme de premiere a intimatului reclamant, bonificaţie care s-ar acorda numai în măsura îndeplinirii obiectivelor şi a indicatorilor de performanţă economică a societăţii. 
• bonusul de participare prevăzut de pct. b3 ar fi avut legătură cu bonusul prevăzut la punctele b2 şi b8 din contractul de mandat. 
• în prezenta cauză, reciprocitatea şi interdependenţa obligaţiilor asumate de către părţi prin contractul de mandat ar fi obligat instanţa de fond să verifice dacă justificarea plăţii bonusului de participare şi justificarea refuzului plăţii acestuia ar fi fost condiţionate de executarea obligaţiilor contractuale de către mandatar. 
• aceasta înţelege să invoce excepţia neexecutării contractului de către intimatul reclamant, condiţie care, în opinia acesteia, trebuia să fie îndeplinită pentru ca acesta să poată solicita apelantei executarea obligaţiei de plata a bonusului de participare prevăzut de pct. b3 din contractul de mandat. 
• în prezenta cauză, în opinia (greşită) a apelantei ar fi fost întrunite toate condiţiile pentru invocarea excepţiei de neexecutare a contractului. Astfel, în opinia apelantei, obligaţiile reciproce ale părţilor au temeiul în acelaşi contract; din partea celuilalt contractant ar fi existat o neexecutare, în condiţiile în care chiar contractul de mandat ar fi impus, ca şi obligaţie pentru reclamant, realizarea obiectivelor şi criteriilor de performanţă ce trebuiau să scoată societatea din impas; neexecutarea contractului de mandat nu i s-ar fi datorat apelantei, reclamantul având toata libertatea manageriala de a dispune în sensul executării contractului de mandat şi realizării obiectivelor propuse prin acesta. 

A arătat reclamantul intimat că toate aceste apărări noi sunt nefondate, aşa cum rezultă din următoarele argumente: 

La data de 14.06.2016 a fost încheiat contractul de mandat al directorului general al SC F. SA nr.-/14.06.2016 prin care consiliul de administraţie al F. SA, prin preşedintele acestuia, l-a mandatat pe reclamantul X să îndeplinească atribuţiile de director general al F. SA şi a solicitat a fi avute în vedere disp. art.209 al.3 din Codul civil, art.142 al.2, litera c, art. 143² al.1 şi 4 din Legea 31/1990, disp. art. 2012 al.l, art. 2027, art. 1270, art. 1350 al.1 şi 2şi art. 1516 al.l şi art. 1530 din NCC. 

A solicitat a se observa faptul că apelanta nu îşi mai susţine apărările aduse prin întâmpinarea formulată în faţa primei instanţe de judecată, ci aceasta formulează noi apărări în apel. 

Prin apelul declarat şi apărările noi formulate doar în apel, apelanta încearcă să acrediteze ideea fundamental greşită şi nefondată că obligaţia acesteia de plata a bonusului de participare prevăzut la punctul b3 din contractul de mandat ar fi fost exigibilă doar în situaţia în care intimatul reclamant ar fi realizat anumite obiective (la modul general) care nu sunt stabilite prin contractul de mandat. 

Deşi apelanta face referire la termeni ca „obiective”, „indicatori de performanță” care nu ar fi fost respectați de către intimatul reclamant, în concret prin contractul de mandat nu au fost stabiliţi şi definiţi sub nici o formă astfel de termeni. 

Punctul A al contractului expune în 34 de sub-puncte, de la al la a34, obligaţiile directorului general, iar punctul B cuprinde în 11 sub-puncte, de la b1 la b11, drepturile directorului general. 

În niciunul dintre cele 34 de subpuncte prin care sunt stabilite obligaţiile directorului general nu se stabilesc care sunt obiectivele şi criteriile de performanţă, indicate cu titlu general de către apelanta prin apelul formulat în prezenta cauza. 

Rezultă în mod clar şi neechivoc din contractul de mandat încheiat între apelanta şi intimatul reclamant faptul că obligaţiile stabilite în sarcina acestuia au fost nişte obligaţii de mijloace care rezultă din contractul de mandat, şi nu nişte obligaţii de rezultat, cum în mod greşit încearcă să indice apelanta. 

Tot în mod greşit, apelanta a indicat faptul că valoarea şi acordarea bonusului de participare ar fi fost condiţionată de executarea obligaţiilor asumate de către reclamant prin contractul de mandat, în sensul realizării performantei economice a societăţii.

În mod corect, instanţa de fond a reţinut faptul că aceasta clauza de la punctul b3 a consacrat printre avantajele urmărite de către mandatar la încheierea contractului, în schimbul obligaţiilor asumate la punctele 1-34, pe acela reprezentat de un bonus a cărui primire se situează sub incidenţa unei singure condiţii suspensive:cazul în care oricare dintre acţionari/asociaţi vinde în parte sau în totalitate acţiunile deţinute în societate. 

Obiectul obligaţiei asumate de către mandantul-debitor prin clauza de la punctul b3 este unul perfect determinabil – un procent de minim 5% din valoarea de vânzare a acestor acţiuni, părţile convenind că detalii privind valoarea, modul de calcul şi modul de plată ale acestui bonus să fie ulterior stabilite de către părţi într-un act adiţional la contract. Reprezintă un aspect necontestat de către părţi şi confirmat prin adresa răspuns nr. 1368/17.11.2020 a F. SA, că anterior sesizării instanţei, reclamantul şi-a revendicat dreptul la bonusul de participare prin iniţierea unei negocieri în conformitate cu teza finala a clauzei de la punctul b3 din contractul de mandat. Astfel, deşi reclamantul a iniţiat aceasta negociere, solicitând suma minimă pe care ar fi putut să o solicite – 667.409,58 lei reprezentând 5% din valoarea de vânzare a acţiunilor – mandantul şi-a manifestat poziţia în sensul că nu datorează nicio o suma de bani în legătura cu cesionarea acţiunilor de către foştii acţionari. 

Tot în mod greşit apelanta a încercat să acrediteze ideea că bonusul stipulat la punctul b3 din contract ar fi fost în strânsă legătură şi condiţionat de alte bonusuri prevăzute în contract la punctele b2 şi b8. 

Rezultă din conţinutul clauzei de la punctul b3 că, deşi bonusul este intitulat „de participare” acesta a fost stipulat independent de implicarea sau neimplicarea mandatarului creditor în evenimentul viitor (şi nesigur ca realizare) ce constituia condiţia suspensivă. 

Bonusul a fost acordat de către mandantul-debitor (F. SA) sub condiţie suspensivă, ex gratia, aspect perfect compatibil cu principiul libertăţii contractuale. 

Contrar susţinerilor apelantei, faptul că mandatarul a fost îndreptăţit la o remuneraţie fixă şi la un bonus de performanţă, strâns legate de activitatea mandatarului, nu are relevanţă asupra îndreptăţirii mandatarului şi la primirea unui bonus convenit, în limitele legii, în virtutea libertăţii contractuale. 

Clauza de la punctul b3 din contractul de mandat nu contravine legii, ordinii publice sau bunelor moravuri. Pe de altă parte, reclamantul a arătat că la semnarea contractului de mandat pârâta a avut reprezentarea importantei bonusului negociat, deoarece în lipsa acestuia reclamantul nu ar fi semnat contractul de mandat, şi a mai arătat totodată, că bonusul a fost negociat în virtutea experienţei vaste a acestuia în ceea ce priveşte organizarea şi funcţionarea F. SA. Mai mult, apelanta nu a formulat nici un fel de apărări prin care să combată afirmaţiile reclamantului în legătura cu originea convenirii acestui bonus. 

În mod greşit, prin apelul formulat, apelanta a indicat faptul că ar fi îndeplinite condiţiile excepţiei de neexecutare a contractului şi că intimatul reclamant nu şi-ar fi îndeplinit obligaţiile din contractul de mandat. 

A făcut referire la disp. art.1556 din NCC, şi a solicitat a se avea în vedere şi faptul că, după semnarea contractului, reclamantul şi-a desfăşurat cu succes activitatea pe parcursul anilor, iar pârâta nu a obiectat niciodată cu privire la prevederile cuprinse la punctul b3 din contract. 

Apelanta, prin organele abilitate: 

• nu a contestat niciodată clauza prevăzuta de punctul b3 din contractul de mandat; 
• nu a formulat niciodată vreo acţiune prin care să se solicite anularea clauzei b3 din contractul de mandat, tocmai pentru că aceasta a fost negociată şi stabilită cu respectarea prevederilor legale în vigoare; 
• până în apel, nu a invocat niciodată faptul ca intimatul reclamant nu şi-ar fi îndeplinit anumite obiective şi criterii de performanță (nestabilite prin contractul de mandat). Mai mult, apelanta a susţinut demersurile efectuate de către reclamant în momentul în care acesta s-a îndreptat în mod greşit pentru obţinerea acestuia împotriva acţionarilor din cadrul F. SA care şi-au înstrăinat acţiunile pe care le deţineau în cadrul societăţii. 

Aspectele referitoare la o depăşire a mandatului de către consiliul de administraţie al pârâtei sunt nefondate, deoarece contractul de mandat a fost încheiat în mod valabil, cu respectarea prevederilor legale incidente, şi acesta a produs pe deplin efectele între părţi, nefiind contestat niciodată nici de către organele executive al societăţii şi nici de către adunarea generala a acţionarilor pârâtei. 

Bonusul de 5% stabilit prin clauza b3 din contract a reprezentat o formă particulară de remuneraţie a reclamantului, care a fost negociată şi stabilită de comun acord de către părţile contractante, astfel încât, prin semnarea contractului de mandat, atât acesta în întregime cât şi fiecare clauza a acestuia au dobândit putere de lege între părţile contractului. 

Având în vedere aspectele indicate în cuprinsul prezentei întâmpinări, consideră că apelul este nefondat motiv pentru care solicită respingerea acestuia. 

Prin întâmpinarea depusă la dosar, Y SA a solicitat să se constate faptul că societatea Y S.A. nu este parte în etapa procesuală a apelului în prezentul dosar, având în vedere că reclamantul X a renunţat la judecată în contradictoriu cu societatea Y S.A., iar  cererea de chemare în garanţie a Y S.A formulată de către societatea F. S.A a fost anulată ca netimbrată. A mai arătat faptul că, din formularea haotică a apelului depus la dosarul cauzei de către pârâta F. S.A. nu rezultă care sunt limitele apelului formulat, respectiv persoanele cu care înţelege să se judece apelanta. 

Deşi apelanta precizează faptul că solicită schimbarea în tot a hotărârii instanţei de fond (aspect din care ar rezulta că atacă si soluţia de respingere a cererii de chemare în garanţie ca netimbrată), din motivele de apel nu rezultă sub nicio formă că apelanta ar fi criticat inclusiv soluţia de respingere a cererii de chemare în garanţie.

Raportat la motivele de apel invocate, întrucât apelantul critică hotărârea primei instanţe strict din perspectiva soluţionării eronate a litigiului prin prisma efectelor date de natura juridică a contractului de mandat şi nu a cercetat executarea obligaţiilor asumate de către intimatulreclamant, respectiv invocă excepţia neexecutării contractului de mandat de către intimatulreclamant, consideră că este de ordinul evidentei că citarea societăţii Y S.A. în prezentul apel este o eroare materială, nefiind parte în prezentul demers. 

 Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul reclamantului. 

Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei apelate, prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului şi a motivelor de apel invocate, curtea  constată că apelul este nefondat, pentru următoarele  considerente: 

Sub un prim motiv de apel s-a invocat faptul că instanţa de fond, prin hotărârea pronunţată, a soluţionat greşit procesul, prin prisma efectelor date de natura juridică a contractului de mandat, în condiţiile în care instanţa de fond a reţinut că actul juridic ce constituie temeiul judecăţii în aceasta pricina este un act sinalagmatic şi cu titlu oneros, cauza fiind judecată fără cercetarea executării obligațiilor contractuale. 

Din susținerile părților și conform înscrisurilor de la dosar, Curtea reține ca și situație de fapt necontestată că la data de 14.06.2016 a fost încheiat contractual de mandat al directorului general al SC F. SA nr. -/14-06-2016 prin care consiliul de administrație al apelantei F. SA, prin președinte, l-a mandatat pe  intimatul-reclamantul X să îndeplinească atribuțiile de director general al F. SA. 

Așadar, între părți a fost încheiat un contract de mandat în care s-a prevăzut expres care sunt obligațiile mandatarului( cele de la lit. A)  și care sunt drepturile acestuia ( cele de la lit. B)  La lit. b1  s-a prevăzut dreptul reclamantului la primirea unei remunerații lunare fixe în valoare netă de 2000 euro, ce putea fi modificată prin act adițional, la punctul b.2 s-a prevăzut primirea unui bonus de performanță, calculat ca un procent  din profitul net obținut de societate, sau, dacă este cazul, din rezultatul financiar al societății determinat pe baza unei alte metodologii agreate de către părți, detaliile privind valoarea, modul de calcul și modul de plată al acestui bonus de performanță urmând a fi stabilite de către părți prin act adițional iar la punctul b.3 s-a prevăzut dreptul la primirea unui bonus de participare, în cazul în care oricare dintre acționari/asociați vinde, în parte sau în totalitate, acțiunile deținute în societate, calculat ca un procent de minim 5% din valoarea de vânzare a acestor acțiuni. Detalii privind valoarea, modul de calcul și modul de plată ale acestui bonus vor fi ulterior stabilite de către părți într-un act adițional la prezentul contract.” 

Contractul de mandat este un contract consensual  în care principala obligație a mandatarului este de a executa mandatul iar principalul drept, în cazul mandatului cu titlu oneros   este de a încasa remunerația stabilită. 

Procedând la analizarea naturii contractului dintre părțile din prezenta cauză, Curtea reține că în mod corect judecătorul fondului a reținut ca  acesta e unul sinalagmatic și cu titlu oneros. Natura contractului se stabilește pentru raportare la conținutul întregului contract iar nu prin raportare la interpretarea  doar a unei clauze contractuale, în speță clauza privind bonusul de participare. 

Or, așa cum s-a reținut mai sus, în contractul de mandat al directorului general al SC F. SA nr. -/14-06-2016 s-au prevăzut expres care erau obligațiile mandatarului (cele de la punctul A) și care erau drepturile acestuia, respectiv obligațiile mandantului (cele de la punctul B).

Astfel, în mod greșit a apreciat apelanta că deoarece pentru bonusul de participare nu există o contraprestație expres prevăzută în contract în sarcina mandatarului reclamant, contractul în cauză nu ar fi unul sinalagmatic.  

În susținerea acestui motiv de apel, apelanta s-a folosit și de argumentul că  obligația contractuală imputată de către reclamant apelantei  nu a devenit exigibilă din cauze ce țin de culpa acestuia, respectiv pentru lipsa de performanță economică a societății și implicit a acestuia în executarea contractului de mandat. 

Sub un prim aspect, curtea reține că apelanta este în eroare atunci când susține că judecătorul fondului  a reținut că bonusul prevăzut de art. b3 din contractul părților ar fi unul de performanță. Astfel, pe lângă faptul că nu există o astfel de reținere din partea judecătorului sindic în cuprinsul sentinței apelate, Curtea mai observă că însăși denumirea acestui bonus este de participare, bonusul de performanță fiind prevăzut de art. b.2 din contractul părților, care însă nu a fost supus analizei instanței de judecată. 

Or  din cuprinsul clauzei contractuale de la punctul b.3, Curtea reține că bonusul de participare nu este condiționat  de vreo contraprestație expresă din partea mandatarului, ceea ce prin raportare la interpretarea contratului în întregul său, conduce la ipoteza că acesta este condiționat doar de vinderea, în parte sau în tot a acțiunilor societății mandante și firesc de îndeplinirea  obligației generale a mandatarului de a executa mandatul care i-a fost acordat. 

Cu privire la condiția vânzării acțiunilor, Curtea reține că la data de 11.06.2019 a fost încheiat contractul de vânzare a participației deținute de către Y SA la F. SA. Astfel, obiectul acestui contract a constat în 2.927.235 acțiuni cu valoare nominală de 2,5 ron, reprezentând 89,6892% din capitalul social al F. SA, la prețul de 4,56 ron/acțiune, valoarea totală a contractului de vânzare-cumpărare fiind de 13.348.191,60 ron (sumă încasată în două tranșe în 29.05.2019 și 11.06.2019) – a se vedea în acest sens raportul curent nr. 2../11.06.2019. 

Anterior acestei operațiuni, în data de 06.06.2019, sub nr. 1604 din această dată, consiliul de administrație al F. SA a fost informat de către reclamantul X în legătură cu clauza de la punctul b3 din contractul de mandat nr. -/14.06.2016 în scopul aducerii la cunoștință a acestei clauze contractuale către acționarii implicați, pentru a fi avută în vedere la momentul efectuării (vânzării) cesiunii acțiunilor. 

Prin adresa nr. 1368/17.11.2020 – răspunzând solicitării reclamantului de încheiere a unui act adițional la contractul de mandat nr. -/14.06.2016 prin care pârâta F. SA să se oblige la plata sumei de 667.409,58 lei reprezentând „bonus de 5% din prețul de vânzare a acțiunilor deținute de către Y SA” la F. SA – pârâta i-a comunicat reclamantului că nu-i datorează nicio sumă de bani rezultată din cesionarea acțiunilor deținute de către foștii acționari, recomandându-i reclamantului să solicite plata de la acționarii care au cesionat acțiunile. 

Așadar, dată fiind condiția vânzării acțiunilor societății apelante, reclamantul s-a considerat în mod corect îndreptățit în solicitarea eficientizării concrete a clauzei contractuale de la punctul b3.  

În ceea ce privește condiția executării din partea mandatarului a obligațiilor ce decurg din respectivul contract, apelanta a susținut că nici prin cererea de chemare în judecată reclamantul nu a arătat că și-ar fi executat  obligațiile contractuale, respectiv nu a precizat că  urmare a activității sale apelanta ar fi realizat indicatori economici ce constituie performanță pentru reclamant, că evoluția economică a societății îl îndreptățea pe acesta la primirea bonusului și modul de executare a obligațiilor contractuale îl calificau la primirea acestui bonus de performanță. 

Or, Curtea reține că și de această dată apelanta deși pornește de la susținerea că reclamantul intimat nu și-a executat mandatul în general  în final particularizează neexecutarea din partea mandatarului prin raportare la neîndeplinirea criteriilor de performanță de către aceasta, criterii care însă nu condiționau acordarea bonusului de participare de la punctul b.3 ci doar pe cel de la punctul b.2 intitulat bonus de performanță care însă nu se discută în acest dosar. 

În ceea ce privește obligația generală de executare a mandatului, Curtea reține că apelanta a susținut că în conţinutul contractului de mandat, în sarcina intimatului-reclamant la art. A, literele a2, a14, a15, a20, a 22, a25, a29, sunt prevăzute obligațiile reclamantului pentru care devenea exigibilă obligaţia asumată de societate în privinţa bonului de participare. Adică, obligaţia societăţii devine exigibilă numai în măsura în care intimatul-reclamant realizează obiectivele asumate prin contractul de mandat, respectiv în calitatea sa de singur decident în conducerea, coordonarea şi controlul activităţii societăţii, schimbă sau modifică datele economice ale societăţii, date care au impus încheierea acestui contract de mandat, în considerarea persoanei intimatului-reclamant şi a capacităţii sale de a transforma realitatea economica a societăţii de la data încheierii contractului, iunie 2016, când indicatorii economici ai societăţii indicau pierderi economice ale societăţii de- 512.115 lei, în realizarea de profit, în indicatori economici pozitivi. 

 Curtea reține că clauzele de la pct. a.2 , a15, a20, a22, a25 și a29 invocate de către apelantă prevăd următoarele obligații în sarcina mandatarului reclamant: de a organiza, coordona, analiza, evalua și controla toate activitățile din societate, de a prezinta Consiliului de Administrație propuneri privind strategia și politica de dezvoltare a societății, de a  prezinta Consiliului de Administrație rapoarte privind activitatea societății și respectarea mandatului încredințat, de a îndeplini orice alte atribuții fixate în sarcina sa de CA, de a asigura punerea în aplicare  a politicii privind  calitatea , în vederea atingerii obiectivelor stabilite și de a asigura condiții adecvate pentru menținerea, dezvoltarea și îmbunătățirea sistemului de management al calității, de a răspunde de îndeplinirea hotărârilor  CA și a hotărârilor AGOA sau AGEA dacă sunt cerute în mod expres.   

Din cuprinsul acestor clauze potrivit cărora  reclamantul avea obligația contractuală de a face propuneri privindstrategia și politica de dezvoltare a societății și de a asigura punerea în aplicare  a politicii privind  calitatea în vederea atingerii obiectivelor stabilite și de a asigura condiții adecvate pentru menținerea, dezvoltarea și îmbunătățirea sistemului de management al calității, de a  prezenta Consiliului de Administrație rapoarte privind activitatea societății și respectarea mandatului încredințat, curtea reține că întreaga activitate a mandatarului se realiza sub controlul Consiliului de Administrație a societății apelante, acesta fiind cel care încuviința politica de dezvoltare a societății și verifica pe baza de rapoarte din partea mandatarului activitatea societății și îndeplinirea mandatului de către mandatar. 

Așadar, raportat la conținutul clauzelor contractului dintre părți,  curtea reține că din nou apelanta înțelege,  să își adauge propriile susțineri la clauzele contractului în condițiile în care clauzele de la pct.a2, a14, a15, a20, a 22, a25, a29 nu conțin nicio minimă referire la vreo performanță economică ce trebuia realizată de către mandatar, criteriul performaței nefiind prevăzut acordarea pentru bonusul de participare. 

De altfel niciunul din cele  34 de subpuncte de la punctul A din obligatiile contractuale ale reclamantului nu stabilesc care ar fi fost obiectivele și criteriile de performanță ce trebuiau îndeplinite de acesta din urmă.

Din contractul părților rezultă dincolo de orice îndoială  că obligațiile stabilite în sarcina reclamantului mandatar  au fost obligații de mijloace (lit. A) iar nu obligații de rezultat cum invocă apelanta. 

 A mai susținut apelanta că reclamantul era obligat la dovada îndepliniri propriilor obligații fapt neîndeplinit de către acesta iar instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile art. 1350 alin.1 și 2 C.civ., în sensul că instanța de fond nu a verificat dacă se justifica plata bonusului de participare  și dacă nu cumva se justifica refuzul de plată  al apelantei tocmai pentru neexecutarea contractului. 

Or, în ceea ce privește executarea obligatiilor contractuale asumate, curtea reține că potrivit pct. a22 din contractul de mandat, reclamantul avea obligația de a  prezenta Consiliului de Administrație rapoarte privind activitatea societății și respectarea mandatului încredințat  iar în perioada  2016-2019 a fost verificată activitatea depusă de către consiliul de administrație și directorul general, fiind aprobată prin hotărâri AGOA prin descărcarea de gestiune pentru toți anii cu privire la toate deciziile și hotărârile din acești ani, cu aprobarea situațiilor financiare și rapoartelor de gestiune, susținerile apelantei fiind găsite astfel nefondate. 

În ceea ce privește justificarea  plății bonusului, curtea reține că în mod corect judecătorul fondului a făcut aplicarea art. 1350  C.civ. în condițiile în care a reținut că s-a făcut dovada vânzării unei părți din acțiunile societății apelante așa cum prevede punctul b.3 din contractul părților, bonusul în cauză fiind stipulat în contract independent de vreo implicare a reclamantului în acest eveniment al vânzării de acțiune (condiția suspensivă a acordării bonusului). 

Părțile au prevăzut acordarea acestui bonus doar sub condiția suspensivă a vânzării de acțiuni, ex gratia, potrivit principiului libertății contractuale, iar în ceea ce privește executarea mandatului din partea mandatarului, Curtea are în vedere aprobarea activității societății prin hotărârile AGEOA pentru anii 2016-2019. 

În ceea ce privește justificarea refuzului plății invocată de către apelantă, curtea reține că fiind făcută dovada condiției vânzării de la punctul b.3 din contract  iar dovada generală a executării mandatului rezultă din aprobările din hotărârile AGEOA pentru anii 2016-2019, refuzul apelantei nu poate fi decât unul nejustificat , nefiind dată ipoteza de la art. 1350 alin.2 C.civ. invocată de către apelantă. 

 Curtea reține ca nefondată susținerea apelantei privind greșita aplicare de către instanța de fond art. 1270,  art.1316 alin.1 și art. 1530 C.civ. 

 Curtea reține că bonusul de participare stabilit prin clauza b3 din contract a reprezentat o formă particulară de remunerație a reclamantului intimat, care a fost negociată și stabilită de comun acord  de către ambele părți, astfel încât , prin semnarea contractului de către părți, contractul în cauză și fiecare clauză în parte  au dobândit putere de lege între părți potrivit art. 1270 C.civ. 

În ceea ce privește art.1316 alin.1 C.civ. invocat de către apelantă, curtea îl reține ca neaplicabil cauzei. Astfel,  în cauză nu sunt incidente dispozițiile privind cesiunea contractului în condițiile în care clauza de la pct. b.3 din contractul de mandat vorbește de cesiunea de acțuni iar nu de cesiunea de contract.  

În ceea ce privește art. 1530 C.civ. deși invocat de către apelantă, nu se arată în concret în ce mod a fost aplicat sau interpretat greșit de către instanța de fond, motiv pentru care Curtea reține ca nefondat și acest argument. 

A mai susținut apelanta că instanța de fond deși a stabilit caracterul sinalagmatic  al contractului de mandat nu a analizat exigibilitatea obligației de plată a bonusului prin raportare la dispozițiile art. 1555 alin.2 C.civ.  

 Art.1552 alin.2 C.civ. prevede că în măsura în care executarea obligaţiei unei părţi necesită o perioadă de timp, acea parte este ţinută să execute contractul prima, dacă din convenţia părţilor sau din împrejurări nu rezultă altfel. 

 Curtea reține că deși invocă acest text de lege, apelanta reclamă practic faptul că  reclamantul nu a făcut dovada  că s-a realizat redresarea economică a societății, creșterea indicatorilor economici și realizarea de profit criterii de performanță pentru mandatar. 

 Or, bonusul de participare de la punctul b3. așa cum a fost prevăzut de către părți în contract nu este condiționat de trecerea vreunui interval de timp de la încheierea contractului, respectiv de executarea pentru vreun anumit interval de timp a obligațiilor asumate de către mandatar pentru scadența acestui bonus. Din modalitatea de formulare a acestuia se poate deduce că acesta putea deveni exigibil chiar și în ziua următoare încheierii contractului, fiind condiționat doar de vânzarea unor acțiuni ale societății.

Cum nu s-a prevăzut condiționarea exigibilității acestui bonus de trecerea vreunui interval de timp de la încheierea contractului și nici de vreun criteriu de performanță, curtea reține ca nefondat și acest argument al apelantei. 

Dată fiind corecta reținere a naturii contractului dintre părți, sinalagmatic și cu titlu oneros, Curtea urmează a analiza cel de al doilea motiv de apel invocat și  anume faptul că  instanța de fond deși a stabilit natura contractului nu a procedat la cercetarea executării obligațiilor contractuale asumate de către intimatul-reclamant motiv pentru care a apelanta a înțeles să invoce în fața instanței de apel și excepția de neexecutare a contractului de mandat în baza art. 1556  C.civ. care prevede că atunci când obligaţiile născute dintr-un contract sinalagmatic sunt exigibile, iar una dintre părţi nu execută sau nu oferă executarea obligaţiei, cealaltă parte poate, într-o măsură corespunzătoare, să refuze executarea propriei obligaţii, afară de cazul în care din lege, din voinţa părţilor sau din uzanţe rezultă că cealaltă parte este obligată să execute mai întâi. 

În susținerea acestui motiv de apel, apelanta a arătat că din partea celuilalt contractant a existat o neexecutare, contactul de mandat impunând ca şi obligaţie pentru reclamantul din cauză realizarea obiectivelor şi criteriilor de performanţă ce trebuiau să scoată societatea din impas şi aducerea acesteia pe indicatori economici pe profit şi înlăturarea pierderilor. Apelanta a susținut că  neexecutarea contractului de mandat nu i se datorează, reclamantul având toată libertatea managerială de a dispune în sensul executării contractului de mandat şi realizării obiectivelor propuse prin acestea, această obligaţie fiind reluată şi reevocată de către consiliul de administrație al societăţii cu prilejul oricărei evocări a modului de executare a contractului de mandat.  

În analiza acestui motiv de apel, curtea reține că apelanta deși invocă neexecutarea contractului de către reclamant, în concret reia argumentele privind criteriile de performanță neatinse de reclamant invocate și la primul motiv de apel, argumente reținute deja de către curte ca nefondate. 

 Tot în argumentarea acestui motiv de apel, apelanta a arătat că analiza instanţei de judecată trebuie să privească învoiala părţilor sub aspectul condiţiilor în care devine exigibilă obligaţia de plată a bonusurilor la care avea dreptul reclamantul şi dacă această obligaţie a societăţii este în legătură cu obligaţiile asumate de către reclamant, respectiv instanţa trebuie să vadă dacă bonusul de participare, bonus de performanţa, era afectat de o condiţie suspensivă de acordare care se referă la executarea contractului prin performanţă sau la acordarea acestui beneficiu indiferent de conduita contractuală a reclamantului. 

 Or, curtea a reținut în analiza primului motiv de apel care erau condițiile de exigibilitate ale bonusului de participare, acesta nefiind condiționat de realizarea vreunui criteriu de performanță cum invocă neîntemeiat apelanta, nefiind condiționat suspensiv de executarea contractului prin performanţă ci de vânzarea acțiunilor societății apelante. 

Apelanta a susținut că instanţa de fond a înţeles greșit că obligaţia de plată a bonusului de participare consacrat de disp. art. B lit. b3 din contractul de mandat nu are nici o legătură cu conduita reclamantului în conţinutul contractului de mandat şi că această obligaţie trebuie executată indiferent de modul în care reclamantul şi-a executat sau nu obligaţiile contractuale.  

 Or, curtea a reținut deja că din modalitatea de formulare a clauzei de la punctul b3 se poate deduce că bonusul de participare putea deveni exigibil chiar și în ziua următoare încheierii contractului, fiind condiționat doar de vânzarea unor acțiuni ale societății. 

Neactivarea din partea reclamantului a clauzei contractuale de la litera b2, respectiv a bonusului de performanță nu are nicio relevanță asupra punerii în executare a clauzei de punctul b.3 bonus de participare, cum pentru activarea acestui din urmă bonus nu prezintă relevanță susținerile apelantei precum că societatea, sub manageriatul reclamantului, şi-a mărit pierderile şi nu a realizat niciodată profit iar după revocarea contractului de mandat, societatea a cunoscut creştere economică şi a diminuat până la lichidare pierderile înregistrate în timpul derulării contractului de mandat. 

 Față de cele de mai sus și de conținutul clauzei de la punctul b.3 din contractul părților ce are în vedere o formă particulară de remunerație a reclamantului, și nefiind dată vreo neexecutare obligație contractuală din partea reclamantului intimat, curtea reține ca nefondat și acest al doilea motiv de apel invocat de către societatea apelantă.

 În concluzie, în baza art. 480 alin.1 C.pr.civ. curtea  respinge ca nefondat apelul declarat, sentința apelată fiind legală și temeinică. 

În baza art. 453 C.pr.civ dată fiind culpa procesuală a apelantei față de intimatul reclamant, Curtea admite cererea acestuia din urmă privind cheltuielile de judecată din apel astfel că obligă apelanta la plata către intimatul reclamant a sumei de 9520 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. 

 În ceea ce privește solicitarea intimatului chemat în garanţie Y SA privind obligarea apelantului la plata chetuielilor de judecată, Curtea reține că la termenul de 06.10.2022 a reținut care este cadrul procesual al apelului, respectiv faptul că Y SA nu este parte în cadrul procesual al apelului. 

Cum prin apelul declarat, apelanta a formulat critici asupra sentinței apelate doar raportat la soluția asupra cererii de chemare în judecată a reclamantului, cadrul procesual în apel în ceea ce privește părțile litigante fiind stabilit doar între apelanta SC F. SA și intimatul-reclamant X, curtea respinge cererea chematei în garanție Y SA de obligare a apelantei la plata de cheltuieli de judecată, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală în apel.