Se practică de zeci și zeci de ani de zile, sau poate de sute și sute de ani, și este, pentru puținii cunoscători și practicieni în ale propagandei profesioniste, o tehnică destul de des folosită, mai ales în vremuri de criză.
În esență, această tehnică de influențare și direcționare a maselor de oameni, a conștiinței și alegerilor acestora, se bazează pe promovarea într-un anumit fel a unei persoane, de regulă aflate deja într-o poziție publică, ca fiind cel (sau cea) care este singurul (sau singura) ce are puterea, înțelepciunea, priceperea și toate cele necesare, pentru a ”rezolva” pe deplin și bine, problemele și provocările specifice (atenție – apărute sau create) ale crizei devenite platformă și motor al propagandei.
Prin diverse tehnici și canale (formale și informale), ”poporului” i se induce de către mecanismele de propagandă, direct sau indirect, imaginea unui om de neînlocuit, a unui om ”trimis de Dumnezeu” ca o binecuvântare pentru cei mulți, a unui om bun care ”descâlcește” ce alții răi ”au încurcat”, a unui om care are mereu dreptate, și care în esență, trebuie mereu ascultat, trebuie mereu respectat și căruia i se cuvine deci, a i se acorda și pe viitor, puterea de a analiza, dispune și a face (cum consideră de cuviință), tot ceea ce este necesar, pentru ca noi ”muritorii de rând” (nepricepuți, neinstruiți, neinformați, slabi, fricoși și iată, atât de vulnerabili) să putem spera la…un viitor mai bun și…sigur…
De fapt, în ”culisele” acestei strategii, a acestei tehnici, se găsesc de cele mai multe ori următoarele realități, următoarele (oarecum, forțat spus) adevăruri:
1.În vremuri de criză, poporul (în marea sa parte) este într-adevăr speriat, poate chiar disperat, panicat, și asta pentru că, aproape nimănui nu îi place necunoscutul, nu îi place nesiguranța, nu îi place riscul.
Ca atare, poporul (sau partea sa consistentă) în asemenea vremuri, mai mult ca în alte dăți, caută împrejurul său repere, caută ca să zic așa ”busole”, care să le indice încotro să o ia, cum să o facă și ce să facă. Și către cine se uită? În primul rând către figurile deja cunoscute, către figurile publice despre a căror istoric știu câte ceva. Dacă aceste figuri nu reușesc a umple această nevoie de orientare, atunci se atașează rapid de orice nouă figură care apare în spațiul public și reușește a construi și articula cât de cât, o perspectivă ceva mai coerentă, și mai bine comunicată, în înțelegerea și abordarea realității tulburate.
Contează deci într-un asemenea context, capacitatea subiectului (și a mecanismului de propagandă care îl deservește) devenit (sau menținut) ca ”obiect” și țintă a propagandei, să demonstreze că are o perspectivă cât de cât organizată și asumată asupra realității, că se preocupă constant a o înțelege, că este mereu pe terenul de luptă și ”nu ascuns în birou”, că ”mișcă” lucrurile, că ”taie și spânzură” ca reacție rapidă și fermă la indisciplină și neascultare, și că vede o speranță…fericită…pentru toți…
Într-un asemenea context, propaganda exploatează spre folosul clientului său, slaba informare sau neglijența în informare a poporului, mânat mai degrabă de plata facturilor, a ratelor și a ”mărunțișurilor” de fiecare zi, valorificând avantajul clientului său, constând în accesul la informații discrete (sau chiar secrete), datorită poziției publice deținute deja, sau/și valorificând portanța autorității și a credibilității, presupuse de însăși funcția publică ocupă de client.
2.În vremuri de criză, cele mai multe canale de comunicare a informației (presa scrisă, radioul, televiziunea, platformele și site-urile on-line, etc.) se află la rândul lor în suferință, în nevoi, de cele mai multe ori, de natură financiară.
Se explică astfel de ce, receptivitatea și ”sensibilitatea” lor la a construi, menține și derula o bună relație, cu cei care dispun de resurse de tot felul, este mai ridicată și mai…disponibilă…spre colaborare…(și) în asemenea tulburi vremuri.
În timp, ”intrările” și ”ieșirile” informative și de idei, sunt reciproce între canalul de propagandă și client, cu atât mai mult cu cât, acesta din urmă ”achită” în diverse forme, facturile și ”serviciile de slujire” venite din partea propagandistului angajat (bani, informații în exclusivitate, favoruri la resurse, etc.). Când plățile de tot felul, se răresc sau încetează…
Tehnicist vorbind, în culisele acestui tip de propagandă, găsim elemente precum:
- cenzurarea informațiilor generate de realitate, și promovarea doar a celor favorabile clientului;
- minimizarea sau comunicarea în format glumeț a erorilor și nereușitelor publice ale clientului;
- metoda ”cel bun – cel rău”, adică prezentarea simultană (sau imediat consecutivă) pe aceiași platformă de comunicare, a unor informații bune și rele (cu accente diferite desigur) despre poziția și prestația publică a clientului sau și a mecanismului format și condus de el;
- discreditarea constantă, directă sau perfidă a competitorilor sau a concurenților clientului;
- prezentarea constantă a clientului ca fiind o victimă nevinovată, înșelată, de către cei (reali sau nu), care vor răul ”poporului”, a celor ce vor ”să fure” și să înșele poporul;
- tehnica ”clientul usturoi n-a mâncat și gura nu-i miroase”; el nu… alții au făcut răul;
- tehnica comparației – se realizează atunci când perspectivele și acțiunile clientului, sunt puse alăturat și spre comparație, cu unele exemple nereușite sau eșuate, a unor activități sau inițiative similare, desfășurate de alți actori sociali, în alte părți geografice sau administrative;
- prezentarea activităților de altfel normale și firești ale clientului, ca fiind reușite extraordinare, unice;
- atragerea și exacerbarea atenției populației, către subiecte neimportante, dar bine plasate în categoria cancanurilor, de câte feluri or fi, deviind-o astfel de la nereușitele din teren sau prestație publică ale clientului.
3.În vremuri de criză, în ciuda aparențelor de forță și autoritate, se nasc de fapt și se dezvoltă mari vulnerabilități atât la nivel local, cât și la nivel regional, național sau global.
Ca atare, vremurile de criză, sunt terenuri propice, fertile, pentru ”plantarea”, pentru ”înseminarea” în atenția și agenda publică, a dezbaterilor, și mai ales a persoanelor din alte părți, sau de pe alte meleaguri, care au dovedit că pot (?!) care au dovedit că sunt neîndurători, eficienți și iubitori de neam și țară…
Și astfel, se deschide varianta, ”da uite că la alții se poate, numai la noi nu”. ”Nu avem și noi unul ca…nu știu care?”. ”Unde ești tu, Țepeș Doamne, ca punând mâna pe ei….”.
În fapt, în tehnica propagandei, într-un asemenea caz, se ”lipește” de client, atributul și puterea ”dreptății”, a celui ce în tot ceea ce face este drept și bun pentru neam și țară. El, ”salvatorul”, judecă drept, nepartinic, și astfel, menține ”sănătatea” comunităților și a populației înclinate mereu spre desfrâu (?!). Iar când oamenii caută ”salvatori”…dă-le ”salvatori”…Ce-o ieși apoi, vom vedea…(??)
4.Puterea seduce, puterea greu se lasă din ”mână”, spre controlul și după voia altuia
E un adevăr. Dacă stai mai mult pe o poziție de comandă și acces la semnificative resurse, în timp, ușor, ușor, ajungi a crede, că doar perspectiva ta asupra lumii, omului, societății și a vieții, are prin sine valoare, consistență, sens și rost. Și astfel, te înconjori de oameni care îți devin mai degrabă supuși, mici și oportuniști roboței, cu individualități zdrobite (sau mefistofelic strâmbate) și cu diabolice manifestări spre cei mai mici decât ei în ierarhie; totul spre păstrarea cu orice preț a privilegiilor de sistem și poziție. Practic, încetul cu încetul, ești înconjurat de ”yes-mani”, cu râvnă în păstrarea puterii după o rețetă nefericit instalată și aprobată chiar de lider, și cu o periculoasă deviație spre absolut autoritarism la nivele aflate sub ”puterea” lor.
Desigur, asemenea realități sunt aproape în totalitate ignorate de aparatul de propagandă, care prezintă doar prin extracție și urmare a unui acord cu clientul, câteva dintre numele și persoanele ce sunt promovate ca făcând parte din echipă, că ”doar nu le pot face singur pe toate”. Deci liderul e și șef, dar e și om de echipă; el nu e singur în turnul de fildeș, ci iată, sunt și muritori ”care îl vizitează” și cu care lucrează spre binele cetății…(?!)
5.Ca să pari mesianic, trebuie să fi un bun actor
Trebuie să ai poziția, mersul, gestica, vorbirea și comportamentul unui om mereu preocupat și ”apăsat” de problemele cetății. Trebuie să zâmbești zgârcit, iar râsul să fi o excepție; până la urmă, trebuie să pari ”a purta pe umeri” soarta întregului popor.
Pe de altă parte însă, trebuie să fii dur, dar și uman, trebuie să ”bați”, dar și să mângâi. Până la urmă, nu asta face ”un păstor”? Ei bine, alternanța conștientă sau instinctuală a acestor comportamente, vorbe și fapte, determină esențial forma, conținutul și dinamica propagandei, și astfel, se naște și se practica cenzura, evitarea unor contexte publice, sau dimpotrivă cultivarea prezenței subiectului-client în altele (mai potrivite rolului și abilităților sale). Astfel, se construiesc campaniile fotografice și de arhivă video, și astfel se scriu și se livrează, discursuri și gesturi dinainte elaborate, regizate, construite, spre a fi mai apoi ”vândute cumpărătorilor” votanți de multe ori prestabiliți sau expres vizați.
V-ați aștepta probabil să vă spun că în istorie astfel de ”modele” nu rezistă mult. Ei bine, nu pot a vă spune asta. Atâta timp cât mare parte a poporului e ignorant, lipsit de dorința de a înțelege, de a se înțelege și de a evolua spre cea mai bună variantă a sa…”oamenii mesianici” vor avea încă un lung viitor…
Dragii mei, la cei 50 de ani ai mei, în anul 2020, nu cred în oameni mesianici, și nu cred în presă independentă. Cred însă în faptul că, Dumnezeu cunoaște tot ceea ce se întâmplă pe pământ, cunoaște inima, mintea, comportamentul, vorba și faptele fiecărui om, și cred că doar El este bun și drept.
Nu fiți naivi.
Nu fiți fraieri.
Observați constant, informați-vă constant, gândiți constant și acționați în modalitățile și la vremea potrivită, toate atât cât Dumnezeu vă îngăduie.
Sănătate.
Doamne ajută.
articol preluat de pe blogul lui Dacian Palladi
Partajează acest conținut:
5