Prin cererea înregistrată la data……., reclamantul HFT în contradictoriu cu D.R.F.P- C…- AFP B…a solicitat instanţei să dispună anularea Deciziei de impunere privind accizele nr. X, a procesului verbal si a Raportului de inspecţie fiscală Z, a deciziei nr. Y de soluţionare a contestaţiei administrative fiscale întrucât nu datorează sumele cu titlu de acciză pentru autoturismul în cauză, cu cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat si taxa de timbru.
In motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul a arătat că în anul 2015 a achiziţionat autoturismul TOYOTA HIGHLANDER HIBRID şi a procedat la înmatricularea acestuia pe teritoriul naţional. La data înmatriculării a depus toate înscrisurile solicitate si autovehiculul i-a fost înmatriculat.
La data efectuării inspecţiei fiscale i s-a adus la cunoştinţa că de fapt datorează acciză pentru acest autoturism si mai mult datorează si penalităţi si majorări de întârziere fiind purtătoare de acciza conform art.207 lit.i Cod fiscal din 2003.
în primul rând, reclamantul atrage atenţia că prin art.502 din Legea nr.227/2015 a fost abrogată Legea nr. 571/2003 respectiv a fost eliminată această acciză deci la momentul actual, respectiv la data efectuării inspecţiei fiscale nu există un text de lege care să impună obligativitatea acestei taxe si nici nu există vreo normă legală care să impună ultraactivitatea legii fiscale în ceea ce priveşte o taxă care la momentul efectuării inspecţiei fiscale nu mai este prevăzută de lege neexistând dispoziţii exprese tranzitorii în ceea ce priveşte taxele eliminate prin noul text de lege.
Din punctul de vedere al reclamantului raportul juridic s-a născut la data stabilirii sarcinii fiscale respectiv la data întocmirii raportului de inspecţie fiscală deci din punctul său de vedere un text de lege abrogate nu poate să ultraactiveze.
Termenul de prescripţie fiscală de 5 ani se referă la taxele prevăzute în ambele acte normative cu trimitere expresă la fiecare dintre acestea (de exemplu TVA, impozit pe profit, contribuţii) si nu la taxele eliminate, nefiind culpa contribuabilului pentru instabilitatea legislaţiei fiscale.
Codul de procedură fiscal aprobat prin Legea nr. 207/2015, la art .13 „interpretarea legii” prevede că aceasta se interpretează în favoarea contribuabilului acolo unde este neclară.
Calcularea accizei la autoturismele hibrid cu o capacitate egală sau peste 3000 cm3 este discriminatorie atât din perspectiva prevederilor actualului Cod fiscal în vigoare de la 01.01.2016 cât si a textelor din Codul fiscal -Legea 571/2003 aplicabil.
Potrivit art.263 alin. (21) în cazul mijloacelor de transport hibride, impozitul se reduce cu 95%. De la prima modificare a Codului fiscal prin introducerea taxei de prima înmatriculare prin Legea nr.343/2006 autoturismele hibrid au fost exceptate de la orice taxă . OUG nr.9/2013 art.6 alin.(4) Pentru autovehiculele care fac parte din categoria celor hibride şi electrice timbrul de mediu nu se datorează.
Astfel, plecând si de la această interpretare, în opinia reclamantului, autoturismele Hibrid nu sunt purtătoare de acciză atâta vreme cât se încurajează folosirea acestora prin eliminarea celorlalte taxe si diminuarea consistentă a impozitului datorat.
Pe de altă parte abrogarea textelor de lege privind plata accizelor a intervenit si ca urmare a pronunţării de către CJUE a hotărârii din 12.02.2015 în cauza C-349/2013 Minister Finansow/Oil Trading Poland. SPZOO referitoare la aplicarea Directivei 2008/118/CE referitoare la accizele armonizate.
Mai mult prin stabilirea unei accize la autoturismele cu o capacitate cilindrica mai mare nu face altceva decât sa încalce dispoziţiile comunitare atât din punctul de vedere al art.110 TFUE cat si al Directivei 2008/118/CE, respectiv este clar ca toate aceste autoturisme provin din spaţiul UE si au impozit mai mare decât un autoturism din producţia naţionala care nu fabrica la o astfel de capacitate cilindrică.
Această decizie a CJUE a dus, din punctul de vedere al reclamantului, si la eliminarea acestei taxe din Codul fiscal la sfârşitul anului 2015.
Pe de alta parte, opinează reclamantul, nici modul de calcul al accesoriilor nu este unul corect atâta vreme cat prin actele administrativ fiscale contestate se impune plata accesoriilor de la data de 30.09.2015 data primei înmatriculări data la care Serviciul comunitare de înmatriculare si Permise nu a solicitat dovada plaţii accizei. în condiţiile actuale se ajunge ca pentru un bun sa se datoreze o taxa foarte mare care în prezent este egala cu valoarea bunului supus accizei.
Pârâta a formulat întâmpinare, la acţiunea in contencios administrativ formulata de reclamanţi solicitând respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Pe parcursul derulării cauzei, reclamantul a formulat o cerere privind sesizarea CJUE în vederea pronunţării unei întrebări preliminare privind compatibilitatea dispoziţiilor C.fiscal în temeiul căruia a fost calculată acciza stabilită în sarcina sa cu dispoziţiile art. 110 TFUE al Directivei 2008/118/CE ca urmare a pronunţării de către CJUE a hotărârii din 12.02.2015 în cauza C-349/2013, referitoare la accizele armonizate.
Solicitarea reclamantului a fost respinsă, motivat, prin încheierea de şedinţă de la termenul de judecată din data de……….
Analizând cererea de chemare în judecată din perspectiva dispoziţiilor legale interne şi ale dreptului comunitar incidente în cauză şi ale probelor administrate, instanţa retine următoarele:
Urmare a inspecţiei fiscale efectuată de inspectorii fiscali ai intimatei în perioada 20.11.2017-24.11.2017, finaliza prin Raportul de inspecţie fiscală, s-a constatat că reclamantul a achiziţionat un autoturism marca Toyota Highlandercapacitate cilindrica 3.311 cmc, an fabricaţie 2008.
Pe baza celor constatate, având in vedere faptul ca reclamantul nu a solicitat emiterea certificatului fiscal privind plata accizelor, nu a declarat şi nu a achitat bugetului de stat consolidat accizele datorate pentru autoturism, echipa de inspecţie fiscală a stabilit în sarcina sa obligaţii suplimentare de plată în sumă de …………. lei, reprezentând accize pentru autoturismul Toyota, înmatriculat în data de 30.09.2015, care se regăseşte in anexa 2 la pct. 8 Titlul VII din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal sub denumirea „autoturisme şi autoturisme de teren, inclusiv cele importate sau achiziţionate intracomunitar, noi sau rulate, a căror capacitate cilindrică este mai mare sau egală cu 3.000 cm3„.
în acest sens, pe seama reclamantului s-a emis Deciziei de impunere privind accizele , pe care a contestat-o, în condiţiile prevăzute de dispoziţiile 268, 270 C.pr.fiscală, însă, prin Decizia nr………s-a respins, ca neîntemeiată, contestaţia acestuia.
Potrivit prevederilor art.207 lit. i) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare şi normelor metodologice privind aplicarea acestora: „următoarele produse sunt supuse accizelor – autoturisme şi autoturisme de teren, inclusiv cele importate sau achiziţionate intracomunitar, noi sau rulate, cu codurile NC: 8703 23, 8703 24 şi 8703 33 a căror capacitate cilindrică este mai mare sau egală cu 3.000 cm3, cu excepţia celor încadrate în categoria vehiculelor istorice definite conform prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, cu modificările şi completările ulterioare”;
Din interpretarea prevederilor legale menţionate mai sus rezultă că în cazul achiziţiei intracomunitare de autoturisme cu codurile NC: 8703 23, 8703 24 şi 8703 33, a căror capacitate cilindrică este mai mare sau egală cu 3.000 cm3, acestea sunt supuse accizelor, iar plătitorul accizei este persoana fizică care achiziţionează produsul din teritoriul comunitar.
Exigibilitatea accizei intervine înainte de efectuarea primei înmatriculări în România, iar în scopul înmatriculării autovehiculului se prezintă organelor competente certificatul care atestă plata accizelor.
Lit. i) a art. 207 a fost modificată de pct. 18 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 8 din 26 februarie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 151 din 28 februarie 2014 şi a avut aplicabilitate până la abrogarea expresă prin dispoziţiile art. 502 din Legea nr. 227/2015, învigoare începând cu data de 01.01.2016.
Prin urmare, în virtutea principiului tempus regit actum, reclamantul avea obligaţia, potrivit dispoziţiilor legale ale dreptului naţional, să achite acciza aferentă autovehiculului achiziţionat, legiuitorul neprevăzând vreo scutire pentru autovehiculele de tip hibrid, astfel cum a procedat în cazul altor taxe (eg. L.343/2006).
Un alt argument invocat de reclamant în susţinerea acţiunii sale şi care suscită interes este acela al creării unei discriminări, prin stabilirea unei accize la autoturismele cu o capacitate cilindrica mai mare de 3000 cmc, întrucât este clar ca toate aceste autoturisme provin din spaţiul UE si au impozit mai mare decât un autoturism din producţia naţionala, care nu fabrica autovehicule având o astfel de capacitate cilindrică.
Esenţial pentru rezolvarea problemei de drept deduse judecăţii, este aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 148 alin. 2 din Constituţia României care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii europene au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, iar autoritatea judecătorească garantează la aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din alin.2 menţionat.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât şi în practica judiciară internă şi cea a CJCE că art. 110 din Tratat produce efecte directe şi ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicţiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul naţional, ca prim judecător comunitar, are competenţa atunci când dă efect direct dispoziţiilor art. 110 din Tratat să aplice procedurile naţionale de aşa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin şi efectiv protejate.
Cum România este stat membru al Uniunii Europene începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispoziţiile art. 148 alin. 2 din Constituţia României conform cărora legislaţia comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din acelaşi articol jurisdicţiile interne garantează îndeplinirea acestor exigenţe.
într-o atare ipoteză revine jurisdicţiilor să elimine această disfuncţionalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în aşa fel încât acestei norme să i se recunoască şi caracterul ei util.
Prin urmare, judecătorul naţional este învestit cu capacitatea şi competenţa de a da el însuşi efect util noimei comunitare fără a apela la legiuitor pentru a abroga norma internă contrară ori la alte autorităţi, cum ar fi, bunăoară, Curtea Constituţională pentru a tranşa această chestiune. În cauză, instanţa reţine că Directiva 2008/118/CE a Consiliului din 16 decembrie
2008 privind regimul general al accizelor şi de abrogare a Directivei 92/12/CEE la art. 1 alin. (l)-(3) prevede : „Articolul 1 (1) Prezenta directivă stabileşte un regim general pentru accizele percepute, direct sau indirect, consumului următoarelor produse (denumite în continuare „produse accizabile”):
(a) produsele energetice şi electricitatea reglementate de Directiva 2003/96/CE;
(b) alcoolul şi băuturile alcoolice reglementate de Directivele 92/83/CEE şi 92/84/CEE;
(c) tutunul prelucrat reglementat de Directivele 95/59/CE, 92/79/CEE şi 92/80/CEE.
(2) Statele membre pot aplica produselor accizabile taxe indirecte suplimentare, în anumite scopuri, cu condiţia ca taxele în cauză să fie conforme cu normele comunitare de impunere aplicabile accizelor sau taxei pe valoarea adăugată în ceea ce priveşte calcularea bazei de impozitare, calcularea taxei, exigibilitatea şi monitorizarea taxei, aceste norme neincluzând dispoziţiile referitoare la scutiri. (3) Statele membre pot percepe taxe asupra:
(a) altor produse decât produsele accizabile:
(b) prestărilor de servicii, inclusiv cele legate de produsele accizabile, care nu pot fi caracterizate ca impozite pe cifra de afaceri.
Cu toate acestea, perceperea unor asemenea taxe nu poate genera, în cadrul schimburilor comerciale dintre statele membre, formalităţi legate de trecerea frontierei”.
Astfel, conform prevederilor comunitare, statele membre pot percepe taxe (accize) si altor produse decât cele expres precizate (produse energetice, alcool, tutun), însă în anumite condiţii. De asemenea, instanţa reţine că prin Hotărârea din 12.02.2015 în cauza C-349/2013 Minister Finansow/Oil Trading Poland SPZOO referitoare la aplicarea Directivei 2008/118/CE referitoare la accizele armonizate, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat că dispoziţiile Directivei trebuie interpretate în sensul că nu se opun ca produsele care nu intră în domeniul de aplicare al acestei directive precum uleiurile lubrifiante utilizate în alte scopuri decât carburant sau combustibil de încălzire , să fie supuse unor taxe reglementate de norme identice cu cele referitoare la regimul accizelor armonizate atât timp cât faptul de a supune produsele respective acestei taxe nu generează formalităţi legate de trecerea frontierei în cadrul schimburilor comerciale dintre statele membre.
Totodată a reţinut (paragrafele 46-47) că „ potrivit unei jurisprudenţe constante, un sistem de impozitare al unui stat membru nu poate fi compatibil cu articolul 110 TFUE decât dacă se dovedeşte că este conceput astfel încât să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor impozite mai mari decât produsele naţionale şi, prin urmare, că nu produce în nici un caz efecte discriminatorii …în această privinţă, se încalcă articolul 110 primul paragraf TFUE atunci când impozitul asupra produsului de import şi cel asupra produsului naţional similar sunt calculate diferit, după metode diferite, care conduc , fie chiar şi în cazuri limitate, la un impozit superior aplicat produsului de import. „
Or, prin adresele nr…….emisă de Ministerul Economiei respectiv nr. ,„„ emisă de Registrul Auto Român, s-a comunicat de către cele două autorităţi consultate că în perioada 01.01.2007(data aderării României la UE) şi 31.12.2015 ( data până la care a fost în vigoare aplicabilitatea accizei) nu există înregistrări în ceea ce priveşte fabricarea în România de autoturisme complete, inclusiv cele de teren , care să fie echipate cu motoare ce au cilindreea de minimum 3000 cm cubi. Mai exact, ultimele modele fabricate la uzinele ARO au încetat să se mai producă după anul 2001.
Concluzionând, instanţa reţine că dispoziţiile art. 207 lit. i) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal erau aplicabile exclusiv autoturismelor achiziţionate din import, în speţă fiind vorba de produs achiziţionat din spaţiul comunitar, ceea ce echivalează cu o încălcare a articolului HOal TFUE. Un argument în sprijinul acestui raţionament este şi eliminarea acestei taxe incompatibile cu dispoziţiile Tratatului, din cuprinsul noului C fiscal, intrat în vigoare începând cu data de 01.01.2016.
Pentru aceste considerente, instanţa constată că cererea reclamantului este întemeiată şi pe cale de consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 18 din L.554/2004 şi a celor mai sus enunţate, o va admite şi va dispune anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative fiscale şi implicit, a Deciziei de impunere privind accizele, a procesului verbal şi a Raportului de inspecţie fiscală.
CITIȚI din categoria #jurisprudență:
Comments 1