Noțiunile de „locuință”, „încăpere” sau „dependință” din conținutul infracțiunii de violare a vieții private au același înțeles cu noțiunile de „locuință”, „încăpere” sau „dependință” din conținutul infracțiunii de violare de domiciliu

Prin Decizia nr. 18 din 22 aprilie 2024 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a Penală, în dosarul nr. 3288/300/2023 (2274/2023), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:

„Dacă noţiunile de locuinţă, încăpere sau dependinţă la care face referire art. 226 alin. (1) din Codul penal sunt mai extinse decât cea de domiciliu prevăzută de art. 224 din Codul penal, incluzând şi acele spaţii care, chiar dacă nu pot fi calificate drept domiciliu, oferă o protecţie vieţii private a persoanei, de pildă grupul sanitar al unei clinici sau la care au acces mai multe persoane, o cabină de probă dintr-un magazin, vestiarul unei săli de sport.”

Înalta Curte a stabilit că noţiunile de locuinţă, încăpere sau dependinţă din conținutul infracțiunii de violarea vieții private, prevăzută de art. 226 alin. (1) din Codul penal au acelaşi înţeles cu noțiunile de locuință, încăpere sau dependință din conținutul infracțiunii de violarea de domiciliu, prevăzută de art. 224 alin. (1) din Codul penal, fiind subsumate noțiunii de domiciliu în sensul legii penale.

Radu-George Davidescu a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 pentru încălcarea intimității, după ce a fost acuzat că a instalat camere video în două odorizante din toaleta clinicii Standard Med, permițându-i să spioneze cel puțin trei femei (care s-au constituit părți vătămate în proces). Suspiciunile au apărut atunci când una dintre femei a observat că deodorantele nu mai funcționau corespunzător în încăpere.

Crezând că bateriile erau descărcate, ea a demontat dispozitivele, descoperind astfel echipamentele de spionaj. La prima instanță, în data de 7 iunie 2023, judecătorul Bogdan-Liviu Pănoiu de la Judecătoria Sectorului 2 l-a achitat pe inculpat pe baza articolului 16 alin. 1 lit. b teza I din Codul de procedură penală: „fapta nu este prevăzută de legea penală”.

• alin. 1: „Atingerea adusă vieții private, fără drept, prin fotografierea, captarea sau înregistrarea de imagini, ascultarea cu mijloace tehnice sau înregistrarea audio a unei persoane aflate într-o locuința sau încăpere ori dependință ținând de această sau a unei convorbiri private se pedepsește cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu amendă”;
• alin. 5: „Plasarea, fără drept, de mijloace tehnice de înregistrare audio sau video, în scopul săvârșirii faptelor prevăzute în alin. (1) și alin. (2), se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani”.

În esență, judecătorul Pănoiu a constatat că niciunul dintre pasajele legale de mai sus nu se referă la situația în care se aflau persoanele șpionate în cauză de față – respectiv: niciuna dintre cele trei femei nu se afla într-o locuința sau într-o încăpere / dependință ținând de aceasta.
Subliniem că Bogdan Pănoiu nu a putut sesiza Înaltă Curte pentru dezlegarea acestei probleme de drept, întrucât, în materie penală, doar completurile de apel pot face acest lucru. Regula de sesizare pentru HP-uri este conținută în art. 475 din Codul de procedură penală:
„Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, investit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective și asupra căreia Înaltă Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, vă putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Punctul de vedere al CAB în încheierea de sesizare a ÎCCJ:

„În opinia completului de judecată, sunt posibile două ipoteze:
A. Dacă se apreciază că noțiunile de locuință, încăpere sau dependință la care face referire art. 226 alin. (1) din Codul penal sunt restrânse la noțiunea de domiciliu prevăzută de art. 224 din Codul penal, soluția ar fi cea de achitare a inculpatului, în baza art. 16 alin. 1 lit. b teza I C.pr.pen.
B. Dacă se apreciază că noțiunile de locuință, încăpere sau dependință la care face referire art. 226 alin. (1) din Codul penal sunt mai extinse decât noțiunea de domiciliu prevăzută de art. 224 din Codul penal, incluzând și acele spații care, chiar dacă nu pot fi calificate drept domiciliu, oferă o protecție vieții private a persoanei, de pildă grupul sanitar al unei clinici sau la care au acces mai multe persoane, o cabină de probă dintr-un magazin, vestiarul unei săli de sport, soluția ar fi una dintre cele prevăzute de art. 396 alin. 2, 3 sau 4 C.pr.pen. „, arată Luju.ro.