În dimineața zilei de duminică, pompierii militari din cadrul Detașamentului Salonta au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință din localitatea Roit, comuna Sânnicolau Român. Apelul de urgență a fost înregistrat în dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor, în jurul orei 05:20.
La locul incidentului s-au deplasat rapid două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta cu violență la nivelul dormitorului și acoperișului casei, existând pericolul extinderii flăcărilor la întreaga construcție.
Intervenția promptă a pompierilor a dus la lichidarea incendiului în aproximativ 40 de minute. Eforturile echipajelor au reușit să limiteze pagubele, fiind salvată o încăpere a locuinței și circa jumătate din acoperiș.
Potrivit evaluărilor preliminare, cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost un cablul electric defect. În urma incidentului, au ars trei corpuri de mobilier, un televizor și aproximativ 30 de metri pătrați din acoperiș.
Din fericire, nu au fost înregistrate victime. Intervenția eficientă a pompierilor a prevenit o tragedie și a redus considerabil distrugerile materiale.