Jurisprudența ÎCCJ | Revocarea donaţiei pentru neîndeplinirea sarcinii. Lipsa reglementării în vechiul Cod civil a momentului la care se putea exercita dreptul material la acţiune

Codul civil din 1864 nu conţinea reglementări privind momentul la care se poate face revocarea donaţiei pentru neîndeplinirea sarcinilor, într-o atare situaţie fiind incidente dispoziţiile Decretului nr. 167/1958 care, în art. 7 alin. 1 reţine că „Prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune sau dreptul de a cere executarea silită”.

Astfel, în lipsa unei dispoziţii legale exprese, în mod corect, instanţa a aplicat textul legal general în materie de prescripţie, raportându-se, în aprecierea momentului de la care curge termenul general de prescripţie de 3 ani, la împrejurări de fapt care au conturat un moment subiectiv, respectiv acela la care donatorul a luat cunoştinţă de faptul că donatarul nu şi-a îndeplinit sarcina.

În mod greşit instanţa de apel a dat relevanţă articolelor publicate în presa locală din care ar fi rezultat că donatorul a avut la cunoştinţă de neîndeplinirea sarcinii de către Consiliul Judeţean Dolj. În lipsa unui termen pentru realizarea sarcinii, nu putea curge un termen de prescripţie. Din actele dosarului rezultă că donatorul a făcut mai multe sesizări şi cereri care au condus la transferul respectivelor imobile de la Consiliul Judeţean Dolj la UAT Goieşti, ceea ce impunea o analiză a efectelor juridice ale acestui transfer şi preluării obligaţiei de către o altă unitate administrativ-teritorială. Instanţele trebuiau să verifice relevanţa juridică a motivelor care au stat la baza transferului către UAT Goieşti şi a celorlalte acte care au stat la baza emiterii HCJ nr. 65/2006.

Instanţa de apel nu a analizat motivul de apel vizând transferul către o altă unitate administrativ-teritorială, nu a verificat condiţiile în care s-a realizat acest transfer, dacă părţile aveau un termen în realizarea sarcinii sau dacă donatorul a fost de acord cu anumite condiţii stabilite de Consiliul Judeţean Dolj şi UAT Goieşti.

În analiza condiţiilor prescripţiei, instanţa trebuia să analizeze HCJ nr. 65/2006, iar dispoziţiile legale reţinute de instanţă în ce priveşte argumentele care fundamentează prescripţia (art. 7 alin. 1 şi 2 din Decretul nr. 167/1958) nu au legătură cu ipoteza dedusă judecăţii, întrucât în cauză nu este vorba de o revocare pentru ingratitudine, ci de o donaţie cu sarcină fără a se fi stabilit termenul pentru realizarea sarcinii.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi a arătat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958, astfel cum în mod corect au fost reţinute de către instanţele anterioare.

Dreptul la acţiune s-a născut la data la care donatorul a cunoscut sau trebuia să cunoască neexecutarea sarcinii. Chiar dacă în contractul de donaţie nu a fost stipulată o dată certă la care trebuiau îndeplinite obligaţiile, autorul reclamanţilor a avut cunoştinţă de neîndeplinirea sarcinilor impuse prin intermediul presei locale.

În mod corect instanţa de apel a reţinut că HCJ nr. 65/2006 nu constituie un act de suspendare sau de întrerupere a prescripţiei, întrucât nu se regăseşte între cauzele limitativ prevăzute de art. 13 şi 16 din Decretul nr. 167/1958.

Recurenta apreciază că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 3 din Decretul nr. 167/1958, întrucât nu a lămurit dacă în cazul donaţiei cu sarcină se aplică acelaşi regim juridic, respectiv acelaşi termen de prescripţie de 3 ani, ca în cazul donaţiei revocate pentru ingratitudine.

Din această perspectivă, recurenta susţine că în lipsa unui termen pentru realizarea sarcinii, nu poate începe să curgă un termen de prescripţie, astfel încât elementele pe baza cărora instanţele au stabilit o dată de la care ar începe să curgă prescripţia, respectiv momentul publicării în presa locală  a anumitor articole, nu are relevanţă. Mai mult, recurenta consideră că, întrucât din actele depuse la dosar rezultă că donatorul a făcut mai multe sesizări, cereri, etc, care au condus la transferul respectivelor imobile de la Consiliul Judeţean Dolj la UAT Goieşti, se impunea o analiză a efectelor juridice ale acestui transfer şi preluării obligaţiei de către o altă unitate administrativ-teritorială, respectiv trebuia verificată relevanţa motivelor juridice care au stat la baza emiterii HCJ nr. 65/2006 prin care s-a realizat acel transfer.

Înalta Curte reţine că prin cele două contracte de donaţie a căror revocare se solicită, autorul apelantei a donat Consiliului Judeţean Dolj-Direcţia pentru Protecţia Copilului două terenuri în suprafaţă de 10 ha, respectiv 39 ha, situate în extravilanul comunei Goieşti, precum şi o construcţie compusă din 7 camere şi pivniţă, cu suprafaţa de 255 mp şi terenul intravilan de 20.000 mp situate tot în comuna Goieşti. În cuprinsul contractului nr. 851/10.05.2001 este menţionată expres sarcina ca terenul să fie folosit exclusiv în interesul copiilor instituţionalizaţi în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Protecţia Drepturilor Copiilor Dolj, sarcină neprevăzută şi în contractul nr. 2266/06.12.2002, însă din actele dosarului rezultă că a fost avută în vedere de părţi şi la încheierea acestuia.

Contractele de donaţie au fost încheiate la nivelul anilor 2001-2002, ceea ce înseamnă că dispoziţiile legale aplicabile instituţiei juridice a donaţiei sunt cele ale Codului civil de la 1864. Este adevărat că potrivit art. 833 C.civ. din 1864 „Cererea de revocare pentru ingratitudine trebuie făcută în termen de un an din ziua faptului, sau din ziua când donatorul a cunoscut faptul”, dar actul normativ nu conţine reglementări privind momentul la care se poate face revocarea donaţiei pentru neîndeplinirea sarcinilor, astfel încât în cauză sunt incidente dispoziţiile Decretului nr. 167/1958 care, în art. 7 alin. 1 reţine că „Prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune sau dreptul de a cere executarea silită”.

Într-o aplicare care este favorabilă drepturilor recurentei, instanţele anterioare s-au raportat în mod corect la momentul cel mai târziu în care prescripţia a început să curgă, respectiv cel la care donatorul a luat cunoştinţă de neîndeplinirea sarcinii respective, moment ce a fost probat cu anumite articole ale ziarelor locale situate la nivelul anilor 2005.

Contrar susţinerilor recurentei, instanţa nu a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 3 din Decretul nr. 167/1958, ci, în lipsa unei dispoziţii legale exprese, a aplicat textul legal general în materie de prescripţie, în condiţiile în care normele dreptului civil din materia revocării donaţiei nu reglementau momentul la care se putea exercita dreptul material la acţiune în cazul particular al revocării donaţiei  cu sarcină.

De asemenea, faptul că sarcina din contractul de donaţie nu a avut stipulat un termen de executare, nu atrage imprescriptibilitatea dreptului de a cere revocarea donaţiei, astfel cum încearcă recurenta să acrediteze ideea, ci atrage aplicabilitatea dispoziţiilor legale generale în materie, aşa cum s-a arătat anterior.

Pe cale de consecinţă, în aprecierea momentului de la care curge termenul general de prescripţie de 3 ani, în lipsa unor repere legislative specifice, instanţele s-au raportat la împrejurări de fapt care au conturat un moment subiectiv, respectiv acela la care donatorul a luat cunoştinţă de faptul că donatarul nu şi-a îndeplinit sarcina. În speţă, acest moment a fost determinat pe baza unor articole de ziar situate la nivelul anului 2005, în cadrul cărora donatorul a acordat interviuri din care a rezultat că avea cunoştinţă că sarcina conţinută în contractul de donaţie nu fusese dusă la îndeplinire.

Termenul general de prescripţie, de 3 ani, prevăzut în Decretul nr. 167/1958, la care s-a raportat instanţa de apel, era singurul care putea fi avut în vedere, câtă vreme nu exista o altă dispoziţie legală, iar comparaţia pe care recurenta o face cu privire la revocarea donaţiei pentru ingratitudine este străină cauzei, termenul de 3 ani pe care îl evocă aceasta fiind reglementat de un text legal care nu este aplicabil cauzei, respectiv art. 1027 alin. 3 din noul C.civ.

În ceea ce priveşte critica potrivit căreia instanţa de apel a omis să analizeze efectele juridice ale transferului imobilelor obiect ale contractelor de donaţie către UAT Goieşti, nici aceasta nu poate fi primită.

Contrar susţinerilor recurentei, instanţa de apel a analizat aspectele despre care aceasta pretinde că nu au fost avute în vedere şi a reţinut că „Nu are relevanţă în privinţa calculului termenului de prescripţie şi a momentului de la care acesta a început să curgă faptul că prin HCJ nr. 65/26.04.2006 s-a aprobat transmiterea fără plată de la Consiliul Judeţean Dolj la Consiliul Local al comunei Goieşti a suprafeţei de 49 ha teren arabil şi a clădirii în suprafaţă de 255 mp, câtă vreme contractele de donaţie au fost încheiate de autor cu Consiliul Judeţean Dolj. Or actul administrativ menţionat nu putea fi considerat  unul de modificare a contractelor de donaţie cu privire la părţi, având în vedere prevederile art. 969 alin. 2 C.pr.civ., dispoziţii care impuneau ca o astfel de modificare să fie realizată cu acordul donatorului, exprimat prin act autentic, potrivit dispoziţiilor art. 813 C.civ.”.

A mai constatat instanţa de apel că „Nu se poate reţine nici că HCJ nr. 65/26.04.2006 constituie un act de suspendare sau întrerupere a prescripţiei, având în vedere că acesta nu se regăseşte între cauzele limitativ prevăzute de art. 13 şi 16 din Decretul nr. 167/1958” şi că „Chiar dacă s-ar aprecia că prin HCJ nr. 65/26.04.2006 s-au modificat cele două contracte de donaţie în privinţa persoanei donatarului, şi că ar fi început să curgă un alt termen de prescripţie, Curtea constată că de la momentul adoptării acestui act administrativ şi până la decesul autorului apelantei reclamante termenul de prescripţie de 3 ani s-a împlinit, astfel că şi în această situaţie apelanta-reclamantă ar fi preluat în urma acceptării succesiunii un drept prescris.”

Rezultă că aspectele referitor la care recurenta afirmă că nu au fost avute în vedere, au fost analizate de către instanţa devolutivă, iar faptul că recurenta nu este mulţumită de soluţia adoptată nu este de natură să atragă nelegalitatea hotărârii atacate.

Dealtfel subsumat acestei critici recurenta expune apărări contradictorii, arătând pe de parte, că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra acestor chestiuni, apoi că s-a pronunţat, dar în mod greşit.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei  nr. 149/2021 a Curţii de Apel Craiova –  Secţia I civilă.      

Notă: Decretul nr. 167/1958 a fost abrogat prin art. 230 lit. p) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial nr. 409 din 10 iunie 2011.