Decizii ÎCCJ | Nu sunt supuse taxei judiciare de timbru căile de atac împotriva soluţiilor pronunţate anterior asupra cererii accesorii de acordare a cheltuielilor de judecată

Decizia nr. 2/2020, publicată în M. Of. nr. 177 din 04 martie 2020

Considerente:

[…]40. Prin actul de sesizare, Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov evidenţiază două opinii reflectate în jurisprudenţa instanţelor judecătoreşti asupra problemei de drept sesizate, titularul sesizării precizând că o împărtăşeşte pe cea din urmă.

41. Prima opinie este în sensul că, în absenţa unei norme exprese şi obiective de scutire de la plata taxei judiciare de timbru a petitului având ca obiect cheltuielile de judecată, în condiţiile art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, nici calea de atac având ca obiect acest petit nu poate fi scutită de la plata taxei judiciare de timbru, potrivit art. 28 din acelaşi act normativ.

42. În cea de-a doua opinie, instanţele de judecată au considerat că cererea accesorie (în accepţiunea art. 30 din Codul de procedură civilă) având ca obiect cheltuieli de judecată este scutită de taxa judiciară de timbru în raport cu scopul şi finalitatea legii, precum şi în raport cu regimul juridic aplicabil acestei cereri accesorii. Pe cale de consecinţă, este scutită de taxa judiciară de timbru şi calea de atac, în condiţiile art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013.

43. În acelaşi sens este şi dezlegarea ce se va da prin prezenta decizie în interesul legii, avându-se în vedere următoarele împrejurări:

44. În esenţă, noua reglementare în domeniul taxelor judiciare de timbru, încorporată în conţinutul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 – şi a cărei adoptare a fost determinată de modificarea cadrului legal de desfăşurare a procesului civil prin intrarea în vigoare a actualului Cod de procedură civilă, de nevoia racordării reglementării la noua orânduire din materie civilă (noul Cod civil), ca şi de cea a reactualizării taxelor judiciare de timbru existente – a fost construită pe principiile statuate în legislaţia anterioară, reprezentată de Legea nr. 146/1997, ale cărei dispoziţii le-a abrogat, preluând însă multe din soluţiile sale legislative.

45. Jurisprudenţa divergentă a instanţelor judecătoreşti în privinţa taxelor judiciare de timbru în cazul căii de atac ce are ca obiect cheltuielile de judecată este una de dată recentă, ivită în aplicarea dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 şi ca urmare a inexistenţei la nivelul normelor pozitive ale acesteia, a unei prevederi exprese de scutire de la regula timbrării [instituită prin art. 1 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă] a petitului având ca obiect cheltuielile de judecată, similar modului în care aceste pretenţii au fost tratate sub reglementarea Legii nr. 146/1997, respectiv prin art. 13 şi 14 ale Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, aprobate prin Ordinul ministrului de stat, ministrul justiţiei, nr. 760/C/1999.

46. Cu toate acestea, aşa cum se va demonstra, soluţia în ceea ce priveşte regimul netimbrabil al acestor pretenţii, atunci când sunt solicitate pe cale accesorie în chiar procesul în care au fost generate – căci aceasta este ipoteza jurisprudenţei divergente – nu poate fi decât aceeaşi, cu singura diferenţă faţă de reglementarea anterioară, că la concluzia în acest sens se ajunge pe calea unui demers de mai atentă observare şi interpretare logico-juridică a normelor relevante cuprinse în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013.

47. Argumentul fundamental însă are în vedere scopul şi finalitatea reglementării în materia taxelor judiciare de timbru, ca şi regimul juridic aplicabil în proces cererii privitoare la acordarea cheltuielilor de judecată generate de susţinerea acestuia.

48. Sub aspectul scopului şi finalităţii legii, trebuie amintit că, şi sub reglementarea Legii nr. 146/1997, raţiunile pentru care opera scutirea de la plata taxelor judiciare de timbru în privinţa cererilor de acordare a cheltuielilor de judecată cerute în proces se regăseau, pe de o parte, în faptul că aceste cereri nu modificau valoarea obiectului cererii principale sau natura acesteia şi, pe cale de consecinţă, nici valoarea supusă taxării, iar, pe de altă parte, în împrejurări de ordin practic decurgând din aceea că nicio parte nu poate determina anticipat şi cu exactitate la momentul învestirii instanţei costurile susţinerii unui proces, care sunt influenţate de o serie de factori externi şi imprevizibili, cel puţin într-o anumită măsură.

49. Aceste raţiuni sunt deopotrivă actuale şi în noul cadru de desfăşurare a procesului civil la care s-a urmărit adaptarea reglementării date regimului taxelor judiciare de timbru prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013.

50. Din punctul de vedere al regimului juridic aplicabil în proces, prin Decizia nr. 34 din 16 noiembrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a reţinut, cu trimitere la norma art. 30 din Codul de procedură civilă, natura juridică de cerere accesorie din punct de vedere procesual a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, precizându-se că

” 32. Natura juridică a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, atunci când acestea sunt solicitate în cadrul procesului principal, nu este contestată nici în jurisprudenţă, nici în doctrină, aceasta având caracterul unei cereri accesorii.

33. Totuşi, în situaţia în care cheltuielile de judecată sunt solicitate pe cale separată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat, prin Decizia nr. 19/2013 pronunţată în recurs în interesul legii, că aceste cereri sunt principale şi sunt supuse taxei judiciare de timbru. Cererea de acordare a cheltuielilor de judecată poate fi calificată drept principală numai dacă este formulată pe cale separată şi constituie singura obligaţie din cuprinsul titlului executoriu, nu şi dacă se formulează în cadrul unui proces ce vizează tranşarea unui litigiu dintre părţi”.

51. Cât priveşte conţinutul reglementării, se reţine că, potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, „Acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti, precum şi cererile adresate Ministerului Justiţiei şi Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt supuse taxelor judiciare de timbru (…)”, iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, doar în cazurile anume prevăzute de lege acţiunile şi cererile de acest fel sunt scutite de la plata taxelor judiciare de timbru, art. 29 din ordonanţa de urgenţă fiind cel care consacră aceste cazuri de excepţie pentru situaţii care, în esenţă, sunt aceleaşi cu cele regăsite în vechea reglementare.

52. Aşadar, ca şi în reglementarea dată de Legea nr. 146/1997, potrivit noii ordonanţe de urgenţă, regula o constituie timbrarea acţiunilor în justiţie, excepţiile fiind posibile numai în cazurile menţionate expres de legiuitor.

53. Totodată, conform art. 35 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, „Dacă legea nu prevede altfel, cererile depuse în cursul judecăţii şi care nu modifică valoarea taxabilă a cererii sau caracterul cererii iniţiale nu se taxează”.

54. Această normă constituie o preluare uşor modificată (fără menţionarea cazurilor exemplificate) a art. 13 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, aprobate prin Ordinul ministrului de stat, ministrul justiţiei nr. 760/C/1999, care oferea baza generală a consacrării exprese, prin art. 14 din acelaşi act normativ, ca un caz particular, a scutirii de la plata taxelor judiciare de timbru a cererilor accesorii privind cheltuielile de judecată, inclusiv în exercitarea căilor de atac în astfel de situaţii.

55. Aşa cum s-a observat şi prin considerentele Deciziei de recurs în interesul legii nr. 19 din 18 noiembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dispoziţiile art. 14 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, aprobate prin Ordinul ministrului de stat, ministrul justiţiei nr. 760/C/1999, se coroborau cu cele ale art. 13 din acelaşi act normativ, care reglementau excepţia de la plata taxei judiciare de timbru a cererilor care îndeplineau cumulativ două condiţii, respectiv: erau depuse în cursul judecăţii şi nu modificau valoarea taxabilă a cererii iniţiale.

56. În corelaţie cu norma art. 35 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, trebuie avut în vedere art. 9 din acelaşi act normativ care menţionează punctual tipurile de cereri care, fiind formulate în cursul procesului sau în legătură cu procesul, sunt supuse taxelor judiciare de timbru (cazurile enunţate la literele a)-l), între care nu se regăsesc şi cererile pentru acordarea cheltuielilor de judecată.

57. Observarea prin comparaţie, pe de o parte, a reglementării de la art. 1 alin. (1) şi (3) şi art. 29 din cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, iar, pe de altă parte, a celei din cuprinsul art. 35 alin. (2) şi art. 9 din acelaşi act normativ, favorizează concluzia că, în cazul cererilor depuse în cursul procesului sau în legătură cu procesul şi care nu modifică valoarea taxabilă sau caracterul cererii iniţiale, regula şi excepţia sunt inversate faţă de cele instituite prin art. 1 alin. (1) şi (3) din ordonanţa de urgenţă pentru acţiunile şi cererile în justiţie. Anume, în cazul celor avute în vedere prin norma reprezentată de art. 35 alin. (2), regula este că acestea nu se taxează, în timp ce cazurile de excepţie în care se datorează taxă judiciară de timbru nu pot fi decât cele anume prevăzute de legiuitor şi care se regăsesc menţionate limitativ în cuprinsul art. 9 din actul normativ analizat.

58. Aşadar, se observă că noua reglementare în materia taxelor judiciare de timbru a preluat ca atare soluţia legislativă care constituia fundamentul şi sub reglementarea Legii nr. 146/1997 a scutirii de la plata taxelor judiciare de timbru a cererilor privind acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în proces, consacrată în art. 14 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, aprobate prin Ordinul ministrului de stat, ministrul justiţiei nr. 760/C/1999, ca un caz particular de aplicare a regulii generale înscrise în art. 13 din acelaşi act normativ.

59. Cum cererile vizând acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în proces se încadrează în sfera cererilor în legătură cu procesul şi întrucât acestea nu sunt enumerate printre cazurile prevăzute de art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 (care, prin excepţie de la regula aplicabilă acestei categorii de cereri, sunt supuse timbrării), se înţelege că acestea nu sunt supuse timbrării în temeiul art. 35 alin. (2) din acelaşi act normativ.

60. La aceeaşi concluzie se ajunge şi prin observarea dispoziţiilor art. 34 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, reţinându-se că, deşi cererea pentru acordarea cheltuielilor de judecată în proces constituie o cerere accesorie, aceasta nu se regăseşte enumerată printre cele care sunt supuse aceloraşi reguli de aplicare şi determinare a taxelor judiciare de timbru ca şi cererile principale, norma indicată făcând referire doar la cererea reconvenţională, cererea de intervenţie principală şi cererea de chemare în garanţie.

61. Devin astfel incidente prevederile art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, conform cărora „Dacă legea nu prevede altfel, este scutită de la plata taxei judiciare de timbru orice cerere pentru exercitarea unei căi de atac, ordinare şi extraordinare, împotriva hotărârii judecătoreşti prin care a fost soluţionată o acţiune sau cerere scutită, potrivit legii, de taxă judiciară de timbru”.

62. Prin urmare, se dovedeşte că au realizat o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale relevante din cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 acele instanţe care, fără a se opri la observaţia inexistenţei unei norme pozitive care să scutească expres de la plata taxelor judiciare de timbru cererea de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate în proces – în mod similar celei existente în reglementarea anterioară – au considerat ca fiind scutite de taxa judiciară de timbru astfel de cereri accesorii, în raport cu scopul şi finalitatea legii şi cu regimul juridic aplicabil acestora, potrivit noii reglementări a taxelor judiciare de timbru.

63. Această dezlegare este aplicabilă atât în situaţia în care calea de atac vizează exclusiv soluţia referitoare la cererea accesorie privind cheltuielile de judecată, cât şi în cazul în care calea de atac are ca obiect, pe lângă modul de soluţionare a cererii accesorii privind cheltuielile de judecată, şi alte aspecte soluţionate prin aceeaşi hotărâre.

64. Astfel fiind, cu referire la problema de drept aflată în divergenţă, rezultă că, în interpretarea şi aplicarea art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, raportat la art. 35 alin. (2), art. 9 şi 34 alin. (3) din acelaşi act normativ, nu sunt supuse taxei judiciare de timbru căile de atac atunci când acestea vizează soluţiile pronunţate de instanţele anterioare asupra cererii accesorii formulate în proces de către părţi privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Această decizie este cuprinsă în Buletinul Jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție – culegere de decizii pe anul 2020.