În urma întâlnirii procurorilor șefi în materia dreptului penal partea specială, s-a pus în discuție problema ridicată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Albă Iulia referitoare la infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice.
S-a pus problema, în practica judiciară, dacă după expirarea termenului de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești prin care a fost respinsă plângerea formulată împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției prin care i s-a aplicat sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce, fapta de a conduce autovehiculul pe drumurile publice este imputabilă, chiar în absența comunicării acestei hotărâri.
De INM s-a apreciat că făptuitorul are datoria de a se interesa de proces şi, prin urmare, se poate reţine vinovăţia acestuia.
Hotărârea judecătorească prin care instanţa a respins plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei a fost rezultatul unui proces desfăşurat în condiţiile îndeplinirii legale a procedurii de citare şi cu respectarea tuturor garanţiilor procedurale ale părţilor, se prezumă că acestea au cunoştinţă de parcursul procesual al litigiului, finalizat cu momentul pronunţării hotărârii.
Minuta hotărârii se pronunţă în şedinţă publică şi este accesibilă părţilor, soluția fiind pusă la dispoziţie prin mijlocirea grefei instanţei. Depinde doar de diligenţa părţilor să
se intereseze cu privire la soluţia pronunţată şi să acţioneze în consecinţă.
Necunoașterea de către autor a dispozițiilor art. 118 alin. (4) din OUG nr. 195/2002
referitoare la termenul limită de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care a fost respinsă plângerea formulată împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei sau a fost admisă în parte, menţinându-se sancțiunea contravențională complementară aplicată, de la care se reia executarea sancţiunii complementare, ar putea înlătura elementul intelectiv din structura intenției doar în condițiile eroării de drept extrapenal, ceea ce presupune ca autorul să nu fi cunoscut reglementările în discuție și nici ipoteza de reluare a suspendării exercitării dreptului a conduce din nicio altă sursă.
Simpla îndoială în care autorul are reprezentarea posibilității ca imaginea pe care și-a format- o asupra realității să nu fie corectă nu constituie eroare întrucât în acest caz săvârșirea
faptei implică acceptarea de către făptuitor a rezultatului faptei, pe care el îl concepe
ca posibil sau ca probabil.
S-a propus ca şi soluţie de bune practici, pentru a evita apărări vizând imputabilitatea faptei, ca în momentul predării permisului de conducere a urmare a plângerii contravenţionale formulate, să i se aducă la cunoştinţă posesorului acestuia prin proces-verbal conţinutul dispoziţiilor art. 118 alin. (4) din OUG nr. 195/2002.
Art. 335 (2) Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
118 alin. (4) din OUG nr. 195/2002: Prelungirea dreptului de circulaţie se face de către şeful poliţiei rutiere a judeţului sau a municipiului Bucureşti ori înlocuitorul acestuia sau de către şeful poliţiei rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române ori adjunctul acestuia, pe a cărei rază de competenţă a fost săvârşită contravenţia, din 30 în 30 de zile, în baza unui certificat eliberat de instanţa de judecată care confirmă că dosarul este în curs de soluţionare, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti.
Partajează acest conținut:
