Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a fost sesizată în vederea tranșării unei probleme de drept care vizează competența instanței care soluționează contestația în anulare de a reanaliza care dintre legile penale care s-au succedat în timp este mai favorabilă în cazul în care se invocă incidenţa unei cauze de încetare a procesului penal în raport de o lege succesivă care nu a fost reţinută ca fiind mai favorabilă în cauză. Prin aceeași sesizare prealabilă, Curtea Supremă a fost chemată să stabilească dacă instanța mai sus menționată poate reanaliza prescripţia răspunderii penale, în cazul în care în apel nu a fost avută în vedere inexistenţa unei cauze de întrerupere a termenului de prescripţie a răspunderii penale în perioada 26 iunie 2018 – 30 mai 2022.
Sesizarea prealabilă în materie penală a fost formulată într-un dosar de înșelăciune – contestație în anulare aflat pe rolul Curții de Apel Brașov și a fost înregistrată la ÎCCJ pe 8 august 2022.
Conținutul sesizării prealabile
Dispoziţiile art. 426 lit. b şi art. 431 din Codul de procedură penală se interpretează în sensul că instanţa care soluţionează contestaţia în anulare are competenţa, în etapa admisibilităţii în principiu, să reanalizeze care dintre legile penale care s-au succedat în timp este mai favorabilă în cazul în care se invocă incidenţa unei cauze de încetare a procesului penal în raport de o lege succesivă care nu a fost reţinută ca fiind mai favorabilă în cauză?
2.În aplicarea dispoziţiilor art. 426 lit. b din Codul de procedură penală, astfel cum au fost interpretate prin decizia nr. 10/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, instanţa care soluţionează contestaţia în anulare, întemeiată pe efectele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/26.04.2018 şi nr. 358/26.05.2022, poate reanaliza prescripţia răspunderii penale, în cazul în care instanţa de apel a analizat incidenţa acestei cauze de încetare în raport de împlinirea termenului de prescripţie specială, însă a omis să aibă în vedere natura simplă/extremă a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, respectiv inexistenţa unei cauze de întrerupere a termenului de prescripţie a răspunderii penale în perioada 26.06.2018-30.05.2022?
Texte de lege invocate:
– Art. 426 lit. b din Codul de procedură penală – Cazurile de contestaţie în anulare: Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri: (…)
b) când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal;
– Art. 431 din Codul de procedură penală – Admiterea în principiu
(1) Instanţa examinează admisibilitatea în principiu, în camera de consiliu, fără citarea părţilor.
(2) Instanţa, constatând că cererea de contestaţie în anulare este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestaţia este dintre cele prevăzute la art. 426 şi că în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestaţia şi dispune citarea părţilor interesate.
Obiectul cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov pe 28 aprile 2022, persoana condamnată a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei penale din 28 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Brașov, apreciind ca fiind incident cazul de contestaţie în anulare prevăzut de dispoziţiile art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală. A susținut că a fost condamnat la 8 ani de închisoare pentru înșelăciune, deşi la dosar existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, datorită împlinirii termenului de prescripţie specială prevăzut de art. 154 alin. 4 din Codul penal.
În dezbateri, apărarea a invocat împlinirea termenului general de prescripţie având în vedere considerentele deciziilor Curţii Constituţionale 297/26.04.2018 şi nr. 358/26.05.2022, respectiv inexistenţa unor cauze de întrerupere a termenului de prescripţie a răspunderii penale în perioada dintre cele două decizii, astfel încât s-a solicitat să se constate că termenul general de prescripţie era împlinit la data la care s-a pronunţat hotărârea de condamnare a cărei anulare se solicită.
Orientări în jurisprudență:
1. Cu privire la prima chestiune de drept invocată, care vizează interpretarea dispoziţiilor art. 426 lit. b şi art. 431 din Codul de procedură penală pentru a se stabili dacă instanţa care soluţionează contestaţia în anulare are competenţa, în etapa admisibilităţii în principiu, să reanalizeze care dintre legile penale care s-au succedat în timp este mai favorabilă în cazul în care se invocă incidenţa unei cauze de încetare a procesului penal în raport de o lege succesivă care nu a fost reţinută ca fiind mai favorabilă în cauză, Curtea de Apel Brașov a constatat că punctele de vedere nu sunt unitare în ceea ce priveşte contestaţiile în anulare (întemeiate pe aceste decizii ale Curţii Constituţionale) formulate împotriva hotărârilor penale definitive prin care s-a reţinut că legea penală mai favorabilă este Codul penal din 1969.
Astfel, au fost identificate două orientări. În prima, s-a considerat ca fiind admisibilă contestaţia în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 426 lit. b din Codul de procedură penală şi în cazul condamnărilor definitive cu privire la infracţiuni prevăzute de Codul penal din 1969.
În a doua orientare s-a considerat că nu sunt întrunite condiţiile pentru admisibilitatea în principiu a unei astfel de contestaţii în anulare întrucât dispoziţiile art. 426 lit. b) Cod procedură penală nu pot fi invocate pentru a se obţine schimbarea soluţiei pronunţate cu autoritate de lucru judecat în hotărârea definitivă cu privire la legea penală mai favorabilă.
2. Cu privire la a doua chestiune de drept invocată, referitoare la posibilitatea instanţei care soluţionează contestaţia în anulare, întemeiată pe efectele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/26.04.2018 şi nr. 358/26.05.2022, să reanalizeze prescripţia răspunderii penale, în cazul în care instanţa de apel a analizat incidenţa acestei cauze de încetare în raport de împlinirea termenului de prescripţie specială, însă a omis să aibă în vedere natura simplă/extremă a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, respectiv inexistenţa unei cauze de întrerupere a termenului de prescripţie a răspunderii penale în perioada 26.06.2018-30.05.2022, Curtea a indentificat două orientări.
Într-o primă orientare, s-a considerat că în ipoteza în care cauza prezumată de încetare a procesului penal a făcut obiectul unei evaluări nemijlocite a instanţei, care a statuat neechivoc asupra inaplicabilităţii sale şi a dispus condamnarea inculpatului, hotărârea se bucură pe deplin de autoritate de lucru judecat, iar argumentele instanţei nu mai pot fi repuse în discuţie. În cea de-a doua orientare, s-a reţinut că omisiunea instanţei de a avea în vedere inexistenţa unei cauze de întrerupere a termenului de prescripţie a răspunderii penale în perioada 26.06.2018-30.05.2022 reprezintă o eroare de procedură, în sensul art. 426 lit. b din Codul de procedură penală.
DOCUMENT – Textul complet al încheierii de sesizare prin mecanismul întrebării prealabile:
1. Sesizarea este inadmisibilă întrucât s-a invocat un act normativ nou ce nu putea fi luat in discutie pana la acea dată.
2. Cea de a doua intrebare este lămurită exclusiv de CCR prin decizia dată.