În cadrul întâlnirii președinților secțiilor de contencios administrativ și fiscal din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel dedicate unificării practicii judiciare,
3-4 octombrie 2024 s-a pus problema posibilității de transfer a dreptului de a obține certificate verzi, în cazul înstrăinării (prin vânzare sau închiriere) centralei electrice.
În practica judiciară, există opinii diferite privind posibilitatea de transfer a dreptului de a obţine certificate verzi în cazul înstrăinării (prin vânzare sau închiriere) centralei electrice.
Reclamantele – societăți privind activitatea comercială – solicită anularea unor acte administrative prin care li s-a respins cerere de acordare (recunoaştere) a dreptuluide a utiliza certificatele verzi acordate unor alte societăți, de la care au cumpărat sau au închiriat centrale electrice.
De asemenea, în unele cazuri, certificatele verzi obiect al litigiului au fost amânate la tranzacționare.
Într-o primă opinie, s-a apreciat că prin OUG 57/2013 a fost amânată temporar tranzacționarea unui anumit număr de certificate verzi, pentru perioada 01.07.2013- 31.12.2020, de la producătorii acreditați, certificatele urmând să fie emise etapizat. S-a reţinut că prin vânzarea centralei electrice producătorul inițial nu este văduvit de beneficiul CV, această teză fiind susţinută în drept de dispoziţiile Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie.
Astfel, în considerarea acestei opinii, instanţa a reținut că, în drept, sistemul de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie este reglementat la nivel primar de art. 3 alin. 3 din Legea nr. 220/2008 şi de art. 3 alin. 2 lit. a din Regulamentul aprobat de OANRE (ROANRE) nr. 179/2008, care defineşte noţiunea de acreditare, precum şi de art. 9 al. 5 din acelaşi act de reglementare.
Din cuprinsul dispozițiilor legale menţionate, se apreciază că dreptul de a beneficia de certificate verzi în temeiul Legii nr. 220/2008 se poate exercita doar începând cu data emiterii deciziei de acreditare de ANRE, din moment ce art. 4 alin. 6 din Lege prevede că ANRE acreditează producătorii de energie electrică din surse regenerabile de energie pentru a beneficia de sistemul de promovare prin certificate verzi, în condiţiile prevăzute în Regulamentul de acreditare a producătorilor de energie electrică din surse regenerabile de energie pentru aplicarea sistemului de promovare prin certificate verzi.
De asemenea, art. 5 alin. 3 din Regulamentul de modificare, suspendare, întrerupere şi retragere a acreditării acordate centralelor electrice de producere a energiei electrice din surse
regenerabile de energie stabilește inclusiv procedura ce trebuie urmată în cazul modificării titularului acreditării.
Întrucât dreptul de a beneficia de sistemul de promovare prin CV este conferit de lege doar producătorului acreditat prin decizia ANRE, contractul de transfer de active în temeiul căruia reclamanta a devenit proprietara centralei electrice nu poate fi opus pârâtei sau ANRE ca un act juridic ce a stabilit transferul acreditării de la societatea iniţială, modificarea titularului acreditării realizându-se doar printr-o decizie emisă de pârât în condițiile Legii nr. 220/2008 și ale Regulamentului aprobat prin OANRE 179/2018, procedură urmată de reclamantă la nivelul anului 2020.
De asemenea, decizia de acreditare emisă de ANRE nu produce efecte în ceea ce priveşte dreptul de a beneficia de sistemul de promovare prin CV retroactiv, ci doar pentru
viitor, astfel cum prevede expres art. 6 alin. 8 din Legea nr. 220/2008, OANRE nr. 12/2015 nu reglementează infralegal în domeniul sistemului de promovare prin certificate verzi, fiind emis în temeiul Legii nr. 123/2012 pentru aprobarea Regulamentului pentru acordarea licenţelor şi autorizaţiilor în sectorul energiei electrice. În temeiul art.44 alin. 1 lit. b din regulament, reclamanta are dreptul de a-i fi transferate capacitățile energetice prevăzute în condițiile specifice asociate unei autorizații de înființare (licențe), însă dreptul de a beneficia de sistemul de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie rămâne reglementat de Legea nr. 220/2008 și de regulamentele emise pentru punerea în aplicare a acestei legi.
De altfel, nici art. 9 alin. 5 din OANRE nr. 179/2018 nu este aplicabil situației juridice a reclamantei, întrucât nu ne aflăm în ipotezele reglementate de acest text, respectiv: ulterior emiterii primei decizii de acreditare au intervenit perioade de suspendare la cerere motivată şi aprobată de ANRE sau din motive neimputabile acestuia sau de întrerupere a deciziei de acreditare din motive neimputabile acestuia.
Transferul proprietății asupra centralei electrice a determinat modificarea titularului acreditării. În plus faţă de cele precizate, relevante sunt şi dispoziţiile art. 10 alin. 1 şi 5 din Legea nr. 220/2008 referitoare la tranzacţionarea CV. De asemenea, faptul că pârâta a recunoscut existenţa certificatelor verzi precum şi tranzacţia ce a avut loc între societăţi nu schimbă regimul juridic al acestora şi nici obligaţiile pârâtei în raport de aceste certificate însă cu condiţia ca circuitul lor să fie conform dispoziţiilor legale. Tranzacţiile încheiate între societăţi sunt opozabile părţilor contractante. În ceea ce priveşte obligaţiile pârâtei, precum şi ANRE faţă de aceste certificate, tranzacţiile produc efecte doar în situaţia în care acestea se încadrează în normele legale redate.
În cea de-a doua opinie s-a apreciat că este întemeiată cererea dobânditorului centralei electrice de a obţine certificatele verzi amânate la tranzacţionare. Se are în vedere că dispoziţiile legale nu interzic locatarului centralei electrice preluarea certificatelor verzi aferente energiei produse de centrala electrică ce face obiectul locațiunii, fiind relevant în acest sens și principiul de drept conform căruia „tot ceea ce nu este interzis, este permis”.
De altfel, s-a mai reţinut că în cuprinsul Expunerii de motive ce a fundamentat proiectul de lege privind modificarea și completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei de surse regenerabile de energie, s-a reținut că „având în vedere că în prezent există multe tranzacții de acest tip în derulare (vânzarea – cumpărarea de centrale electrice), iar Legea nr. 220/2008 nu conține prevederi care să clarifice regimul certificatelor verzi aflate în contul producătorului de energie electrică din surse regenerabile și a celor amânate de la tranzacționare pentru situația închirierii/ înstrăinării centralelor electrice acreditate, este necesară introducere, sîn regim de urgență, a noi prevederi legale prin care să se prevadă faptul că, la înstrăinarea unei centrale electrice acreditate transferul de certificate verzi aflate în contul producătorului de E-SRE în calitate de vânzător și furnizorul de energie electrică în calitate de cumpărător, să fie respectată. (…)
Astfel, interzicerea posibilității de tranzacționare a certificatelor verzi o dată cu centrala electrică poate aduce prejudicii grave producătorilor de E-SRE în calitate de vânzători nu vor putea vinde certificatele verzi, ca urmare a vidului legislativ, iar producători de E-SRE în calitate de cumpărători nu vor mai putea valorifica certificatele verzi, pentru că deja aceste certificate verzi au făcut obiectul unei tranzacții.”
Pe parcursul implementării schemei de sprijin normele au fost succesiv clarificate, conducând la concluzia că titularul acreditării se poate schimba, este evident că în ipoteza în care energia electrică din surse regenerabile generată de o centrală electrică acreditată a fost deja livrată în rețea și/sau la consumatori, atunci în sarcina operatorului de transport și de sistem se naște obligația de a-i conferi titularului dreptului de proprietate folosință (inițial sau succesorului său) asupra centralei electrice respective certificatele verzi pentru fiecare 1 MWh. O interpretare contrară ar însemna că dreptul asupra certificatelor verzi este negat oricăror și tuturor dobânditorilor legali ai centralei electrice și că, în consecință, unele certificate verzi ar ajunge să fie lipsite de eficacitate. Art. 10 alin. (1) din Regulamentul de emitere al certificatelor verzi reglementează dreptul operatorilor economici acreditați de a primi certificate verzi începând cu data emiterii deciziei de acreditare, însă legea nu împiedică operatorul economic să dobândească certificate verzi aferente energiei produse și livrate anterior acreditării sale.
De altfel, în ipoteza în care legiuitorul nu ar fi apreciat ca fiind oportună acordarea certificatelor verzi persoanei care a preluat, în orice fel, o centrală electrică, la un moment ulterior celui în care ar fi trebuit emis certificatul verde, atunci acesta nu ar fi dispus modificarea Legii nr. 228/2008 prin Legea nr. 5/2023, prevăzând prin art. 51 și 52 că certificatele verzi aflate în cont, precum și certificatele verzi amânate de la tranzacționare conform prevederilor art. 6 alin. (21) și (25) ale producătorului de energie electrică din surse regenerabile care înstrăinează o centrală electrică acredită se pot transfera producătorului care preia centrala electrică respectivă, fără a fi considerată tranzacție comercială în sensul alin. (5), cu condiția ca certificatele verzi sunt transferate să fie emise pentru energia electrică produsă și livrată din centrala electrică care face obiectul înstrăinării.
Or, chiar dacă aceste norme au fost adoptate ulterior introducerii prezentei acțiuni, instanța reține că, în esență, legiuitorul a urmărit să acopere un vid legislativ, iar simplul fapt că anterior acestui moment această situație juridică nu era legiferată în mod expres nu poate duce la concluzia că o astfel de interpretare nu ar fi permisă, astfel cum
argumentează pârâtul.
De altfel, pentru identitate de rațiune, având în vedere că legiuitorul a deschis calea unui astfel de transfer în ipoteza vânzării unui centrale electrice, este evident că din punct de vedere juridic, trebuie tratată în mod similar și situația în care cu privire la o centrală electrică se încheie un contract de închiriere, respectiv se cedează dreptul de folosință asupra acesteia.
În acest context, faptul că legea specială în materia promovării energiei din surse regenerabile nu cuprindea până la data adoptării Legii nr. 5/2023 prevederi exprese cu privire la transferul drepturilor asupra certificatelor verzi odată cu dreptul de proprietate asupra centralei electrice nu poate sta drept argument pentru ignorarea cadrului normativ existent și aplicabil actelor juridice încheiate anterior Legii nr. 5/2023 (și implicit efectelor pe care le produc).
Opinia referentului este a doua opinie identificată în practica judiciară, avându-se în vedere, în esenţă, faptul că dispoziţiile legale nu interzic locatarului centralei electrice preluarea certificatelor verzi aferente energiei produse de centrala electrică ce face obiectul locațiunii, fiind relevant în acest sens și principiul de drept conform căruia „tot ceea ce nu este interzis, este permis”. Totodată, în ipoteza în care legiuitorul nu ar fi apreciat ca fiind oportună acordarea certificatelor verzi persoanei care a preluat, în orice fel, o centrală electrică, la un moment ulterior celui în care ar fi trebuit emis certificatul verde, atunci acesta nu ar fi dispus modificarea Legii nr. 228/2008 prin Legea nr. 5/2023, prevăzând prin art. 51 și 52 că certificatele verzi aflate în cont, precum și certificatele verzi amânate de la tranzacționare conform prevederilor art. 6 alin. (21) și (25) ale producătorului de energie electrică din surse regenerabile care înstrăinează o centrală electrică acredită se pot transfera producătorului care preia centrala electrică respectivă, fără a fi considerată tranzacție comercială în sensul alin. (5), cu condiția ca certificatele verzi sunt transferate să fie emise pentru energia electrică produsă și livrată din centrala electrică care face obiectul înstrăinării.
Chiar dacă aceste norme au fost adoptate ulterior introducerii prezentei acțiuni, instanța reține că, în esență, legiuitorul a urmărit să acopere un vid legislativ, iar simplul fapt că anterior acestui moment această situație juridică nu era legiferată în mod expres nu poate duce la concluzia că o astfel de interpretare nu ar fi permisă, astfel cum argumentează pârâtul.
De altfel, pentru identitate de rațiune, având în vedere că legiuitorul a deschis calea unui astfel de transfer în ipoteza vânzării unui centrale electrice, este evident că din punct de vedere juridic, trebuie tratată în mod similar și situația în care cu privire la o centrală electrică se încheie un contract de închiriere, respectiv se cedează dreptul de folosință asupra acesteia.
Opinia formatorului INM: propunere ca problema de drept să fie amânată pentru o întâlnire viitoare, pentru a se putea verifica potenţialul de jurisprudenţă neunitară, întrucât la aces
moment practica judiciară este într-un stadiu incipient, la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie fiind identificată o singură decizie definitivă.
Partajează acest conținut:
