Jurisprudența ÎCCJ | Plângere împotriva ordonanţei de clasare. Chestiuni prealabile. Tipicitate

Hotărârea judecătorească a instanței de contencios administrativ şi fiscal prin care s-a confirmat legalitatea desfășurării procedurii de achiziție ce face obiectul plângerii penale, se constituie într-o chestiune prealabilă, în accepțiunea dispozițiilor art. 52 alin. (3) din Codul de procedură penală, de care depinde caracterul penal al faptelor, ducând la concluzia că aspectele cu care a fost sesizat procurorul prin plângere nu întrunesc condițiile de tipicitate ale infracțiunilor reclamate. În acest sens, prin decizia nr. 102 din 17 februarie 2021, Curtea Constituțională a reținut că nu există niciun argument obiectiv şi rezonabil care să justifice reexaminarea de către instanța penală a unor aspecte ale cauzei ce constituie chestiuni prealabile și care au fost soluționate, printr-o hotărâre definitivă, de către o instanță competentă să judece într-o altă materie, chiar dacă aceste chestiuni privesc existența infracțiunii.

În temeiul art. 315 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, clasare cauzei cu privire la săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzut de art. 297 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 13² din Legea nr. 78/2000, folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, prevăzut de art. 12 alin. (1) lit. b din Legea 78/2000, luare de mită, prevăzut de art. 289 din Codul penal, dare de mită, prevăzut de art. 290 din Codul penal, trafic de influență, prevăzut de art. 291 din Codul penal, cumpărare de influență prevăzut de art. 292 din Codul penal și folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reţinerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzut de art. 18¹ din Legea 78/2000.

Prin ordonanța nr. 143/II-2/2021 din data de 04/10/2021 a procurorului şef adjunct al Secţiei de combatere a corupţiei din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petenta S.C. A S.R.L. împotriva ordonanței de clasare emise la data de 11.08.2021 în dosarul nr. x/P/2021 al D.N.A. – Secția de combatere a corupției.

Împotriva ordonanței de clasare nr. x/P/2021 din data de 11 august 2021 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcția Națională Anticorupție – Secția de Combatere a Corupției a formulat plângere petenta SC A SRL.

Judecătorul de Cameră Preliminară, analizând plângerea formulată de petentă prin prisma motivelor invocate, constată că aceasta este nefondată.

Plângerea, astfel cum este reglementată prin art. 341 din Codul de procedură penală, de natură a da eficienţă dispoziţiilor art. 21 din Constituţia României şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, învesteşte instanţa, sub un prim aspect, cu examinarea legalităţii şi temeiniciei ordonanţei.

Sesizat cu plângerea menţionată, judecătorul de cameră preliminară nu este învestit cu atribuţii de urmărire penală, aşa încât, controlul judecătoresc priveşte exclusiv efectuarea urmăririi penale, cu respectarea dispoziţiilor legii procesuale.

Pentru a se iniţia cercetări faţă de o persoană pentru săvârşirea unei infracţiuni este necesar ca din datele existente să rezulte elemente concrete de fapt care să conducă la concluzia că în cauză s-a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, indiciile fiind cele care declanşează procesul penal.

Judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte constată că prin decizia  nr. 102/2021 din 17 februarie 2021, Curte Constituțională a constatat că sintagma ,,cu excepţia împrejurărilor care privesc existenţa infracţiunii” din cuprinsul art. 52 alin. (3) din Codul de procedură penală este neconstituţională, ceea ce înseamnă că din momentul publicării deciziei CCR orice dezlegare dată asupra unor elemente de fapt sau de drept de către o instanță indiferent că este penală sau civilă capătă valoare de autoritate de lucru judecat.

În considerentele deciziei mai sus menționate s-a menționat că art. 52 alin. (3) din Codul de procedură penală creează o legătură între deciziile pronunțate de instanțele civile (în sens larg) și cele pronunțate de instanțele penale, atunci când cele dintâi prezintă relevanță pentru soluționarea cauzelor penale.

,,(…)În acest sens, având în vedere exigențele ce rezultă din soluțiile de principiu pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, exigențe însușite de instanța de contencios constituțional în jurisprudența sa, Curtea reține că sintagma „cu excepția împrejurărilor care privesc existența infracțiunii” din cuprinsul dispozițiilor art. 52 alin.(3) din Codul de procedură penală dă posibilitatea instanței penale să reia judecata asupra unor aspecte ale cauzei penale soluționate, în mod definitiv, de către alte instanțe și, astfel, să se transforme într-o instanță de revizuire a hotărârilor definitive ale altor instanțe referitoare la aspecte care privesc existența infracțiunii. Pe această cale, instanța penală poate pronunța soluții opuse celor rămase definitive, cu afectarea gravă a principiului autorității de lucru judecat, care constituie o garanție a dreptului la un proces echitabil, astfel cum acesta este reglementat la art.6 din Convenție.

Curtea constată că, întrucât încălcarea principiului autorității de lucru judecat derivă din nerespectarea unor hotărâri judecătorești definitive, aceasta contravine și prevederilor art. 21 alin.(3) din Constituție, autoritatea de lucru judecat fiind un element intrinsec al dreptului la un proces echitabil.

Totodată, conform jurisprudenței Curții Constituționale mai sus invocată, nerespectarea de către instanțele penale a autorității de lucru judecat a hotărârilor judecătorește ale instanțelor civile (lato senso) încalcă principiul securității juridice, care constituie un aspect fundamental al statului de drept, astfel cum acesta este prevăzut la art. 1 alin. (3) din Constituție.”

În prezenta cauză judecătorul de cameră preliminară observă că, în ceea ce priveşte procedura de achiziție a produselor pistoale calibru 9×19 mm Lotul 1, a statuat deja instanţa civilă.

Astfel, prin decizia nr. 360 din data de 22 februarie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia A IX-A de Contencios Administrativ și Fiscal a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenta A SRL împotriva Deciziei CNSC nr. x/C5/939 din 25.06.2020 și s-a constatat că procedura de achiziție a fost legală.

În aceste condiții, se constă că, exact aspectele reţinute ca făcând parte din activitatea pretins infracţională imputată intimaților din dosar au fost judecate de instanţa specializată în această materie, potrivit legii.

Cât priveşte elementele autorităţii de lucru judecat, practic, obiectul celor două cauze vizează aceleași aspecte, respectiv dacă procedura de achiziție a produselor pistoale calibru 9×19 mm Lotul 1 a fost legală și dacă cei implicați în această procedură au respectat legea.

Prin urmare, în considerarea dispozițiilor art. 52 alin. (3) din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte constată că hotărâre judecătorească mai sus menționată se constituie într-o chestiune prealabilă de care depinde caracterul penal al faptelor şi, cum cele statutate de instanţa de contencios administrativ confirmă caracterul licit, legal al procedurii de achiziție pistoale calibru 9×19 mm Lotul 1, concluzia ce se desprinde este că faptele penale cu care a fost sesizat procurorul prin plângere nu întrunesc condiţiile de tipicitate ale infracţiunilor reclamate.

Or, Curtea Constituţională a reținut în decizia amintită că nu există niciun argument obiectiv şi rezonabil care să justifice reexaminarea de către instanţa penală a unor aspecte ale cauzei ce constituie chestiuni prealabile şi care au fost soluţionate, printr-o hotărâre definitivă, de către o instanţă competentă să judece într-o altă materie, chiar dacă aceste chestiuni privesc existenţa infracţiunii.

De altfel, nerespectarea de către instanţele penale a autorităţii de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşte ale instanţelor civile (lato senso) încalcă principiul securităţii juridice, care constituie un aspect fundamental al statului de drept, astfel cum acesta este prevăzut la art. 1 alin. (3) din Constituţie.

În consecinţă, nefiind reţinută nicio încălcare a dispoziţiilor legale şi, în urma verificării actelor şi lucrărilor dosarului, constatându-se că faptele penale cu privire la care s-a solicitat a fi cercetaţi intimaţii nu există, ordonanţa atacată se învederează a fi temeinică şi legală, neexistând motive pentru desfiinţarea acesteia şi trimiterea cauzei la procuror pentru a se completa urmărirea penală, deoarece nu rezultă existenţa acelui minim de date în baza cărora să se poată dispune începerea urmăririi penale, nefiind indicii privind existenţa în materialitatea ei a infracţiunilor de abuz în serviciu, folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, luare de mită, dare de mită, cumpărare de influență, folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reţinerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei,  astfel cum în mod corect s-a apreciat şi în considerentele ordonanţei de clasare. 

Pentru considerentele expuse, în baza art. 341 alin. (6) lit. a) din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petenta SC A SRL împotriva ordonanței de clasare nr. x/P/2021 din data de 11 august 2021 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcția Națională Anticorupție – Secția de Combatere a Corupției.