Articol incident: C. proc. pen., art. 38 alin. (1) lit. d)
Competenţa de judecată în primă instanţă a infracţiunilor săvârşite de persoana care are calitatea de avocat în Albania nu îi revine curţii de apel, întrucât interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 38, art. 39 şi art. 40 C. proc. pen., care cuprind norme derogatorii pentru stabilirea competenţei în funcţie de calitatea persoanei, conduce la concluzia că dispoziţiile art. 38 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. privesc calitatea de avocat dobândită sau recunoscută pe teritoriul României, conform Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat. – I.C.C.J., Secţia penală, încheierea nr. 288 din 4 august 2020
Prin încheierea din data de 2 iulie 2020, Tribunalul Bucureşti a admis excepția de necompetență după calitatea persoanei, invocată din oficiu și a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe inculpaţii A., B., C. şi D. în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, Secţia penală.
Pentru a dispune astfel, Tribunalul Bucureşti a reţinut că, la data de 2 aprilie 2020, a fost înregistrat pe rolul acestei instanțe rechizitoriul nr. X. al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală – Secţia de Combatere a Traficului de Droguri, prin care au fost trimişi în judecată următorii inculpaţi:
1. A. şi B., sub aspectul săvârșirii:
– în concurs formal, a infracțiunilor de trafic național și internațional de droguri de risc, prevăzute în art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 38 alin. (2) C. pen.;
– în concurs formal, a infracțiunilor de trafic național și internațional de droguri de risc, prevăzute în art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 38 alin. (2) C. pen., infracțiuni săvârșite în concurs real, fiind astfel aplicabile dispozițiile art. 38 alin. (1) C. pen.
2. C., sub aspectul săvârșirii, în concurs formal, a infracțiunilor de trafic național și internațional de droguri de risc, prevăzute în art. 2 alin. (1) și art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 38 alin. (2) C. pen.
3. D., sub aspectul săvârșirii, în calitate de complice, a infracțiunii de trafic național de droguri de risc, prevăzută în art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 48 C. pen.
Subsecvent, cu referire la actele şi lucrările dosarului, judecătorul de cameră preliminară a reţinut că inculpatul B. este avocat în Baroul Tirana din anul 2006 şi exercită această profesie şi în prezent, nefigurând cu dosare disciplinare pe rol.
Văzând că dispoziţiile art. 38 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. nu impun condiţia ca inculpatul să fie membru în vreun barou de avocaţi din România, ci numai să aibă calitatea legală de avocat într-un barou legal constituit, care poate fi şi pe teritoriul unei țări străine, judecătorul de cameră preliminară a admis excepţia de necompetenţă după calitatea persoanei, invocată din oficiu, iar în temeiul art. 346 alin. (6) şi art. 50 C. proc. pen., a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, Secţia penală.
Urmare a declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, Secţia I penală, la data de 15 iulie 2020.
Prin încheierea penală nr. F/CP din 22 iulie 2020, urmare a admiterii excepţiei necompetenţei instanţei după calitatea persoanei, invocată din oficiu, Curtea de Apel Bucureşti, în baza art. 50 C. proc. pen. coroborat cu art. 346 alin. (6) C. proc. pen., a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe inculpaţii A., B., C. şi D. în favoarea Tribunalului Bucureşti, Secţia penală.
Totodată, constatând intervenit conflictul negativ de competenţă, în temeiul art. 51 C. proc. pen., a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa ierarhic superioară comună, pentru pronunțarea unui regulator de competenţă.
Pentru a dispune astfel, cu referire la art. 13 din Legea nr. 51/1995, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti a reţinut, în esenţă, că, deşi art. 38 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. nu face distincţie în funcţie de naționalitatea avocatului sau statul în care a fost dobândită această calitate, din interpretarea coroborată a acestei norme cu art. 39 şi art. 40 C. proc. pen., dispozițiile referitoare la competența după calitatea persoanei au în vedere calitatea de avocat dobândită sau recunoscută pe teritoriul României.
Prin urmare, judecătorul de cameră preliminară a apreciat că posibilitatea de a exercita în România această profesie de către avocaţii din alte țări nu conferă automat acestor persoane și calitatea de avocat și derogarea de la regulile de competență generale, în condițiile în care nu au parcurs procedura prevăzută de dispozițiile menționate anterior, context în care a evocat şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Totodată, referitor la argumentul tribunalului potrivit căruia art. 38 C. proc. pen. nu face nicio distincție raportat la cetățenia avocatului, curtea de apel a subliniat faptul că acest lucru trebuie examinat prin prisma diversității sistemelor de drept.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, la data de 24 iulie 2020.
Analizând conflictul negativ de competență ivit între Tribunalul Bucureşti şi Curtea de Apel Bucureşti, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:
Se reține că pentru a hotărî cu privire la instanța căreia îi revine competenţa de soluționare a cauzei penale privind pe inculpaţii A., B., C. şi D. este esențială stabilirea dacă dispozițiile prevăzute în art. 38 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. sunt incidente prin simpla constatare a faptului că unul dintre inculpați are calitatea de avocat într-un barou dintr-o altă țară.
Astfel, analizând actele şi lucrările dosarului, se observă că inculpatul B. este membru în Baroul Tirana din Albania, din anul 2006 şi îşi continuă exercitarea profesiei de avocat şi în prezent, conform adeverinţei traduse în limba română aflată în dosarul Tribunalului Bucureşti.
Potrivit art. 38 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., „curtea de apel judecă în primă instanță infracțiunile săvârșite de avocați, notari publici, executori judecătorești, de controlorii financiari ai Curții de Conturi, precum și auditori publici externi.”
Se observă că legiuitorul a reglementat, ca o situație de excepție, competența curților de apel de a soluționa în primă instanță infracțiunile săvârșite de avocați, apreciind că situația deosebită a acestor categorii profesionale justifică un tratament juridic diferit, reprezentând, în concret, o derogare de la competența materială obișnuită.
În continuare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat stabileşte în art. 1 alin. (1) că „profesia de avocat este liberă și independentă, cu organizare și funcționare autonome, în condițiile prezentei legi și ale statutului profesiei”, iar în alin. (2) al aceluiaşi articol faptul că „profesia de avocat se exercită numai de avocații înscriși în tabloul baroului din care fac parte, barou component al Uniunii Naționale a Barourilor din România (…)”.
Totodată, în conformitate cu dispozițiile prevăzute în art. 13 alin. (1) și (6) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, membrul unui barou dintr-o altă țară poate exercita profesia de avocat în România, în cazul îndeplinirii condițiilor prevăzute de prezenta lege și este obligat să se înscrie în tabloul special ținut de fiecare barou.
Cu privire la acest aspect, este de menționat că inculpatul B., care pretinde că este avocat membru în Baroul Tirana din Albania, nu a făcut dovada că are dreptul să exercite profesia de avocat în România.
Este adevărat că art. 38 C. proc. pen. nu prevede în mod expres că aceste dispoziții se aplică doar avocaților care își desfășoară activitatea pe teritoriul statului român sub incidența Legii nr. 51/1995, însă din interpretarea coroborată a acestor prevederi cu cele statuate de art. 39 și art. 40 C. proc. pen., texte de lege care cuprind dispoziții derogatorii în raport de calitatea persoanei, pentru stabilirea competenței, rezultă că se are în vedere calitatea specială dobândită sau recunoscută pe teritoriul României.
Ca atare, în mod corect, Curtea de Apel București a considerat că posibilitatea de a exercita această profesie în România de către avocaţii din alte țări nu conferă ab initio acestor persoane și calitatea de avocat și derogarea de la regulile de competență generale.
Cu alte cuvinte, cu referire la diversitatea sistemelor de drept, a porni de la premisa potrivit căreia art. 38 C. proc. pen. se aplică oricărei persoane care deține calitatea de avocat pe teritoriul oricărui stat străin, fără ca această calitate să fie recunoscută pe teritoriul statului român conform Legii nr. 51/1995, echivalează cu încălcarea drepturilor fundamentale ale participanților la procedurile penale, întrucât stabilirea competenței de soluționare a unei cauze, în primă instanță, în favoarea unei instanțe superioare evidențiază în mod particular, în accepțiunea legiuitorului român, gravitatea infracțiunii săvârșite prin prisma calității deținute de către un inculpat la un moment dat din perspectiva reglementărilor interne.
Relativ la instanța competentă material să soluționeze cauza pendinte, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reține că art. 36 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. statuează explicit în sensul că infracțiunile cu privire la care urmărirea penală a fost efectuată de către Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism se judecă în primă instanță de tribunal, dacă nu sunt date prin lege în competența altor instanțe ierarhic superioare.
Ca atare, constatând că rechizitoriul a fost emis de parchetul specializat, în baza art. 51 alin. (6) raportat la art. 36 alin. (1) lit. c) coroborat cu art. 41 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei privind pe inculpaţii A., B., C. şi D. în favoarea Tribunalului Bucureşti, instanţă căreia i s-a trimis dosarul.
Această speță este cuprinsă în Buletinul Jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție – culegere de decizii pe anul 2020.
Partajează acest conținut:
