Articol incident: C. proc. pen., art. 426 lit. a)
Cazul de contestaţie în anulare prevăzut în art. 426 lit. a) C. proc. pen. nu este incident în ipoteza hotărârilor penale definitive pronunţate în procedura de recunoaştere şi executare a hotărârilor de condamnare la pedepse privative de libertate emise în statele membre ale Uniunii Europene şi de transferare a persoanelor condamnate, deţinute în alte state membre ale Uniunii Europene, în vederea executării pedepsei privative de libertate într-un penitenciar din România, reglementată în Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, întrucât în dispoziţiile art. 166 alin. (11) din Legea nr. 302/2004 se prevede că apelul se judecă fără citarea persoanei condamnate, iar contestaţia în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 426 lit. a) C. proc. pen. se referă exclusiv la ipoteza în care citarea părţii la judecata în apel este obligatorie. – I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 4/A din 8 ianuarie 2020
Prin sentinţa nr. 101 din 13 septembrie 2018, Curtea de Apel Bacău, Secţia penală, cauze minori şi familie, în temeiul art. 154 alin. (6) lit. a) și b) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, privind transferul persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei închisorii şi, în consecinţă:
A recunoscut sentinţa penală cu nr. de referință T20157313, pronunțată în data de 6 mai 2016 de Curtea Coroanei Canterbury și a constatat că, prin această hotărâre penală, persoana transferabilă A. a fost condamnată la pedeapsa principală de 13 ani și 3 luni închisoare, extinsă cu 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută în secțiunea 226 A, capitolul 42 din Legea infracțiunilor sexuale 2003.
A constatat că fapta pentru care s-a dispus condamnarea persoanei transferabile este incriminată şi de legea penală română, prin art. 218 alin. (1) și (3) lit. f) C. pen.
În temeiul art. 154 alin. (8) lit. b) din Legea nr. 302/2004, a adaptat pedeapsa aplicată de statul solicitant și a redus cuantumul pedepsei principale de 13 ani și 3 luni închisoare, extinsă cu 3 ani, până la maximul special al pedepsei în cuantum de 12 ani închisoare, prevăzut de legea penală română pentru aceeași infracțiune.
A dispus transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei principale de 12 ani închisoare, ca urmare a adaptării pedepsei de 13 ani și 3 luni închisoare, extinsă cu 3 ani termen de extensie (supraveghere), aplicată de Curtea Coroanei Canterbury prin sentința penală cu nr. de referință T20157313, până la maximul special al sancțiunii prevăzut în art. 218 alin. (1) și (3) lit. f) C. pen.
Prin decizia nr. 335/A din 13 decembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de persoana condamnată A. împotriva sentinţei nr. 101 din 13 septembrie 2018 a Curţii de Apel Bacău, Secţia penală, cauze minori şi familie.
Împotriva deciziei nr. 335/A din 13 decembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, la data de 17 septembrie 2019, condamnatul A. a formulat contestaţie în anulare.
În motivarea scrisă a cererii sale, condamnatul a invocat ca temei dispoziţiile art. 426 lit. a) şi lit. e) C. proc. pen., potrivit cărora împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi sau când, deşi legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre aceasta imposibilitate;
e) când judecata în apel a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii.
Contestatorul, prin apărător, a susţinut că, contrar principiului dreptului la apărare şi al echităţii, judecata în faţa Curţii de Apel Bacău şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a realizat fără citarea inculpatului, cu atât mai mult cu cât în această perioadă era arestat în Marea Britanie, neavând cunoştinţă de desfăşurarea dosarului, ce avea ca obiect recunoaşterea hotărârii penale din Marea Britanie, situaţie în care trebuiau aplicate prevederile art. 353 C. proc. pen. (citarea la judecată) şi art. 364 C. proc. pen., potrivit cu care judecarea cauzei are loc în prezenţa inculpatului, iar aducerea inculpatului aflat în stare de deţinere la judecată este obligatorie.
Prin încheierea de şedinţă din data de 25 septembrie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, în principiu, contestaţia în anulare formulată de condamnatul A. împotriva deciziei nr. 335/A din 13 decembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, numai cu privire ca cazul prevăzut în art. 426 lit. a) C. proc. pen.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând contestaţia în anulare formulată de contestatorul condamnat A. împotriva deciziei nr. 335/A din 13 decembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, constată că aceasta este nefondată, în principal, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, în cadrul căreia sunt remediate erori ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind o cale de anulare pentru vicii şi nulităţi relative la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în care titularii acesteia o pot formula şi a motivelor ce pot fi invocate în susţinere, contribuind astfel la consolidarea principiului stabilităţii hotărârilor judecătoreşti definitive.
Tocmai caracterul de cale extraordinară de atac al contestaţiei în anulare constituie o garanţie că aceasta nu trebuie să devină o posibilitate nejustificată şi nelegitimă de înlăturare a efectelor pe care trebuie să le producă hotărârile judecătoreşti definitive.
În consecinţă, contestaţia în anulare nu poate fi exercitată decât împotriva unei hotărâri definitive, a cărei anulare se poate cere numai pentru cazurile limitativ determinate prin art. 426 C. proc. pen.
În prezenta cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată cu soluţionarea contestaţiei în anulare formulate de condamnatul A. împotriva deciziei nr. 335/A din 13 decembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, invocând cazul de contestaţie în anulare prevăzut în art. 426 lit. a) C. proc. pen.
Condamnatul a susţinut că la judecarea apelului declarat împotriva sentinţei prin care a fost recunoscută hotărârea de condamnare pronunţată de autorităţile din Marea Britanie şi prin s-a dispus şi transferarea sa într-un penitenciar din România, în procedura prevăzută de Legea nr. 302/2004, nu a fost citat, încălcându-i-se astfel dreptul la apărare şi accesul liber la justiţie.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că în speţa de faţă apelul condamnatului A. s-a desfăşurat după procedura prevăzută de Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, care, la art. 154 alin. (11) [după republicarea în M. Of. nr. 441 din 27 mai 2019, dispoziţiile art. 154 alin. (11) se regăsesc la art. 166 alin. (11)], prevede că: „(11) Împotriva sentinţei prevăzute la alin. (6) pot declara apel, în termen de 10 zile, procurorul şi persoana condamnată. Pentru procuror, termenul curge de la pronunţare. Pentru persoana condamnată, termenul curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv. Dosarul va fi înaintat instanţei de apel în termen de 3 zile, iar apelul se judecă în 10 zile, în camera de consiliu, fără citarea persoanei condamnate. Prezenţa procurorului este obligatorie.”
Totodată, procedurile reglementate de Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală se întemeiază pe principiul încrederii şi recunoaşterii reciproce şi presupun soluţionarea în termene foarte scurte a cererilor formulate de autorităţile judiciare străine (împrejurare care exclude asigurarea prezenţei la judecarea cauzei a persoanei solicitate, aflată în stare de deţinere în statul solicitant).
Textul de lege invocat de condamnat, respectiv, art. 426 lit. a) C. proc. pen. – „când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi” – se referă la situaţia în care judecarea cauzei în apel nu poate avea loc fără citarea părţii, ceea ce presupune că citarea este obligatorie.
În speţa dedusă judecăţii, aşa cum s-a arătat, judecarea apelului a fost guvernată nu de dispoziţiile Codului de procedură penală, ci de cele ale Legii nr. 302/2004, care prevăd judecarea cauzei fără citarea persoanei condamnate.
Aşa fiind, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că judecarea cauzei în apel a avut loc cu respectarea dispoziţiilor legale, motiv pentru care cererea de contestaţie în anulare este nefondată.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de condamnatul A. împotriva deciziei nr. 335/A din 13 decembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală.
Această speță este cuprinsă în Buletinul Jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție – culegere de decizii pe anul 2020.
