Nicolae POP | Despre… opinii

„Unii oameni apar în viaţa ta ca o binecuvântare. Alţii, ca o lecţie…” – Maica Tereza

Am mai spus-o şi o repet: trăim vremuri în care cururile s-au ridicat mult deasupra capurilor. Şi cururile… politico-administrative, care ne îmbâcsesc de ani şi ani de zile (doar) cu promisiuni în care nu mai cred nici ele, şi cururile… de opinie, respectiv jurnaliştii şi atotştiutorii de pe reţelele de socializare. E plin în jurul nostru de incompetenţă, neruşinare, mitocănie, compromis…

Chiar dacă politica şi administraţia nu mă mai (prea) interesează, urmăresc ce se întâmplă în jur din necesitate; ba chiar comentez câteodată, când mi se pare că se depăşesc unele limite (laaargi) ale bunului simţ.

Citesc în continuare şi câteva dintre tot mai puţinele rubrici de opinie/ „de semnătură” din mass-media locale şi centrale. Pe cele care nu sunt scrise ca… efect al uneia sau alteia din multele boli psihice sau „în genunchi”.

Am fost surprins când un fost coleg de breaslă jurnalistică a renunţat la o astfel de rubrică, declarându-se învins de „şobolani”. Îl citeam; apreciez modul relaxat-artistic în care „vede” lucrurile, lipsa de încrâncenare şi obiectivitatea pe care a păstrat-o din „şcoala de presă” în care am lucrat, cândva, împreună.

Mi-am dat seama şi de faptul că n-am mai scris de ceva vreme; rubrica „Lecţii” a fost semi-abandonată, poate datorită aceloraşi „şobolani” – imcompetenţi, neruşinaţi, mitocani – cu care nu merită să împărtăşeşti gânduri!

Renunţarea fostului coleg m-a convins să reîncep să scriu; sper că o va face şi el. Au rămas puţini jurnaliştii care ţin la onoarea semnăturii lor, la propria credibilitate; când câte unul dintre aceştia renunţă, lătratul ferm al „dulăului de pază a democraţiei” mai pierde un „ton” în lupta cu schelălăitul jalnic al haitei de javre înfometate! Deci, onestitatea, decenţa şi inteligenţa pierd teren în faţa ipocriziei, răutăţii, agresivităţii.

Nu m-au deranjat niciodată cei care muşcă de cur, pentru că este o (primă) dovadă a faptului că se află în spate. Şi apoi, vorba lui Aldous Huxley: „E măgulitor să ai paraziţi. E un compliment la adresa calităţii sângelui tău”…