Ceea ce trebuia să fie o seară obișnuită de Halloween s-a transformat într-un episod de violență extremă în Satu Mare. În noaptea de 2 noiembrie 2024, doi bărbați – tată și fiu – au fost implicați în agresarea a două persoane, iar la câteva luni distanță, tensiunile au escaladat prin amenințări grave, lansate chiar sub ochii polițiștilor.
Prima victimă: atacată în drum spre petrecere
În jurul orei 23:00, victima, îmbrăcat într-o vestă inscripționată și o șapcă asemănătoare cu cele purtate de polițiști – un costum de Halloween – se îndrepta spre o petrecere. În fața unui imobil, a fost întâmpinat de mai multe persoane. Discuția inițială a părut banală, dar a degenerat rapid.
Potrivit anchetatorilor, Pașca Nicolae l-ar fi prins de haine și l-ar fi bruscat, în timp ce Pașca Nicholas Adrian i-ar fi aplicat prima lovitură cu pumnul în față. Victima a încercat să fugă, dar a fost prinsă la scurtă distanță, trântită la pământ și lovită repetat cu pumnii și picioarele. Martorii au relatat și despre lovituri aplicate cu o bară metalică, în zona spatelui și a feței.
Leziunile au fost confirmate medical, fiind necesare între 10 și 12 zile de îngrijiri. Întregul moment a fost surprins de camere de supraveghere, care au arătat cum victima este înconjurată, doborâtă și agresată de mai multe persoane.
A doua victimă: lovită când a ieșit să vadă ce se întâmplă
La scurt timp după prima agresiune, cea de a doua victimă, aflată în același imobil, a ieșit pentru a vedea ce se întâmplă. Conform imaginilor video și declarațiilor, acesta a fost întâmpinat de Pașca Nicolae și Pașca Nicholas Adrian, care au început să îl lovească cu pumnii și picioarele în cap, abdomen și pe tot corpul.
Victima a căzut la pământ, însă loviturile au continuat. Deși a simțit și o lovitură mai puternică, posibil cu un obiect dur, nu a putut confirma exact acest lucru, fiind amețit în urma agresiunii. Certificatul medico-legal a stabilit că a avut nevoie de 3-4 zile de îngrijiri medicale.
Amenințări directe, sub înregistrarea polițiștilor
La începutul lunii februarie 2025, conflictul a reizbucnit. Pe 5 februarie, Pașca Nicholas Adrian a sunat o altă persoană cu care se afla în conflict și a lansat amenințări directe: „să vezi ce capace îți dau” și „ce de răngi în cap îți dau de te-o ferit Hristos”.
Apelurile nu s-au oprit aici. În timp ce victima discuta cu polițiștii și depunea plângere, a fost sunată din nou. Discuțiile au fost înregistrate cu body-cam-urile agenților, surprinzând inclusiv vocea lui Pașca Nicolae, care a intervenit în convorbire cu alte amenințări.
La scurt timp, cei doi au fost găsiți în apropierea unui supermarket din oraș. În mașina lor, polițiștii au descoperit o bâtă de baseball.
Decizia instanței
Judecătoria Satu Mare a analizat probele – declarații ale victimelor și martorilor, certificate medico-legale, înregistrări video de pe camere de supraveghere și convorbiri telefonice înregistrate de poliție – și a decis că procedurile efectuate de procurori au fost legale.
Instanța a dispus începerea procesului penal împotriva celor doi:
- Pașca Nicolae – pentru două infracțiuni de lovire sau alte violențe;
- Pașca Nicholas Adrian – pentru două infracțiuni de lovire sau alte violențe și o infracțiune de amenințare.
Cheltuielile de judecată vor fi suportate de stat. Hotărârea poate fi contestată în termen de trei zile de la comunicare.
Până la o sentință definitivă, cei doi inculpați beneficiază de prezumția de nevinovăție.
