În vederea dovedirii scopului încheierii contractului în sensul art. 4 alin. 1 lit. c din Legea 77/2016, se pot administra orice mijloace de probă?

Titlul problemei de drept: În vederea dovedirii scopului încheierii contractului în sensul art. 4 alin. 1 lit. c din Legea 77/2016, se pot administra orice mijloace de probă sau poate fi avut în vedere exclusiv scopul dovedit prin înscrisul sub semnătură privată – contract de credit, ce constituie titlul executoriu, prin raportare la scopul consemnat efectiv în contractul de credit. Această întrebare a făcut obiectul dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Dosarul nr. 648/1/2019), sesizarea fiind respinsă ca inadmisibilă.

• Materia: civil
• Subcategoria: alte tipuri de cauze
• Obiect ECRIS: dare în plată
• Acte normative incidente: art. 4, art. 5 din Legea nr. 77/2016
• Cuvinte cheie: scopul contractului de credit, mijloace de probă

Opinia Institutului Național al Magistraturii

Darea în plată reglementată de Legea nr. 77/2016 presupune verificarea întrunirii mai multor condiții de admisibilitate, printre care și aceea prevăzută de Art. 4 alin. (1) litera c) – Pentru stingerea creanței izvorând dintr-un contract de credit și a accesoriilor sale prin dare în plată trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiții: creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziționa, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinație de locuință sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puțin un imobil având destinația de locuință.

Această cerință legală privind destinația creditului privește de fapt cauza (mediată) a contractului, acea condiţie de fond, esenţială, de validitate a actului juridic civil care constă în motivul determinant, pentru fiecare parte, să încheie convenția ( a se vedea art. 948 pct. 4 și art. 966 din C. civ 1864, având în vedere că Legea nr. 77/2016 se referă la contractele de credit încheiate în perioada 2007-2008).

De asemenea, aceasta ilustrează concepția legiuitorului, astfel cum rezultă din Expunerea de motive a Legii nr. 77/2016: Darea în plată reprezintă o soluţie echitabilă atât pentru debitor, cât şi pentru creditor care, la momentul acordării creditului, a apreciat că imobilul adus ca şi garanţie acoperă valoarea acordată.

Prin urmare, art. 4 alin. (1) litera c trebuie interpretat în sensul că destinația utilizării creditului reprezintă un aspect care trebuie cunoscut și acceptat de creditor încă de la momentul încheierii contractului, acest element fiind, de altfel, hotărâtor pentru acordarea creditului și pentru incidența regulilor speciale aplicabile diferitelor tipuri de servicii financiare (cum ar fi, de exemplu, categoriile de credit ipotecar sau pentru nevoi personale).

„În realitate însă, cele două teze ale art. 4 alin. 1 lit. c din Legea nr. 77/2016 reflectă două mari categorii de credite din practica bancară: prima teză („creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă”) se referă la credite pentru investiții imobiliare (cu particularitatea că trebuie să fie vorba despre o locuință), iar cea de-a doua teză („indiferent de scopul pentru care a fost contractat, creditul este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă”) se referă la credite pentru nevoi personale nenominalizate, însă însoțite de o ipotecă imobiliară (cu aceeași particularitate).”

Pe cale de consecință, dovada îndeplinirii condiției de admisibilitate analizate este reprezentată de mențiunea din contractul de credit referitoare la destinația creditului; în situația în care destinația prevăzută în contract este alta decât aceea care ar atrage aplicarea Legii nr. 77/2016, nu este posibilă producerea unor probe extrinseci în susținerea faptului contrar.

În situația în care s-ar susține că destinația creditului este deghizată (de exemplu, în contract se prevede că destinația este pentru nevoi personale, în realitate creditul solicitat și aprobat urmând a fi/fiind utilizat pentru a achiziționa, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinație de locuință) aplicarea Legii nr. 77/2016 ar fi posibilă numai după promovarea cu succes a unei acțiuni în declararea simulației.

În concluzie, opinia INM este în sensul că, în vederea dovedirii condiției de admisibilitate prevăzute de art. 4 alin. 1 lit. c din Legea 77/2016, trebuie avut în vedere numai scopul dovedit prin înscrisul sub semnătură privată – contract de credit, ce constituie titlul executoriu, prin raportare la mențiunea efectivă din contractul de credit; în situația în care destinația prevăzută în contract este alta decât aceea care ar atrage aplicarea Legii nr. 77/2016, nu este posibilă producerea unor probe extrinseci în susținerea faptului contrar.

Participanții și-au însușit cu unanimitate opinia formatorilor INM.

Această problemă de drept a fost discutată cu ocazia întâlnirii preşedinților secțiilor specializate (foste comerciale) ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel, întâlnire dedicată discutării aspectelor de practică judiciară neunitară în materia litigiilor cu profesioniști și insolvenței – București, 15 decembrie 2020.