text: lector univ. dr. Cristina Liana PUȘCAȘ
Maria Popa s-a născut pe 2 februarie 1931, în Beiuş, jud. Bihor, tatăl – Gheorghe, mama – Maria. În timp ce era elevă la Şcoala Normală de Fete din Beiuș, Maria Popa a fost încarcerată în două rânduri la Securitatea din Oradea.
Prima dată a fost arestată în 8 iunie 1948, în Beiuș, pentru că ar fi făcut parte din organizația „Avântul tinereții”, alături de alte opt eleve: Ana Onel, Tamara Şerban, Irina Jude, Viorica Trifu, Florica Savu, Georgeta Pârlog, Elena Florescu și Florica Giulai. Fetele au fost învinuite că au cântat cântece patriotice și că și-au propus să rupă nişte afişe cu Gheorghe-Ghiorghiu Dej. A fost eliberată la 25 octombrie 1949.
A doua arestare a survenit pe 13 decembrie 1951, în lotul constituit în jurul lui Stanciu-Mărăscu-Brânzaș, fiind eliberată pe 18 noiembrie 1952. A trecut prin Penitenciarul Oradea și Cluj.
Condițiile de detenție de la Securitatea din Oradea au marcat-o profund.
Maria Popa îşi amintea că ea şi colegele de detenţie erau „veşnic flămânde” şi lucrurile nici nu puteau fi altfel după apa colorată ca o cafea amară de dimineaţă, cele 100 de grame de pâine pe zi, ciorba „un pic, un pic colorată”, în care se găseau 2-3 cartofi sau nişte „fluturi de varză acră sau dulce” sau supa de gogonele.
La Securitatea Oradea a fost cea mai „urâtă” perioadă din detenţia sa. Nu a fost bătută sau maltratată, dar a fost supusă unor anchete „care nu se mai terminau, nu se mai sfârşeau”, care se derulau în principal noaptea, iar după o oră de somn erau aduse din nou la anchetă. Pe lângă tortura psihică aplicată, anchetatorii o ciupeau atât de tare de ceafă în timpul anchetei încât îi dădeau lacrimile.
Cea mai vie amintire e legată de frigul din iarna 1948-1949. “Frigul aveam impresia că ne mănâncă trupul. Stăteam cu o pătură în spate, dar parcă eram complet dezbrăcate”, a mărturisit Maria Popa. Aceasta își amintea peste ani că celula nu era mai mare de 1 m lățime, 1,5 m lungime, „semi-întuneric, aerisire doar printr-un orificiu deasupra ușii, patul cu o saltea cu paie, fără nici un fel de așternut, doar două pături cazone, fără apă, fără W.C. Exista doar pe coridor un spălător”.
După ce i s-a dat drumul, „acasă era mai rău decât în închisoare. Nu vorbea nimeni cu noi în oraş. Colegi, prieteni treceau pe partea cealaltă. Dacă vorbea cineva cu noi, îi chema la Securitate să-i întrebe ce am spus.”
Bibliografie:
- Arhiva personală Cristina Liana Pușcaș, Interviu cu Popa Maria (căsătorită Tarcea), realizat la 20 iunie 2013;
- Cristina Liana Pușcaș, Iadul roșu în orașul de pe Criș, Penitenciarul Oradea, Editura Muzeului Țării Crișurilor, Oradea, 2014;
- Cristina Liana Puşcaş, Rezistență anticomunistă în întrebări și răspunsuri, Editura Eikon, București, 2017;
Cristina Liana PUȘCAȘ este doctor în Istorie, lector universitar la Universitatea din Oradea, vicepreședintele Asociației Cei 40 de Mucenici.
Mai multe date şi istorisiri puteţi găsi pe www.memoriarezistentei.ro
Doritorii pot sprijini Asociația Cei 40 de Mucenici
Datele Asociaţiei „Cei 40 de Mucenici”: CIF: 31340614; / COD IBAN: RO43BRDE050SV63246520500
Cel mai important proiect al Asociației este Memorialul Rezistență și Represiune în Bihor. http://www.memoriarezistentei.ro/memorialul-rezistenta-si-represiune-in-bihor/
Partajează acest conținut:
