Titlul problemei de drept: Cuantumul penalităţilor acordate în cazul cererilor de valoare redusă formulate de RCS RDS SA, SC GETBACK RECOVERY SRL etc. pentru contracte de prestări servicii. Posibilitatea invocării caracterului abuziv al clauzei penale în situația în care penalităţile de întârziere sunt convenite într-un cuantum mai mare decât 2% pe zi de întârziere.
- Materia: civil
- Subcategoria: pretenții
- Obiectul Ecris: pretenţii
- Act normativ incident: art. 1270 C.civil, Legea nr. 193/2000
- Cuvinte cheie: penalități excesive, clauze abuzive
Într-o primă opinie, majoritară, s-a apreciat că se pot acorda penalităţi de întârziere stabilite prin clauze contractuale în cuantum de până la 2% pe zi de întârziere inclusiv, iar orice clauză contractuală ce prevede penalităţi de întârziere mai mari de 2% pe zi de întârziere urmează a fi analizată din perspectiva caracterului abuziv.
Într-o a doua opinie, minoritară, s-a apreciat că penalităţile contractuale trebuie acordate în cuantumul convenit de părţi, indiferent care este acest cuantum şi nu se impune analiza caracterului abuziv, chiar dacă acest cuantum este mai mare.
Opinia Institului Naţional al Magistraturii:
Verificarea caracterului abuziv al clauzelor presupune existența unui contract valabil încheiat, așadar reprezentând un acord de voință al părților, guvernat, în contextul normativ intern, de principiul forței obligatorii a contractului – pacta sunt servanda – (potrivit art. 1270 alin. (1) contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante).
Principiul nu reprezintă, așadar, un impediment, pentru incidența protecției oferite consumatorului, scopul fiind acela al reechilibrării raportului juridic valabil din perspectiva obligațiilor reciproce asumate de părți.
Reținând și în acest caz, pertinența motivelor prezentate pentru problema anterioară (referitoare la ˝lista neagră˝, caracterul ˝disproporționat de mare˝ al sumelor), mai sunt de adăugat câteva argumente referitoare la reperul valoric de 2% adus în discuție de judecătorii care au evocat această problemă de practică neunitară.
Astfel, este relevantă motivarea Curții de Justiție Uniunii Europene în Cauzele conexate C 96/16 și C 94/17, care se referă chiar la contracte de împrumut (încheiate cu Banco Santander, respectiv cu Banco de Sabadell) analizate de instanțele naționale din Spania, care au stabilit că trebuie să fie declarate abuzive clauzele nenegociate ale contractelor de împrumut personal încheiate cu consumatorii referitoare la dobânzile moratorii care îndeplinesc criteriul potrivit căruia rata acestor dobânzi depășește cu mai mult de două puncte procentuale rata dobânzilor obișnuite convenite între părțile contractante. Instituțiile bancare au criticat această interpretare a instanțelor naționale, arătând că nu se poate stabili un criteriu valoric obligatoriu.
Curtea a arătat că, deși rezultă din jurisprudența Tribunal Supremo (Curtea Supremă) în discuție în litigiul principal că orice clauză care îndeplinește criteriul menționat la punctul 18 (n.r. – criteriul valoric, mai sus arătat) din prezenta hotărâre este prezumată abuzivă, această jurisprudență nu pare în schimb să priveze instanța națională de posibilitatea de a considera că o clauză a unui contract de împrumut încheiat cu un consumator care nu îndeplinește acest criteriu, și anume o clauză care stabilește o rată a dobânzilor moratorii care nu depășește cu mai mult de două puncte procentuale rata dobânzilor obișnuite prevăzută în contract, este totuși abuzivă și, dacă este cazul, să o înlăture, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere.
De asemenea, cu titlu general, în Cauza Aziz, Curtea a mai reținut că trebuie să se țină seama în special de normele aplicabile în dreptul național în lipsa unui acord între părți în acest sens. Instanța națională va putea evalua, prin intermediul unei asemenea analize comparative, dacă și, eventual, în ce măsură contractul îl plasează pe consumator într‑o situație juridică mai puțin favorabilă în raport cu cea prevăzută de dreptul național în vigoare. De asemenea, este relevant în acest scop să se procedeze la o examinare a situației juridice în care se găsește consumatorul menționat având în vedere mijloacele de care dispune, potrivit reglementării naționale, pentru a face să înceteze utilizarea clauzelor abuzive.
Prin urmare, elementele de analiză, în cadrul controlului caracterului abuziv, sunt variate, legate de particularitățile raportului juridic analizat, de dispozițiile legale efectiv aplicabile acestuia, de ansamblul circumstanțelor speței, nefiind suficient criteriul unui prag valoric.
În concordanță cu legislația și jurisprudența specifice, instanțele trebuie să identifice normele naționale aplicabile în diferite domenii similare cazului concret și să încerce să stabilească nivelul daunelor moratorii care ar putea fi acceptat în mod rezonabil de un consumator ˝tratat în mod loial și echitabil în urma unei negocieri individuale, asigurând totodată, printre altele, prezervarea funcției acestor dobânzi, care ar fi în special de a descuraja întârzierile la plată și de a compensa în mod proporțional creditorul în cazul unor asemenea întârzieri˝ (cauzele conexe anterior evocate).
Dacă s-ar prezuma absolut că un reper valoric fix reprezintă singura măsură pentru stabilirea caracterului excesiv al penalităților, aceasta ar echivala cu aplicarea automată a unor dispoziții legale, fără efectuarea tuturor verificărilor impuse de lege și de jurisprudența CJUE și ar elimina posibilitatea reținerii caracterului abuziv și în situații în care cuantumul este plasat sub nivelul stabilit.
În concluzie, opinia INM este în sensul că se poate invoca, în raport cu natura excesivă, disproporționată a cuantumului penalităților, caracterul abuziv al clauzei privind daunele moratorii; criteriul valoric al pragului de 2%, stabilit pe cale jurisprudențială, este compatibil cu exigențele Directivei 93/13 și ale Legii nr. 193/2000, însă acesta nu poate fi absolutizat, revenind judecătorului cauzei sarcina de a face verificările impuse de lege și de jurisprudența CJUE pentru a stabili dacă, potrivit circumstanțelor speței, este relevant un alt cuantum al penalităților.
Conținutul și concluziile dezbaterilor
Din dezbateri a reieșit faptul că un eventual caracter abuziv al unei astfel de clauze nu poate fi analizat strict din perspectiva pragului valoric de 2%. De la caz la caz, caracterul abuziv urmează a fi analizat prin raportare și la celelalte elemente. Cuantumul de 2% nu trebuie însă absolutizat; în situația în care un cuantum mai mic de 2% poate fi considerat abuziv, în funcție de circumstanțele cauzei, se poate ajunge la această interpretare, clauza de penalitate urmând a fi analizată prin raportare la criteriile stabilite.
O alta problemă reieșită din discuții, în legătură cu aceste penalități, a fost aceea de a se ști în ce măsură instanța acordă dobânda legală, în ipoteza declararării ca abuzivă a clauzei vizând penalitățile în cuantum de 2%. În legătură cu acest aspect, există 2 opinii:
– nu poate fi acordată dobânda legală întrucât, fiind o clauză declarată abuzivă, nu poate fi înlocuită cu nicio altă penalitate, indiferent de cuantum, în caz contrar, mecanismul de protecție a consumatorului fiind fără aplicabilitate. De asemenea, în ipoteza înlocuirii clauzei abuzivă cu dobânda legală, o astfel de soluție ar încuraja practic prestatorul de servicii la introducerea unor penalități ridicate întrucât o eventuală declarare ca abuzivă a acestei clauze nu ar determina eliminarea completă a penalităților ci acordarea lor, dar într-un cuantum mai mic.
– se acordă dobânda legală, în măsura în care aceasta a fost solicitată. Un argument în sprijinul acestei soluții este faptul că debitul există în continuare, singurul element eliminat din contract fiind cel legat de despagubirea pentru plata efectuată cu întârziere. De asemenea, în ipoteza în care nu ar fi existat în contract clauza potențial abuzivă, despăgubirile acordate ar fi fost reprezentate de dobânda legală. Un alt argument în sprijinul acestei soluții este faptul că, după declararea clauzei ca abuzivă, dobânda legală ar putea fi solicitată pe cale
separată. Sarcina judecătorului este însă una dificilă, în exercitarea rolului său activ și cu respectarea principiului disponibilității, revenindu-i sarcina ca, luând în considerare toate circumstanțele cauzei, să decidă în ce măsură o astfel de clauză este abuzivă.
Cu privire la problema supusă dezbaterii potrivit punctajului de discuții, participanții și-au însușit cu unanimitate opinia formatorilor INM.
Această problemă de drept a fost discutată cu ocazia întâlnirii preşedintilor secțiilor specializate (foste comerciale) ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel, dedicată discutării aspectelor de practică judiciară neunitară în materia litigiilor cu profesioniști și insolvenței, care a avut loc la Ploiești, între 27 și 28 iunie 2019.
Partajează acest conținut:
