Problema care s-a ridicat și soluționată în cadrul Întâlnirii președinților secțiilor specializate (foste comerciale) din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel, în materia contenciosului administrativ și fiscal, este dacă, în ipoteza constatării caracterului abuziv al uneia sau mai multor clauze dintr-un contract încheiat între un profesionist şi un consumator în cadrul unei contestații la executare formulate de către debitorul-consumator (cu privire la executarea silită demarată în temeiul respectivului contract), este afectat caracterul cert, lichid și exigibil al întregii creanțe urmărite (care include și sume urmărite în temeiul unor clauze ce nu au fost constatate ca fiind abuzive) – impunându-se, astfel, o soluție de anulare a întregii executări silite – sau este afectată creanța urmărită în limita sumelor urmărite în temeiul clauzei/clauzelor constatate ca fiind abuzive – impunându-se, astfel, o soluție de anulare în parte a executării silite?
În opinia INM, conform art. 663 alin. (1) C. pr. civ., executarea silită nu se poate face decât dacă creanţa este certă, lichidă şi exigibilă.
Prin urmare, dacă s-ar constata că o executare silită a fost declanșată în lipsa caracterului lichid al creanței (acesta interesează problema de drept supusă discuției), soluția ar trebui să fie una de anulare a acelei executări, având în vedere și prevederile art. 704 C. pr. civ., potrivit cărora nerespectarea dispoziţiilor privitoare la executarea silită însăşi sau la efectuarea oricărui act de executare atrage nulitatea actului nelegal, precum şi a actelor de executare subsecvente, dispoziţiile art. 174 şi următoarele fiind aplicabile în mod corespunzător.
Rămâne însă de stabilit dacă în ipoteza prezentată este vorba sau nu despre lipsa caracterului lichid al creanței.
Potrivit art. 663 alin. (3) C. pr. civ., creanţa este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conţine elementele care permit stabilirea lui. Așadar, lipsa caracterului lichid înseamnă că valoarea creanței nu poate fi determinată, iar nu că aceasta este greșit determinată.
În ipoteza constatării nulității absolute parțiale a titlului executoriu (spre exemplu, a părții acestuia care reglementează un comision de administrare), date fiind efectele retroactive ale nulității, consecința este că valoarea creanței se dovedește a fi fost greșit calculată (în același exemplu, prin includerea și a sumei aferente comisionului de administrare), iar nu aceea că este sau era imposibilă determinarea cuantumului creanței.
Prin urmare, așa cum se întâmplă și în alte situații când valoarea creanței este greșit calculată (cauzele pot fi multiple, spre exemplu neluarea în calcul a unor plăți parțiale, erori de calcul etc.), considerăm că soluția ar trebui să fie una de anulare parțială a executării silite ori a actelor contestate, iar nu de anulare totală.
În concluzie, opinia INM este în sensul că în cazul constatării caracterului abuziv al uneia sau mai multor clauze dintr-un contract încheiat între un profesionist şi un consumator în cadrul unei contestații la executare formulate de către debitorul-consumator, nu este afectat caracterul lichid al întregii creanțe urmărite – neimpunându-se, astfel, o soluție de anulare a întregii executări silite – , ci este afectat cuantumul creanței, în limita sumelor aferente clauzei/clauzelor constatate ca fiind abuzive – impunându-se, astfel, o soluție de anulare în parte a executării silite.
În unanimitate, participanții și-au însușit opinia INM.
Partajează acest conținut:
