Material realizat de avocat Felicia Mureșan-Silaghi – Managing Partner în cadrul Societății Civile de Avocați Mureșan-Silaghi
Ca orice subiect sensibil, și acesta a născut controverse și practică judiciară neunitară, îndeosebi în raport de modul de reglementare generalist, cuprins în art.60, alin.1, lit.c din Codul muncii (Legea nr.53/2003), în sensul: Concedierea salariaţilor nu poate fi dispusă: c) pe durata în care femeia salariată este gravidă, în măsura în care angajatorul a luat cunoştinţă de acest fapt anterior emiterii deciziei de concediere.
De dată recentă, Curtea Constituțională a fost sesizată cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 60 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, excepție ridicată de Societatea Cash Club – S.R.L. cu sediul în București în Dosarul nr. 35.762/3/2016 al Tribunalului București – Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și care a format obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 930D/2017.
Autorul excepției de neconstituționalitate a motivat cu aceea că interpretarea generalistă, respectiv prin extindere la toate ipotezele prevăzute de legiuitor pentru care poate înceta raportul de muncă din inițiativa angajatorului, ar conduce la o discriminare între salariatele prevăzute de normele legale criticate și cele care nu se află în această ipoteză, respectiv cele care nu sunt însărcinate. Totodată, se arată că Directiva 92/85 privind introducerea de măsuri pentru promovarea asigurării securității și a sănătății locului de muncă în cazul lucrătoarelor gravide, care au născut de curând sau care alăptează prevede interzicerea concedierii lucrătoarelor gravide, cu excepția cazurilor speciale care nu au legătură cu starea de graviditate, aspect care se regăsește în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 96/2003 privind protecția maternității la locurile de muncă, fiind precizate cazurile speciale în care era posibilă concedierea unei salariate gravide, la adoptarea căreia a fost avută în vedere directiva antereferită, însă prin legea de aprobare a acestei ordonanțe se statuează particularizarea interdicției concedierii salariatei gravide prin expresia “din motive care țin de starea sa”.
Luând în considerare întreg contextul legislativ, atât cel național, cât și cel european, instanța constituțională a conchis în mod judicios în sensul că diferența de tratament juridic instituită prin dispozițiile criticate, ce trebuie interpretate și aplicate în coroborare cu întreg ansamblul legislativ care reglementează aspecte legate de protecția salariaților, respectiv a femeii salariate gravide, ce nu poate fi concediată din motive care au legătură directă cu starea sa, cu condiția ca angajatorul să fi luat cunoștință de acest fapt anterior emiterii deciziei de concediere, este justificată în mod obiectiv și rezonabilă tocmai de necesitatea
protecției aferente unei persoane aflate într-o asemenea stare, care este prevăzută atât la nivel internațional și european, cât și la nivel național prin acte normative adoptate în acest sens. Pe de altă parte, această protecție în ceea ce privește interdicția concedierii femeii salariate gravide este circumscrisă la motive care au legătură directă cu starea sa, iar în ceea ce privește celelalte motive care conduc la desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, persoana în discuție nu se află într-o situație diferită de ceilalți angajați, fiindu-i aplicabil același tratament juridic.
Acestea au fost considerentele în raport de care Curtea Constituțională, prin Decizia nr.1/2020, publicată în Monitorul Oficial nr.232/21.03.2020, a respins excepția de neconstituționalitate, însă argumentele de ordin legal și jurisprudential aduse în fundamentarea acestei soluții, obligatorii, de altfel, sunt de natură să lămurească definitiv împrejurarea că toți salariații, fără nici o discriminare, sunt chemați să respecte regulile privind disiciplina muncii, în caz contrar fiind supuși acelorași sancțiuni disciplinare, fără deosebire.
CITIȚI de același autor – Domiciliul alternativ al minorului în cazul separării părinților | Excepția lipsei de obiect sau hotărâre dată în baza recunoașterii pretențiilor?
Partajează acest conținut:
