Jurisprudență | În cazierul fiscal sunt înscrise mențiuni privitoare la fapte, nu la sancțiuni, indiferent dacă acestea din urmă au natură penală sau contravențională

Din interpretarea gramaticală a dispoziției legale menționate rezultă fără dubiu că sintagma utilizată de legiuitor în cuprinsul normei juridice, respectiv „informații privind faptele sancționate contravențional sau penal de legile fiscale, contabile, vamale, precum și cele care privesc disciplina financiară” se interpretează, pe de o parte, în sensul că faptele fac obiectul înscrierii în cazierul fiscal și nu sancțiunile aplicate pentru faptele săvârșite, iar, pe de altă parte, în sensul că este necesar ca o anumită faptă concretă să fie sancționată potrivit legii cu o sancțiune penală sau contravențională, indiferent dacă o astfel de sancțiune a și fost în concret aplicată sau nu.

În cazul în care deși fapta săvârșită de o anumită persoană are caracter penal, nu se aplică o sancțiune penală ci una administrativă, caracterul penal al faptei nu este înlăturat de incidența cauzei de nepedepsire ci doar sancțiunea aplicată este una diferită de cele penale. Acest fapt are consecințe juridice și în planul reglementărilor privind cazierul fiscal, fapta în sine rămânând o faptă sancționată penal de legile fiscale și contabile, astfel că îndeplinește condiția prevăzută de art. 4 alin. (1) din O. G. nr. 39/2015, rămânând supusă înscrierii în cazierul fiscal.

Nu poate fi reținut argumentul în sensul că în lipsa prevederii printre documentele care stau la baza înscrierii în cazierul fiscal a ordonanței procurorului prin care se dispune clasarea cauzei și aplicarea unei sancțiuni administrative o astfel de faptă nu ar trebui înscrisă în cazierul fiscal.

Pentru înscrierea unei fapte în cazierul fiscal este necesar a fi îndeplinite condițiile prevăzute de legiuitor la art. 4 alin. (1) din O. G. nr. 39/2015 documentele care stau la baza înscrierii neputând fi considerate ca și condiții de validitate înscrierii ci constituind mijloace de informare a organelor fiscale cu privire la săvârșirea de către o anumită persoană a unei fapte dintre cele prevăzute de lege pentru înscrierea în cazierul fiscal.

Art. 5 alin. (1) lit. e) din O. G. nr. 39/2015, statuează că „înscrierea în cazierul fiscal a informațiilor prevăzute la art. 4 se face în baza următoarelor documente: e) actele rămase definitive ale altor organe competente să constate faptele prevăzute la art. 4 și să aplice sancțiuni”. Or, ordonanța procurorului prin care se dispune clasarea cauzei și aplicarea unei sancțiuni administrative constituie un act al unui organ competent să constate faptele prevăzute la art. 4 și să aplice sancțiuni, astfel că nu se poate reține că o astfel de ordonanță nu ar putea sta la baza înscrierii faptei în cazierul fiscal.

Prin urmare, Curtea a constatat că în mod eronat a considerat instanța de fond că refuzul recurentei de a radia mențiunile din cazierul fiscal al intimatului este unul nejustificat, hotărârea instanței de fond fiind pronunțată cu interpretarea greșită a legii, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă.

Prin Sentința nr. (…) din 12.06.2019, Tribunalul (…) a admis contestația formulată de către reclamantul (…) în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice (…), prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice (…).

A obligat pârâta să procedeze la rectificarea prin înlăturare a informațiilor din cazierul fiscal al reclamantului, în ce privește infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 din Codul penal și art. 35 din Codul penal, înscrise în baza Ordonanței de clasare din 22.06.2018 a Parchetului de pe lângă Tribunalul (…), dată în dosarul nr. (…)/P/2017.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice (…), prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice (…), solicitând admiterea recursului, casarea în integralitate a sentinței atacate, reținerea spre rejudecare a cauzei și respingerea în integralitate a cererii de chemare în judecată formulată de justițiabilul (R).

Cu titlu preliminar, recurenta a solicitat  învestirea Înaltei Curți de Casație cu scopul lămuririi chestiunii de drept având ca obiect înscrierea în cazierul fiscal o situațiilor când organul de urmărire penală aplică o sancțiune constând în amenda administrativă, în procesele penale.

În ceea ce privește formularea solicitării preliminare, recurenta învederează că este primul litigiu având acest obiect, aspect relevant în crearea unei practici unitare în domeniu, sens în care a solicitat sprijinul Direcției Generale Juridice din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

Arată recurenta că organul fiscal avea obligatia legală, nicidecum de a înscrie în cazier fapta sancționată cu amenda administrativă de către organul de urmărire penală.

Pe fondul cauzei, recurenta susține faptul că Tribunalul (…) a pronunțat o sentință în contradicție cu probatoriul administrat în etapa cercetării judecătorești, respectiv a acordat o interpretare dispozițiilor legale incidente speței, în contradicție cu intenția puterii legiuitoare în ceea ce privește înscrierile din cazierul fiscal.

Conform susținerilor recurentei, Ordonanța Guvernului nr. 39/2015 privind cazierul fiscal reglementează că în cazierul fiscal al persoanelor fizice se înscriu informații în baza documentelor enumerate de acest act normativ, printre acestea numarându-se și actele rămase definitive ale altor organe competente să constate faptele și să aplice sancțiuni, în prezenta speță, Parchetul de pe lângă Tribunalul (…).

Învederează instanței recurenta, în esență, că în situația în care se dispune clasarea cauzei sub aspectul comiterii de către o persoana fizică a unei infracțiuni de evaziune fiscală, întrucât exista o cauză de nepedepsire prevăzută de lege și aplicarea față de aceasta a unei sancțiuni cu caracter administrativ, s-a avut în vedere constatarea săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscală.
Susține recurenta, în esență, că înscrierea efectuată în cazierul fiscal s-a realizat înăuntrul parametrilor legalității instituiți prin voința legiuitorului și în deplină consonanță cu starea factuală existentă în cauză, nefiind săvârșită vreo eroare în inițierea acestui demers.

În drept, recurenta a invocat dispozițiile legale la care a făcut referire în cererea de recurs.

Prin întâmpinare, intimatul (…) a solicitat respingerea recursului și menținerea în tot a sentinței atacate.

În motivare, apreciază intimatul că, în speță, nu se impune sesizarea Î.C.CJ. cu o cerere în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile pentru o astfel de sesizare.
Consideră intimatul că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 5 alin. l lit. b) din O.G. 35/2015, respectiv textul de lege prevăzut de art. 4 alin. l din O.G. 39/2015 și  prin urmare, nu trebuie lămurită vreo chestiune de drept, textele de lege fiind foarte clare în privința căror fapte se înscriu în cazierul fiscal și în baza căror acte se face această înscriere.

Pe fondul cauzei, intimatul susține, în esență, că recurenta nu aduce nicio probă sau vreun argument nou în susținerea recursului formulat, singurul argument al acesteia fiind acela că a cerut sprijinul Direcției generale juridice din cadrul ANAF, sens în care aceasta a menținut același punct de vedere eronat cu privire la înscrierea faptelor în cazierul fiscal în baza unei ordonanțe de clasare pronunțată de către procuror.

În opinia intimatului, recurenta nu face diferența juridică dintre clasarea cauzei și renunțarea la urmărirea penală, instituții juridice distincte cu efecte juridice diferite și nici între amenda de natură penală/contravențională și amenda administrativă care la rândul lor sunt instituții juridice diferite care produc efecte juridice diferite.

Apreciază intimatul, în esență, că soluția instanței de fond este legală și temeinică pentru motivele arătate în considerentele hotărârii atacate.

În drept, intimatul nu și-a motivat întâmpinarea.

Analizând recursul, instanța a constatat următoarele:

Prin Ordonanța din 22.06.2018 a Parchetului de pe lângă Tribunalul (…), dată în dosarul nr. (…)/P/2017 ( filele 45 – 46 dosar fond), în temeiul art. 315 alin. (1) lit. b) din Cod procedură penală și art. 314 alin. (1) lit. a) din Cod procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. h) din Cod procedură penală, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, art. 91 din vechiul Cod penal și art. 5 din Cod penal, s-a dispus clasarea cauzei față de intimat pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 din Cod penal și a art. 35 din Cod penal întrucât există o cauză de nepedepsire, fiind aplicată sancțiunea administrativă a amenzii în sumă de 500 lei. Ulterior, intimatul i-a solicitat recurentei eliberarea unui certificat de cazier fiscal (fila 4 dosar fond), acesta cuprinzând mențiunea că “are fapte înscrise în cazierul fiscal” în anexa la certificatul menționat fiind indicată fapta pentru care s-a pronunțat Ordonanța din 22.06.2018 a Parchetului de pe langă Tribunalul (…), dată în dosarul nr. (…)/P/2017 (fila 5 dosar fond).

Intimatul a solicitat rectificarea înscrierii infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 (fila 38 dosar fond), însă recurenta a apreciat că operațiunea a fost efectuată cu respectarea parametrilor legalității și în deplină consonanță cu starea factuală existentă în cauză (filele 39 – 43 dosar fond).

Curtea a constatat că hotărârea instanței de fond este nelegală, recursul fiind întemeiat.

Astfel, instanța de control judiciar a constatat că prima instanță a reținut în mod judicios aplicabilitatea în speță a prevederilor art. 4 alin. (1) din O. G. nr. 39/2015, care statuează că  “în cazierul fiscal al persoanelor fizice, juridice și al entităților fără personalitate juridică se înscriu informații privind faptele sancționate contravențional sau penal de legile fiscale, contabile, vamale, precum și cele care privesc disciplina financiară, iar conform alin. (2) din cadrul aceluiași articol, prin excepție de la prevederile alin. (1), faptele sancționate contravențional cu avertisment nu se înscriu în cazierul fiscal”.

Curtea a constatat că este eronată reținerea instanței fondului în sensul că din interpretarea normei juridice indicate ar rezulta că pentru a se produce efectul instituit de lege, respectiv înscrierea faptei în cazierul fiscal al persoanei, este necesar ca în concret să fi fost aplicată o sancțiune contravențională sau penală pentru acele fapte pe care legiuitorul le califică drept contravenții sau infracțiuni.

Instanța de control judiciar a reținut că această concluzie a primei instanțe nu este sprijinită de nicio dispoziție legală. Din contră, instanța de recurs a constatat că din interpretarea gramaticală a dispoziției legale menționate rezultă fără dubiu că în cazierul fiscal sunt înscrise mențiuni privitoare la fapte și nu mențiuni privitoare la sancțiuni, indiferent dacă acestea din urmă au natură penală sau contravențională.

Astfel, sintagma utilizată de legiuitor în cuprinsul normei juridice, respectiv „informații privind faptele sancționate contravențional sau penal de legile fiscale, contabile, vamale, precum și cele care privesc disciplina financiară” se interpretează, pe de o parte, în sensul că faptele fac obiectul înscrierii în cazierul fiscal și nu sancțiunile aplicate pentru faptele săvârșite, iar, pe de altă parte, în sensul că este necesar ca o anumită faptă concretă să fie sancționată potrivit legii cu o sancțiune penală sau contravențională, indiferent dacă o astfel de sancțiune a și fost în concret aplicată sau nu.

Dacă legiuitorul ar fi dorit ca numai faptele sancționate ca atare ca infracțiuni ori contravenții să fie înscrise în cazierul fiscal, atunci ar fi folosit noțiunile corespunzătoare de „infracțiune” și „contravenție”, nefăcând trimitere la faptele sancționate ca infracțiuni și contravenții ci făcând referire la înscrierea în cazierul fiscal a unor infracțiuni și contravenții.

Pe de altă parte, în situații precum cea din speță, în cazul în care deși fapta săvârșită de o anumită persoană are caracter penal, nu se aplică o sancțiune penală ci una administrativă, caracterul penal al faptei nu este înlăturat de incidența cauzei de nepedepsire ci doar sancțiunea aplicată este una diferită de cele penale. Acest fapt are consecințe juridice și în planul reglementărilor privind cazierul fiscal, fapta în sine rămânând o faptă sancționată penal de legile fiscale și contabile, astfel că îndeplinește condiția prevăzută de art. 4 alin. (1) din O. G. nr. 39/2015, rămânând supusă înscrierii în cazierul fiscal.

Nu poate fi reținut argumentul intimatului în sensul că în lipsa prevederii printre documentele care stau la baza înscrierii în cazierul fiscal a ordonanței procurorului prin care se dispune clasarea cauzei și aplicarea unei sancțiuni administrative o astfel de faptă nu ar trebui înscrisă în cazierul fiscal.

Sub acest aspect, instanța de control judiciar a reținut, în primul rând, că pentru înscrierea unei fapte în cazierul fiscal este necesar a fi îndeplinite condițiile prevăzute de legiuitor la art. 4 alin. (1) din O. G. nr. 39/2015 documentele care stau la baza înscrierii neputând fi considerate ca și condiții de validitate înscrierii ci constituind mijloace de informare a organelor fiscale cu privire la săvârșirea de către o anumită persoană a unei fapte dintre cele prevăzute de lege pentru înscrierea în cazierul fiscal.

În al doilea rând, instanța a constatat că art. 5 alin. (1) lit. e) din O. G. nr. 39/2015, statuează că „înscrierea în cazierul fiscal a informațiilor prevăzute la art. 4 se face în baza următoarelor documente: e) actele rămase definitive ale altor organe competente să constate faptele prevăzute la art. 4 și să aplice sancțiuni”. Or, ordonanța procurorului prin care se dispune clasarea cauzei și aplicarea unei sancțiuni administrative constituie un act al unui organ competent să constate faptele prevăzute la art. 4 și să aplice sancțiuni, astfel că nu se poate reține că o astfel de ordonanță nu ar putea sta la baza înscrierii faptei în cazierul fiscal.

Prin urmare, Curtea a  constatat că în mod eronat a considerat instanța de fond că refuzul recurentei de a radia mențiunile din cazierul fiscal al intimatului este unul nejustificat, hotărârea instanței de fond fiind pronunțată cu interpretarea greșită a legii, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă, astfel că s-a impus admiterea recursului, casarea în totalitate a hotărârii recurate și respingerea ca nefondată a acțiunii.