În conformitate cu dispoziţiile art. 632 alin. (1) C.proc.civ., executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu, iar potrivit celor ale art. 664 alin. (4) din acelaşi cod, la cererea de executare silită se va ataşa titlul executoriu în original sau în copie legalizată.
Creditorul care nu se mai află în posesia înscrisurilor ce constituie titluri executorii în original, înscrisuri încheiate în temeiul unei convenţii-cadru de garantare, ci doar în posesia convenţiei-cadru de garantare, nu are posibilitatea de a demara procedura de executare silită, faţă de prevederile art. 664 alin. (4) C.proc.civ.
În această situaţie, creditorul are interes în formularea unei acţiuni în pretenţii împotriva debitorului, pentru că doar astfel are posibilitatea obţinerii unui titlu executoriu, în baza căruia să îşi poată realiza creanţa împotriva acestuia.
Ca atare, este nelegală soluţia instanţei de admitere a excepţiei lipsei sale de interes în formularea acţiunii, pentru că în această situaţie creditorul care nu mai deţine titlul executoriu în original ar fi privat pentru totdeauna de dreptul său de a-şi vedea creanţa satisfăcută.
I.C.C.J., Secţia a II-a civilă, decizia nr. 887 din 18 aprilie 2024
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secţia a IV-a civilă la 29 decembrie 2017, sub nr. x/3/2017, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii SA – IFN, a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 260.616,94 lei, reprezentând 80% din finanţarea garantată restantă acordată beneficiarului B. S.R.L., în temeiul confirmării de garantare nr. CGP 7029/10.01.2012, precum şi la plata dobânzii legale calculate asupra debitului principal de la data de 10 martie 2015 şi până la momentul plăţii efective, cu cheltuieli de judecată.
Prin încheierea din 07 martie 2018, Tribunalul București, Secţia a IV-a civilă a admis excepţia necompetenței sale materiale procesuale şi a înaintat cauza Secţiei a VI-a civilă a Tribunalului Bucureşti, pentru a fi repartizată unui complet care soluţionează litigii cu profesionişti.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secţia a VI-a civilă la 28 martie 2018, sub nr. x/3/2017*.
Pârâta Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii SA – IFN a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi, pe fond, a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.
Prin sentinţa civilă nr. 3368 din 09 noiembrie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/3/2017*, Tribunalul București, Secţia a VI-a civilă a admis excepţia prescripţiei și a respins ca prescrisă cererea formulată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta A. S.A.
Prin decizia civilă nr. 594 din 15 iunie 2020 pronunţată în dosarul nr. x/3/2017*, Curtea de Apel București, Secţia a V-a civilă a admis apelul formulată de reclamanta A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 3368 din 09 noiembrie 2018, pronunțată de Tribunalul București, Secţia a VI-a civilă, pe care a anulat-o şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secţia a VI-a civilă la 17 august 2020, sub nr. x/3/2017**.
Prin sentinţa civilă nr. 2399 din 27 noiembrie 2020 pronunţată în dosarul nr. x/3/2017**, Tribunalul București, Secţia a VI-a civilă a admis cererea formulată de reclamanta A. S.A., astfel cum a fost precizată, a obligat pârâta Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii SA – IFN la plata către reclamantă a sumei de 260.616,94 lei, reprezentând contravaloare garanţie, la plata sumei de 71.287,66 lei, reprezentând dobândă legală calculată pentru perioada 10.03.2015-27.12.2017, precum şi la plata dobânzii legale în continuare, aferente debitului principal, până la achitarea integrală a acestuia şi la plata sumei de 8742,17 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii SA – IFN a declarat apel.
Prin decizia civilă nr. 1086A din 05 iulie 2022 pronunţată de Curtea de Apel București, Secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/3/2017** s-a admis apelul formulat de pârâta Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii SA – IFN împotriva sentinţei civile nr. 2399 din 27 noiembrie 2020 pronunţată în dosarul nr. x/3/2017** de Tribunalul București, Secţia a VI-a civilă şi, în consecinţă:
S-a anulat în tot hotărârea primei instanţe şi, în urma rejudecării cauzei:
S-a admis excepţia lipsei de interes în formularea acţiunii.
S-a respins cererea, ca fiind lipsită de interes.
A fost obligată intimata să plătească apelantei suma de 5.460,89 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta A. S.A.
Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C.proc.civ., recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.
Prin decizia pronunţată, recurenta a susţinut că instanţa de apel a încălcat o serie de norme de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii: art. 32, art. 33, art. 632 alin. (1) şi art. 664 alin. (4) C.proc.civ., precum şi art. 6 paragraful 1 din CEDO şi art. 21 alin. (1) din Constituţia României.
Astfel, pe de o parte, potrivit art. 32 C.proc.civ., interesul este una dintre condiţiile esenţiale ale oricărui demers judiciar, în vreme ce potrivit art. 33 din acelaşi act normativ. „Interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Cu toate acestea, chiar dacă interesul nu este născut şi actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv ameninţat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara”.
Pe de altă parte, potrivit art. 664 alin. (4) C.proc.civ., care reglementează condiţiile care trebuie îndeplinite pentru a putea demara procedura de executare silită, „La cerere (cererea de executare silită – n.a. – RDA) se vor ataşa titlul executoriu în original sau în copie legalizată, după caz şi dovada achitării taxelor de timbru, inclusiv timbrul judiciar, precum şi dacă este cazul, înscrisurile anume prevăzute de lege”.
Aşadar, din interpretarea coroborată a dispoziţiilor evocate rezultă că în situaţia în care creditorul deţine titlul executoriu în original ori o copie legalizată a acestuia şi doreşte să îşi valorifice dreptul de creanţă izvorât din respectivul titlu executoriu, singura cale prin care poate obţine rezultatul amintit este demararea procedurii de executare silită în baza respectivului titlu. Într-o asemenea situaţie o cerere de chemare în judecată care ar tinde la obţinerea unui alt titlu executoriu fiind în mod vădit lipsită de interes. Totuşi, în ipoteza în care titlul executoriu în original ori o copie legalizată a acestuia nu se mai află în posesia creditorului, singurul demers pe care acesta îl poate promova este formularea unei cereri de chemare în judecată, care să tindă la obţinerea unei hotărâri judecătoreşti în baza căruia ulterior creditorul să poată demara procedura de executare silită.
Aceasta este singura manieră de interpretare a dispoziţiilor legale anterior citate care este în acord cu raţiunea pentru care au fost adoptate de legiuitor şi care, de asemenea, asigură respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi a principiilor care guvernează procesul civil şi anume dreptul la acces liber la justiţie, reglementat atât de CEDO, cât şi de Constituţia României.
În acest context, recurenta susţine că interpretarea instanţei de apel contravine dispoziţiilor evocate, sens în care arată că A. S.A. a susţinut în mod constant, în faţa instanţei de apel, că nu poate face dovada unui fapt negativ (faptul că nu se mai află în posesia titlului executoriu, în original), că nu are cunoştinţă despre cauza concretă care a generat dispariţia acestui original, însă este cert că în prezent nu deţine acest original şi deci, se află în imposibilitatea de a demara procedura de executare silită.
Cu toate acestea, instanţa de apel a conchis că A. S.A. nu a făcut dovada că nu se mai află în posesia titlului executoriu (titlu care, în opinia instanţei, constă în chiar Convenţia cadru, iar nu şi în Notificarea de includere în plafonul de garantare şi în Confirmarea de includere în acest plafon), în original şi deci este evident că aceasta putea demara procedura de executare silită împotriva Fondului. Mai mult, instanţa face trimitere la o serie de dosare, al căror obiect a fost reprezentat de contestaţia la executare formulată de Fond, dosare în care, în opinia instanţei, recurenta ar fi demarat, cu succes, procedura de executare silită în baza Convenţiei cadru.
Aşadar, în măsura în care banca nu se mai află în posesia acestor două înscrisuri, ci doar în posesia Convenţiei cadru, recurenta nu are posibilitatea de a demara procedura de executare silită. Tocmai de aceea, toate dosarele privind contestaţiile la executare cuprinse în considerentele deciziei atacate nu au nicio miză pentru prezentul dosar, câtă vreme în cadrul acelor dosare a fost contestată legalitatea unor proceduri de urmărire silită demarate în baza unor notificări de includere în plafonul de garantare şi a unor confirmări de includere în acelaşi plafon (Anexa 1).
Astfel cum s-a arătat anterior, reclamanta nu se mai află în posesia originalelor celor două înscrisuri care constituie titluri executorii şi anume: Notificarea de includere în plafonul de garantare nr. CGP7029 şi Confirmarea notificării de includere în plafonul de garantare nr. CGP_7029/10.01.2012.
Or, potrivit art. 632 alin. (1) C.proc.civ., executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu, iar conform art. 664 alin. (4) din acelaşi Cod, la cererea de executare silită se va ataşa titlul executoriu în original sau în copie legalizată. Cât priveşte copia legalizată de pe titlul executoriu, art. 150 din Legea nr. 36/1995 prevede că acestea se eliberează numai după prezentarea înscrisului original.
Aşadar, din textele evocate, reiese concluzia că, în lipsa titlului executoriu în original, creditorul nu poate demara procedura de executare silită, or câtă vreme recurenta nu se mai află în posesia înscrisurilor ce constituie titluri executorii în original, interesul său este dat de obţinerea unei hotărâri care să constituie titlu executoriu si care să poată fi pusă în executare silită.
În acest context, recurenta susţine că justifică interes în promovarea acţiunii de faţă, iar decizia atacată prin care a fost admisă excepţia lipsei de interes apare ca fiind nelegală.
Pentru aceste motive, recurenta se consideră îndreptăţită să solicite admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris şi depus la dosar.
Prin întâmpinarea depusă la 22 septembrie 2023, intimata-pârâtă Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii SA – IFN a solicitat, pe cale de excepţie nulitatea recursului, întrucât argumentele evocate nu susţin admiterea recursului, în raport cu dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C.proc.civ., iar pe fondul cauzei solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei atacate ca fiind legală şi temeinică.
Prin răspunsul la întâmpinarea intimatei, depus la 16 octombrie 2023, recurenta a solicitat înlăturarea susţinerilor intimatei-pârâte ca fiind nefondate.
Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C.proc.civ.
Prin încheierea din Camera de consiliu din 07 decembrie 2023, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C.proc.civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor.
Prin încheierea din 15 februarie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia a II-a civilă a admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1086 A din 05 iulie 2022 pronunţată de Curtea de Apel București, Secţia a VI-a civilă şi a acordat termen la data de 18 aprilie 2024, cu citarea părţilor.
Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reţine că recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:
Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C.proc.civ. vizează neregularități de ordin procedural ce sunt sancționate cu nulitatea de art. 174 C.proc.civ., dispoziţii ce constituie dreptul comun în materia actelor de procedură şi care vizează o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale.
În susţinerea acestui motiv de recurs, recurenta arată că prin decizia atacată, instanţa de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, respectiv art. 32, art. 33, art. 632 alin. (1) şi art. 664 alin. (4) C.proc.civ., precum şi art. 6 paragraful 1 din CEDO şi art. 21 alin. (1) din Constituţia României.
În acest context, recurenta apreciază că soluţia instanţei de apel de admitere a excepţiei lipsei de interes în formularea acţiunii şi de respingere a cererii, ca fiind lipsită de interes, încalcă dispoziţiile art. 32 şi art. 664 alin. (4) C.proc.civ., având în vedere că instanţa de apel a reţinut că A. S.A. nu a făcut dovada că nu se mai află în posesia titlului executoriu, în condiţiile în care, reclamanta a arătat în mod constant că nu are cunoştinţă despre cauza concretă care a generat dispariţia acestui act original şi că, în prezent, nu deţine acest titlul în original, aflându-se astfel în imposibilitatea de a demara procedura de executare silită.
Această critică este fondată, având în vedere că demararea procedurii de executare silită doar în baza Convenţiei cadru – reţinută de instanţa de apel – nu este posibilă, acest contract neconţinând un drept de creanţă cert, lichid şi exigibil, ci doar reglementând condiţiile generale în care Fondul urmează să acorde garanţii viitoare. Tocmai de aceea, în baza aceleiaşi convenţii, părţile încheie în fiecare caz în parte, o nouă convenţie, convenţie concretizată în două instrumentam şi anume Notificarea de includere în plafonul de garantare şi Confirmarea notificării de includere in plafonul de garantare, înscrisuri care constituie titluri executorii.
Acest aspect rezultă din art. 2.2. din Convenţia cadru, care prevede că includerea garanţiilor individuale în plafonul de 290.000,000 RON va fi notificată Fondului de către Finanţator printr-o notificare de includere în plafonul garantat. În temeiul art. 7.1 lit. b) din acelaşi act juridic, Fondul confirmă unităţii Finanţatorului (centrală, sucursală, agenţie) care a emis notificarea includerea garanţiei individuale în plafonul de garantare printr-un document standard denumit confirmarea notificării de includere în plafonul de garantare, a cărui formă se regăseşte în Anexa nr. 2 la Convenţia cadru. Acelaşi înscris conţine angajamentul irevocabil al Fondului de a garanta finanţarea individuală aprobată, în condiţiile stabilite în Convenţia cadru.
Aşadar, în măsura în care Banca nu se mai află în posesia acestor două înscrisuri, ci doar în posesia Convenţiei cadru, aceasta nu are posibilitatea de a demara procedura de executare silită, în conformitate cu dispoziţiile art. 632 alin. (1) C.proc.civ., potrivit cărora, executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu şi nici conform art. 664 alin. (4) C.proc.civ., ce prevede că la cererea de executare silită se va ataşa titlul executoriu în original sau în copie legalizată.
Prin urmare, în lipsa titlului executoriu în original, creditorul nu poate demara procedura de executare silită, iar cum A. S.A. nu se mai află în posesia înscrisurilor ce constituie titluri executorii în original, interesul acesteia este dat de obţinerea unei hotărâri care să constituie titlu executoriu si care să poată fi pusă în executare silită, în caz contrar, s-ar putea ajunge la concluzia în care creditorul care nu mai deţine titlul executoriu în original să fie privat pentru totdeauna de dreptul său de a-şi vedea creanţa satisfăcută, pe motiv că nu ar putea niciodată să demonstreze îndeplinirea condiţiei interesului acţiunii sale.
Aşadar, în condiţiile în care recurenta a susţinut în mod constant că nu mai deţine originalul titlului executoriu în baza căruia ar fi putut porni executarea silită împotriva pârâtului se constată că, faţă de prevederile art. 664 alin. (4) C.proc.civ., aceasta nu poate formula cererea de executare silită.
În acest context, Înalta Curte constată că reclamanta A. S.A. are interes în formularea unei acţiuni în pretenţii împotriva pârâtului, pentru că doar astfel are posibilitatea obţinerii unui titlu executoriu, în baza căruia să îşi poată realiza creanţa împotriva acestuia, sens în care nu poate fi primită lipsa de interes a reclamantei în formularea prezentei acţiuni, astfel cum în mod greşit a reţinut instanţa de apel.
Printr-o astfel de soluţie, Înalta Curte apreciază că s-a încălcat dreptul fundamental la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 paragraful I din Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, ce vizează dreptul persoanei de a apela la instanţă, conform unei proceduri legale, în scopul satisfacerii unui drept sau interes legitim, componentă care implică şi dreptul de a i se oferi şi mijloacele necesare pentru punerea în executare a unui titlu executoriu.
În acest context, instanţa de trimitere se va preocupa să analizeze incidenţa prevederilor C.proc.civ. care reglementează dispoziţiile art. 32 alin. (1) lit. d) referitoare la condiţiile de exercitare a acţiunii civile, precum şi dispoziţiile art. 664 alin. (4) C.proc.civ., ce vizează îndeplinirea condiţiilor privind executarea silită.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 497 C.proc.civ., a admis recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1086 A din 05 iulie 2022 pronunţată de Curtea de Apel București, Secţia a VI-a civilă, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
