În 2021, un zbor cu plecare din Köln-Bonn (Germania) cu destinația insula greacă Kos, operat de compania TAS, a suferit o întârziere de 3 ore și 49 de minute. Această întârziere a fost cauzată de mai multe motive, dar în principal de o lipsă de personal al aeroportului Köln-Bonn pentru încărcarea bagajelor în avion.
Un anumit număr de pasageri afectați de această întârziere și-a cedat eventualele drepturi la compensație către Flightright. Această întreprindere a introdus o acțiune împotriva TAS la instanțele germane, susținând că întârzierea respectivă este imputabilă TAS și nu ar putea fi justificată de împrejurări excepționale. În temeiul dreptului Uniunii1, o companie aeriană nu este obligată să plătească o compensație pentru o întârziere prelungită, și anume de mai mult de 3 ore, în cazul în care poate face dovada că întârzierea este cauzată de
„împrejurări excepționale” care nu au putut fi evitate în pofida adoptării tuturor măsurilor posibile.
Instanța germană sesizată cu litigiul solicită Curții de Justiție să stabilească dacă o insuficiență a personalului administratorului aeroportului responsabil cu încărcarea bagajelor în avioane poate constitui o „împrejurare excepțională”. Curtea răspunde în mod afirmativ: faptul că personalul administratorului aeroportului responsabil cu încărcarea bagajelor în avioane este în număr insuficient poate constitui o „împrejurare excepțională”. Ne aflăm în prezența unei „împrejurări excepționale” atunci când, în primul rând, evenimentul nu este, nici prin natura sa, nici prin originea sa, inerent exercitării normale a activității companiei aeriene și, în al doilea rând, scapă de sub controlul efectiv al acesteia.
Este de competența instanței germane să aprecieze dacă aceste două condiții sunt îndeplinite. Astfel, ea va trebui, în primul rând, să aprecieze dacă, în speță, deficiențele constatate la operațiunile de încărcare a bagajelor trebuie considerate generalizate. Dacă aceasta ar fi situația, deficiențele respective nu ar putea constitui un eveniment inerent exercitării normale a activității companiei aeriene. În al doilea rând, ea va trebui să aprecieze dacă aceste deficiențe au scăpat de sub controlul TAS. Nu aceasta ar fi situația în special dacă TAS ar fi abilitată să exercite un control efectiv asupra administratorului aeroportului.
Chiar dacă instanța germană ar constata că lipsa de personal în discuție constituie o „împrejurare excepțională”, TAS va mai trebui, pentru a se exonera de obligația sa de compensare a pasagerilor, să demonstreze, pe de o parte, că această împrejurare nu a putut fi evitată, în pofida adoptării tuturor măsurilor posibile, și, pe de altă parte, că a luat toate măsurile adaptate situației pentru a remedia consecințele care rezultă din aceasta.
