Zi liberă suplimentară pentru angajați | Cum și în ce condiții pot beneficia de aceasta
Românii vor avea 15 zile libere legale în 2021, însă doar șapte dintre ele vor fi în cursul săptămânii.
Românii vor avea 15 zile libere legale în 2021, însă doar șapte dintre ele vor fi în cursul săptămânii.
Termenul de prescripție în care organele fiscale pot, potrivit vechiului Cod de procedură fiscală, să stabilească obligaţii fiscale reprezentând impozit ...
Ungaria a prelungit moratoriul privind rambursarea creditelor luate de familii şi de întreprinderi până pe 1 iulie, a anunțat premierul ...
În ceea ce privește răspunderea, aceasta poate fi de două feluri: penală, respectiv răspunderea celui care a săvârșit o infracțiune ...
Inadmisibilitatea recursului declarat împotriva deciziei din apel pronunțate împotriva sentinței prin care a fost soluționată o acţiune în rectificarea înscrierilor ...
