Jurisprudența ÎCCJ | Conflict negativ de competență. Acțiune în pretenții decurgând din executarea unei comenzi de furnizare produse

Dispoziţiile art. 126 alin. (1) C.proc.civ. prevăd că părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă.

Alegerea competenţei, într-un litigiu determinat de neexecutarea unei comenzi de furnizare de produse, prin inserarea clauzei atributive de competenţă în cuprinsul facturii, fără a rezulta că acceptarea acestei alegeri a exhibat de la partea căreia i se opune, nu poate avea valoarea unei clauze prin care părţile convin alegerea competenţei jurisdicţionale.

Pentru a se da relevanță menţiunii referitoare la stabilirea competenţei în caz de litigii, emitentul facturii are obligaţia de a demonstra că o asemenea clauză este în mod constant acceptată între părţi, ori că în alte litigii, în aceleaşi circumstanțe, clauza respectivă a fost asumată de cel căruia i se opune.

În cazul în care nu se face o astfel de dovadă, nefiind întrunite cerinţele referitoare la prorogarea de competenţă, nu se poate da eficienţă prevederilor art. 126 alin. (1) C.proc.civ., fiind aplicabilă regula de drept comun reglementată de art. 107 alin. (1) C.proc.civ. în ceea ce priveşte instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza.

În continuare, instanța a arătat că pentru a opera prorogarea convențională de competență este necesar a fi îndeplinite anumite condiții, respectiv părțile să aibă capacitatea procesuală de exercițiu, iar consimțământul lor să fie liber și neviciat; convenția părților să fie expresă, în sensul că din cuprinsul său să rezulte explicit opțiunea pentru o altă instanță; părțile să prevadă în mod explicit, în convenție, instanța căreia i se atribuie competența teritorială, în caz de litigiu ivit între acestea ori să indice anumite criterii de determinare a acesteia; instanța aleasă de părți să nu fie necompetentă absolut.

În raport cu aceste condiții, instanța a constatat că, deși în comanda nr. 2634/20.05.2019 adresată pârâtei s-a prevăzut că instanța competentă în caz de litigii este Judecătoria Târgu-Jiu/Tribunalul Gorj, această comandă emană de la reclamantă, fără a fi semnată de către pârâtă, dispozițiile legale impunând cerința unei convenții scrise privind alegerea de competență anterior nașterii litigiului.

Prin urmare, s-a apreciat că mențiunile din comanda nr. 2634/20.05.2019 nu satisfac exigențele impuse de normele legale privind alegerea de competență, astfel că devine aplicabilă regula de drept comun reglementată de art. 107 alin. (1) C.proc.civ., cauza fiind declinată Judecătoriei Târgu-Jiu, instanță în raza căreia își are sediul pârâta.

Pentru a pronunța astfel, instanța a reținut că prevederile din comanda nr. 2634/20.05.2019 satisfac exigenţele impuse de normele legale privind alegerea de competenţă și că pârâta este decăzută din dreptul de a invoca necompetenţa teritorială a instanţei, potrivit art. 208 alin. (2) C.proc.civ., ca urmare a depunerii întâmpinării peste termenul legal prevăzut de legiuitor.

Prin urmare, s-a apreciat că reclamanta a introdus cererea la o instanţă competentă, respectiv Judecătoria Târgu-Jiu, instanță căreia îi revine competența de soluționare.

Prin urmare, regula înscrisă în art. 107 C.proc.civ. se aplică ori de câte ori nu există o dispoziție legală care să stabilească o altă instanță competentă din punct de vedere teritorial.

Dispoziţiile art. 126 alin. (1) C.proc.civ. prevăd că părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă.

Prin comanda nr. 2634/20.05.2019 privind livrarea produsului „piatră calcaroasă 0-63 mm” s-au stabilit mai multe clauze, printre care şi alegerea de competenţă, potrivit căreia „Instanţa competentă în caz de litigii: Judecătoria Târgu Jiu/Tribunalul Gorj”.

Această alegere de competenţă din cadrul comenzii nr. 2634/20.05.2019 prin care s-a convenit ca litigiile privitoare la raportul juridic obligațional dintre părţi să fie soluționate de o altă instanță decât cea competentă potrivit legii, alegerea fiind în favoarea Judecătoria Târgu-Jiu/Tribunalul Gorj, nu poate avea valoarea unei clauze atributive de competenţă, având în vedere că nu a fost însuşită de către ambele părţi.

Din acest punct de vedere, sunt relevante dispoziţiile art. 277 alin. (2) C.proc.civ. care arată că „Înscrisul nesemnat, dar utilizat în mod obișnuit în exercițiul activităţii unei întreprinderi pentru a constata un act juridic, face dovada cuprinsului său, cu excepţia cazului în care legea impune forma scrisă pentru însăşi dovedirea actului juridic”.

Factura neînsușită prin semnătură de către destinatarul său nu constituie o probă împotriva acestuia dacă nu se dovedește, în condiţiile dispoziţiei legale arătate, faptul conex că destinatarul îşi organizează afacerea în mod constant, în relația cu emitentul facturii, în condiţiile stipulate în factură.

În alte cuvinte, în cauză, pentru a se da relevanță menţiunii referitoare la stabilirea competenţei în caz de litigii, cum este cazul în speţă, emitentul facturii avea obligaţia de a demonstra că o asemenea clauză era în mod constant acceptată între părţi, ori că în alte litigii, în aceleaşi circumstanțe, clauza respectivă a fost asumată de cel căruia i se opune.