SĂ NU ZICI CĂ NU ȚI-AM SPUS
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a fost sesizată de Colegiul de conducere al Curții de Apel Suceava cu un recurs în interesul legii într-o problemă de drept referitoare la autoritatea de lucru judecat și la agravarea situației părții în propria cale de atac. Recursul în interesul legii a fost înregistrat la Curtea Supremă pe 14 decembrie și a primit termen pe 21 februarie 2022.
Întrebările ridicate prin recursul în interesul legii:
- În interpretarea și aplicarea prevederilor art. 430 alin. (2) Noul Cod de procedură civilă, conceptul de autoritate de lucru judecat nu permite existența unei neconcordanțe între dispozitivul și considerentele hotărârii, cu excepția cazului în care neconcordanța este justificată prin prisma incidenței în cauză a principiului non reformatio in pejus?
- Sintagma ”cazurile anumite prevăzute de lege, statuată în cuprinsul art. 481 din Noul Cod de procedură civilă, în care legea admite posibilitatea agravării situației părții în propria cale de atac, prin derogare de la principiul non derogatio in pejus, trebuie interpretată în sensul că sfera acestor cazuri se circumscrie doar excepției autorității de lucru judecat, în aplicarea art. 432 teza a II—a din Noul Cod de procedură civilă sau, dimpotrivă, și altor excepții procesuale (de fond și de procedură) absolute, de ordine publică, apte să infirme legalitatea unei hotărâri pronunțate de către instanța ierarhic inferioară cu nesocotirea unor dispoziții imperative menite să asigure și să ocrotească securitatea socială și ordinea juridică?
Potrivit Curții de Apel Suceava, problematica expusă mai sus se circumscrie interpretării și aplicării unitare a dispozițiilor art. 430 alin. (2) și ale art. 481 din Noul Cod de procedură civilă, în sensul statuării asupra sferei împrejurărilor în care legea permite agravarea situației părții în propria cale de atac, asupra semnificației noțiunii de ”agravare” și, finalmente, asupra unei potențiale derogări de la întinderea efectelor autorității de lucru judecat, respectiv a unei posibile neconcordanțe între dispozitivul hotărârii și considerentele decisive și derizorii ale acesteia.
Instanța suceveană a constatat că nu există în jurisprudența națională un punct de vedere unitar asupra chestiunilor de drept supuse atenției, statuându-se diferit sub toate aspectele.
Astfel, cu privire la prima chestiune, în practica instanțelor s-au conturat, în principal, următoarele jurisprudențiale:
– Într-o primă opinie se apreciază că autoritatea de lucru judecat nu permite, în nicio situație, existența unor contradicții între dispozitivul și considerentele hotărârii.
– Într-o a doua opinie se apreciază că, dimpotrivă, principiul neagravării situației părții în propria cale de atac poate fi de natură a permite și chiar a genera o anumită neconcordanță între considerentele hotărârii și dispozitivul acesteia.
Cu referire la cea de-a doua chestiune supusă interpretării, în practica instanțelor s-au conturat următoarele orientări jurisprudențiale:
– Într-o primă opinie se apreciază că sintagma ”cazurile anume prevăzute de lege” în care s-ar putea agrava situația părții în propria cale de atac, prin derogare de la principiul non derogatio in pejus, statuată de art. 481 din Noul Cod de procedură civilă, trebuie interpretată restrictiv.
– În a doua opinie se apreciază că sintagma ”cazurile anume prevăzute de lege” în care s-ar putea agrava situația părții în propria cale de atac, prin derogare de la principiul non derogatio in pejus, statuată de art. 481 din Noul Cod de procedură civilă, trebuie interpretată extensiv.
DOCUMENT – Recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Suceava:
Partajează acest conținut:
