BIHORJUST: Ce te-a făcut să alegi dreptul? A fost o chemare sau o întâmplare?
av. Kovács Zsolt: Încă din clasa a patra am știut, fără urmă de îndoială, că voi fi avocat. Nu a fost o decizie calculată, ci mai degrabă un sentiment profund, o chemare. Îmi doream să fiu de partea oamenilor, să îi sprijin atunci când aveau nevoie și să găsesc răspunsuri acolo unde părea că nu există soluții. Dreptul mi se părea o lume fascinantă, plină de mister, unde cuvintele și argumentele pot schimba destine. Desigur, în mintea mea de copil, vedeam această profesie printr-un filtru idealist. Astăzi, după ani de practică, îmi place la fel de mult, poate chiar mai mult, dar am înțeles că în spatele eleganței pledoariilor și al rezultatelor pozitive se află muncă enormă, presiune, responsabilitate și, uneori, confruntări dure. Poate tocmai acest contrast îi dă frumusețea adevărată.
BIHORJUST: Care este demersul dumneavoastră educațional și profesional până în acest moment?
av. Kovács Zsolt: Am absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității Creștine „Dimitrie Cantemir” din Cluj-Napoca în 2002, iar în anul următor am devenit membru al Baroului Bihor. În 2006 mi-am aprofundat pregătirea printr-un master în Drept Comunitar la Universitatea din Oradea.
De-a lungul carierei, am trecut prin mai multe ramuri ale dreptului. La început, am activat și în drept penal, iar una dintre primele mele cauze – un dosar mediatizat la acea vreme – s-a încheiat cu achitarea clientului meu, acuzat de trafic internațional de droguri, soluție menținută de Curtea de Apel Oradea și confirmată în recurs de Înalta Curte de Casație și Justiție. Cu toate acestea, dreptul comercial m-a atras cel mai mult. Am descoperit că, prin redactarea unui contract bine gândit și prin consultanță strategică, poți preveni probleme majore și chiar evita litigii. O bună negociere între parteneri comerciali nu doar rezolvă o situație punctuală, ci poate contribui la dezvoltarea pe termen lung a unei afaceri.
Această convingere m-a determinat, în 2008, să înființez Kovács & Asociații, unde sunt avocat coordonator și în prezent, și gestionez dosare complexe, în special în domeniul comercial, administrativ-fiscal, arbitraj internațional, energie regenerabilă, dreptul muncii și dreptul familiei. Cred cu tărie că prevenția este mult mai valoroasă decât rezolvarea ulterioară a problemelor. De aceea, motto-ul sub care lucrez și pe care îl folosesc cu toată convingerea este «Succesul tău este succesul nostru». Pentru mine, un avocat bun nu este doar un apărător în instanță, ci și un partener de drum al antreprenorului, care îl sprijină să navigheze printre provocările și capcanele legale.
BIHORJUST: Dacă ai putea schimba un singur lucru în sistemul de justiție, care ar fi acela?
av. Kovács Zsolt: Dacă ar fi să schimb un singur lucru, aș accelera ritmul înfăptuirii actului de justiție. În prezent, durata mare a proceselor afectează încrederea oamenilor în sistem și, uneori, chiar șansele reale de a obține o soluție echitabilă. Un sistem judiciar eficient ar trebui să ofere nu doar corectitudine, ci și promptitudine, pentru că dreptatea întârziată riscă să devină dreptate refuzată.
Vă pot oferi un exemplu recent, care ilustrează perfect această vulnerabilitate a sistemului nostru judiciar. În noiembrie 2024, am formulat, în numele unei societăți comerciale, o cerere de chemare în judecată pentru pretenții în cuantum de 671.220 euro, având ca temei încălcarea obligațiilor contractuale. Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Timiș la data de 29 noiembrie 2024, însă primul termen de judecată a fost fixat abia pentru 13 ianuarie 2026.
Aceasta înseamnă că, timp de peste un an, cauza nu va intra efectiv în dezbaterea instanței. Și chiar presupunând că soluția de fond va fi favorabilă reclamantei, aceasta nu se va putea bucura de drepturile recunoscute decât după parcurgerea apelului, eventual a căilor extraordinare de atac, și ulterior a procedurii de executare silită. Între timp, sumele solicitate – substanțiale și esențiale pentru funcționarea societății – rămân blocate, transformându-se dintr-un capital activ într-o valoare iluzorie. Un astfel de interval de timp, raportat la dinamica economică, nu înseamnă doar o întârziere administrativă, ci o pierdere reală de oportunități, investiții și stabilitate financiară.
BIHORJUST: În ce măsură crezi că avocații contribuie la menținerea sau, dimpotrivă, la subminarea încrederii publicului în justiție?
av. Kovács Zsolt: Cred că avocații au un rol esențial în menținerea încrederii publicului în justiție. Suntem adesea puntea dintre oameni și un sistem pe care mulți îl percep ca fiind impersonal, de neînțeles, complicat sau greu accesibil. Modul în care ne exercităm profesia poate influența direct imaginea pe care societatea o are despre justiție.
Pe de altă parte, există și situații în care comportamentele lipsite de etică ale unor colegi pot submina această încredere. Din păcate, în ochii opiniei publice, un caz negativ poate cântări mai mult decât multe exemple pozitive. De aceea, cred că avem o dublă misiune: să apărăm drepturile și interesele clienților noștri, dar și să protejăm prestigiul profesiei, prin conduită ireproșabilă și prin respect față de principiile fundamentale ale justiției.
BIHORJUST: Care este, în opinia ta, cea mai mare limitare a justiției în România și cum ar putea fi corectată?
av. Kovács Zsolt: Cred că cea mai mare limitare a justiției în România este lipsa de celeritate. Procedurile sunt adesea excesiv de greoaie, termenele între înfățișări prea îndelungate, iar volumul mare de dosare face ca și cauzele simple să se prelungească nejustificat. În practică, acest lucru nu afectează doar percepția publicului asupra actului de justiție, ci produce efecte economice și sociale directe: firme care își pierd lichiditatea, persoane care așteaptă ani întregi pentru soluționarea unor litigii esențiale pentru viața lor, dispute de familie care se adâncesc din cauza tergiversării.
În opinia mea, una dintre cauzele majore ține de numărul insuficient de judecători și grefieri. Nu este același lucru să intri în sală cu zece dosare pe rol sau cu șaizeci, uneori chiar mai multe. Gândiți-vă la un scenariu concret: în primul dosar al zilei sunt audiați martori, iar unul dintre ei minte. Un judecător bun, cu experiență, poate observa imediat acest lucru din mimică, din ezitări, din modul în care răspunde. Dar dacă, după această audiere, urmează încă 59 de cauze, credeți că își va mai aminti la fel de clar acele nuanțe atunci când va delibera, poate după săptămâni sau luni?
Nu este același lucru nici să ai zece dosare complexe de studiat, nici să ai șaptezeci sau o sută. Timpul pe care judecătorul îl poate aloca fiecărei cauze scade dramatic, iar acest lucru influențează inevitabil calitatea actului de justiție. O sentință dreaptă nu înseamnă doar aplicarea corectă a legii, ci și înțelegerea profundă a circumstanțelor, a detaliilor și a contextului – ceea ce presupune timp, concentrare și resurse.
Corectarea acestei probleme nu ține doar de voința magistraților, ci de o reformă structurală: digitalizarea reală a procedurilor, creșterea numărului de judecători și grefieri, simplificarea etapelor procesuale și, acolo unde este posibil, promovarea unor mecanisme alternative de soluționare a litigiilor. O justiție eficientă nu înseamnă doar să ai dreptate, ci să ți se recunoască și să ți se valorifice dreptatea într-un timp rezonabil.
BIHORJUST: Ai refuzat vreodată un client din motive etice sau personale?
av. Kovács Zsolt: De obicei nu refuz clienți, însă au existat situații în care motivele etice sau convingerea mea profesională m-au determinat să fac acest lucru. Îmi amintesc un episod de la începutul carierei: un domn dorea să mă angajeze în apel, după ce fusese reprezentat în fond de un alt avocat. Am analizat dosarul, am discutat cu el și am ajuns la concluzia fermă că nu are nicio șansă reală de reușită. Nu consider etic să accept un client doar pentru a încasa un onorariu, așa că i-am explicat părerea mea și am refuzat.
Clientul a insistat aproape o oră, invocând recomandările primite. Pentru a pune capăt discuției, i-am comunicat un onorariu considerabil pentru acea vreme, convins că îl va descuraja. Spre surprinderea mea, l-a acceptat și l-a plătit pe loc. Am intrat în dosar, iar, împotriva tuturor așteptărilor, am câștigat apelul.
Paradoxal, reacția clientului nu a fost de bucurie, ci de reproș: a venit la birou și, pe un ton ridicat, m-a întrebat de ce i-am spus că vom pierde. Și astăzi, din punct de vedere juridic, continui să cred că acea cauză era pierdută.
O altă situație în care aleg să refuz este atunci când o persoană are deja un avocat angajat, dar dorește să consulte încă alți zece, căutând, poate, răspunsul care îi convine cel mai mult. Nu aprob o astfel de practică și, din respect pentru colegialitate, evit să intervin în strategia altui avocat, indiferent dacă sunt sau nu de acord cu punctul său de vedere. Consider că în profesia noastră etica nu se rezumă doar la relația cu clientul, ci și la respectul reciproc între avocați. De aceea, în astfel de cazuri, refuz să ofer consultații.
BIHORJUST: Care a fost cel mai greu compromis profesional pe care a trebuit să-l faci și cum te raportezi astăzi la acel moment?
av. Kovács Zsolt: Cel mai greu compromis profesional a fost la începuturile societății mele de avocatură, când prima mea asociată m-a pus să aleg între ea și stagiarii noștri. Ea nu dorea să păstrăm niciun stagiar după finalizarea stagiaturii, în timp ce eu aveam o viziune complet diferită. Îmi doream să dezvolt societatea și să atrag cât mai mulți avocați, pentru că sunt convins – și astăzi – că un singur avocat nu poate acoperi întreaga arie a dreptului la un nivel de excelență.
Discuția a avut loc chiar înainte să stabilim condițiile de colaborare pentru stagiarii care tocmai terminaseră cei doi ani de stagiatură. Pentru mine, ideea era clară: exact ca într-o clinică medicală, unde fiecare medic este specializat pe un anumit domeniu, și într-o societate de avocatură este nevoie de specialiști pe segmente precise. Ca să îți permiți acest lucru, e adevărat, solicitarea financiară este mai mare, dar rezultatele pentru clienți sunt incomparabil mai bune.
Am avut câteva nopți nedormite, pentru că o consideram – și o consider în continuare – un civilist foarte bun și pentru că ne-am înțeles și am colaborat foarte bine. Totuși, în cele din urmă, am ales dezvoltarea, fiind singura cale de a construi ceea ce îmi imaginasem de la început: o echipă capabilă să ofere servicii complete și specializate.
BIHORJUST: Cât de mult influențează mass-media și rețelele sociale demersul unui caz?
av. Kovács Zsolt: Mass-media și rețelele sociale pot influența considerabil percepția publicului asupra unui caz, dar, în mod ideal, nu ar trebui să influențeze soluția juridică. În practică, însă, am văzut cum expunerea intensă poate pune o presiune suplimentară asupra tuturor actorilor implicați – părți, avocați, magistrați. Pe de o parte, presa și mediul online pot aduce în atenția publicului probleme reale, generând dezbatere și chiar schimbări legislative. Pe de altă parte, există riscul „judecății paralele” – o condamnare sau achitare în spațiul public, înainte ca instanța să se pronunțe, ceea ce poate distorsiona percepția asupra adevărului.
Ca avocat, cred că este esențial să gestionezi cu mare atenție comunicarea publică într-un dosar, protejând atât interesele clientului, cât și integritatea procesului. Justiția trebuie să se facă în sala de judecată, nu în studiouri TV sau pe rețele sociale.
BIHORJUST: Cum îți menții echilibrul între viața personală și presiunea din sala de judecată?
av. Kovács Zsolt: Prin definiție, cred că noi, avocații, suntem un fel de bureți de probleme: ne culcăm, ne trezim și trăim zilnic cu provocările clienților noștri. Tocmai de aceea, consider esențial să menții un echilibru între viața profesională și cea personală – altfel, riști să te consumi înainte de vreme.
Recunosc, îmi place presiunea din sala de judecată. Poate că este o formă de atracție profesională neobișnuită, dar iubesc acele momente intense, mă provoacă și mă intrigă. În același timp, iubesc viața. Îmi place să fac sport, mă relaxează partidele de pescuit – cred că fiecare dintre noi are nevoie de un hobby –, să citesc o carte bună, să călătoresc, chiar dacă în ultima vreme timpul meu este destul de limitat, și să petrec momente de calitate cu prietenii.
Sunt o persoană deschisă și cred că această atitudine nu exclude deloc profesionalismul. Când, însă, este vorba de un dosar, de redactare sau de pledoarie, parcă cineva mă scoate din priză față de restul lumii și rămân conectat exclusiv la acea speță. În mintea mea se derulează, aproape ca într-un film, zeci de scenarii posibile, cu rezolvări și finaluri alternative.
Și, la urma urmei, avocatul este tot un om – simte, iubește, se enervează, râde, se bucură și se întristează. Iar această parte umană nu este un obstacol, ci un element care ne face mai buni în ceea ce facem.
BIHORJUST: Care este, în opinia ta, adevărata măsură a succesului în avocatură?
av. Kovács Zsolt: Pentru mine, adevărata măsură a succesului în avocatură nu se rezumă la câte procese câștigi sau la dimensiunea onorariilor, ci la cât de mult reușești să schimbi în bine situația clientului tău. Succesul este atunci când știi că ai făcut tot ce era omenește și profesional posibil pentru a obține un rezultat corect, când clientul pleacă din birou simțindu-se ascultat, protejat și reprezentat.
Adevăratul succes este când vezi pe fața clientului acea recunoștință sinceră, indiferent dacă este vorba de o cauză valoroasă sau de una mai puțin bănoasă. Pentru acel client, este cea mai importantă problemă din viața lui, iar tu ai fost acolo să o rezolvi.
În final, cred că succesul se măsoară în încrederea pe care clienții o au în tine și în faptul că revin ori de câte ori au nevoie de ajutor.
BIHORJUST: Care e cea mai mare idee greșită pe care o au oamenii despre avocați?
av. Kovács Zsolt: Cred că una dintre cele mai mari idei greșite este că pe noi, avocații, ne călăuzesc doar banii. Există percepția că, dacă pentru câteva ore de consultație încasăm cât câștigă cineva într-o săptămână, înseamnă că munca noastră este disproporționat de bine plătită. Ceea ce nu se vede este tot ceea ce stă în spatele acelor ore: patru ani de facultate, unul sau doi ani de master, doi ani de stagiatură, zeci de ani de practică, nopți nedormite, studiu continuu și experiență acumulată în dosare complexe.
Și noi avem principii – nu doar profesionale, ci și personale – care ne ghidează în viață. Pentru mine, onestitatea față de client și integritatea în modul de a practica avocatura nu sunt opțiuni, ci repere. Un avocat bun nu își vinde conștiința pentru un onorariu și nu își sacrifică principiile pentru a câștiga cu orice preț.
O altă idee greșită, mai ales din partea clienților, este așteptarea ca avocatul să estimeze șansele de reușită în procente. Detest să fac asta. Chiar și atunci când sunt aproape convins că voi câștiga, nu spun niciodată „100% sigur”. În final, hotărârea aparține judecătorului, care, la rândul lui, este și el om și poate greși.
Un avocat serios nu promite procente, ci promite implicare totală, muncă temeinică și apărarea intereselor clientului cu toate resursele pe care le are.
