Ioan Țic, elevul hătuit timp de 4 ani și obligat să se predea după ce familia i-a fost amenințată cu închisoarea

text: lector univ. dr. Cristina Liana PUȘCAȘ

Ioan Țic s-a născut pe 21 martie 1930, în Nădar, județul Bihor, într-o familie de ţărani mijlocaşi, fiind al treilea din patru fraţi (două surori şi doi fraţi).

Începând cu anul 1936 a făcut cinci clase de şcoală primară în satul natal. În anul 1941 s-a înscris la Liceul „Szent Laszlo” din Oradea, unde a urmat clasele I-III. După război, în 1944, s-a înscris și a absolvit clasa a IV-a la Liceul românesc de Stat. În anul 1945 a continuat tot la acest liceu, devenit între timp Liceul „Emanuil Gojdu”. După ce a terminat clasa a V-a, Liceul „Emanuil Gojdu” s-a transformat în liceu confesional şi a trecut la Liceul de Stat „Vasile Lucaciu” din Carei, unde a urmat până în clasa a VIII-a, în 1948, când începe prigoana.

S-a predat nemaisuportând umilințele la care îi era supusă mama

Elev fiind, este acuzat că ar fi făcut parte din organizaţia subversivă „Ziarul Ştiinţelor”, care a luat fiinţă în 1948. În același an, elevii de liceu încep să fie ridicaţi pentru audieri, iar Ioan Țic, împreună cu alţi colegi, fug şi se ascund pentru a se sustrage audierilor. Rămâne ascuns din 22 iunie 1948 în diferite locuri din Carei sau din sate din judeţul Bihor până în ianuarie 1952, când se predă autorităţilor, după ce mai mulţi membri ai familiei (frate, cumnat) au fost ameninţaţi cu închisoarea dacă nu-l predau.

Mama sa a fost bătută pentru a-şi preda fiul (fiul a fost martor la această bătaie, fiind ascuns în cameră într-o groapă făcută sub o noptieră). Nemaiputând suporta umilinţele la care erau supuşi membrii familiei, în special mama sa, hotărăşte să se predea.

Prin sentinţa nr. 649 din 30 martie 1949, pronunţată de Tribunalul Militar secţia I, este condamnat în lipsă la 15 ani muncă silnică, Ioan Țic fiind acuzat că ar fi deţinut în mod ilegal o armă.

15 ani, 7 ani, 2 ani de închisoare

În 8 octombrie 1953, în urma depunerii unui recurs, Tribunalului Militar Teritorial Oradea îl condamnă la 7 ani închisoare corecţională prin Sentinţa din 1 februarie 1954. Se depune un nou recurs şi se dovedeşte, prin audierea unor martori, că Ioan Ţic nu a făcut parte din acea organizaţie, că s-a încercat recrutarea sa, dar nu a fost finalizată. Tot din declaraţiile martorilor, foşti colegi, se dovedeşte că Ioan Ţic nu a deţinut o armă militară, ci un pistol cu butoi calibru 6, armă de pază şi apărare. Prin urmare, Tribunalul Teritorial Oradea schimbă încadrarea anterioară şi îl condamnă pe Ioan Țic, prin Sentinţa nr. 17/1955 din 19 ianuarie 1955, la 2 ani închisoare corecţională pentru delictul de deţinere ilegală de armament de pază şi apărare.

„Din ce a povestit despre perioada detenţiei, un coleg de celulă a fost salvat de un alt coleg de celulă, medic, care a efectuat o operaţie de apendicită folosindu-se de un plachiu de pantof pe post de bisturiu”, a povestit Lăcrimioara Țic.

A fost eliberat în 24 ianuarie 1955, dar până în 11 noiembrie 1955 a avut domiciliu forţat în satul său, Nădar.

A scris poezii până în ultimele clipe ale vieții care s-au sfârșit în anul 1994.  

Cristina Liana PUȘCAȘ este doctor în Istorie, lector universitar la Universitatea din Oradea, vicepreședintele Asociației Cei 40 de Mucenici.

Mai multe date şi istorisiri puteţi găsi pe www.memoriarezistentei.ro

Doritorii pot sprijini Asociația Cei 40 de Mucenici

Datele Asociaţiei „Cei 40 de Mucenici”: CIF: 31340614; / COD IBAN: RO43BRDE050SV63246520500

Cel mai important proiect al Asociației este Memorialul Rezistență și Represiune în Bihor. http://www.memoriarezistentei.ro/memorialul-rezistenta-si-represiune-in-bihor/