SĂ NU ZICI CĂ NU ȚI-AM SPUS
În Monitorul Oficial Partea I Nr. 240/18.III.2025 a fost publicată Decizia Nr. 490 din 17 octombrie 2024 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 114 alin. (1) și ale art. 115 alin. (1) raportat la art. 129 din Codul de procedură penală.
Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată și constată că dispozițiile art. 114 alin. (1) și ale art. 115 alin. (1) raportat la art. 129 din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
- Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 114 alin. (1) și ale art. 115 alin. (1) raportat la art. 129 din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins:
— Art. 114 alin. (1) din Codul de procedură penală: „(1) Poate fi audiată în calitate de martor orice persoană care are cunoștință despre fapte sau împrejurări de fapt care constituie probă în cauza penală.”;
— Art. 115 alin. (1) din Codul de procedură penală: „(1) Orice persoană poate fi citată și audiată în calitate de martor, cu excepția părților și a subiecților procesuali principali.”;
— Art. 129 din Codul de procedură penală prevede că:
„(1) În situațiile prevăzute la art. 126 alin. (1) lit. d) și art. 127 lit. d), audierea martorului se poate efectua prin intermediul mijloacelor audiovideo, fără ca martorul să fie prezent fizic în locul unde se află organul judiciar.
- Abrogat.
- Subiecții procesuali principali, părțile și avocații acestorapot adresa întrebări martorului audiat în condițiile alin. (1). Organul judiciar respinge întrebările care ar putea conduce la identificarea martorului.
- Declarația martorului protejat se înregistrează prinmijloace tehnice video și audio și se redă integral în formă scrisă.
În cursul urmăririi penale declarația se semnează deorganul de urmărire penală ori, după caz, de judecătorul de drepturi și libertăți și de procurorul care a fost prezent la audierea martorului și se depune la dosarul cauzei. Declarația martorului, transcrisă, va fi semnată și de acesta și va fi păstrată în dosarul depus la parchet, într-un loc special, în condiții de confidențialitate.
În cursul judecății, declarația martorului se semnează depreședintele completului de judecată.
Suportul pe care a fost înregistrată declarația martorului,în original, sigilat cu sigiliul parchetului sau, după caz, al instanței de judecată în fața căreia s-a făcut declarația, se păstrează în condiții de confidențialitate. Suportul care conține înregistrările efectuate în cursul urmăririi penale este înaintat la terminarea urmăririi penale instanței competente, împreună cu dosarul cauzei, și este păstrat în aceleași condiții privind confidențialitatea.”
În opinia autorului excepției de neconstituționalitate,normele procesual penale criticate contravin atât dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (5) care consacră principiul legalității, ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiție și dreptul părților la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (11) privind prezumția de nevinovăție, ale art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare și ale art. 124 referitor la înfăptuirea justiției, cât și prevederilor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil și ale art. 13 referitor la dreptul la un recurs efectiv din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că, prin modul cum sunt formulate motivele de neconstituționalitate, autorul solicită modificarea normelor procesual penale criticate, în sensul de a se reglementa, în mod expres, interdicția audierii sub identitate reală a unor persoane deja audiate sub o identitate protejată. Totodată, autorul este nemulțumit de modul de interpretare și aplicare de către organele judiciare a normelor procesual penale ale art. 114 alin. (1) și ale art. 115 alin. (1), astfel că solicită ca instanța de control constituțional să pronunțe o decizie interpretativă prin care să constate că „poate fi audiată în calitate de martor orice persoană care are cunoștință despre fapte sau împrejurări de fapt care constituie probă în cauza penală” și, respectiv, că „orice persoană poate fi citată și audiată în calitate de martor, cu excepția părților și a subiecților procesuali principali”, atât timp cât respectiva persoană nu a fost deja audiată în aceeași cauză sub o altă identitate.
Raportat la motivele de neconstituționalitate astfel formulate, Curtea reține că solicitarea de completare a normelor procesual penale criticate nu intră în competența de soluționare a Curții Constituționale, care, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului, și, prin urmare, nu are competența să cenzureze o eventuală redactare defectuoasă a textului legal criticat și nici să facă propuneri de lege ferenda. De asemenea, instanța de control constituțional a statuat în jurisprudența sa că nu este competentă să se pronunțe cu privire la aspectele ce țin de aplicarea legii (Decizia nr. 1.402 din 2 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 din 9 decembrie 2010, Decizia nr. 357 din 22 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 9 iunie 2011, Decizia nr. 785 din 17 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 3 februarie 2016, paragraful 17, Decizia nr. 145 din 17 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 10 iunie 2016, paragraful 19, și Decizia nr. 698 din 29 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 6 martie 2017, paragraful 23), aceste aspecte urmând să fie soluționate de către instanța de judecată.
Distinct de aprecierile anterioare, Curtea constată că amai examinat dispozițiile art. 114 și 129 din Codul de Distinct de aprecierile anterioare, Curtea constată că amai examinat dispozițiile art. 114 și 129 din Codul de procedură penală, în raport cu motive de neconstituționalitate similare celor formulate în prezenta cauză. Cu acel prilej, Curtea a pronunțat Decizia nr. 218 din 2 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 617 din 14 iulie 2020, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate, reținând, în paragrafele 24-26 ale deciziei menționate anterior, că poate fi audiată în calitate de martor orice persoană care are cunoștință despre fapte sau împrejurări de fapt care constituie probă în cauza penală, martorul având, potrivit art. 114 alin. (2) lit. c) din Codul de procedură penală, obligația să spună adevărul în legătură cu faptele și împrejurările de fapt pentru dovedirea cărora este audiat. În același timp, potrivit art. 125 din Codul de procedură penală, în cazul în care există o suspiciune rezonabilă că viața, integritatea corporală, libertatea, bunurile sau activitatea profesională ale martorului ori ale unui membru de familie al acestuia ar putea fi puse în pericol ca urmare a datelor pe care le furnizează organelor judiciare sau a declarațiilor sale, organul judiciar competent acordă acestuia statutul de martor amenințat și dispune una ori mai multe dintre măsurile de protecție prevăzute la art. 126 sau 127 din același act normativ, după caz. Cu alte cuvinte, într-o cauză penală, persoana care are cunoștință despre fapte sau împrejurări de fapt ce constituie probă în cauza penală urmează să fie audiată de către organele judiciare în calitate de martor cu identitate reală și, numai în cazul în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 125 din Codul de procedură penală, precitate, aceasta va dobândi statutul de martor protejat, urmând să fie audiată în condițiile art. 129 din Codul de procedură penală.
Așadar, Curtea a reținut că regula în materia audieriimartorilor este reprezentată de audierea persoanei care are cunoștință despre fapte sau împrejurări de fapt care constituie probă în cauza penală ca martor cu identitate reală și numai în situațiile excepționale, reglementate la art. 125 din Codul de procedură penală, audierea persoanei se va face potrivit procedurii reglementate la art. 129 din același act normativ pentru martorii cu identitate protejată.
Totodată, Curtea a reținut că acest lucru nu aresemnificația unei dețineri concomitente în persoana aceluiași martor atât a calității de martor cu identitate reală, cât și de martor cu identitate protejată. Niciunul dintre textele criticate nu reglementează și nici nu oferă posibilitatea deținerii concomitente de către aceeași persoană atât a calității de martor cu identitate reală, cât și a calității de martor protejat. De fapt, acest lucru nici nu ar fi posibil, întrucât ar contrazice însăși rațiunea reglementării instituției martorului protejat. Din punct de vedere procedural, același martor poate deține în mod succesiv cele două calități, după cum situațiile excepționale, reglementate la art. 125 din Codul de procedură penală, se confirmă la debutul procesului penal ori pe parcursul acestuia sau se infirmă pe parcursul aceluiași proces penal.
Curtea a constatat că, dacă într-o cauză se atribuie, înmod simultan, unei persoane o dublă calitate, atât de martor cu identitate reală, cât și de martor protejat, aceasta nu poate fi decât o problemă de aplicare greșită a legii, de competența instanțelor judecătorești, și, prin urmare, nu poate constitui obiectul controlului de constituționalitate.
Totodată, Curtea a reținut că în niciuna dintre ipotezelemenționate — martor cu identitate reală/martor cu identitate protejată — martorul nu se află la adăpost în ceea ce privește răspunderea privind declarațiile sale, astfel că, în situația în care denaturează adevărul, acesta riscă să fie tras la răspundere pentru mărturie mincinoasă, indiferent de statutul său în procesul penal. Mai mult, indiferent de calitatea procesuală în cauză — martor cu identitate reală/martor cu identitate protejată —, declarația dată în condițiile normelor procesual penale referitoare la audierea martorilor are valoare probantă unică în procesul penal, nefiind admis ca scopul normelor procesuale referitoare la protecția martorilor amenințați să poată fi pervertit în sensul criticilor autorului (critici similare celor formulate în prezenta cauză). Mai mult, Curtea a precizat că cele statuate în Decizia nr. 248 din 16 aprilie 2019, paragrafele 19-25, referitor la instituția martorului protejat și valoarea probantă restrânsă a declarațiilor acestui martor, sunt aplicabile mutatis mutandis și în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 114 și 129 din Codul de procedură penală.
Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi,de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, considerentele și soluția care au fundamentat Decizia nr. 218 din 2 iunie 2020 își păstrează valabilitatea și în cauza de față.
Partajează acest conținut:
