Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a arătat, în motivarea unei decizii publicate, miercuri, în Monitorul Oficial nr. 580, că tipicitatea infracțiunii de modificare a locului accidentului nu este restrânsă de o dispoziție nepenală, respectiv de OUG 195/2002. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a admis o sesizare prealabilă și a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 338 alin. (2) din Codul penal privind infracțiunea de părăsire a locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia, ”fapta oricărei persoane de a modifica starea locului are în vedere și schimbarea poziției vehiculului implicat într-un accident de circulație”.
Extrase din Decizia 22/4 mai 2022 a ÎCCJ:
Orice modificare a stării locului accidentului sau ștergere a urmelor accidentului, fără acordul echipei de cercetare la fața locului realizează elementul material al infracțiunii. Faptul că nu interesează scopul sau motivația avută în vedere de către autor este cu atât mai evident cu cât chiar situația premisă presupune un element a priori prin el însuși de o gravitate ridicată, respectiv existența unui accident de circulație din care a rezultat uciderea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau mai multor persoane. Prin urmare, în lipsa acordului echipei de cercetare, orice modificare a stării locului accidentului și orice ștergere a urmelor accidentului de circulație, având urmările grave menționate, duc la consumarea infracțiunii.
Particularitatea infracțiunii analizate este dată de prevederea chiar în textul de incriminare a cauzelor de tipicitate negativă sau de excludere pentru infracțiunea de părăsire a locului accidentului, cazuri în care fapta nu constituie infracțiunea de părăsire a locului accidentului.
Din prevederea de către legea penală în mod limitativ a cazurilor în care schimbarea poziției autovehiculului nu constituie infracțiune reiese că numai în aceste situații este exclus cu desăvârșire ca schimbarea poziției autovehiculului să realizeze tipicitatea infracțiunii.
De aceea, este eronată teza contrară din opinia exprimată în încheierea de sesizare, potrivit căreia simpla schimbare a poziției vehiculului implicat în accident nu ar realiza tipicitatea, dar și aici cu excepția — nota bene avansată de către emitentul opiniei juridice — ipotezei în care schimbarea poziției vehiculului ar conduce la reconfigurarea stării locului accidentului prin indicarea unui alt loc al accidentului. Procedându-se în această manieră, se ajunge la configurarea subiectivă a tipicității unei infracțiuni de către interpretul normei juridice, în detrimentul configurării legale a tipicității și a excepțiilor de la aceasta efectuate expres de către legiuitor.
În argumentarea tezei menționate s-a mai afirmat că s-ar încălca principiul fundamental al legalității incriminării prevăzut de art. 1 alin. (1) din Codul penal, câtă vreme legiuitorul enumeră doar în art. 77 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice obligația oricărei persoane de a nu schimba poziția vehiculului, fără să o mai prevadă însă în art. 338 alin. (2) din Codul penal.
Se observă că art. 77 alin. (3) prevede că este interzis oricărei persoane să schimbe poziția vehiculului implicat într-un accident de circulație în urma căruia a rezultat moartea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau a mai multor persoane, să modifice starea locului sau să șteargă urmele accidentului fără încuviințarea poliției care cercetează accidentul. Textul menționat face parte dintr-o lege nepenală, respectiv din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, capitolul V intitulat Reguli de circulație, secțiunea a 5-a referitoare la Obligații în caz de accident.
Noul Cod penal a consacrat principiul legalității incriminării în art. 1 alin. (1), statuând că legea penală prevede faptele care constituie infracțiuni, spre deosebire de Codul penal anterior care prevedea în art. 2 că legea prevede care fapte constituie infracțiuni, pedepsele ce se aplică infractorilor și măsurile ce se pot lua în cazul săvârșirii acestor fapte. După cum s-a observat în doctrină, noua formulare este corectă, deoarece subliniază că legea penală și nu legea, în general, prevede care fapte constituie infracțiuni.
Așadar, principiul legalității incriminării a fost adus în discuție în mod inadecvat, prin definiția sa legală impunând expres că doar legea penală prevede care fapte constituie infracțiuni. Pe această cale, s-a ajuns la formularea concluziei eronate că, prin art. 77 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, legiuitorul a modificat atât conținutul constitutiv al infracțiunii de părăsire a locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia, cât și obligațiile conducătorilor vehiculelor implicate în
accidente rutiere, deși din nicio dispoziție legală nu reiese prima teză. Prin urmare, tipicitatea infracțiunii prevăzute de art. 338 alin. (2) din Codul penal nu este restrânsă de o dispoziție nepenală, dedusă din numărul obligațiilor în caz de accident din cuprinsul art. 77 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
În fine, realizarea tipicității infracțiunii prevăzute de art. 338 alin. (2) din Codul penal în concret prin schimbarea poziției vehiculului implicat într-un accident de circulație în urma căruia a rezultat moartea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau a mai multor persoane, fără acordul echipei de cercetare la fața locului, reprezintă o chestiune de aplicare a legii penale, nicidecum o analogie în defavoarea persoaneiacuzate.
Textul art. 338 alin. (2) din Codul penal este suficient de clar și de previzibil pentru a se înțelege exact de către orice destinatar în ce constă fapta oricărei persoane, care, fără acordul echipei de cercetare la fața locului, modifică starea locului sau șterge urmele accidentului de circulație din care a rezultat uciderea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau mai multor persoane.
DOCUMENT – Decizia ÎCCJ nr. 22 din 4 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 580 din 15 iunie 2022:
Partajează acest conținut:
