Material realizat de Nicolae Pop
Continuăm ampla retrospectivă dedicată zilelor dramatice din decembrie 1989, cu şi despre adevăraţii participanţi la revoluţia orădeană. În episodul de astăzi, vă prezentăm programul, pe zile şi ore, al revoluţiei orădene, întocmit de membrii Asociaţiei pentru Victoria Revoluţiei Române Oradea. Totul a început în data de 16 decembrie 1989, dar zilele care au creat cu adevărat emoţie printre locuitorii municipiului sunt cele de 22, 23 şi 24 decembrie…
16-22.12.1989
În oraş circulau manifeste anticeauşiste şi anticomuniste, concepute şi lipite de către tipograful Lucian Kovacs. Pe zidurile diverselor imobile şi pe pancardele cu lozinci comuniste de pe marginea şoselelor de ieşire din oraş au apărut înscrieri ca „Jos Ceauşescu!”, „Jos dictatorul!” etc.
19.12.1989
Un tren care venea de la Timişoara şi trebuia să staţioneze, conform programului, în Oradea a fost oprit la Sântandrei, cu scopul ca pasagerii să nu „contamineze” şi populaţia Oradei cu „spiritul” Timişoarei. În acest scop, s-a ordonat ca o trupă de scutieri să fie desfăşurată pe peroanele staţiei pentru a împiedica protestatarii să coboare. Ofiţerul de miliţie însărcinat cu această misiune a ţinut însă scutierii în camioane, nesupunându-se ordinului şi evitând în felul acesta evenimente ce puteau deveni sângeroase.
19-20-21.12.1989
S-au efectuat arestări de persoane care, într-o formă sau alta, agitau locuitorii oraşului în vederea răsculării. Arestările nu s-au soldat cu pedepse, toate persoanele fiind eliberate ulterior, fără a fi supuse niciunui interogatoriu.
22.12.1989
Primăria a fost luată cu asalt de către populaţie, din rândul căreia s-a constituit embrionul viitoarei puteri.
Ora 10:30-11:00
S-a constituit „Comitetul civic”, la care, până la orele serii, au „aderat” mai multe persoane. Numărul membrilor comitetului a crescut continuu după fuga soţilor Ceauşescu, iar acesta – sub numele de „Comitetul cetăţenesc din Bihor” – a preluat imediat conducerea judeţului şi a coordonat acţiunile care au urmat, înlăturând puterea comunistă locală.
În acelaşi interval orar, au fost închise birourile părăsite de funcţionarii Sfatului popular şi s-au luat măsuri de supraveghere a Arhivei Primăriei, Registrului agricol şi Stării civile.
Ora 11:30
A fluturat pentru prima dată drapelul Revoluţiei (steagul României, fără stemă). Tablourile şi cărţile ceauşiste erau aruncate pe fereastră. Trebuia să se vegheze ca entuziasmul populaţiei să nu se transforme în anarhie devastatoare. Uşile primăriei au fost închise.
Ora 12:00
Liderul „Comitetului civic” a anunţat: „La cumpăna acestei zile declarăm liber oraşul Oradea!”. Entuziasmul a fost fără margini. Uşile primăriei au fost forţate, iar populaţia a năvălit înăuntru pentru pentru a încuraja şi apăra comitetul format. Apoi s-a aflat că soţii Ceauşescu au fugit. Centrul municipiului s-a umplut de oameni cu steaguri.
Ora 12:30-13:30
Comitetul s-a reformat şi componenţa sa a fost adusă la cunoştinţa publicului. Au fost delegate două persoane la centrala primăriei. În acelaşi timp, s-a organizat un post de comandă în cabinetul fostului primar, unde se găsea şi un telefon „scurt”. A fost desemnat un responsabil cu comunicaţiile şi s-a interzis oricărei alte persoane să folosească telefoanele. S-a reorganizat paza intrărilor primăriei, după ce au fost scoase afară persoanele suspecte. La primărie s-au prezentat reprezentanţii cultelor, în primul rând reprezentantul Bisericii ortodoxe, care au chemat la solidaritate şi linişte, la reîntoarcerea valorilor eterne ale românilor, la credinţa în Dumnezeu şi la valenţele integratoare ale spiritului românesc în sânul bisericii.
Ora 13:00
S-a primit un telefon de la Securitate, prin care se cerea Comitetului revoluţionar intervenţia pentru protecţia instituţiei, deoarece anumite persoane ale căror identitate şi scopuri nu au fost clarificate nici până astăzi, o invadaseră.
Un prim grup de revoluţionari a fost delegat cu sarcina de a ocupa sediul Securităţii şi de a asigura paza arhivei acesteia. În acest scop, revoluţionarii au postat un reprezentant la centrala telefonică, lângă telefonista de serviciu, iar ceilalţi au stat lângă comandantul unităţii, până când Securitatea a fost preluată de armată. Menţionăm că ofiţerii Securităţii nu s-au manifestat ostil. În curtea Securităţii se aflau două ABI-uri şi un ARO simplu, în care s-au găsit 30 de AKM-uri cu muniţie de război aferentă şi două mitraliere, armate pentru foc. S-a constatat că arhiva nu fusese violată. Peste o oră, Securitatea se afla sub controlul revolutionarilor. Pentru mai multă siguranţă, în cursul zilei a mai fost trimisă o echipă de revoluţionari, care, în colaborare cu prima, s-a asigurat că la acest obiectiv este linişte.
Ora 13:15
S-a primit un telefon de la Miliţie, prin care Comitetul era anunţat că indivizi suspecţi încearcă să pătrundă în incinta sediului acesteia pentru a ajunge la arhiva paşapoartelor. De urgenţă, o altă trupă de revoluţionari s-a deplasat la faţa locului. Comandantul miliţiei nu era de găsit. Au fost controlate toate încăperile şi, la dorinţa unor ofiţeri de miliţie, s-a pus la adăpost armamentul şi s-a asigurat paza instituţiei.
Ora 14:00
Pentru a evita eventualele provocări la dezordine în oraş, Comitetul a luat decizia de a solicita colaborarea Armatei.
Ora 14:15
Comandantul diviziei, gen. Şchiopu, s-a prezentat în faţa Comitetului. I s-a cerut să asigure comanda dispozitivelor din interiorul primăriei, prin intermediul revoluţionarilor însărcinaţi cu comunicaţiile. Armata s-a desfăşurat în oraş până după orele 14.30. Din acel moment, înainte de precizarea de la Televiziune – „Armata e cu noi” – oraşul era sub comanda Comitetului. S-au consituit patrule mixte (soldaţi şi revoluţionari) pentru controlul liniştii în oraş, paza fabricilor şi instituţiilor. Astfel, Oradea a fost scutită de spargeri, furturi, violuri sau crime.
S-a preluat controlul asupra vămii Borş. Graniţa a fost deschisă şi s-a format o echipă care a ocupat toate trecerile de frontieră, iar seara, după sosirea primelor ajutoare, Comitetul a constituit încă o echipă, de organizare, triere şi dirijare a transporturilor, care a muncit zile şi nopţi în şir, până la epuizare. Toate ajutoarele au fost trimise către oraşele-martir.
În timpul după-amiezii, au luat cuvântul, din balconul primăriei, reprezentanţii tuturor cultelor din oraş.
Ora 18:00
Comitetul a fost înştiinţat că la sediul judeţean al PCR a luat fiinţă, sub conducerea fostului prim-secretar comunist, un „comitet de iniţiativă format din foşti competenţi ai biroului executiv al PCR”, care a solicitat Comitetului să se mute în sediul său. A fost prima încercare de a scoate Comitetul din dispozitiv, dar revoluţionarii au refuzat ferm şi, fără prea multe fasoane, au procedat la aducerea respectivilor în faţa lor şi, apoi, la arestarea acestora.
Din lotul nomenclaturiştilor arestaţi făceau parte comandantul Inspectoraului Judeţean al Securităţii – col. Muşuroaie, şi comandantul Miliţiei judeţene – col. Telente. Aceştia au fost ţinuţi sub strictă supraveghere până spre dimineaţă, fiind puşi sub paza armatei. Din păcate, a doua zi au fost eliberaţi, Telente ajungând ulterior comandantul Departamentului de pază şi ordine pe ţară. În cursul serii, s-a prezentat la sediul Comitetului o persoană cu o armă de vânătoare încărcată, cu intenţia vădită de a trage asupra nomenclaturiştilor arestaţi. A fost arestat şi arma i-a fost confiscată.
După formarea C.F.S.N. la Bucureşti, Comitetul a preluat această denumire. Cu capii instituţiilor de represiune şi nomenclaturiştii arestaţi, C.J.F.S.N. Bihor pusese mâna pe putere. În paralel, au luat fiinţă şi alte comitete revoluţionare, în oraşele principale din judeţ.
Prin delegaţii Comitetului sau telefonic se controlau toate zvonurile cu caracter destabilizator. Dintre ele amintim: otrăvirea apei – s-au luat măsuri de asigurarea unei paze întărite la Uzina de apă şi prelevarea continuă de probe pentru analize; un atac iminent al armatei maghiare (colportor, col. Muşuroaie) – s-a cerut deplasarea Comitetului la graniţă, fiind cea de-a doua încercarea de dislocare a acestuia din dispozitiv; un atac terorist la uzinele „Înfrăţirea”; deversarea unei mari cantităţi de substanţe toxice la fabrica „Sinteza”; minarea unor baraje a lacurilor de acumulare din judeţ (Leş şi Tileagd) – s-au luat măsuri speciale de pază a barajelor, căpitanul Stan Radu Petru constituind o echipă de pază la barajul Tileagd, care nu a părăsit obiectivul timp de 7 zile.
Ora 19:00
Preşedintele Comitetului, Mircea Bradu, a suferit un infarct. A fost internat şi a scăpat cu viaţă. Revoluţionarii fost vizitaţi de Televiziunea maghiară (reporter Ştefan Frăţean, secţia română a MTV), iar apoi de un grup de reporteri francezi de la „Radio Tolouse”. (Ulterior s-a confirmat că aceştia aveau… legătură cu cei 90 de luptători antitero francezi pe care Ambasada Franţei la Bucureşti voia să-i pună la dispoziţia Revoluţiei, de care a amintit Sergiu Nicolaescu.)
C.F.S.N. Bihor s-a organizat pe comisii. S-a înfiinţat un punct sanitar la sediul Comitetului.
S-a redactat o platformă-program, care a fost trimisă în Capitală. La Bucureşti, delegatul orădean a fost primit de Petre Stănculescu, apoi a fost preluat de Bogdan Teodoriu, pentru ca mai apoi în camera de discuţii să intre Dan Marţian, Victor Surdu şi Ion Iliescu. Delegatul a participat la o şedinţă la care, pe lângă el şi Surdu, au participat 12 persoane, inclusiv Dumitru Maziliu. În cadrul şedinţei au fost desemnate persoanele care urmau să ocupe diverse ramuri din economie. Delegatul nostru a observat că la Bucureşti C.F.S.N. nu era încă organizat pe comisii şi departamente cu responsabilităţi precise. În cadrul acelei şedinţe au fost numiţi gen. Militaru la armată şi gen. Chiţac la Interne. Modelul orădean de organizare a fost bine apreciat şi apoi luat ca model şi de alte comitete judeţene.
Ora 23:00
În noaptea de 22/23.12.1989, după constituirea comisiilor, fiecare membru a primit sarcini şi a rezolvat probleme operative de maximă stringenţă, în funcţie de priorităţile momentului.
Prin revoluţionarii de la Vama Borş s-a ordonat oprirea exporturilor de alimente spre vest şi întoarcerea mărfurilor la expeditor; păstrarea raţiilor de alimente (ceauşiste) în vederea unui consum care să permită judeţului să aibă alimente pe o perioadă de două-trei săptămâni.
S-a asigurat paza lotului naţional de gimnastică feminină, care se afla la odihnă în Băile Felix.
În timpul constituirii şi organizării C.J.F.S.N., în componenţa acestuia au fost nominalizate şi persoane din vechea conducere comunistă, contestate vehement de populaţie. În perioada care a urmat, anumiţi membri ai C.J.F.S.N. au încercat încontinuu să atragă în conducerea acestui organism persoane compromise, şi chiar să le impună cu forţa. Revoluţionarii din Primărie, sprijiniţi puternic de populaţie, au reuşit de fiecare dată să se debareseze de aceste elemente. Dar nu a fost uşor. A fost nevoie de fermitate. În cele din urmă, C.J.F.S.N. a fost format din revoluţionari, care şi-au luat răspunderea conducerii judeţului fără sprijinul sau îndrumarea de la Bucureşti.
23.12.1989
Ora 7:00
Au fost convocaţi toţi directorii din industria alimentară; şedinţa cu aceştia a avut loc la Direcţia comercială a judeţului, unde li s-a adus la cunoştinţă hotărârea privind exporturile şi raţiile alimentare.
S-a constituit o comisie de organizare şi dirijare a transporturilor cu ajutoare – menţionăm că într-un sistem logistic organizat această activitate n-ar fi pus mari probleme, dar în situaţia dată a cerut un efort mare, fiecare transport dirijat spre oraşele-martir fiind însoţit de un delegat al Comitetului.
S-a tipărit şi difuzat „Apelul către populaţia Oradiei”, prin care se îndemna la calm şi responsabilitate.
În acelaşi timp, s-au tipărit primele legitimaţii şi s-au confecţionat ştampilele Comitetului. De asemenea, s-a înfiinţat un secretariat tehnic însărcinat cu înregistrarea şi difuzarea tuturor actelor emise de Comitet.
Un grup de revoluţionari a plecat la Miliţia economică, unde s-au format echipe mixte de control a depozitelor alimentare, pentru evitarea furtului de alimente.
24.12.1989
În noaptea de 23/24.12.1989, în Oradea s-a tras. La aeroport a fost oprit un TIR suspect, ce părea că transportă terorişti. Două persoane au fost rănite şi o persoană a fost împuşcată mortal. Procuratura militară a avut sprijinul Comitetului pentru efectuarea cercetărilor. Doi revoluţionari s-au deplasat la locul accidentului.
În dimineaţa zilei de 24.12.1989, garda militară din primărie a primit ordin să împiedice, chiar sub ameninţarea armelor, componenţii Comitetului să părăsească Primăria. Rămâne întrebarea de la cine s-a primit ordinul şi în ce scop Comitetul a fost blocat în Primărie. Exista posibilitatea ca Ceauşescu să se întoarcă şi membrii Comitetului să fie pedepsiţi exemplar? Nu se ştie…
Pe parcursul zilei, Comitetul s-a implicat şi în sprijinirea comitetelor F.S.N. ce luau naştere în întreprinderi şi care recunoşteau noua putere.
25.12.1989
În noaptea de 24/25.12.1989, Comitetul a fost anunţat că Oradea va fi atacată de 13 elicoptere de luptă, care veneau de la Arad. Garda militară de la Primărie a luat poziţie de tragere la ferestre. Piaţa din faţă s-a golit şi luminile din Primărie s-au stins. Alarma a fost falsă, dar, cu această ocazie, foarte multe persoane din Primărie au plecat lăsând clădirea aproape goală. La faţa locului nu au mai rămas decât vreo 15 persoane, hotărâte să nu părăsească dispozitivul nici sub ameninţarea luării cu asalt a Primăriei. Aceste persoane formează nucleul asociaţiei de revoluţionari de astăzi.
În aceeaşi noapte, în Oradea a sosit un tren spital din Austria, condus de asociaţia Johanniter Unfall Hilfe din Viena, acesta fiind îndreptat către Timişoara.
Acestea au fost, succint, principalele evenimente din aceele zile tragice, aşa cum au fost ele percepute şi la care au luat parte direct membrii Asociaţiei Revoluţionarilor din Oradea. Activitatea lor a continuat în cadrul C.J.F.S.N. şi, ulterior, în cadrul C.J.P.U.N., până la desfiinţarea acestuia în august 1990. Niciun membru al asociaţiei nu a profitat material de pe urma funcţiilor pe care le-au avut în C.J.F.S.N. şi C.J.P.U.N.!
I.B.
Comments 1