Decizia integrală Curții Constituționale a României (CCR) prin care a fost respinsă o excepție referitoare la interdicția de a beneficia de deducerea TVA în cazul celor care au achiziționat bunuri sau servicii de la contribuabili cărora li s-a anulat înregistrarea în scopuri de TVA a fost publicată luni, 1 martie, în Monitorul Oficial numărul 200. Excepția a fost ridicată de o firmă din Satu Mare, într-o cauză care a avut ca obiect soluționarea unei contestații împotriva unui act administrativ fiscal prin care se solicită anularea acestuia.
În motivarea excepției s-a precizat că prevederile art. 11, alin. 1^4 din Codul Fiscal sunt neconstituționale, deoarece instituie o interdicție absolută în ceea ce privește beneficiul dreptului de deducere a unor cheltuieli și a taxei pe valoarea adăugată aferente achizițiilor efectuate de la furnizori/contribuabili români după înscrierea acestora în Registrul contribuabililor inactivi și/sau în Registrul persoanelor impozabile a căror înregistrare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată a fost anulată.
Astfel, au fost acuzate încălcări ale accesului liber la justiție și dreptului la apărare pentru beneficiarul unor bunuri și servicii achiziționate de la un asemenea furnizor. Cei care au ridicat excepția de neconstituționalitate au apreciat că reglementarea în discuție este contrară art. 1 alin. (1) din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prin prisma art. 20 alin. (2) din Constituție, având în vedere faptul că sumele deductibile sau cu titlu de cheltuieli fac parte din patrimoniul societății beneficiare, fiind incluse în noțiunea de bunuri.
Art. 11 alin. (1^4) din Codul Fiscal: ”Beneficiarii care achiziţionează bunuri şi/sau servicii de la contribuabilii persoane impozabile stabilite în România, cărora li s-a anulat înregistrarea în scopuri de TVA conform prevederilor art. 153 alin. (9) lit. b)-e) şi h) şi au fost înscrişi în Registrul persoanelor impozabile a căror înregistrare în scopuri de TVA conform art. 153 a fost anulată, nu beneficiază de dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferente achiziţiilor respective, cu excepţia achiziţiilor de bunuri efectuate în cadrul procedurii de executare silită şi/sau a achiziţiilor de bunuri de la persoane impozabile aflate în procedura falimentului potrivit Legii nr. 85/2014privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă.”
Care au fost motivele care au stat la baza respingerii excepției
Curtea reține că prevederile criticate sunt o aplicare a art. 56 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia cetățenii au obligația să contribuie la cheltuielile publice, iar stabilirea obligației de plată a impozitelor și a taxelor, precum și scutirea de la plată a unor impozite sau taxe pentru anumite bunuri ori venituri sau pentru anumite categorii de contribuabili ori instituirea unor facilități fiscale pentru anumiți contribuabili se întemeiază pe principiul așezării juste a sarcinilor fiscale.
Totodată, Curtea constată că soluția legislativă în discuție a mai fost supusă controlului de constituționalitate, (…) prilej cu care instanța de contencios constituțional, raportându-se la normele criticate cu privire la contribuabilii declarați inactivi, a arătat că pe toată perioada inactivității fiscale, aceștia nu au obligația plății impozitului pe profit, astfel încât orice vânzare de bunuri sau servicii către terți nu este înregistrată și, prin urmare, nu este impozitată. Într-o astfel de situație, cel care achiziționează, respectiv cumpără bunuri de la un contribuabil declarat inactiv, dacă i s-ar recunoaște dreptul de deducere a cheltuielilor și a taxei pe valoarea adăugată, și-ar diminua materia impozabilă, fără ca în patrimoniul celui care vinde să se înregistreze o creștere corespunzătoare a aceleiași materii impozabile și, astfel, bugetul de stat ar fi prejudiciat.
Curtea a constatat că prevederile legale ce stabilesc posibilitatea deducerii unor cheltuieli și a taxei pe valoarea adăugată aferente achizițiilor respective prevăzute de lege sunt o excepție de la regula generală, prevăzută la art. 56 privind contribuțiile financiare din Constituție, potrivit căruia cetățenii au obligația să contribuie, prin impozite și prin taxe, la cheltuielile publice, excepție stabilită în virtutea prevederilor constituționale ale art. 61 din Constituție, potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării, coroborate cu cele ale art. 139 alin. (1) din Legea fundamentală care statuează că impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege. Or, legiuitorul, prin adoptarea unor măsuri active de susținere a celor cu care contribuabilii intră în relații contractuale, precum cea din cazul în discuție, încurajează menținerea contribuabililor ca activi, prin prisma prevederilor art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituție în componenta privind obligația statului de a crea cadrul favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție, determinându-i pe contribuabili să evite declararea ca inactivi/reactivi, și, totodată, cointeresează beneficiarii să încheie relații contractuale cu contribuabilii activi, tocmai prin presupusa facilitate pe care le-o oferă această relație contractuală. Această măsură este mai degrabă una pentru evitarea sistemului de declarare ca inactiv a contribuabilului, fără a constitui o sancțiune pecuniară ce ar trebui suportată de beneficiarii dreptului de deducere a cheltuielilor și a taxei pe valoarea adăugată aferente achizițiilor respective, în cauza de față fiind vorba de neobținerea unui avantaj pecuniar de către beneficiar din partea statului.
Cu privire la pretinsa încălcare a dreptului de proprietate, având în vedere jurisprudența sa în materie, Curtea (…) a reținut că dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului sunt garantate, însă conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite prin lege. Totodată, problema garantării și ocrotirii constituționale a dreptului de proprietate nu se poate invoca în favoarea unei persoane care nu este titularul acestui drept, ce ar urma să se nască ulterior.
Astfel, sumele eventuale ce rezultă dintr-o astfel de deducere a cheltuielilor și a taxei pe valoarea adăugată aferentă achizițiilor respective, pretinse prin critica de neconstituționalitate, nu pot forma, prin urmare, obiectul dreptului de proprietate al beneficiarului, atât timp cât acesta nu îndeplinește condițiile legale pentru obținerea dreptului de deducere. De altfel, în virtutea art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale, în condițiile prevăzute de lege și în concordanță cu principiile generale ale dreptului internațional. Însă aceste statuări nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții.
Față de această împrejurare, Curtea a constatat că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor criticate, în raport cu prevederile constituționale ale art. 20, coroborate cu cele ale art. 1 paragraful 1 privind protecția proprietății din Primul Protocol adițional la Convenție este neîntemeiată.
Referitor la criticile formulate prin raportare la art. 21 și 24 din Constituție, Curtea constată că acestea nu pot fi reținute, deoarece prevederile criticate nu reglementează aspecte ce țin de accesul liber la justiție și de garantarea dreptului la apărare, ci, astfel cum s-a arătat mai sus, reglementează chestiuni legate de limitarea dreptului de deducere a cheltuielilor și a taxei pe valoarea adăugată a beneficiarilor care achiziționează bunuri și/sau servicii de la contribuabili persoane impozabile stabilite în România, după înscrierea acestora ca inactivi în Registrul contribuabililor inactivi/reactivați sau cărora li s-a anulat înregistrarea în scopuri de taxă pe valoarea adăugată și au fost înscriși în Registrul persoanelor impozabile a căror înregistrare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată a fost anulată.
Decizia de respingere a fost dată în luna noiembrie 2020.
DOCUMENT – DECIZIA nr. 859 din 26 noiembrie 2020referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 alin. (1^4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal – Publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 200 din 1 martie 2021:
Partajează acest conținut:
