MEDICII CARE DEMISIONEAZĂ RISCĂ PUSCĂRIA ?

Trăim în această perioadă unele momente care se succed cu o celeritate greu de stăpânit, iar pentru unii dintre noi pot reprezenta chiar un motiv de revoltă, sau poate pur și simplu ne trezesc sentimentul neputinței.

În ultima perioadă unii medici au demisionat, iar alții se pregătesc să demisioneze în contextul infectării cu virusul SARS-CoV-2. Aceștia invocă în principal că unitățile sanitare nu au fost capabile să le pună la dispoziție suficiente măsuri de protecție împotriva infectării.

Se pune următoarea întrebare, în contextul declarării stării de urgentă, pot medicii să își dea demisia? Care sunt garanțiile acestora împotriva unor abuzuri instituite prin ordonanțe militare?

Astfel, considerăm că, în acest moment și raportat la legislația actuală , din punct de vedere legal, medicii pot să demisioneze, demisia constituind un act de voință unilateral .

Din punct de vedere moral, este indiscutabil reprobabil să abandonezi bolnavii în situația actuală de criză.

După cum știm deja, a fost instituită starea de urgență, care este reglementată prin art. 93 din Constituție și OUG nr. 1/1999, și în temeiul căreia pot fi limitate drepturile și libertățile fundamentale ale individului.

Care sunt acele drepturi care nu pot fi îngrădite?

Potrivit art. 3² din OUG 1/1999 pe durata stării de urgență sunt interzise limitarea dreptului la viață și alte libertăți care nu fac obiectul discuției.

Potrivit art. 3² din OUG 1/1999 pe durata stării de urgență sunt interzise limitarea dreptului la viață și alte libertăți care nu fac obiectul discuției.

În acest sens, putem aprecia că unei persoane din aparatul medical care intră în contact zilnic, în mod nemijlocit și neprotejat, cu persoane infectate cu SARS-CoV-2, despre care se știe că este un virus cu potențial letal, și care este obligată să vină în continuare la spital, îi este încălcat dreptul la viață.

Prin urmare, cu toate că în concret nu discutăm de o condamnare la moarte în mod direct, suprimarea vieții persoanei poate să intervină, în mod indirect, prin obligarea medicului la contactul cu numeroase persoane față de care există certitudinea infectării cu un virus, care are aptitudinea de a produce moartea.

Trebuie menționat însă, că personalul medical nu trebuie să se prevaleze într-un mod abuziv de aceste drepturi, respectând limitele și spiritul legii.

Dreptul la viața este prevăzut de articolul 22 din Constituția României, fiind reglementat și în alte acte internaționale, de o importanță capitală în funcționarea statului de drept.

Astfel, Declarația universală a drepturilor omului stabilește la art. 3 că ”orice om are dreptul la viața, libertate și inviolabilitatea persoanei”.

Convenția pentru apărarea drepturilorși a libertăților fundamentale(CEDO)consacră la art. 2 că ”dreptul oricărei persoane la viață este protejat prin lege. Moartea nu poate fi cauzată cuiva în mod intenţionat, decât în executarea unei sentinţe capitale pronunţate de un tribunal când infracţiunea este sancţionată cu această pedeapsă prin lege.”

Pactul privitor la drepturile civile și politice stabilește la art. 6 pct. 1 ”dreptul la viaţă este inerent persoanei umane. Acest drept trebuie ocrotit prin lege. Nimeni nu poate fi privat de viaţa sa în mod arbitrar”.

Va răspunde penal medicul, căruia nu i se asigură măsurile de protecție împotriva unei posibile contaminări, dacă refuză să trateze pacientul?

În principiu, răspunsul ar fi negativ, respectiv NU. Apreciem că în situația în care personalul medical nu își exercită obligațiile cu care este însărcinat din cauza faptului că angajatorul nu pune la dispoziția acestora echipamentele necesare, respectiv mănuși, mască de protecție, combinezoane, etc., în conformitate cu standardele omologate de Ministerul Sănătății, și ca urmare a acestui aspect medicul refuză să îl consulte pe pacient sau să îl trateze, și astfel se produce lezarea fizică sau psihică a bolnavului, medicul poate să se prevaleze decauza justificativă a exercitării unui drept prevăzut de lege, potrivit art. 21 alin. (1) Cod penal.

Prin urmare, chiar dacă s-ar produce un rezultat grav privind sănătatea sau viața persoanei, cadrele medicale vor putea teoretic să invoce dreptul fundamental la viață , respectiv dreptul la protecția socială a muncii prev. de art. 41 din Constituție care consacră expres că ”Salariaţii au dreptul la măsuri de protecţie socială. Acestea privesc securitatea şi sănătatea salariaţilor”, pentru a putea să beneficieze de derogările răspunderii legii penale, civile sau contravenționale.

Se poate interzice prin ordonanță militară demisia personalului medical?

Având în vedere că în spațiul public se discută posibilitatea emiterii unei ordonanțe militare prin care să li se interzică medicilor să demisioneze apreciem, încă de la bun început, că acesta ar putea fi neconstituțională, încălcând dreptul fundamental la viață.

Aceste ordonanțe militare pot fi exceptate de controlul contenciosului administrativ?

Natura juridică a acestei ordonanțe militare este aceea de act administrativ normativ emis pentru punerea în aplicare a dispozițiilor legale în stare de urgență prin raportare la situația de fapt existentă din dispozițiile de rang legal din OUG nr. 1/1999.

Ordonanța militară poate să reglementeze domenii variate ale societății, cum este de plidă, exemplul situației actuale, în care aceasta atinge ramuri ale medicinei și conviețuirii sociale.

În situația în care se va instiui printr-o ordonață de acest tip, interdicția medicilor de a demisiona, apreciem că va putea fi atacată în contencios administrativ pentru motivul că nu poate fi considerată o excepție.

Potrivit art. art. 126 alin. (6) din Constituție și art. 5 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, sunt exceptate de la controlul instanței de contencios administrativ ordonanțele militare care au caracter de comandament militar.

Or, în cazul în care se va institui o interdicție de a demisiona a cadrelor medicale, apreciem că nu are o natură de comandament militar, care se referă la probleme militare din cadrul forțelor armate, care au o natură specifică de organizare militară, de capacitatea de a da ordine subordonaților în funcție de fiecare situație în parte.

În concluzie, considerăm că ordonanța va putea fi supusă cenzurii contenciosului administrativ.

BADEA CRISTIAN – avocat , Baroul Bihor