SĂ NU ZICI CĂ NU ȚI-AM SPUS
Curtea Constituțională a stabilit, joi, că dispozițiile din Codul Civil referitoare la punerea sub interdicție judecătorească a persoanei care nu are discernământ din cauza alienaţiei ori debilităţii mintale sunt neconstituționale. Judecătorii CCR susțin că această măsură de ocrotire nu este însoțită de suficiente garanții care să asigure respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
Potrivit art.164 alin.(1) din Codul civil, ”persoana care nu are discernământul necesar pentru a se îngriji de interesele sale, din cauza alienaţiei ori debilităţii mintale, va fi pusă sub interdicţie judecătorească”.
CCR a admis, cu unanimitate de voturi, o excepție de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art.164 alin.(1) din Codul civil sunt neconstituționale. Astfel, Curtea a reținut încălcarea prevederilor constituționale ale următoarelor articole din Constituție:
- art. 1 alin. (3) – România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.
- art. 16 – Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.
- și art.50 – Persoanele cu handicap se bucură de protecţie specială. Statul asigură realizarea unei politici naţionale de egalitate a şanselor, de prevenire şi de tratament ale handicapului, în vederea participării efective a persoanelor cu handicap în viaţa comunităţii, respectând drepturile şi îndatoririle ce revin părinţilor şi tutorilor.
astfel cum se interpretează potrivit art.20 din Constituție, privind Tratatele internaţionale privind drepturile omului, și prin prisma art.12 din Convenția privind drepturile persoanelor cu dizabilități, referitor la recunoaşterea egală în faţa legii.
”În motivarea soluției de admitere pronunțate, Curtea a reținut, în esență, că măsura de ocrotire a punerii sub interdicție judecătorească prevăzută de art.164 alin.(1) din Codul civil nu este însoțită de suficiente garanții care să asigure respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Aceasta nu ține cont de faptul că pot exista diferite grade de incapacitate și nici de diversitatea intereselor unei persoane, nu se dispune pentru o perioadă determinată de timp și nu este supusă unei revizuiri periodice”, se arată într-un comunicat al CCR.
Curtea a reținut că orice măsură de ocrotire trebuie să fie proporțională gradului de capacitate, să fie adaptată la viața persoanei, să se aplice pentru cea mai scurtă perioadă de timp, să fie revizuită periodic și să țină cont de voința și preferințele persoanelor cu dizabilități.
”De asemenea, la reglementarea unei măsuri de ocrotire, legiuitorul trebuie să țină cont de faptul că pot exista diferite grade de incapacitate, iar deficiența mintală poate varia în timp. Lipsa capacității psihice sau a discernământului poate lua diferite forme, spre exemplu totală/parțială sau reversibilă/ireversibilă, situație care reclamă instituirea unor măsuri de ocrotire adecvate realității și care, însă, nu se regăsesc în reglementarea măsurii interdicției judecătorești”, au explicat judecătorii CCR.
Prin urmare, în reglementarea măsurilor juridice, legiutorul trebuie să identifice soluții proporționale. O incapacitate nu trebuie să conducă la pierderea exercițiului tuturor drepturilor civile, ci trebuie analizată în fiecare caz în parte, a precizat Curtea Constituțională.
”Orice persoană trebuie să fie liberă să acționeze în vederea dezvoltării personalității sale, statul, în virtutea caracterului său social, având obligația de a reglementa un cadru normativ care să asigure respectarea individului, deplina exprimare a personalității cetățenilor, a drepturilor și libertăților lor, a șanselor egale, având ca rezultat respectarea demnității umane”, se arată în încheierea comunicatului CCR.
Partajează acest conținut:
