Experții VeDem Just au realizat o amplă analiză privind MACR – Minimum Age of Criminal Responsibility – în legislația lumii. Studiul, întocmit de Cristian Danileț și Gianina Clop la 16 februarie 2026, examinează 236 de entități juridice: 185 state suverane sau teritorii autonome și 51 state/teritorii americane (cele 50 de state ale SUA plus District of Columbia). Tabelul rezultat este însoțit de explicații detaliate și oferă una dintre cele mai cuprinzătoare imagini comparative asupra răspunderii penale a minorilor la nivel global.
Prima constatare este una care contrazice multe percepții publice: majoritatea statelor – peste 60% – au MACR sub 14 ani. Cele mai multe jurisdicții își dispută pragurile de 10 și 12 ani. Doar 20 de state au MACR peste 14 ani. Această distribuție arată că, la nivel mondial, pragul de 14 ani nu este regula dominantă, ci mai degrabă o opțiune specifică anumitor sisteme juridice.
Analiza identifică patru modele mari de reglementare.
Primul este modelul anglo-saxon, întâlnit în Anglia, Australia, SUA și în multe state africane. Acest model presupune un MACR absolut foarte scăzut, între 7 și 10 ani, precum și existența prezumției relative de incapacitate – doctrina doli incapax – între MACR și 14 ani. Detenția este posibilă teoretic de la MACR. Rădăcinile acestui model se regăsesc în tradiția common law britanică și în regula medievală a celor 7 ani.
Al doilea este modelul continental european, prezent în Germania, Italia, Spania, România, Austria etc. Aici, MACR absolut este 14 ani. Între 14 și 16 sau 18 ani funcționează un sistem penal juvenil cu accent pe educație, iar detenția este prevăzută doar ca ultimă soluție, pentru infracțiuni grave.
Al treilea este modelul nordic, specific Suediei, Norvegiei, Finlandei, Danemarcei și Islandei. În aceste state, MACR absolut este 15 ani. Sub 15 ani există exclusiv intervenție socială, fără niciun contact cu sistemul penal, iar detenția este extrem de rară chiar și după împlinirea acestei vârste.
Al patrulea model este cel denumit „formal-protecționist”, întâlnit în Brazilia, Chile, Ecuador și Portugalia. În aceste jurisdicții, MACR formal este foarte ridicat, între 16 și 18 ani, însă există „măsuri socio-educative” care pot include privare de libertate de la 12 la 14 ani.
Una dintre cele mai importante contribuții ale studiului este explicarea celor trei praguri distincte ale răspunderii penale a minorilor.
Primul prag este vârsta de incapacitate penală absolută – MACR absolut. Sub această vârstă, copilul nu poate fi tras la răspundere penală în nicio circumstanță și este considerat juridic incapabil să încalce legea penală.
Pragurile concrete diferă considerabil. La 7 ani se regăsesc cele mai scăzute MACR – Pakistanul, Myanmar, câteva state africane și Florida – moștenire a common law-ului britanic (doctrina doli incapax, regula medievală a celor 7 ani). La 10 ani se află cel mai frecvent prag absolut la nivel mondial – Anglia, Australia, Elveția, Hong Kong și multe state americane. La 12 ani este pragul recomandat de CRC General Comment No. 10 (2007), adoptat de Canada, Țările de Jos, Irlanda și Scoția. La 14 ani este pragul recomandat de CRC General Comment No. 24 (2019), adoptat de majoritatea țărilor europene continentale – Germania, Italia, Austria, Spania, România etc. – precum și China (pentru infracțiuni grave) și Japonia. La 15 ani se regăsesc țările nordice – Suedia, Norvegia, Danemarca, Finlanda și Islanda – precum și Cehia. La 16 ani sunt Portugalia și Argentina (2026 este anul reformei).
Al doilea prag este vârsta de la care devin posibile măsuri educative sau de protecție care implică contact cu autoritățile statului. Copilul poate ajunge în contact cu servicii de protecție sau cu instanțe specializate – judecători de copii sau tineri – care pot dispune măsuri concentrate pe protecție, reeducare și supraveghere, dar nu detenție. Aceasta este zona cea mai nuanțată și variabilă.
În Franța, responsabilitatea penală intervine când există discernământ, posibil teoretic la orice vârstă, cu măsuri educative de la 10 ani și pedepse de la 13 ani. În Germania, MACR este 14, dar sub 14 intervin serviciile de protecție a copilului (Jugendamt), nu instanțe penale. În Elveția, MACR este 10, dar între 10 și 14 se aplică doar măsuri de protecție – supraveghere, asistență personală, tratament ambulatoriu, plasament. În România, MACR este 14, iar minorii între 14 și 16 răspund penal doar dacă se dovedește discernământul; sub 14 se aplică doar măsuri de protecție specială luate de DGASPC. În Brazilia, Chile și Ecuador, MACR formal este 18, însă „măsuri socio-educative” – inclusiv privare de libertate – pot fi aplicate de la 12 la 14 ani.
Al treilea prag este vârsta de la care devine posibilă detenția. Aceasta este vârsta de la care statul, ca ultimă soluție, poate aresta copilul sau îl poate sancționa cu privare de libertate. În aproape toate sistemele, acest prag este mai ridicat decât MACR-ul absolut.
În Elveția, deși MACR este 10, în general nu se impun pedepse cu închisoarea înainte de vârsta de 15 ani. În Franța, măsurile educative pot fi dispuse de la 10 ani, pedepsele penale de la 13 ani, dar detenția reală este rareori aplicată sub 16 ani. În SUA, vârsta minimă de detenție pretrial variază – de la nicio limită (14 state) la 13 ani (Colorado, New York etc.). În Portugalia, MACR este 16, dar Lei Tutelar Educativa permite plasament instituțional de la 12 ani. În Belgia, MACR funcțional este 12, dar copiii pot fi plasați în centre educative închise fără limită inferioară de vârstă.
Concluzia studiului este fermă: MACR-ul singur nu are nicio semnificație fără celelalte două praguri. Un MACR de 10 ani într-o țară care nu permite detenția sub 15 ani, precum Elveția, este funcțional mai protectiv decât un MACR de 16 ani într-o țară care aplică „măsuri socio-educative” privative de libertate de la 12 ani, precum Brazilia.
Autorii mai atrag atenția că nu se recomandă folosirea termenului „vârstă minimă de urmărire penală” ca sinonim pentru „vârstă minimă a responsabilității penale”, deoarece aceste două vârste nu sunt neapărat identice. Legislația națională poate stabili o vârstă mai ridicată pentru urmărirea penală în cadrul sistemului de justiție juvenilă decât MACR-ul. Același lucru se aplică și vârstei la care un copil poate fi efectiv condamnat la privare de libertate.
Prin amploarea datelor analizate și prin claritatea distincțiilor conceptuale, studiul semnat de Cristian Danileț și Gianina Clop nu doar că inventariază praguri de vârstă, ci explică arhitectura reală a sistemelor de justiție juvenilă din lume. Iar mesajul său central este unul care schimbă perspectiva dezbaterii publice: nu cifra, în sine, definește nivelul de protecție al copilului, ci modul în care întregul sistem reacționează după ce acel prag este atins.
Partajează acest conținut:
