text: lector univ. dr. Cristina Liana PUȘCAȘ
Tiberiu Şerban s-a născut pe data de 14 septembrie 1939, în localitatea Suiug, din judeţul Bihor. Este fiul învăţătorului Vasile Şerban care, în anul 1945, a fost încarcerat la Penitenciarul Gherla pentru şase luni, fiind membru al Partidului Naţional Țărănesc – Maniu. Acesta a fost din nou reţinut în 1946 şi readus la Gherla, tot pentru şase luni, pentru apartenţa sa politică, fără a fi judecat, potrivit mărturiei lui Şerban Tiberiu.
Olimpia Şerban, sora lui Tiberiu Şerban, a fost şi ea arestată în iunie 1948 pentru că a făcut parte din organizația „Avântul tinereții”, alături de alte nouă eleve de la Școala Normală de Fete din Beiuș: Ana Onel, Șerban Tamara, Jude Irina, Trifu Viorica, Savu Florica, Pârlog Georgeta, Florescu Elena, Popa Maria, Giulai Florica. Fetele ar fi fost învinuite că au cântat cântece patriotice.
Tiberiu Şerban era, la data arestării, elev în clasa a XI-a la Liceul „Alexandru Roman” din Oradea, fiind încadrat în Organizaţia România Independentă. Organizația i-a avut ca principali actori pe elevii Liceului „Alexandru Roman”, ai Școlii Normale Română Unită, ai Liceului Industrial Oradea și ai Liceului „Emanuil Gojdu”, toate din Oradea. Inițiatorul organizației a fost Nistor Bădiceanu, elev și el, care, în cursul lunii mai 1948, potrivit documentelor întocmite de organele poliţieneşti, a pus bazele unei „asociații subversive de tip fascist, paramilitar”. Întreaga activitate ilegalistă care urmărea „răsturnarea în mod violent a ordinei sociale democratice” s-a consumat pe parcursul unei singure luni, timp în care cei 22 de tineri, cu vârste cuprinse între 17 și 21 de ani, cel mult au apucat să se întâlnească o dată, respectiv să achite cotizația de membru, iar alții abia dacă au aflat de înființarea ei.
Arestat în sala de cursuri
Tiberiu Şerban a fost arestat, potrivit propriei mărturii, între 10 şi 15 mai 1948; în schimb, în Fișa Matricolă Penală e trecută data de 6 iunie 1951. A fost ridicat din sala de cursuri şi dus cu un autoturism al Securităţii la sediul acesteia din Oradea, de pe Strada Republicii, nr. 52, colţ cu Strada Pescăruşului, aproape de Gara Centrală. Odată ajuns aici, este amprentat, i se iau şireturile şi banii şi este introdus la subsolul clădirii.
”Suprafaţa celulei 2×2 m, fără aerisire, în uşă o uşiţă mică de supraveghere, patul din scânduri şi două capre de lemn de 80 cm lăţime şi 2 m lungime, fără aşternuturi, nu era W.C. şi nici apă”, mărturiseşte Tiberiu Şerban. A fost anchetat de locotenent-colonelul Ludovic Weiss, şeful Secţiei de Anchete, ulterior anchetator al „lotului Pătrăşcanu”.
Dacă la începutul anchetei, Weiss doar l-a ameninţat, pentru a spune tot, mai târziu trece la represalii. „Am fost bătut cu bastonul de cauciuc, la tălpi, până am leşinat”, povesteşte Tiberiu Şerban. După cinci-şase luni de anchetă, întregul lot este mutat la Penitenciarul Oradea, unde tinerilor elevi li se aplică un regim de exterminare. „Dimineaţa primeam raţia de pâine, 250 g pe zi, şi aşa numitul „terci” care era o apă în care era puţină făină de mălai. La masă primeam un „polonic” de 250 ml de ciorbă de fasole uscată, iar seara o supă de varză crudă”, îşi aminteşte Tiberiu Şerban.
A primit o condamnare de 2 ani şi 6 luni şi a trecut prin închisoarea de la Târgşor pentru elevi, din 1948 până în 15-20 noiembrie 1949; Gherla, din 20 noiembrie 1949 până 15-20 aprilie 1950; Colonia de muncă de la Canal Dunăre-Marea Neagră, la Cernavodă, din mai 1950 până în septembrie 1951, potrivit propriei mărturii.
Experiența cumplită de la Gherla
Dacă detenţia de la Târgşor a fost una uşor de suportat, transferul la Penitenciarul Gherla, în plin proces de reeducare, a însemnat pentru Tiberiu Şerban una dintre cele mai cumplite experienţe. La început, a fost introdus într-o celulă mică, de șase persoane, unde era un deţinut, student deja trecut prin reeducarea de la Piteşti. După o săptămână, a fost mutat în celula 99, o celulă mare, de 30-40 persoane. „Nu erau paturi, se dormea pe jos, pe ciment, aceasta era celula „groazei” unde se făcea aşa–zisa reeducare. Bătăi de la studenţii veniţi de la Piteşti, pus să stai într-un picior până cădeai jos, atunci te băteau să te ridici şi să stai pe celălalt picior. Dacă protestai, te luau şi te duceau în altă celulă mai mică şi te băteau până leşinai, asta cu aprobarea conducerii penitenciarului”, mărturiseşte Tiberiu Şerban.
Ultima perioadă de detenţie a petrecut-o la Cernavodă, unul din cele 12 lagăre de pe traseul Canalului Dunăre-Marea Neagră. Acolo condiţiile de muncă au fost foarte grele. „Munca era de 10–12 ore pe zi, după ce mergeai pe jos 5 km, de la colonie până la şantier”, îşi aminteşte Tiberiu Şerban.
Potrivit informaţiilor oferite de Tiberiu Şerban, eliberarea sa ar fi avut loc în noiembrie 1951. A fost încadrat ca muncitor necalificat de către o rudă prin alianţă care lucra pe un şantier de construcţii. A reuşit să îşi finalizeze studiile liceale şi să absolve Şcoala Tehnică de maiştri.
Tiberiu Şerban este căsătorit şi are două fiice care locuiesc în Canada, acolo unde s-a mutat şi el cu soţia de câţiva ani.
Bibliografie:
- Arhiva personală Şerban Tiberiu;
- Arhiva personală Cristina Liana Puşcaş – Chestionar Şerban Tiberiu, completat la 20 iunie 2017;
- Cristina Liana Puşcaş, Rezistență anticomunistă în întrebări și răspunsuri, Editura Eikon, București, 2017;
- www.memoriarezistenţei.ro.
Cristina Liana PUȘCAȘ este doctor în Istorie, lector universitar la Universitatea din Oradea, vicepreședintele Asociației Cei 40 de Mucenici.
Mai multe date şi istorisiri puteţi găsi pe www.memoriarezistentei.ro
Doritorii pot sprijini Asociația Cei 40 de Mucenici
Datele Asociaţiei „Cei 40 de Mucenici”: CIF: 31340614; / COD IBAN: RO43BRDE050SV63246520500
Cel mai important proiect al Asociației este Memorialul Rezistență și Represiune în Bihor. http://www.memoriarezistentei.ro/memorialul-rezistenta-si-represiune-in-bihor/
