La vârsta de 80 de ani, judecătorul Gheorghe Groza a plecat dintre noi, (la 19 iulie 2025), lăsând în urmă o carieră impresionantă, clădită pe rigoare, demnitate și devotament față de valorile Justiției.
Absolvent al Facultății de Drept din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Gheorghe Groza a fost repartizat, la începutul carierei, ca notar la Notariatul de Stat din Beiuș. Avea să spună mai târziu, cu umor și sinceritate: „Când am fost repartizat în Bihor, am zis că rămân două, trei săptămâni. Am stat 39 de ani.”
Pe 16 februarie 1974, a făcut pasul hotărâtor către magistratură, fiind numit judecător la Beiuș. A continuat apoi la Judecătoria Oradea, unde a activat cu o implicare remarcabilă, până la promovarea sa, în anul 1991, la Tribunalul Bihor. Deși avansat la acest for superior, între 1991 și 1993 a deținut și funcția de președinte al Judecătoriei Oradea.
În 1993, cariera sa a continuat în cadrul Curții de Apel Oradea, unde a activat ca președinte al Secției Penale și, ulterior, ca vicepreședinte al instanței. Din 1 martie 2005, în urma promovării prin concurs organizat de Consiliul Superior al Magistraturii, a devenit președintele Curții de Apel Oradea, funcție pe care a exercitat-o cu echilibru și autoritate morală, câștigând respectul întregii comunități juridice.
În februarie 2009, Gheorghe Groza a fost ales membru al Consiliului Superior al Magistraturii, fiind primul magistrat din Oradea care a reprezentat instanțele în acest for esențial pentru independența Justiției.
Traseul profesional complet și detaliat al domnului judecător Gheorghe Groza a fost următorul:
08.02.2011 – eliberat din funcția de președinte al Curții de Apel Oradea și membru al C.S.M., ca urmare a pensionării.
01.09.1979 – 16.02.1974 notar la Notariatul de Stat Beiuș;
16.02.1974 – 01.10.1978 judecător la Judecătoria Beiuş;
01.10.1978 – 17.10.1986 judecător la Judecătoria Oradea;
17.10.1986 – 24.06.1991 judecător la Tribunalul Bihor;
24.06.1991– 01.07.1993 preşedinte la Judecătoria Oradea;
01.07.1993 – numit judecător la Curtea de Apel Oradea ;
01.07.1993 – 01.09.1993 delegat preşedinte la Judecătoria Oradea;
01.09.1993 – 18.01.1995 judecător la Curtea de Apel Oradea;
18.01.1995 – 15.05.1997 preşedinte secţie penală la Curtea de Apel Oradea;
15.05.1997– 16.09.1997 delegat în funcţia de vicepreşedinte la Curtea de Apel Oradea;
16.09.1997– 01.01.2002 preşedinte secţie penală la Curtea de Apel Oradea;

01.01.2002– 21.09.2004 judecător la Curtea de Apel Oradea;
21.09.2004 – 01.03.2005 delegat în funcţia de preşedinte la Curtea de Apel Oradea;
01.03.2005 – numit preşedinte la Curtea de Apel Oradea;
25.03.2009 – numit membru al Consiliului Superior al Magistraturii;
Deși o mare parte din cei aproape 40 de ani de carieră i-a petrecut în funcții de conducere a unor instanțe bihorene, magistratul Gheorghe Groza a preferat discreția. Se ferea să își expună realizările ca manager, considerând că cele mai mari reușite ale sale au fost cele care au ținut de coeziune – unitatea pe care a reușit să o creeze între judecători, precum și între judecători și personalul auxiliar. Într-un interviu acordat la pensionare, spunea cu modestie:
„Toți cei cu care am lucrat sunt oameni deosebiți și le mulțumesc pentru asta. Cea mai mare realizare a mea a fost că am creat o unitate între judecători și personalul auxiliar. Am trăit o experiență minunată alături de colegii mei. Una deosebită a fost și prezența mea în CSM.” spunea într-un interviu dat cu ocazia pensionării, în anul 2011, cotidianului Crișana, sursa citată.
De-a lungul carierei, Gheorghe Groza a soluționat mii de dosare penale, contribuind decisiv la consolidarea încrederii în actul de justiție. Profesionalismul, echilibrul și fermitatea sa în aplicarea legii au lăsat o amprentă profundă asupra întregului sistem judiciar bihorean.
S-a pensionat la 12 februarie 2011, după aproape patru decenii de activitate neîntreruptă, timp în care a inspirat generații de magistrați și a fost un adevărat model de conduită profesională și umană.
Evocările foștilor colegi întregesc imaginea unui magistrat de excepție, dar mai ales a unui om cu o profundă înțelepciune și omenie. Cornelia Precup, grefier la Curtea de Apel Oradea, spunea într-un interviu:
„Primul cuvânt care-mi vine în minte atunci când este vorba despre domnul preşedinte este echilibru. Pe lângă o foarte bună pregătire profesională, domnul preşedinte a ştiut întotdeauna să aşeze lucrurile, să determine prin simpla prezenţă aplanarea conflictelor şi să-l facă pe fiecare să fie conştient de propria valoare, nefăcând nicio diferenţă în funcţie de calitatea pe care o are, de judecător, grefier, arhivar sau personal contractual. Fiecare dintre noi, atunci când avea o problemă, avea o uşă deschisă şi de fiecare dată găsea un sprijin şi un ajutor concret. Fiind unul dintre cei mai buni judecători în materie penală, dacă nu cel mai bun, a ştiut să aplice legea în aşa fel încât pedeapsa să fie, aşa cum spunea profesorul Dongoroz, o bună măsură, neuitând că legea se aplică unui om. Nu voi uita că, la un moment dat, mi-a mărturisit că uneori noaptea se gândea dacă aplică o pedeapsă de doi, trei ani, pentru că nici măcar o zi petrecută în detenţie nu este uşoară. Mulţi dintre noi au crescut atât profesional, cât şi uman lângă domnul preşedinte, învăţând să fim nu numai grefieri sau arhivari, ci şi oameni, care pot să le zâmbească celor din jur şi să facă în aşa fel încât fiecare să plece mulţumit, chiar dacă nu şi-a rezolvat problema”
Slujba de înmormântare va avea loc marți, 22 iulie 2025.
Cei care l-au cunoscut l-au prețuit nu doar pentru statura profesională impunătoare, ci și pentru umorul discret, calmul său, spiritul dreptății și profunzimea gândirii.Dispariția sa lasă un gol imens în rândul celor care au avut privilegiul de a-l avea coleg, mentor sau conducător.
Transmitem sincere condoleanțe familiei îndoliate și ne luăm rămas-bun cu recunoștință și admirație.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!