SĂ NU ZICI CĂ NU ȚI-AM SPUS
Secția I Civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție a formulat o sesizare cu recurs în interesul legii care vizează aplicarea și interpretarea unitară a dispoziliilor art. 107, art. 113 alin. (1) pct. 3 și pct. 9 și art. 116 Cod de procedură civilă. Problema de drept soluționată diferit de cele două completuri de proprietate intelectuală din cadrul Secției I civilă a Curții Supreme este aceea a stabilirii competenței teritoriale în funcție de interpretarea dată noțiunii de ”loc al producerii prejudiciului”, în acțiunile în pretenții formulate de organismele de gestiune colectivă a drepturilor de autor.
Este vorba despre acțiuni având ca obiect obligarea utilizatorilor de a achita remunerațiile cuvenite pentru comunicarea publică/radiodifuzare neautorizată a operelor muzicale/fonograme de comerț sau publicate în scop comercial, prin aplicarea coroborată a dispozițiilor art. 107,art. 113 alin (1) pct. 3 și pct. 9 și art. 116 Cod procedură civilă.
Textele de lege avute în vedere pentru soluționarea cauzelor sunt următoarele:
Art. 107 Regula generală
(1) Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul dacă legea nu prevede altfel.
(2) Instanța rămâne competentă să judece procesul chiar dacă, ulterior sesizării, pârâtul își schimbă domiciliul sau sediul.
Art. 113 Competența teritorială alternativă
(1) În afară de instanțele prevăzute la art. 107 – 112, mai sunt competente:
– (…) 3. instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract;
– (…) 9. instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapla ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligațiile izvorâte dintr-o asemenea faptă.
Art. 116 Alegerea instanței
Reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.
Într-o primă orientare jurisprudențială s-a reținut că locul producerii prejudiciului este același cu locul săvârșirii faptei ilicite, competența teritorială fiind stabilită în favoarea instanței în a cărei rază teritorială se află locul efectuării comunicărilor publice neautorizate. În considerarea criteriului alternativ prevăzut de art. 113 alin. (1) pct. 9 C.proc.civ., locul unde s-a produs prejudiciul nu este echivalentul locului unde trebuie făcută plata, întrucât acțiunea are ca obiect plata remunerațiilor datorate de pârâtă pe temeiul răspunderii civile delictuale ca urmare a săvârșirii unei fapte ilicite, în lipsa unei convenții de stabilire a locului plății.
Într-o a doua orientare jurisprudențială s-a reținut că locul săvârșirii faptei ilicite (comunicarea publică fără drept a operelor muzicale sau fonogramelor) este distinct de locul producerii prejudiciului, acesta din urmă fiind cel de la sediul reclamantei (locul plății), adică acolo unde se produc efectele faptei prejudiciabile. În consecință, competența teritorială a fost stabilită în favoarea instanței în a cărei circumscripție se află locul unde se face plata sumelor reclamate prin acțiune, respectiv acolo unde se află unitatea bancară la care reclamanta are deschis contul bancar. În argumentarea acestei opinii s-a apreciat că locul producerii prejudiciului este locul în care se face plata/încasarea sumelor cu titlu de remunerații pretinse de către reclamant în calitate de organism de gestiune colectivă.
DOCUMENT – Sesizarea întocmită de Sectia I civilă a ÎCCJ în vederea sesizării Secțiilor Unite cu recurs în interesul legii:
Partajează acest conținut:
