Stare de urgență de luni

Președintele Kalus Johannis a anunțat sâmbătă într-o intervenție televizată că va decreta starea de urgență pe teritotiul României.

Decretarea „stării de urgenţă” este reglementată, în primul rând, în Constituţie, la articolul 93, sub titlul „Măsuri excepţionale”.

ARTICOLUL 93
(1) Preşedintele României instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea de urgenţă în întreaga ţară ori în unele unităţi administrativ-teritoriale şi solicită Parlamentului încuviinţarea măsurii adoptate, în cel mult 5 zile de la luarea acesteia.
(2) Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în cel mult 48 de ore de la instituirea stării de asediu sau a stării de urgenţă şi funcţionează pe toată durata acestora

Legea care reglementează această stare este ordonanţa de urgenţă nr. 1/1999 „privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă”.

Acest act normativ a stat, de altfel, la baza singurului moment din istoria modernă a României, când pe întreg teritoriul ţării a fost instituită, în ianuarie 1999, starea de urgenţă. Atunci, de vină au fost minerii lui Miron Cozma şi ceea ce a intrat în conştiinţa publicului sub numele de a cincea mineriadă.

Vezi legea aici

Articolul 1.
Starea de asediu și starea de urgență privesc situații de criză ce impun măsuri excepționale care se instituie în cazuri determinate de apariția unor pericole grave la adresa apărării țării și securității naționale, a democrației constituționale ori pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea urmărilor unor dezastre.

Totodată, la articolul 4, se precizează că, într-o astfel de situaţie, „exerciţiul unor drepturi şi libertăţi fundamentale poate fi restrâns, cu excepţia drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale”.

Acest lucru poate însemna, de pildă, interzicerea manifestărilor, a adunărilor publice, chestiuni care, oricum, au fost deja luate de guvern în scopul evitării răspândirii coronavirusului.

Mai trebuie ştiut că legea acordă, într-o astfel de situaţie, puteri sporite ministrului de Interne (în cazul decretării stării de urgenţă), şi celui al Apărării (în cazul stării de asediu) care devin, în anumite situaţii punctuale, un soi de „super-premieri”.