Miercuri, 20 septembrie, la Consiliul Superior al Magistraturii în cadrul probei de interviu, judecătorul Mihail Udroiu de la Curtea de Apel Oradea, promovat la Înalta Curte de Casație și Justiție, si-a exprimat pentru prima dată opinia în legatură cu efectele hotărârii CJUE din 24 iulie privind prescripția răspunderii penale.
Întrebat de președintele CSM, Daniel Grădinaru, de viziunea asupra deciziei CJUE, judecătorul Udroiu a formulat următorul răspuns:
“N-am avut nicio cauză până acum, dar am o opinie mai categorică de strictă raportare la infracțiunea de fraudă gravă care aduce interese atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene. Raportat la limitele sesizării, la limitele dezbaterii făcute de către CJUE, respectiv Convenția PIF (doar Convenția PIF, nu Directiva PIF) si reinterpretarea principiului legalității strict cu referire la infracțiunile care aduc atingere intereselor financiare ale UE, cred că decizia CJUE din iulie 2023 trebuie aplicată în următorii parametrii:
– atunci când există o cauză care vizează aplicarea Convenției PIF din 1995 (n.r. – Convenția elaborata in temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeana, privind protejarea intereselor financiare ale Comunitatilor Europene), iar nu a Directivei PIF [n.r. – Directiva (UE) 2017/1371 a Parlamentului European si a Consiliului din 5 iulie 2017 privind combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii prin mijloace de drept penal; in paragraful 73 al deciziei CJUE s-a aratat ca ”In aceste condiții, prima si a doua întrebare trebuie sa fie examinate numai in raport cu articolul 325 alineatul (1) TFUE, cu articolul 49 alineatul (1) din carta si cu articolul 2 alineatul (1) din Conventia PIF.”];
– atunci când cauza care se află pe rolul instanței este o cauză complexă, care presupune o investigație, o anchetă ritmică și îndelungată, iar nu o cauza in care se remarca o levitație a parchetului pe dosarul de urmărire penala si care e caracterizata printr-o lipsa de ritmicitate a urmăririi penale, din perspectiva standardului riscului sistemic (fiecare dintre componente o să le explic imediat); si
– dacă sunt respectate drepturile fundamentale la nivelul tradițiilor si standardelor constituționale garantate inclusiv de către Tratatele Uniunii Europene.
Și acum, mă explic.
Curtea, la prima întrebare, limitează aplicabilitatea deciziei la Conventia PIF si la incidenta mitior lex (n.r.– legea penala mai favorabilă), ceea ce înseamnă că raționamentul nu poate fi aplicat decât în legătură cu incidența Convenției PIF si a mitior lex prin raportare doar la fraude grave împotriva intereselor UE, iar celelalte principii ale interpretării dreptului Uniunii Europene urmează să fie aplicate în completare.
Art. 67 din Tratatul de funcționare al UE stabilește la nivel de tratat constitutiv al Uniunii faptul că respectarea tradițiilor juridice și constituționale ale statelor are o valoare de normă primara la nivelul UE.
Noțiunea de infracțiune gravă contra intereselor financiare ale UE nu este definită în dreptul intern și apare pentru prima oara în Directiva PIF. Aceasta nu poate fi interpretată prin analogie pentru ca legea, practica judiciară și Constituția interzic analogia în defavoarea persoanei acuzate.
Pe de altă parte, CJUE nu antamează ipoteza prevăzută de art. 20 din Constituție care reglementează prioritatea interpretării naționale, inclusiv constituționale atunci când se stabilește un standard superior de protecție a drepturilor fundamentale [n.r.- potrivit art. 20 din Constituția României ”(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile”].
Ceea ce înseamnă, în esență, că decizia CJUE, la modul la care este motivată, se aplică doar în aceste cazuri și ipoteză de risc sistemic nu poate fi interpretată în abstracto.
Asta înseamnă că ipoteză de risc sistemic trebuie analizată raportat la situația concretă din cauză. De ce? Pentru că ipotezele de risc sistemic apar pentru prima oara în legătură cu Directiva PIF cu referire la fraude de tip carusel în legătură cu TVA-ul.
Toată jurisprudența CJUE, în materia prescripției răspunderii, de la Taricco I, Taricco II, vizează actele ilicite la regimul TVA, nu infracțiuni contra intereselor financiare ale UE prevăzute de Convenția PIF. Și în aceste premise decizia este aplicabilă, însă raportat la modul în care a motivat-o CJUE, și dacă realizăm o cercetare a naturii cauzelor aflate pe rolul instanțelor, practic e complicat de identificat o cauză concretă în care să aplici Convenția PIF, cand e deja Directiva PIF transpusă în 2020, să poți neglija tradițiile constituționale comune, care au valoare de tratat fundamental al UE si art. 52 din Cartă care asigură aplicarea, protecția superioară a drepturilor fundamentale, să poți să interpretezi prin analogie infracțiune gravă atunci când nu ai definiția și nu ai transpusă infracțiunea gravă. Și atunci, practic e o decizie spectaculoasă care are un conținut aproape inexistent în aplicabilitate” a răspuns celebrul judecător citat de Luju.
Cât despre riscul sistemic de impunitate la care face referire CJUE judecătorul e de părere că se impune o evaluare in concreto iar nu in abstracto și trebuie avut în vedere faptul că un proces penal cu o durată de 7 ani (durata termenului de prescripție a răspunderii penale pentru fraude contra intereselor financiare a UE) în care se constata inactivitatea organelor de urmărire penala nu satisface exigența unui termen rezonabil ca garanție a dreptului la un proces echitabil.
Partajează acest conținut:
