Reabilitarea judecătorească în cazul în care executarea silită a obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare s-a stins prin prescripție

Titlul problemei de drept: Îndeplinirea condiției prevăzute de art. 168 lit. b) C.pen. în cazul în care s-a prescris dreptul părților civile de a cere executarea silită a obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare.

• Materia: penal
• Subcategoria: alte tipuri de cauze
• Acte normative incidente: art. 168 lit. b) C.pen.
• Cuvinte cheie: reabilitare judecătorească; prescripția dreptului de a cere executarea silită a obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare

S-a pus problema, în practica judiciară, dacă în cazul în care executarea silită a obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare s-a stins prin prescripție, se poate dispune reabilitarea judecătorească.

Într-o opinie, s-a apreciat că se poate dispune reabilitarea, întrucât dreptul părţilor civile de a li se plăti pretenţiile civile s-a stins, oricare ar fi modalitatea prin care s-a realizat acest lucru, neputându-se imputa persoanelor condamnate atitudinea părţilor civile, care nu poate fi interpretată altfel decât ca o renunţare implicită la despăgubiri; s-a considerat că în lege condiţia privind achitarea pretenţiilor civile a fost instituită nu numai pentru verificarea comportamentului persoanei condamnate, ci în special pentru protecţia părţilor civile.

În altă opinie, s-a apreciat că nu se poate dispune reabilitarea decât dacă se face dovada îndeplinirii obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare sau dacă persoana condamnată dovedeşte că nu a avut posibilitatea să le îndeplinească, ori când partea civilă a renunţat la despăgubiri; s-a arătat că textul este de strictă interpretare şi a fost instituit tocmai pentru a verifica atitudinea persoanei condamnate în raport de obligaţiile ce i-au fost impuse; în aceste condiţii, s-a arătat că prescripţia dreptului părţilor civile de a cere executarea silită nu poate fi considerată drept renunţare tacită, implicită, la despăgubiri, în acest sens fiind necesară o manifestare de voinţă neechivocă, expresă, pentru a deveni incidentă excepţia la care se referă art. 168 lit. b) teza finală C.pen. Totodată, s-a reţinut că una dintre condiţiile esenţiale pentru a se dispune reabilitarea judecătorească constă în achitarea de bunăvoie a despăgubirilor, condiţie care nu este îndeplinită în cazul în care condamnatul s-a sustras de la executarea despăgubirilor civile până când acestea s-au prescris.

În opinia INM, cea de-a doua opinie exprimată este cea corectă.

Condiția prevăzută de art. 168 lit. b) C.pen., inclusiv excepțiile acesteia, au fost preluate din art. 137 lit. d) C.pen. anterior, reformulându-se doar condiția referitoare la imposibilitatea îndeplinirii obligațiilor. Or, în jurisprudența anterioară s-a reținut că cel condamnat nu se poate prevala de faptul că partea civilă nu a pus în executare hotărârea, excepția prevăzută de art. 137 lit. d) teza a II-a C.pen. anterior (art. 168 lit. b) parte finală C.pen.) având în vedere o renunțare expresă, iar nu una tacită, dedusă din împlinirea termenului de prescripție.

În plus, prescripția privește numai urmărirea silită a executării creanței care rezultă din hotărârea de condamnare, fără a afecta în vreun fel valabilitatea obligației, conform art. 707 alin. (2) C.proc.civ., motiv pentru care, dacă debitorul achită datoria după împlinirea termenului de prescripție, nu mai poate cere restituirea. Or, dacă prescripția executării silite nu afectează creanța însăși, este firesc ca debitorul să fie ținut să o plătească, pentru a obține reabilitarea, condiția prevăzută de art. 168 lit. b) C.pen. referindu-se doar la existența obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare, nu și la posibilitatea executării acestora.

De asemenea, rațiunea condiției examinate nu constă în constrângerea condamnatului la plata despăgubirilor, ceea ce nu s-ar mai putea realiza ca urmare a intervenției prescripției executării silite, ci în aceea că eforturile sale în repararea pagubei produsă prin infracțiune denotă o poziție subiectivă a acestuia față de consecințele faptei și reprezintă un element de apreciere a măsurii în care s-a îndreptat, reabilitarea fiind tocmai mijlocul prin care se constată acest lucru.

Participanții la întâlnire, în unanimitate, au agreat punctul de vedere al INM.

Această problemă de drept a fost dezbătută la întâlnirea președinților secțiilor penale ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel,dedicată discutării aspectelor de practică neunitară în materia dreptului penal și dreptului procesual penal – Curtea de Apel București, 16-17 mai 2019.