Problema de practică judiciară neunitară, soluționată în cadrul întâlnirii președinților de secție civilă din iunie 2023, aduce în discuţie cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. (când judecătorul şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţie în cauza pe care a fost desemnat să o judece) şi art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ. (atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea judecătorului).
Cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 42 alin. (1) pct.1 C. proc. civ. priveşte ipoteza în care judecătorul şi-a exprimat anterior opinia în legătură cu soluţia ce poate fi pronunţată în cauza concretă cu a cărei soluţionare a fost învestit. Or, soluţionarea anterioară a unei alte cauze, chiar cu un grad de similaritate ridicat, nu se circumscrie acestei ipoteze. Prin urmare, chiar şi în situaţia în care pretenţia dedusă judecăţii se întemeiază pe acelaşi fapt generator cu cel invocat în cauza soluţionată anterior, inclusiv pentru ipoteza în care ar exista şi identitate parţială de părţi, apreciem că nu suntem în prezenţa cazului de incompatibilitate prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., căci judecătorul şi-a exprimat anterior părerea cu privire la o altă cauză. Mai delicată este ipoteza reglementată de art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., acest caz de incompatibilitate acoperind toate acele situaţii care, deşi nu se grefează pe cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. 42 alin. (1) pct. 1-12 C. proc. civ., pot presupune în mod legitim lipsa de obiectivitate a judecătorului învestit cu soluţionarea cauzei. În astfel de cazuri este necesar să se stabilească în mod concret dacă împrejurarea invocată de parte sau de judecător este de natură să creeze îndoieli asupra imparţialităţii judecătorului.
Similaritatea între cauze, dublată şi de identitatea parţială de părţi nu reprezintă, singure, argumente suficiente pentru a conchide în sensul incompatibilității judecătorului.
Cu toate acestea, nu este exclusă, de plano, incidenţa cazului de incompatibilitate prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., fiind necesar ca, în funcţie de fiecare caz în parte, să se analizeze dacă rezolvarea chestiunii litigioase din procesul anterior este de natură să creeze îndoieli asupra imparţialităţii judecătorului.
În concluzie, opinia I.N.M. este în sensul că judecătorul care a pronunțat anterior o hotărâre într-un litigiu fundamentat pe acelaşi raport juridic (contractual sau delictual), identitatea de părţi fiind parţială, nu este incompatibil prin raportare la dispoziţiile art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., dar se poate aprecia, în funcţie de situaţia concretă a fiecărei cauze, dacă este incident cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ.
Opiniile exprimate de către participanții la întâlnire:
Cu majoritate, participanții la întâlnire și-au însușit opinia exprimată de I.N.M.
Cu caracter general, referitor la dispozițiile legale care reglementează regimul incompatibilităților, a fost evocat caracterul acestora de norme de excepţie, cu valoare de norme de interdicție, fiind, în consecință, de strictă interpretare și aplicare. Plecând de la această premisă, în opinie minoritară, s-a apreciat necesitatea unei interpretări restrictive a dispozițiilor art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., în sensul că acestea nu permit o extindere a cazurilor de incompatibilitate care, de principiu, vizează ipoteza prevăzută de dispozițiile art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
În ceea ce privește sfera de aplicare a dispozițiilor art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., au fost evocate, în cadrul dezbaterilor, opinii exprimate în practica judiciară în sensul că elementele la care se referă nu vizează probleme de drept, ci aspecte de fapt similare asupra cărora judecătorul s-a pronunțat anterior, sau că ar institui o incompatibilitate temporară, care subzistă până la rămânerea definitivă a soluției pronunțate în primul litigiu, moment în care aceasta dobândește autoritate de lucru judecat. Excepția autorității de lucru judecat poate fi invocată, începând din acest moment în cel de-al doilea litigiu de către oricare dintre părți, precum și de către instanță, din oficiu. Referitor la efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, s-a precizat însă că acesta presupune identitatea de părți între cele două cauze.
