Articol incident: Codul civil de la 1864: art. 1175
Acţiunea în simulaţie, acţiune în constatare şi imprescriptibilă, tinde la a devoala terţilor şi a face opozabilă acestora (atunci când este iniţiată de una din părţile contractante) o înţelegere secretă anterioară care a produs între părţile simulaţiei efecte juridice încă de la perfectarea ei, astfel cum rezultă din interpretarea per a contrario a prevederilor art. 1175 din Codul civil de la 1864 şi care spune că „Actul secret, care modifică un act public, nu poate avea putere decât între părţile contractante şi succesorii lor universali; un asemenea act nu poate avea nici un efect în contra altor persoane”. Prin opozabilitate se înţelege dreptul părţilor de a cere terţilor să respecte această situaţie juridică, să nu săvârşească nicio acţiune de natură să obstaculeze exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor născute din actul juridic de către titularii acestora.
(Curtea de Apel Timișoara, Secţia I civilă, Decizia civilă nr. 21 din 3 februarie 2022, rezumată de judecător Alina Crăiniceanu)
Prin sentinţa civilă nr. (…)/12.04.2019 Judecătoria Arad a admis acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii B. şi C. SRL, a constatat caracterul simulat al contractului de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr. (…) din data de 09.12.1997 de BNP D. în sensul că, în realitate, pârâtul B. a dobândit doar o cotă de proprietate de 1/4 din imobilul situat în Arad, […], înscris în CF nr. […] Arad, iar reclamanta a dobândit o cotă de proprietate de 3/4 din imobil.
Prin decizia nr. (…)25.09.2019 pronunţată în dosarul nr. […] /55/2018 Tribunalul Arad a respins apelul exercitat de apelanta C. SRL în contradictoriu cu intimaţii A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. (…)/12.04.2019 pronunţate de Judecătoria Arad în dosarul nr. […]/55/2018.
Prin decizia nr. (…)/03.03.2021 pronunţată în dosarul nr. […]/246/2020 Curtea de Apel Timișoara a admis recursurile declarate de recurenţii A. şi S.C. C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. (…)/25.09.2019, pronunţate de Tribunalul Arad în dosarul nr. […]/55/2018, a casat hotărârea recurată şi a trimis cauza spre rejudecarea apelului Tribunalului Arad.
Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Tribunalului Arad şi, prin decizia nr. (…)/08.06.2021 pronunţată în dosarul nr. […]/55/2018**, instanţa a admis apelul declarat de apelanta C. SRL în contradictoriu cu intimaţii A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. (…) din data de 12.04.2019, pronunţată de Judecătoria Arad, în dosarul nr. […]/55/2018. Tribunalul a schimbat în parte sentinţa civilă apelată în sensul că a respins acţiunea în simulaţie formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L.
Tribunalul a reţinut că, în materia urmăririi imobiliare, pentru imobilele înscrise în cartea funciară anterior începerii urmăririi, după definitivarea actului de adjudecare, orice acţiune cu efect de evicţiune împotriva adjudecatarului este definitiv stinsă, împrejurare în raport de care, constatarea caracterului simulat al contractului de vânzare-cumpărare din 1997 creează efecte şi obligaţii doar între cei doi intimaţi, fără a avea însă consecinţe asupra apelantei adjudecatar al imobilului.
Contra acestei decizii, în termen legal, a declarat calea de atac a recursului reclamanta A., solicitând anularea hotărârii atacate şi, în rejudecare respingerea apelului promovat de către S.C. E. S.R.L.
Examinând legalitatea deciziei atacate, prin prisma motivelor de recurs formulate, Curtea constată următoarele:
Pentru a se răspunde criticilor este necesar a se porni de la definiţia acţiunii în simulaţie şi anume – acea acţiune prin care se cere instanţei de judecată să constate existenţa şi conţinutul actului secret cu scopul de a înlătura actul aparent sau acele clauze ale sale care anihilează sau maschează actul real. Lecturarea cu atenţie a definiţiei acţiunii în simulaţie trimite îndeajuns de clarificator la concluzia că prin aceasta, de regulă, nu se urmăreşte desfiinţarea actului secret, act care este valabil între părţile contractante, ci ca cel din urmă act juridic să fie opozabil şi terţilor, înlăturând aparenţa în drept creată de actul public. Sau, altfel spus, efectul principal al admiterii acţiunii în simulaţie este acela de a face să înceteze caracterul ocult, secret al contraînscrisului care, astfel, devine public cu consecinţa că terţii sunt ţinuţi să îl ia în considerare (le devine opozabil). Din această perspectivă, a scopului urmărit prin declanşarea acţiunii în simulaţie de către una din părţile contractante, a analizat tribunalul dacă actul secret, odată exhibat, este în măsură să producă efecte juridice faţă de terţi, printre care se numără şi intimata-intervenientă. Ceea ce nu înseamnă că ar fi depăşit efectul devolutiv al apelului. Cu atât mai mult cu cât, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit, în urma unei sesizări privind dezlegarea unei probleme de drept, prin Decizia cu nr. 28/2015 că „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 478 alin. (4) din Codul de procedură civilă, explicitarea pretenţiilor implicite în apel nu are semnificaţia modificării cadrului procesual sub aspectul obiectului judecăţii şi a derogării de la dispoziţiile alin. (1) şi (3) ale aceluiaşi articol, dar presupune corecta lămurire a limitelor judecăţii în prima instanţă”.
Cum intimata-intervenientă a contestat existenţa şi valabilitatea actului secret (apărările formulate şi reiterate prin apel tinzând la anihilarea efectelor juridice pe care le-ar putea produce acesta, dacă s-ar admite acţiunea în simulaţie cu consecinţa constatării opozabilităţii lui faţă de terţi, în dauna actului public), tribunalul, ca şi prima instanţă de altfel, a cercetat în ce condiţii convenţia anterioară dintre recurentă şi intimatul-pârât ar putea fi opozabilă terţilor, dar a apreciat, osebit de judecătorie, că intimata, fiind un terţ de bună-credinţă, este îndreptăţită să se prevaleze de actul public, înscris în cartea funciară, fără a i se putea opune cel secret, perfectat între părţi. În acest context se impune a se aminti că tribunalul, în tandem cu prima instanţă, a reţinut, în baza probatoriului administrat, existenţa unei înţelegeri secrete între recurentă şi intimatul pârât în sensul indicat în cererea de chemare în judecată (în alţi termeni, existenţa acordului simulatoriu), însă a conchis că nu îi este opozabil intimatei – în calitatea sa de terţ de bună-credinţă. Pentru a reţine buna-credinţă a intimatei-interveniente s-a apelat la dispoziţii legale din materia executării silite care, în adevăr, nu sunt incidente în speţă, însă nu pentru cele învederate de către recurentă, ci pentru considerentele ce succed.
Acţiunea în simulaţie, acţiune în constatare şi imprescriptibilă, tinde la a devoala terţilor şi a face opozabilă acestora (atunci când este iniţiată de una din părţile contractante) o înţelegere secretă anterioară care a produs între părţile simulaţiei efecte juridice încă de la perfectarea ei, astfel cum rezultă din interpretarea per a contrario a prevederilor art. 1175 din Codul civil de la 1864 incident în speţă, şi care spune că „Actul secret, care modifică un act public, nu poate avea putere decât între părţile contractante şi succesorii lor universali; un asemenea act nu poate avea nici un efect în contra altor persoane”. Prin opozabilitate se înţelege dreptul părţilor de a cere terţilor să respecte această situaţie juridică, să nu săvârşească nicio acţiune de natură să obstaculeze exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor născute din actul juridic de către titularii acestora.
Intimata-intervenientă, negând, refuzând efectele juridice ale actului secret, s-a prevalat de inopozabilitatea acestuia – ceea ce presupune, în esenţă, aptitudinea de a-şi apăra drepturile întemeindu-se exclusiv pe prevederile actului public, singurul pe care a fost în măsură să îl cunoască. Procedând astfel, a încercat să înlăture efectele unui act juridic care, dacă ar fi fost încheiat în mod public, i-ar fi fost opozabil în sensul că ar fi trebuit să îi respecte consecinţele. Pentru a avea succes în invocarea actului public, terţul se cere a fi succesor cu titlu particular (şi oneros în cazul de faţă), să dovedească un interes serios şi legitim în a se prevala de actul aparent (de a-şi păstra dreptul de proprietate dobândit prin adjudecare asupra întregului bun) şi să fie de bună-credinţă – aceasta din urmă condiţie trebuind să existe în momentul încheierii simulaţiei. Reaua credinţă presupune ca terţul să fi cunoscut pe orice cale, despre existenţa şi conţinutul actului secret. Or, în speţă, la data adjudecării de către intimata-intervenientă a imobilului, nu numai că în cartea funciară era înscris ca unic proprietar intimatul-pârât (iar recurenta nu a probat că terţul ar fi avut cunoştinţă de actul secret), dar executarea silită a fost pornită în temeiul unui sechestru asigurător penal notat încă din anul 2011 în cartea funciară. Or, faţă de înscrierea anterioară a acestui sechestru penal este irelevantă notarea ulterioară a acţiunii pendinte în aceeaşi cartea funciară. Devenind îngăduită şi chiar obligatorie concluzia că numai până la data instituirii sechestrului asupra bunurilor debitorului, părţile actului secret ar fi putut înlătura aparenţa creată de actul public, dovedind existenţa simulaţiei.
Curtea observă că instanţa de apel putea reţine buna-credinţă a intimatei-interveniente şi a ajunge la aceeaşi concluzie – că actul secret produce efecte numai între părţile contractante, fără a deveni opozabil terţilor, şi fără a apela la dispoziţiile art. 827 şi 860 din Codul de procedură civilă.
Înlăturarea singurelor norme de drept pretins a fi fost aplicate greşit de către instanţa de apel şi indicate expres de către recurentă – art. 827 şi 860 C. pr. civ. (şi acelea de drept procedural) nu determină însă admiterea căii de atac extraordinare a recursului, iar Curtea achiesează la concluzia instanţei de apel – aceea că acţiunea în simulaţie pendinte se cere a fi respinsă, din moment ce scopul său, rezidând în constatarea opozabilităţii faţă de terţi a actului secret, nu poate fi atins.
Reluând recapitulativ cele expuse, tribunalul, în temeiul art. 496 C. pr. civ. a respins recursul.
CITIȚI din categoria #jurisprudență:
- Acțiune civilă. Inadmisibilitate. Tardivitatea indicării naturii şi a întinderii pretențiilor
- Comunicare informaţii de interes public. Baroul de avocaţi nu este autoritate sau instituţie publică în înţelesul art. 2 lit. a din Legea nr. 544/2001
- Rezoluțiunea unilaterală a convenției. Condiții. Dovada comunicării declarației de rezoluțiune
Partajează acest conținut:
