Colegiul de conducere al Curții de Apel Iași a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) cu un recurs în interesul legii care vizează două probleme de drept în cazul în care pârâtul nu predă documentele și actele financiar contabile practicianului în insolvență. Instanța ieșeană solicită ÎCCJ să stabilească dacă, în această situație, prezumția legală se întinde și asupra condițiilor răspunderii delictuale privind existența faptei ilicite și asupra prejudiciului. A doua problemă de drept se referă la existența unei obligații din partea reclamantului de a dovedi o legătură de cauzalitate între fapta pârâtului și intrarea debitorului în insolvență.
Recursul în interesul legii a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție pe 26 aprilie.
Problemele de drept asupra cărora Curtea de Apel Iași solicită ÎCCJ, prin recursul în interesul legii, să se pronunțe:
”1. În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 169 alin. 1 lit. d, teza finală din Legea nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, în cazul în care pârâtul nu predă documentele și actele financiar contabile practicianului în insolvență, prezumția legală se întinde și asupra condițiilor răspunderii delictuale privind existența faptei ilicite și asupra prejudiciului?
2. În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 169 alin. 1 lit. d, teza finală din Legea nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, în cazul în care pârâtul nu predă documentele și actele financiar contabile practicianului în insolvență, reclamantul are sarcina de a dovedi o legătură de cauzalitate între fapta pârâtului și intrarea debitorului în insolvență?”
Textul legal invocat:
– Art. 169 alin. 1 lit. d, teza finală din Legea nr. 85/2014 – La cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte sau întregul pasiv al debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, fără să depăşească prejudiciul aflat în legătură de cauzalitate cu fapta respectivă, să fie suportată de membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice alte persoane care au contribuit la starea de insolvenţă a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:
d) au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea. În cazul nepredării documentelor contabile către administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, atât culpa, cât şi legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu se prezumă. Prezumţia este relativă;
Problemele de drept care au generat practică judiciară neunitară:
În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 169 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, în practica instanțelor s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar cu privire la decelarea condițiilor prevăzute de lege pentru atragerea răspunderii pârâților pentru o parte sau pentru întregul pasiv al debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, în ipoteza în care pârâtul nu predă documentele și actele financiar contabile practicianului în insolvență, precum și cu privire la întinderea prezumției legale reglementate de teza finală a acestui articol, dar și cu privire la sarcina probei.
Soluții diferite în practica judiciară neunitară
Într-o primă orientare jurisprudențială, în interpretarea și aplicarea textului articolului 169 alin. 1 lit. d, se apreciază că, în cazul în care pârâtul nu predă documentele și actele financiar contabile practicianului în insolvență, legiuitorul a instituit o prezumție legală relativă cu privire la condițiile răspunderii delictuale, astfel încât acțiunea reclamantului se impune a fi admisă, fără ca reclamantul să aibă sarcina de a proba o legătură de cauzalitate suplimentară între faptă și starea de insolvență.
Într-o a doua orientare jurisprudențială, în interpretarea și aplicarea textului articolului 169 alin. 1 lit. d, se consideră că, în cazul în care pârâtul nu predă documentele și actele financiar contabile practicianului în insolvență, acest fapt nu poate conduce singur la angajarea răspunderii personale, fiind necesară administrarea de către reclamant de dovezi privind existența faptei, a prejudiciului și a unei o a doua legături de cauzalitate, cea dintre faptă și starea de insolvență, legătură de cauzalitate care nu beneficiază de prezumția legală din teza finală a art. 169 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2014.
DOCUMENT – Recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Iași:
Partajează acest conținut:
