Pot fi lăsate neaplicate deciziile CCR privitoare la prescripția răspunderii penale|Hotărârea CJUE

Curtea de Justitie a Uniunii Europene a publicat luni, 24 iulie 2023, hotărârea referitoare la aplicarea deciziilor CCR referitoare la prescripție, stabilind că instanțele pot ignora deciziile CCR.

În urma Deciziilor CCR din 2018 și 2020 privind prescripția, pentru o perioadă de aproape patru ani, dreptul român nu a prevăzut nicio cauză de întrerupere a acestui termen, iar persoanele condamnate susțin că această lipsă a unor cauze de întrerupere ar constitui o lege penală mai favorabilă (lex mitior), a cărei aplicare retroactivă o solicită pentru a exclude caracterul întreruptiv al unor acte de procedură îndeplinite înainte de anul 2018. Ținând seama de data faptelor incriminate, respectivele persoane condamnate apreciază astfel că termenul de prescripție s-ar fi împlinit înainte ca decizia de condamnare să rămână definitivă, ceea ce ar conduce la încetarea procesului penal și la imposibilitatea de a le condamna.

Curtea de Apel Brașov a exprimat îndoieli cu privire la compatibilitatea unei astfel de interpretări cu dreptul Uniunii. Aceasta ar avea ca efect exonerarea persoanelor condamnate în cauză, dar și a unui număr considerabil de alte persoane de răspunderea lor penală pentru infracțiuni de fraudă fiscală susceptibilă să aducă atingere intereselor financiare ale Uniunii.

Curtea de Apel Brașov a mai subliniat că, pentru a se conforma dreptului Uniunii, ar putea fi pusă în situația de a trebui să lase neaplicată jurisprudența Curții Constituționale. Însă regimul disciplinar din România ar permite sancționarea judecătorilor care nu respectă această jurisprudență.

Așadar Curtea de Apel a întrebat dacă supremația dreptului Uniunii se opune posibilității ca răspunderea disciplinară a judecătorilor care o compun în litigiul principal să fie angajată. Aceasta a decis, așadar, să adreseze Curții întrebări cu privire la fiecare dintre aceste aspecte.

Conform Hotărârii CJUE se impune statelor membre să combată frauda și orice altă activitate ilegală care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii. Curtea arată că aceste state trebuie să se asigure că normele privind prescripția prevăzute de dreptul național permit o reprimare efectivă a infracțiunilor legate de astfel de fraude.

Soluțiile adoptate în România, din care rezultă că, timp de aproape patru ani, dreptul român nu a prevăzut nicio cauză de întrerupere a termenului de prescripție a răspunderii penale, ar genera un risc sistemic de impunitate pentru infracțiunile în discuție care nu este compatibil cu cerințele dreptului Uniunii Acest risc este accentuat de o eventuală aplicare retroactivă a acestei lipse de cauze de întrerupere unei perioade anterioare, în temeiul principiului legii penale mai favorabile.

Curtea amintește că instanțele naționale trebuie să lase neaplicate reglementarea și jurisprudența naționale în cazul în care acestea conduc la prescrierea răspunderii penale într-un număr atât de mare de cazuri de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, încât rezultă de aici un risc sistemic de impunitate a unor astfel de infracțiuni.

Cu toate acestea, o asemenea obligație poate să contravină drepturilor fundamentale. În această privință, Curtea consideră că, atunci când o instanță a unui stat membru este chemată să controleze conformitatea cu drepturile fundamentale a unei dispoziții sau a unei măsuri naționale care, într-o situație în care acțiunea statelor membre nu este în întregime determinată de dreptul Uniunii, pune în aplicare acest drept, autoritățile și instanțele naționale sunt libere să aplice standarde naționale de protecție a acestor drepturi, cu condiția ca această aplicare să nu compromită nivelul de protecție prevăzut de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și nici supremația, unitatea și efectivitatea dreptului Uniunii, iar în speță Curtea distinge principiul legalității infracțiunilor și pedepselor și concluzionează că instanțele naționale prin derogare de la obligația lor de a asigura efectul deplin al dreptului Uniunii nu sunt ținute să lase ne aplicate această jurisprudență.

În ce privește răspunderea disciplinară a judecătorilor în cazul unei Decizii pronunțată cu titlu preliminar de CJUE este obligatorie pentru instanța națională în ceea ce privește interpretarea dreptului Uniunii pentru soluționarea litigiului particular care are prioritate în fața jurisprudenței naționale, În consecință judecătorul în acela nu poate fi acuzat ca săvârșit o abatere disciplinară.

<<Curtea de Apel Brașov a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„1) Articolul 2 TUE, articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE și articolul 4 [alineatul (3)] TUE coroborate cu articolul 325 alineatul (1) TFUE și cu articolul 2 alineatul (1) din Convenția PIF și cu articolul 2 și articolul 12 din Directiva PIF, precum și cu Directiva [2006/112], cu referire la principiul consacrării unor sancțiuni efective și disuasive în cazuri de fraudă gravă aducând atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, toate cu aplicarea Deciziei [2006/928], prin raportare la articolul 49 [alineatul (1)] teza finală din [cartă], trebuie interpretate în sensul că se opun unei situații juridice precum cea incidentă în litigiul principal, în care contestatorii condamnați solicită, printr‑o cale extraordinară de atac, desființarea unei hotărâri penale definitive de condamnare, invocând aplicarea principiului legii penale mai favorabile, care ar fi fost incidentă în cursul procesului pe fond și care ar fi prevăzut un termen de prescripție mai mic și împlinit anterior soluționării definitive a cauzei, relevat însă ulterior acestui moment de o decizie a instanței constituționale naționale care a declarat neconstituțional un text de lege privind întreruperea cursului prescripției răspunderii penale [Decizia nr. 358/2022 a Curții Constituționale], invocând pasivitatea legiuitorului, care nu a intervenit pentru punerea de acord a textului legal cu o altă decizie a aceleiași instanțe constituționale, pronunțată în urmă cu patru ani față de [această Decizie nr. 358/2022] (Decizia nr. [297/2018 a Curții Constituționale]) – timp în care jurisprudența instanțelor de drept comun formată în aplicarea [acestei Decizii nr. 297/2018] se stabilise deja în sensul subzistenței textului respectiv, în forma înțeleasă ca urmare a [Deciziei nr. 297/2018 menționate] – cu consecința practică a reducerii la jumătate a termenului de prescripție pentru toate faptele penale cu privire la care nu s‑a pronunțat o hotărâre definitivă de condamnare anterior [Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale] și a încetării pe cale de consecință a procesului penal față de acuzații în cauză?

2) Articolul 2 TUE privind valorile statului de drept și respectarea drepturilor omului într‑o societate caracterizată prin justiție și articolul 4 [alineatul (3)] TUE privind principiul cooperării loiale dintre Uniune și statele membre, cu aplicarea Deciziei 2006/928 […] sub aspectul angajamentului de asigurare a caracterului eficient al sistemului judiciar român, prin raportare la articolul 49 [alineatul (1)] teza finală din [cartă] consacrând principiul legii penale mai favorabile, trebuie interpretate, cu privire la sistemul judiciar intern în ansamblul său, în sensul că se opun unei situații juridice precum cea incidentă în litigiul principal, în care contestatorii condamnați solicită, printr‑o cale extraordinară de atac, desființarea unei hotărâri penale definitive de condamnare, invocând aplicarea principiului legii penale mai favorabile, care ar fi fost incidentă în cursul procesului pe fond și care ar fi prevăzut un termen de prescripție mai mic și împlinit anterior soluționării definitive a cauzei, relevat însă ulterior acestui moment de o decizie a instanței constituționale naționale care a declarat neconstituțional un text de lege privind întreruperea cursului prescripției răspunderii penale (Decizia [nr. 358/2022 a Curții Constituționale]), invocând pasivitatea legiuitorului, care nu a intervenit pentru punerea de acord a textului legal cu o altă decizie a aceleiași instanțe constituționale, pronunțată în urmă cu patru ani față de [această Decizie nr. 358/2022] ([Decizia nr. 297/2018 a Curții Constituționale]) – timp în care jurisprudența instanțelor de drept comun formată în aplicarea [acestei Decizii nr. 297/2018] se stabilise deja în sensul subzistenței textului respectiv, în forma înțeleasă ca urmare a [Deciziei nr. 297/2018 menționate] – cu consecința practică a reducerii la jumătate a termenului de prescripție pentru toate faptele penale cu privire la care nu s‑a pronunțat o hotărâre definitivă de condamnare anterior [Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale] și a încetării pe cale de consecință a procesului penal față de acuzații în cauză?

3) În cazul unui răspuns afirmativ la primele două întrebări și numai dacă nu se poate da o interpretare conformă cu dreptul Uniunii Europene, principiul supremației dreptului Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări sau unei practici naționale potrivit căreia instanțele naționale de drept comun sunt ținute de deciziile curții constituționale naționale și de deciziile obligatorii ale instanței supreme naționale și nu pot, din acest motiv și cu riscul săvârșirii unei abateri disciplinare, să lase neaplicată din oficiu jurisprudența rezultată din deciziile menționate, chiar dacă ele consideră, în lumina unei hotărâri a Curții, că această jurisprudență este contrară, în principal, articolului 2 TUE, articolului 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE și articolului 4 [alineatul (3)] TUE coroborate cu articolul 325 alineatul (1) TFUE, toate cu aplicarea Deciziei 2006/928 […], prin raportare la articolul 49 [alineatul (1)] teza finală din [cartă], precum în situația din litigiul principal?”

Decizia CJUE:

Articolul 325 alineatul (1) TFUE și articolul 2 alineatul (1) din Convenția elaborată în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene, semnată la Bruxelles la 26 iulie 1995 și anexată la Actul Consiliului din 26 iulie 1995, trebuie interpretate în sensul că instanțele unui stat membru nu sunt obligate să lase neaplicate deciziile curții constituționale a acestui stat membru prin care este invalidată dispoziția legislativă națională care reglementează cauzele de întrerupere a termenului de prescripție în materie penală din cauza încălcării principiului legalității infracțiunilor și pedepselor, astfel cum este protejat în dreptul național, sub aspectul cerințelor acestuia referitoare la previzibilitatea și la precizia legii penale, chiar dacă aceste decizii au drept consecință încetarea, ca urmare a prescripției răspunderii penale, a unui număr considerabil de procese penale, inclusiv procese referitoare la infracțiuni de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene.

În schimb, dispozițiile menționate ale dreptului Uniunii trebuie interpretate în sensul că instanțele acestui stat membru sunt obligate să lase neaplicat un standard național de protecție referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior) care permite repunerea în discuție, inclusiv în cadrul unor căi de atac îndreptate împotriva unor hotărâri definitive, a întreruperii termenului de prescripție a răspunderii penale în astfel de procese prin acte de procedură intervenite înainte de o asemenea invalidare.

2) Principiul supremației dreptului Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări sau unei practici naționale potrivit căreia instanțele naționale de drept comun ale unui stat membru sunt ținute de deciziile curții constituționale, precum și de cele ale instanței supreme ale acestui stat membru și nu pot, din acest motiv și cu riscul angajării răspunderii disciplinare a judecătorilor în cauză, să lase neaplicată din oficiu jurisprudența rezultată din deciziile menționate, chiar dacă ele consideră, în lumina unei hotărâri a Curții, că această jurisprudență este contrară unor dispoziții ale dreptului Uniunii care au efect direct.>>